Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Am dus „20 de negri” la un eveniment dintr-un hotel de lux din București: „Românii furat pantalonii, țiganii dracului!”

Dans tribal

Foto: Guliver Getty Images

Nu era primul eveniment pe care îl organizam la Sofitel, hotelul care se construise în timp record, chiar lângă Expoziție. Încă aveam amintiri confuze de la degustarea de whisky-uri de luna trecută. Pentru ca agenții de vânzări ai companiei distribuitoare de alcool, din toată țara, să înțeleagă mai bine produsul pe care îl plasau la rafturi, organizasem o degustare al cărei protagonist era tocmai proprietarul mărcii, un scoțian cu fustă frumos decorată, în culorile clanului său. Ca de obicei la evenimente, provocarea principală este observarea și corectarea incompetențelor mărunte, de tot felul, care pot ruina foarte ușor totul, dacă sunt neglijate. În cazul de față, am considerat că trebuie să-i supervizez pe cei doi chelneri care se ocupau de umplerea paharelor pentru degustare. Printasem chiar niște cartoane, cu spații goale pentru pahare și cu numele mărcilor alături. Era deci foarte important ca fiecare dintre cele douăsprezece mărci, servite pentru degustare în pahare, să fie exact cele menționate în brief, în ordinea enumerată, pentru că degustarea să aibă sens. Mă rog, experiența îmi spunea că trebuie să supervizez personal acest detaliu execuțional, întrucât prezumția în competența chelnerilor, de a pregăti singuri cele peste o sută de kit-uri de degustare, fiecare incluzând douăsprezece lichide diferite, implica un semnificativ risc de haos.

Chelnerii au adus doi suporți înalți pentru tăvi în anexa minusculă a sălii evenimentului. În acea încăpere, de maximum 6 metri pătrați și plină de baxuri de whisky, s-a desfășurat intreagă operațiune de turnare din sticle în pahare. Simțeam nevoia să glumesc, să-i bag pe chelneri în seamă, de la egal la egal, să nu se simtă stingheri, că eu stau acolo, neavând încredere în capacitatea lor de a executa lucruri simple, cum ar fi turnatul în pahare. Acest sentiment de vină m-a urmărit oricum toată cariera, însă nu am încetat niciodată să mă feresc de indolența colaboratorilor nesupravegheați. Ne-am împrietenit repede totuși și am început să râdem toți trei, ca proștii, din nimic, încă înainte de fi ajuns la 500 de pahare umplute. Însă am conștientizat cât de beat sunt, abia după ce am calculat că aveam în jurul meu peste o mie de pahare cu whisky, adică suprafețe deschise care emanau vapori de alcool, în încăperea îngustă în care stăteam de peste o jumătate de oră. Eram amețit și râdeam ca prostul, însă eram suficient de conștient încât sa pot duce evenimentul la bun sfârșit. Beția din vapori e chill și trece destul de repede. Până seara, îmi revenisem aproape complet, încât îmi amintesc că am plecat cu mașina spre casă. În fond, nu băusem nimic, chiar dacă abia îmi revenisem „din beție”. Nici acum nu știu ce ar fi ieșit dacă ar fi trebuit să suflu în fiola unui polițist.

Cu amintirea asta în cap, m-am întors la Sofitel, cu un nou proiect grandios. Era lansarea a două noi produse, niște dulciuri. La începutul carierei mele credeam că jobul meu constă în a pune în practică niște paradoxuri tehnice gândite de niște ciudați, cu părul vopsit verde, numiți departamentul de creație, și care păreau că ard gazul toată ziua, la ultimul etaj. Ulterior, negociam cu ei la sânge ce se poate face și ce nu se poate face. Unul dintre lucrurile pe care l-am acceptat că se poate face a fost recrutarea a douăzeci de persoane de culoare pentru un eveniment. Trebuia să asociem, într-un mod creativ și subliminal, lansarea unei tablete de ciocolată, cu dansul ritual al unui trib de sălbatici africani, cu tenul de aceeași culoare. Momentul coregrafic cu negri era punctul culminant al spectacolului.

