Am văzut Tenet, ultimul film al lui Christopher Nolan. Aceasta nu e o recenzie, nu conține spoilere. Este doar o impresie la cald legată de, probabil, cel mai așteptat film al anului 2020.
Aseară am fost la cinema după o pauză de 7 luni. Am luat biletele la avanpremieră online, ca să evit orice aglomerație la casă, m-am echipat cu mască și dezinfectant și m-am pregătit psihic pentru un film lung de 2 ore și jumătate.
Dacă ai văzut Memento, filmele Batman - Dark Night, Inception, Interstellar, Dunkirk, știi deja la ce să te aștepți de la un film de Nolan. Doar că Tenet e next level. Din primul minut te lovesc muzica și atmosfera aia de apocalipsă pe care o știi din toate filmele menționate mai sus. „Normal, muzica lui Hans Zimmer”, mi-am spus în gând, foarte sigură pe mine. Abia 2 ore jumate mai târziu aveam să aflu că Hans Zimmer nu a lucrat cu Nolan de data asta. L-a „părăsit” ca să compună coloana sonoră a filmului „Dune”, care se va lansa curând. Am citit că Zimmer a acceptat imediat proiectul ăsta, pentru că „Dune” a fost cartea adolescenței lui. Oricum, Nolan nu a ales rău deloc: în locul lui Zimmer l-a adus pe Ludwig Göransson, un compozitor suedez de 35 de ani de numele căruia sunt legate câteva proiecte mari: Black Panther, Creed I și II, Venom. Repet, până la finalul filmului puteam să jur că muzica din Tenet e creația celebrului Hans Zimmer. Göransson s-a ridicat la înălțimea pretențiilor lui Nolan.
Am promis că nu dau spoilere. Ce trebuie să știți despre Tenet este că e un film… greu. Greu, adică greu de înțeles. Unii dintre spectatorii cu care am împărțit sala ar putea spune că n-au înțeles mai nimic. De fapt, marea artă a lui Nolan este că a făcut un film din care oamenii „normali” nu înțeleg mare lucru, și, cu toate astea, nu te dezlipești de el. Combinația e următoarea: un film cu spioni, un high concept SCI-FI plin de termeni noi, necunoscuți marelui public, și o distribuție fină: John David Washington, pe care îl știți dacă ați văzut BlacKkKlansman (și care, din câte știu, e primul actor de culoare pe care Nolan îl pune în rol principal într-un film de-al lui), Robert Pattison, Kenneth Branagh sau nelipsitul Michael Caine (Nolan îl iubește).
Până acum aș fi zis că pe Nolan îl fascinează știința și arta în măsuri oarecum egale. După Tenet, sunt convinsă că știința îi e mai dragă. Așa că i-a ieșit o producție plină de efecte speciale fabuloase, dar a-me-ți-toa-re (pe bune, te ia cu dureri de cap) și o poveste care pare extrem de încâlcită. Respiri și clipești încet, nu care cumva să ratezi vreun detaliu, și te enervezi când conștientizezi că, deși ai fost atent și concentrat, n-ai prea înțeles „ce a vrut să zică autorul”, adică regizorul, scenaristul și producătorul Nolan.
2 ore și 30 de minute mai târziu, faci o recapitulare. Ce am înțeles eu din minunatul film? Păi: capsula timpului, sau ceva de genul ăsta, reversie temporală, dublă învăluire, lupta cu noi din viitor. O luptă continuă a eroului de a împiedica ceva mai rău decât al Treilea Război Mondial: extincția lumii în sine. O întreagă poveste pornind de la ideea nu atât de originală că, la un moment dat, omenirea va găsi formula științifică de a călători în timp. Vă amintiți de Interstellar, da? Acolo se călătorea prin Univers, iar timpul căpăta și el alte dimensiuni odată cu asta. În Tenet, călătoria în timp este actorul principal.
Tenet, titlul filmului, este un cuvânt, singurul pe care protagonistul îl are la dispoziție în lupta cu nu se știe cine. Află el pe parcurs, și tu, odată cu el.
Am plecat de la Tenet întrebându-mă dacă aș fi priceput ceva mai bine conceptul filmului în cazul în care aș fi terminat Facultatea de Fizică. Nu știu. Ce știu? Două lucruri: după ce vezi filmul ăsta, aproape tot din realitatea ta concretă pare accesibil și ușor de înțeles. Indici bursieri, chichițe tehnice din contracte la bănci, interiorul complicat al unei mașini? Fleacuri.
Tenet este primul film pe care simt că, și dacă l-aș vedea de 7 ori, așa cum am făcut cu Interstellar, nu l-aș înțelege până la capăt.
Și cu toate astea, l-aș revedea. Dar neapărat într-o sală de cinema, pentru o experiență vizuală și auditivă completă, mai ales că autoritățile mi-au permis în sfârșit această mică bucurie cinefilă și au redeschis cinematografele.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu și dacă ai ești minor.