Nu era deloc ușor să găsești douăzeci de negri disponibili în București, la sfârșitul mileniului trecut, fără facebook, de fapt fără internet. Nici jobul nu era prea invitațional, implica o reprezentație artistică de vreo zece minute, purtând costum tribal și vopsit strident pe față și pe corp, în culorile războiului, nu că ar există un standard cromatic unitar pentru asta. Reprezentația era un fel de țopăială sau scălâmbăială, coordonată până în cele mai mici detalii de un regizor vizionar. Am angajat toți negrii pe care i-am putut găsi prin prieteni și prietenii prietenilor. Studenți, barmani, turiști, nu conta! Țin minte că făceam în fiecare dimineață un update al numărului de negri pe care i-am găsit. Am întâlnit și eu un negru la Mac în Română și i-am făcut oferta pe loc. Știu că și-a adus și doi prieteni. Castingul de negri a fost deliciul agenției din anul ăla.

Abia se crăpase de ziuă, în dimineața evenimentului, când ne-am întâlnit cu toții, la Sofitel. Eu îi grăbeam pe artiști, să se schimbe, pentru a mai apuca să facem măcar două repetiții, pe scena reală. Însă în vestiarul artiștilor a izbucnit un scandal rasial. Românii reclamau, ca insuportabil, mirosul natural specific al negrilor și solicitau segregare rasială în vestiare. Atunci, tuturor li s-a părut o opțiune rezonabilă să existe mai degrabă vestiare mixte din punct de vedere sexual decât rasial. I-am lăsat să facă cum vor pentru că voiam pace în vestiar înaintea evenimentului. Au mers cu toții la machiaj, unde au fost vopsiți pestriț și li s-au montat niște dispozitive, cu pene imense, în cap.  Evenimentul a decurs perfect. La final, s-au îmbrățișat cu toții, spectacolul ieșise grozav, negrii țopăiseră corespunzător în jurul focului iar noul produs comercial era acum disponibil publicului larg. Rundele lungi de aplauze ale invitaților la lansare ne validau atât calitatea reprezentației, cât și depășirea bugetelor.  

Francois era un băiat tânăr din Senegal care, la sfârșitul spectacolului, a venit la mine să se lamenteze că românii furat pantalonii, țiganii dracului! Nu cred că mai văzusem un negru rasist vreodată. Totuși, pe mine mă bușea râsul, pentru că arată foarte comic, nervos nevoie-mare, însă vopsit în roșu, verde și galben, cu o zdreanță în jurul taliei și cu pene albastre în cap. L-am întrebat dacă nu cumva și-a uitat pantalonii în sala de machiaj, cea pe care o rezervasem doar pentru prima parte a zilei. Francois s-a plesnit cu mâna peste pene, amintindu-și unde îi lăsase. Apoi a luat-o la pas, așa cum era, în chiloți și cu penele în cap, prin recepția hotelului, către sala unde fusese machiat. Ziceai că este un șef de trib, pregătit de o paradă, care implică neapărat sacrificii umane, pășind apăsat pe scările monumentale ale hotelului. Turiștii străini din lobby s-au dat la o parte din fața lui.

Așa cum se întâmplă în situații din astea, sala în care făcusem machiaj nu mai era liberă. Fusese rezervată pentru o întâlnire importantă, și nu de oricine, ci de un grup de vreo treizeci de japonezi în costume bleumarin, toate la fel. Aveau inclusiv steagul de la ambasadă pe masă. Când Francois a intrat în sală, arătând ca o paparudă, a declanșat o reacție identică de surprindere, respectiv de guri căscate, de la un capăt la celălalt al mesei de consiliu. Acustic, a rezultat un murmur în crescendo: Ooooo! E adevărat că japonezii se miră destul de asemănător. Francois a întrebat:

- N-ați văzut o pereche de pantaloni?