Este un film totalmente fără sens, dar care face pe imbecili să se simțească dăștepți la creierii capului. De sus.
Super-tare tehnic, o mizerie ca poveste.
Părerea mea.
1. Inversiunea entropiei
Prin inversiune entropică înțelegem o abatere a celei de-a doua legi a termodinamicii, care afirmă într-unul din corolarul său că entropia sau tulburarea unui sistem supus anumitor procese nu poate niciodată, în niciun caz, să scadă, ci doar să crească sau la limită sa rămâna aceeași.
Simplificând cât mai mult posibil, putem spune că universul tinde spre ordine, adică spre entropie: forțele fizice pe care le cunoaștem nu pot crește dezordinea lor, ci doar se stabilizează reciproc. Dorind să ofer un exemplu și mai simplu: dacă am adăuga gheață la un pahar de apă fierbinte, gheața și apa ar tinde să ajungă la un echilibru entropic (gheața s-ar topi și apa s-ar răci), în timp ce nu s-ar putea în niciun caz ca apa să devină mai caldă sau mai rece ca gheața, crescând diferența de temperatură dintre cele două materiale (adică dezordinea lor, care ar fi deci echivalentă cu scăderea entropiei, presupusă imposibilă de a doua lege a termodinamicii).
De mulți ani am crezut că această aplicare a celei de-a doua legi a termodinamicii a fost absolută. Dar, în realitate, unii cercetători au arătat în ultimii ani (deși în anumite circumstanțe și numai în unele cazuri, cel puțin deocamdată) că există excepții de la această lege.
În Tenet, ne imaginăm că putem chiar inversa complet entropia unui obiect: de exemplu, ni se spune cum, dacă suntem loviți de o explozie de foc entropică (sau de o explozie normală în timp ce suntem inversați) am putea risca să înghețam până la moarte. Prin extinderea ideii de entropie inversă la legile timpului, premisele pe care se bazează filmul lui Nolan devin foarte clare: nu știm cum o tehnologie capabilă să inverseze entropie (sau dacă în realitate va fi vreodată posibil să o realizăm), dar în ficțiunea filmului acest lucru nu este doar real, ci și perfect fezabil prin descoperirea științifica recenta a inversiunii entropice.
2. Teoria Feynman-Wheeler
Teoria despre cauzalitatea inversă a lui Feynman este menționată în mod explicit în film și nu întâmplător: este de fapt una dintre cele mai urmate (și neînțelese) teorii de către pasionații de călătorii în timp. Pentru a rezolva unele neconcordanțe într-o formulă matematică, Feynman și-a imaginat că un pozitron, o particulă subatomică identică cu un electron, dar cu o sarcină inversă, nu era altceva decât un electron care călătorea înapoi în timp: de fapt, dacă în această ecuație am fi luat în considerare pozitronii ca electronii și „semnul” timpului s-ar fi schimbat, aceasta ar fi fost ușor de rezolvat.
În urma intuiției lui Feynman, s-au dezvoltat numeroase modele teoretice și practice, toate perfect funcționale, în jurul teoriei electronului invers. Feynman însuși, totuși, nu intenționa să afirme că particulele au călătorit cu adevărat în timp, deoarece, în schimb, deseori tinde să-i înțeleagă greșit pe cei care i-au citit teoriile.
Alături de teoria lui Feynman, Tenet îl numește și pe Wheeler: acest al doilea om de știință, considerând ca teoretic posibil ideea unui electron care călătorește în timp și devine un pozitron, a ajuns să formuleze o teorie și mai îndrăzneață.
Dacă electronul este capabil să călătorească în timp, este posibil să o facă în mod constant, continuu, de infinite ori. Toți electronii care alcătuiesc întregul univers, atunci (și în consecință și toți pozitronii, omologii lor) ar fi un singur electron, călător în timp și „tată” solitar al universului.
Astfel de teorii au condus în cele din urmă la teoria de Cauzalitate inversă a lui Putnam, din care Principiul își trage o mare parte din baza sa.
3. Teoria lui Putnam
Putnam a teoretizat posibilitatea călătoriei în timp în prezența unei capsule (după el inaccesibilă, descrisă doar ca o funcție a modelului său) care acționa ca un „invertor cauzal”. Intrând în capsulă, ar fi fost posibil să se inverseze cauzalitatea cuiva; simplificând, într-o stare de cauzalitate inversă ar fi posibil să se inverseze direcția timpului cu privire la tot ceea ce ar fi rămas în afara capsulei.
Este exact ceea ce am văzut în Tenet: în afara panoului în ceea ce privește evenimentele filmului, unii oameni de știință ai viitorului trebuie să fi reușit să creeze un invertor de cauzalitate (pe care vedem că protagonistii îl folosesc de mai multe ori), care - probabil, exploatează derivatele viitoare dintre teoriile despre inversiunea entropică descrisa mai sus - inversează subiectivitatea temporală din momentul exact în care o părăsesc.
Multumesc si sper ca v-a placut filmul "stiintific".