Iar unul dintre japonezi i-a arătat cu degetul cuierul unde se aflau indrăgiții pantaloni, pe care crezuse că i-au furat românii. Francois a mulțumit și a plecat. Ce-or fi înțeles japonezii despre România, nu știu!

De fapt, după câțiva ani, un om de afaceri japonez a fost mușcat și ucis de câini, lângă Piața Victoriei. Câinele, pe nume Bosquitto, a fost identificat ulterior. Impresia că este nesigur să mergi pe străzile capitalei noastre, că poți fi atacat și ucis de animale, care circulă libere prin oraș, era foarte rezonabilă în Țară Soarelui Răsare.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Daca imi aratati niste "scari monumentale" la hotelul respectiv aveti tot respectul meu.Altfel Rusiniiiiiiica.Hai sa scriem.Poate prinde.
    • Like 0
  • Am inteles - sunteti mandru ca sunteti rasist, va bucura faptul ca stereotipurile rasiale nu exista numai la noi, va bucura faptul ca v-a iesit un eveniment in care persoanele de culoare sunt reduse la a dansa in jurul focului, ca deh, asta fac africanii, de cand se stiu.
    • Like 2
    • @ Maria Zamfir
      Foaie verde stâlp/ Curge apa-n beci.

      P.S.
      Omul nu este mai rasist decât organizatorii festivalului "Sâmbra oilor" (de exemplu) care aduc 10 perechi în costume naţionale şi le cer să danseze dansuri populare româneşti (uneori chiar în jurul focului). Că deh, asta fac românii de când se ştiu.
      • Like 4
    • @ Dragoş Anghelache
      Asta e sloganul rasiștilor in România sau?
      • Like 0
    • @ Dragoş Anghelache
      Analogia nu se aplica deoarece acele perechi chiar fac parte din cultura pe care o reprezintă. Asta spre deosebire de persoanele de culoare, care nu au toate o cultura omogena.

      Desigur, poate autorul nu stie asta și scrie in necunoștință de cauza. Asta este ceea ce îl face rasist.
      • Like 1
    • @ Maria Zamfir
      Delia MC Delia MC check icon
      Ei s-au distrat copios, la sfârșit s-au îmbrățișat și sigur au fost și plătiți. Nu-mi pare nimic rasist aici.
      Eu cred că rasist e asta: "românii furat pantalonii, țiganii dracului!". Hilar când un negru, ai cărui tovarăși întru culoare au fost secole întregi asupriți și dicriminați, începe cu ziceri rasiste. Ce să spun, François, senegalez, din țara care a alimentat o vreme lumea cu sclavi, fostă colonie franceză!

      Cu adevărat prost e că ne-am creat un astfel de renume, țigani și hoți. Abia asta îmi dă de gândit.

      În ceea ce privește rasismul și apucăturile naționaliste, se știe că sunt prezente inclusiv la cei ce au încasat-o serios în trecut și n-au învățat nimic, mai mult, acum se dau "superiori"...
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Ce este deranjant la articol este faptul ca aici sunt cinci stereotipii rasiale atat de internalizate incat nici macar nu le simtim: prima, a clientului care vrea negri imbracati in pene. A doua a organizatorului-autor, care nu sesiseaza ca ar fi ceva in neregula cu asta. A treia a senegalezului care face imediat asocierea romani - tigani - hoti (pe asta o simtim insa, repede, repede, ca se leaga de noi). A patra, a noastra - suntem insultati de asocierea cu tiganii. A cincea, a autorului si a noastra - complexul de inferioritate pe care il are fata de japonezi.

      Faptul ca senegalezul este evident rasist nu schimba cu nimic rasismul autorului, si nu il scuza. Cele doua atitudini gresite nu se anuleaza. Este ca si cand ai spune: E OK sa arunc gunoiul pe geam, pentru ca si vecinii fac la fel. Nici noi, nici vecinii nu castigam nimic din asta; traim cu totii intr-o lume si mai murdara.

      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Delia MC Delia MC check icon
      Dacă aplicăm strict definiția rasismului da, e așa. Dar dacă reducem conceptul la discriminare și tendința de a vedea pe unii superiori altora pe baza rasei, rămâne doar asocierea cu țiganii-hoți (aici trebuie atenție, să nu devenim și noi rasiști). Japonezii au oricum o cultură aparte și un comportament particular, mi s-a părut foarte amuzantă alăturarea bruscă a celor două culturi și încă în astfel de împrejurări!

      Acel dans ar fi fost fără sens executat de niște albi.

      Cred că ne-am făcut hiper-sensibili și mai cred că n-are rost. Nu văd nici o problemă că negrii asta fac dintotdeauna, că amerindienii dansează cu pene pe cap, că românii dansează Călușarii sau hora, etc. E vorba de SPECIFIC nu de rasism. Ei n-ar vrea niciodată să fie deposedați de aceste lucruri specifice lor, care până la urmă face parte din identitatea lor, noi de ce am vrea asta?
      N-am s-o uit niciodată pe C., o negresă din Germania, frumoasă și mândră, îmbrăcată intr-o rochie largă, multicoloră, un izvor de vitalitate și bună-dispoziție. La un moment dat, a schițat niște mișcări de dans, da, exact din acelea. Mi se pare că e mult mai bine să acceptăm ceea ce suntem, să ne acceptăm deosebirile și specificul, cu mândrie, căci asta ne formează IDENTITATEA. Fără de care devenim niște complexați temători, incolori, și care acuză "rasism" la tot pasul.
      Dar asta e doar părerea și percepția mea, nu trebuie să gândim toți la fel...
      • Like 0
  • Nu râd prea des citind un articol. De data asta a fost altfel! :))
    Mai scrieţi, maestre!
    • Like 4
  • E cumplita ameteala (imbatarea) cu aburi de alcool. Eu am patit acelasi fenomen insa in alt context. Eram (acum 46 de ani) in anul I de facultate de chimie, la unul din primele laboratoare (chimie analitica calitativa). Un pas in analiza metalelor alcalino-pamantoase (grupa a doua) se baza pe solubilitatea diferentiata a carbonatilorobtinuti prin precipitare si "aducere la sec" (adica evaporarea apei intr-o capsula de portelan pe flacara) urmata de solubilizare a rezidului in alcool absolut (adica 100%). Din pacate lipsa de experienta si-a spus cuvantul (eram 10 studenti- boboci in subgrupa de laborator) si nu am asteptat racirea suficienta a capsulelor de portelan si am adaugat alcoolul care s-a evaporat instantaneu. Am fost cam "veseli" dupa acest episod- lucru cam neplacut pentru ca dupa cele 4 ore de laborator de dimineata urmau 6 de cursuri dupa-amiaza.
    • Like 2
  • Seamana pur si simplu cu un fragment dintr-un roman chick-lit! Dar chestii ca astea sunt mai tarziu sarea si piperul amintirilor.
    • Like 1
  • Zev check icon
    Haios foc. Oricum nenea autoru’, data viitoare luati un pustan de la Protocol MAE pentru o chestie gen degustare de uischi, si dormiti linistit. Supervizarea macacului chelner facuta cogent, stiu trucurile si corecteaza incompetenta, si sunt constienti ca ala cu kiltu’ nu e gheu.
    • Like 2
    • @ Zev
      Corina check icon
      Haios, da. Ar fi culmea să ia un bugetar. Poate nu i-ați citit istoria. Și la cât i-a șmecherit pe alții, stă cu ochii-n paișpe orice-ar fi.
      • Like 0
    • @ Corina
      Zev check icon
      A, tot ce se poate, am comentat strict pe text.
      • Like 0


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult