Foto Guliver/Getty Images
În primul rând, aș vrea să menționez faptul că ideile pe care o să le dezvolt sunt valabile și în alte cazuri ale existenței umane nu doar atunci când vorbim despre modul în care ne trăim propria credință. În al doilea rând, o să mă refer foarte mult la experiențe personale și în această notă ar trebui înțeles întreg articolul. E posibil să mă înșel, să judec greșit totul sau să nu înțeleg pur și simplu cum funcționează anumite lucruri.
În continuare aș vrea să prezint definițiile (primele trei luate din DEX) a trei termeni, care trebuie reținuți în vederea expunerii care urmează:
- Partizan: Persoană care adoptă și susține cu convingere o opinie, o teorie, o ideologie. Cel care e de partea cuiva, sprijină pe cineva, luptând alături de el pentru o cauză comună.
- Talibanism: atitudine inflexibilă, dușmănie afișată de o grupare politică în raporturile cu opozanții ei.
- Ideologie: Totalitate a ideilor și concepțiilor care reflectă interesele unei clase sau pături sociale și care servesc la consolidarea sau la schimbarea relațiilor sociale existente. Totalitate a ideilor și concepțiilor care constituie partea teoretică a unui curent, a unui sistem etc.
Citește și:
- (A) Școala este acolo unde ești tu! Cu Telekom, ai acces la educație simplu și rapid
- Alex Livadaru: O minune se întâmplă într-un spital din România. „Ca idee, când stai să te gândești, pare ceva science-fiction”
- O definiție a creștinilor (autor anonim) din secolul al doilea: „Căci creștinii nu se disting de ceilalți oameni nici prin țară, nici prin limbă, și nici prin îmbrăcăminte.
Ei locuiesc în cetățile grecești sau barbare, după cum i-a hărăzit soarta fiecăruia, conformându-se obiceiurilor locului de îmbrăcăminte, hrană și mod de viață. Oferind, în același timp, exemplul minunatei lor forme de viață socială considerată de toți a fi incredibilă (neverosimilă). Ei trăiesc fiecare în propria patrie, dar ca și cum ar fi străini. Se achită cu toții de toate îndatoririle lor de cetățeni și suportă toate sarcinile ca și când ar fi străini. Orice pământ străin le este patrie și orice patrie un pământ străin. Ei se căsătoresc ca toată lumea, au copii, dar nu-și abandonează nou-născuţii. Ei își împart masa, dar nu și patul. Ei sunt alcătuiți din carne, dar nu trăiesc potrivit cărnii. Ei își duc viața pe pământ, dar sunt cetățeni ai cerului. Ei respectă legile stabilite, dar cu felul lor de viață se ridică deasupra legilor. Ei îi iubesc pe toți și sunt persecutați de către toți. Într-un cuvânt, creștinii sunt în lume ceea ce sufletul este în corp. Sufletul iubește carnea, carnea îl detestă. Și-și iubește membrele, așa cum creștinii îi iubesc pe cei care îi urăsc. Sufletul este închis în corp, dar sufletul este cel care susține corpul. Tot așa, și creștinii sunt ținuți în lume ca într-o închisoare, dar ei susțin lumea. Dumnezeu le-a atribuit o poziție atât de înaltă, încât nu le este îngăduit să o abandoneze.”
Am identificat de-a lungul timpului, nu doar în cei 6 ani în care am studiat Teologia ci și înainte și după, câteva categorii de oameni care se prezintă ca fiind credincioși creștini. Desigur că, la modul general credincioșii se împart diferit și după alte criterii, dar eu încerc acum să sistematizez ce am observat în interacțiunile pe care le-am avut în anii mei de maturitate, în „colțul meu de lume”. Acum o să fac caracterizarea fiecărei categorii, dar o să mă limitez doar la câteva fraze.
Foto Guliver/Getty Images
1) Cei care se nasc în familii de creștini practicanți - majoritatea sunt copii sau nepoți de preoți. Mai mult ca sigur foarte mulți sunt cu bun simț și au o educație destul de bună. Însă, interesul meu prin aceste rânduri este să prezint cum își exprimă și trăiesc credința acești oameni raportat la ceilalți și cum răspund la unele atacuri, atât în public și în mediul virtual. În fiecare familie există valori, obiceiuri, principii puternice, pe care părinții le insuflă copiilor. Dar atunci când e vorba de lucruri care vin la pachet cu o anumită încărcătură simbolistică, când anumite obiceiuri și valori trebuie studiate în profunzime și necesită o înțelegere specială, lucrurile se complică. Pentru că dacă un om educat îi explică politicos unui om care scuipă pe stradă că nu e bine ce face, atunci e clar cine are dreptate și cine e omul mai bun în situația dată. Însă, când trebuie să-i explici unui om lucruri care țin de noetică, ontologie sau apologetică treaba se complică. Anumite valori, din viața celor din această categorie, ajung să fie asociate direct cu familia. Valori precum mersul la Biserică, postul, rugăciunea sau spoveditul. Însă, de-a lungul vieții, în special pentru că trăim într-o societate care nu mai ia foarte mult în serios valorile creștine (sau le folosește diferit) vom ajunge să vedem câte conflicte pot apărea pe subiectele din această arie.
Gândiți-vă la un om care a învățat de mic că Universul e infinit și a povestit mereu cu părinții și frații săi despre asta. Dar care la un moment dat ajunge să poarte un dialog cu un om pe care părinții l-au învățat că Universul e de fapt format doar din sistemul nostru solar. Poate că primul nu a stat niciodată să studieze serios de ce e Universul e infinit, să împrumute cărți de la bibliotecă, să vorbească și cu alți oameni care au păreri diferite despre lucrurile acestea, pentru că asta a fost normalitatea în care a trăit el dintotdeauna și n-a simțit nevoia să găsească argumente pertinente pentru a-și explica singur un fapt pe care îl considera de la sine înțeles. Ce-i va spune atunci celui care îi spune că Universul e de fapt cât sistemul nostru solar? Că e nebun? Sau poate că așa au susținut oamenii mereu că Universul e infinit și că asta știe toată lumea? Dacă tipul care crede într-un Univers finit îi arată atunci vreo 5 filmulețe pe YouTube în care, cu argumente prezentate frumos, că mai departe de Pluto nu există nimic și îi mai arată și 5 cărți scrise pe tema asta, ce va face atunci cel cu „Universul infinit”? Nu ar trebui, oare, să încerce să găsească cei mai buni experți în teoria Universului infinit, să citească și cărțile cele mai importante pe această temă și cel mai important: să înțeleagă bine teoriile celor care cred într-un Univers finit. Pentru că doar așa ca ajunge să poarte un dialog cu cei care îl contrazic, pornind de la argumentele lor și prezentându-le pe ale sale pe baza celor studiate. Pentru că, într-un dialog și lucrurile pe care noi le consideram mai mult decât evidente încă din copilărie s-ar putea ca alții să le considere doar niște minciuni. Și dacă ei se enervează și țipă și ne jignesc și ne spun că suntem prost informați, trebuie să fim capabili să le prezentăm cele mai solide și pertinente argumente dar să le înțelegem pe deplin și pe ale lor. În schimb printr-un răspuns cu „aceeași monedă” adică prin alte jigniri sau prin argumente din zona lui „așa știu eu că e bine” n-o să purtăm nici dialog și nici n-o să ajutăm cu nimic pe nimeni.
Foto Guliver/Getty Images
Pentru cei care consideră că aceste sunt lucruri de bun simț pe care le cunosc majoritatea oamenilor, pot să vă răspund că am asistat la prea multe conversații, atât în public cât și pe rețelele de socializare ca să fiu convins că nu prea suntem lămuriți deloc, în societatea noastră cu privire la aceste principii simple ale dialogului.
2) Cei care ajung să cunoască un preot/teolog/bun creștin care le-a schimbat viața - Puține lucruri sunt mai minunate în viața unui om decât atunci când simte că a găsit un sens și/sau explicații pentru suferința sa. Preoții prin harul și informațiile de care dispun pot să aducă alinare acolo unde au dispărut multe speranțe. Pot să-L prezinte pe Dumnezeu ca fiind răspunsul tuturor căutărilor noastre. La fel pot să facă și teologii, monahii sau creștinii simplii care au o bogată cultură teologică și/sau o viața duhovnicească. Și există foarte mulți oameni care, la diferite vârste, ajung să-și schimbe viața cu ajutorul acestor oameni care îi conduc spre Hristos. Dar, fascinați de lucrurile minunate pe care le-au aflat vor încerca să le protejeze de cei care le contrazic. Și așa e normal să facă, oricine are dreptul să-și apere convingerile. Dar din păcate, un bun teolog nu are capacitatea să-și împartă pe deplin informațiile cu ceilalți iar Dumnezeu ni se descoperă în timp, cu răbdare. Și atunci când acești oameni vor încerca să poarte un dialog, s-ar putea ca de cele mai multe ori să se lovească tot de problemele tânărului care încearcă să explice de ce Universul e infinit.
3) „Suflete rănite” care își găsesc alinarea la Biserică – Aceștia, se regăsesc, într-o anumită măsură și la punctul 2). Dar e vorba și de oameni simpli care au pierdut multe în viață și care au găsit o „mână întinsă” la Biserică. Acolo se văd protejați și poate că chiar simt că acolo e casa și uneori familia lor. La fel, acești oameni vor ține sincer la tot ce ține de Biserică, de obiceiurile și învățăturile din interiorul și jurul ei. Și vor ajunge să aibă valori, cumva „de la sine înțelese” pentru care nu vor căuta explicații și argumente prea profunde. Ne aflăm din nou tot cam în situația copiilor crescuți în familii de creștini practicanți cu anumite valori. Și din nou, întrebarea este: ce vor face acești oameni când vor ajunge să explice „de ce Universul e infinit”?
Foto Guliver/Getty Images
4) „Seminariștii” - acești copii își aleg un destin, destul de complicat, la doar 14 ani. Sunt puțini oameni care știu ce vor să facă pentru întreaga viața încă din clasa a 8-a și din diverse motive, unii dintre ei ajung să se înscrie la un Seminar Teologic. Poate că pe parcurs, unii, ajung să aibă și alte interese și merg la alte facultăți, după absolvire. Dar soluția aproape logică e să continui cu Facultatea după ce ai terminat Seminarul. Sunt și multe cazuri în care vor merge pur și simplu „cu valul” neștiind ce altceva să facă. Alții poate că au fost batjocoriți pentru interesele lor și tocmai pentru a le demonstra acelor oameni că au dreptate (fenomen despre care vom mai discuta mai detaliat mai jos) își continuă studiile teologice. Așa că și ei vor crește într-un sistem unde vor vedea anumite lucruri ca fiind „înțelese de la sine”. Dar când își vor argumenta atât de frumos și convingător argumentele despre „Infinitatea Universului”, datorită informațiilor dobândite în mulți ani de studii, ar trebui să știe și toate argumentele adepților „Universului finit” pentru a realiza un dialog.
5) Oameni care devin conștienți de faptul că sunt muritori. Aici îi mai putem încadra și pe cei care ajunși la o anumită vârstă sunt în situația în care regretă anumite lucruri făcute în tinerețe (perspectiva „vieții de apoi” e mult mai încurajatoare pentru un om care devine conștient de perisabilitatea propriului trup). N-o să folosesc cuvântul „babe” pentru că are o încărcătură foarte negativă în societatea noastră. Și nici nu cred că „Biserica e plină de babe” așa cum zic foarte mulți. Dar există oameni pe care „îi lovește” la un moment realitatea inevitabilă a morții și atunci se vor agață cu toată puterea de viață, poate chiar de „o altă viață”. Însă, în goana după nemurire, s-ar putea să nu mai aibă destul timp să se informeze cu privire la valorile și obiceiurile pe încearcă să le respecte. Vor înțelege când le vor spune alții că „Universul e infinit”, dar demonstrația acestei afirmații o s-o găsească greu de perceput. Pentru că interesul lor e să aibă încă un loc în acel Univers, nu să înțeleagă de ce e infinit.
6) Cei care și-au ales credința liber. Persoane care încearcă, permanent, să înțeleagă ce înseamnă credința lor pentru ei și cei din jurul lor. Există oameni care pe baza unor întâmplări, căutări sau a întâlnirii cu anumite persoane, aleg să ia credința în serios. Aleg să caute, să pună întrebări, să compare răspunsuri, să studieze, să obțină diplome și foarte important: să nu renunțe niciodată să învețe. Să caute pentru orice valoare sau obicei în care cred simbolistica și argumentele pro și contra ale altora. Dar mai important decât atât să fie conștienți că au ales liber. Așa cum spunea Platon în Republica despre credință că îl face liber pe om tocmai pentru că a ales-o liber. Și e greu să rămâi credincios când ai ales liber și cauți explicații pentru orice. Dar bucuria faptului că ai ales în ceea ce crezi te ajută să mergi mai departe și să păstrezi „încruntările”, răutățile și frustrările departe de tine. Desigur că și în primele 5 categorii despre care am vorbit se găsesc oameni care își aleg credința liber, de fapt din acele categorii provin, probabil, majoritatea celor despre care scriu acum.
Foto Guliver/Getty Images
Dorința de a avea dreptate
Fie că vorbim despre cei din primele 5 categorii de mai sus sau despre oameni în general, dorința de a avea dreptate este un fapt care de cele mai multe ori, în anumite momente, pare să fie cel mai important lucru. Unora li se pare imposibil să zică: „nu știu”, „am greșit”, „o să caut și o revin cu un răspuns”, „ai dreptate”, „așa e” sau pur și simplu „m-am înșelat”. Cu toții avem momente în care nu avem dreptate sau pur și simplu în care ne lipsesc anumite informații. Și pentru a evita una sau multe din pericolele primelor trei definiții de la început trebuie să știm când să dăm înapoi și când să ne ducem să facem ceva concret ca să asimilăm mai multă înțelepciune, informații și/sau să creștem duhovnicește. Greșeala e unul dintre factorii care a făcut capabil întreg progresul, uman iar smerenia folosită la momentul potrivit știm cu toții cât de mult poate să ne ajute.
De ce e bine să ne punem credința la încercare
Avem o credință autentică dacă ne ferim de tot ce poate să ne ridice întrebări serioase cu privire la puterea ei? Există preoți sau simpli credincioși care îi sfătuiesc pe alții să nu citească din „cărțile ereticilor”. Să nu se atingă de ce spun filozofii, oamenii de știință, ateii sau agnosticii. Și aici, există o nuanță pe care vreau s-o accentuez: există oameni care pentru binele lor, datorită unei slăbiciuni permanente sau de moment trebuie protejați. Așa cum protejezi un copil sau un om cu handicap. Însă, nu toți oamenii suferă de deficiențe mentale sau fizice. Un om liber trebuie lăsat să aleagă liber și trebuie să înțeleagă că o alegere nu vine dacă nu îi dai posibilitatea mai multor variante. Ce dialog o să port, eu ca credincios, cu un om care îmi vorbește despre Mohamed, Budha, Dawkins, Nietzche, Harari sau Dan Alexe dacă eu nu știu nimic despre oamenii ăștia sau despre ideile și operele lor? Pentru un dialog prolific ar trebui să știu totul despre ei ca să pot să fac comparații cu valorile în care cred eu. Atunci când cineva încearcă să te țină departe de ideile altora și să-ți livreze zilnic doar ideile în care crede el, nu încearcă oare doar să te manipuleze și să te mențină într-o stare de ignoranță? Ce putere are o credință pe care n-o supui incertitudinilor din jurul tău?
Biserica lui Hristos și B.O.R.
Am văzut oameni care sunt în stare să-l apere pe Pomohaci sau orice și pe oricine are legătură cu B.O.R. având convingerea că de fapt acolo se află Hristos. Însăși Biserica ne învață că omul este supus greșelii și atâta timp cât vorbim despre oameni, vorbim și despre greșeală. Preoții pot să greșească, la fel ca toți oamenii. B.O.R. este o instituție făcută de oameni și există, mai mult ca sigur, și în interiorul acestei instituții greșeli. Există foarte mulți români care consideră că orice are legătură cu B.O.R e infailibil. Lucru complet fals. Înainte de a încerca din răsputeri să luăm apărarea unui preot sau a unei decizii luate de această instituție trebuie să încercăm să aflăm adevărul, punând întrebări, informându-ne și trecând totul prin ce ne învață Mântuitorul.
Toate lucrurile bune presupun efort: căutarea Adevărului, păstrarea credinței și a unei minți deschise și treze nu fac excepție. Și revenind, din nou, la definițiile de la început, trebuie să fim lucizi și să încercăm să ne dăm seama unde ne aflăm și unde ar trebui să ajungem.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Adică faceţi o paralelă (şi o apropiere în acelaşi timp) între „combaterea” scuipatului pe jos, pe stradă, şi „lucruri care țin de noetică, ontologie sau apologetică” – adică acestea discutate tot pe stradă ca şi combaterea scuipatului? Apropo de „noetică”, fiţi ceva mai clar aici. Profesia dumneavoastră mă duce cu gândul la vremurile biblice, pretenţiile articolului mă trimit la „gândire”. Întrucât majoritatea „bunilor” creştini sunt majoritari oameni simpli, pentru cine aţi scris articolul? Aaaa….! Elitism!
De ce manipulare? Vă citez: „Valori precum mersul la Biserică, postul, rugăciunea sau spoveditul.” Limitaţi valoarea acestora doar la comunitatea creştină. Nu le impuneţi tuturor. Nu vă consideraţi mai presus decât cei noncreştini. Nu daţi de înteles că ceva anume e superior doar pentru ca e legat de creştinism. Nu universalizaţi.
Iar citez: „Însă, de-a lungul vieții, în special pentru că trăim într-o societate care nu mai ia foarte mult în serios valorile creștine (sau le folosește diferit) vom ajunge să vedem câte conflicte pot apărea pe subiectele din această arie.”
Aveţi dreptate. Dar aceste conflicte nu sunt iniţiate de cei ce nu mai iau foarte mult în serios valorile creștine (sau le folosește diferit), ci de cei ce se simt deranjaţi de aceste „nebăgări în seamă”, cei care considera că mersul la biserică, postul, rugăciunea sau spoveditul reprezintă ceva anume.
De ce manipulare? Pentru că daţi exemplu o situaţie în care ziceţi că sunteţi deschişi dialogului (despre univers/universuri?) dar îmi cereţi să fiu mai tare în ştiinţă decât Stephen Hawking iar dumneavoastra să veniţi cu biblia… Şi nu noi evităm discuţia…
Dar sincer, nu putem face fată argumentelor ridicole aduse de cei ca dumneavoastră (aici mă refer la spirit nu la şcoli de şase ani).
Dumneavoastră vreţi dialog cu argumentele (pleonasm) dumneavoastră, nu cu ale noastre.
2. Citez: «„Cei care ajung să cunoască un preot/teolog/bun creștin care le-a schimbat viața”» Poate. Dar e posibil ca la psiholog să fi fost mai ieftin…
Şi fiţi atent. Aici nu vă contrazic absolut deloc!!! „Puține lucruri sunt mai minunate în viața unui om decât atunci când simte că a găsit un sens și/sau explicații pentru suferința sa. Preoții prin harul și informațiile de care dispun pot să aducă alinare acolo unde au dispărut multe speranțe. Pot să-L prezinte pe Dumnezeu ca fiind răspunsul tuturor căutărilor noastre. La fel pot să facă și teologii, monahii sau creștinii simplii care au o bogată cultură teologică și/sau o viața duhovnicească.” Din care cea mai tare „Pot să-L prezinte pe Dumnezeu ca fiind răspunsul tuturor căutărilor noastre.”
Aceasta e mai mul PR decât creştinism. Şi e tot manipulare.
„Puține lucruri sunt mai minunate în viața unui om decât atunci când simte că a găsit un sens și/sau explicații pentru suferința sa” Asta înseamnă că omul va accepta suferinţa, nu va lupta împotriva ei. O va accepta în speranţa unei vieţi viitoare şi, eventual, va fi generos cu „iluminatorul” pentru că i-a relevat adevărul. Pot interpreta şi că mai are puţin şi va crede în karma şi să le veţi spune că vaca e un animal sfânt…
Tot manipulare e şi „Preoții prin harul și informațiile de care dispun…”. Voi vă consideraţi supraoameni? Har?!
3. «„Suflete rănite” care își găsesc alinarea la Biserică».
Aceasta nu înseamnă ca dumneavoastră aveţi dreptate. Doar ca nivelul de cultură şi educaţie a acelor suflete rănite nu pot depăşi un prag situat destul de jos (situaţie ce o întreţineţi şi prin orele de religie din şcoli). Iar dacă îmi veţi aminti de elite ale gândirii ce s-au „apropiat” de biserică, acum doar două argumente. a. De asta sunt elite, şi pentru că au înţeles că nu−si pot expune ideile fără a vă peria. b. O rană vulnerabilizează în faţa virusurilor…
Faptul că ajutaţi (uneori) pe cei ce au nevoie… Nu asta este de fapt una din menirile bisericii?
Cât despre laitotivul cu universul infinit, văd că tot încercaţi să forţaţi un aparent paradox.
Asta în afara de faptul că cele mai noi cercetări par a dovedi că de fapt trăim într-un univers finit, înconjurat de multe alte universuri.
3. Citez finalul: „Dar când își vor argumenta atât de frumos și convingător argumentele despre „Infinitatea Universului”, datorită informațiilor dobândite în mulți ani de studii, ar trebui să știe și toate argumentele adepților „Universului finit” pentru a realiza un dialog.”
Hopaaaa! Mie (cititorul acestui articol) îmi spuneţi că nu am destule informaţii să dialogez şi sa argumentez despre „Universului finit”, dar în schimb sunteţi voi capabili deoarece faceţi o scoală creştină. Iar manipulare, iar vă credeţi superiori (poate si ariani, cumva?)
5. «„Oameni care devin conștienți de faptul că sunt muritori.”»
De fapt aici profitaţi de natura, firea umană. Ceea ce spuneţi e o mare, mare banalitate. Şi cumva de frica celor mai mulţi…
Vă citez: „Însă, în goana după nemurire, s-ar putea să nu mai aibă destul timp să se informeze cu privire la valorile și obiceiurile pe încearcă să le respecte. Vor înțelege când le vor spune alții că „Universul e infinit”, dar demonstrația acestei afirmații o s-o găsească greu de perceput. Pentru că interesul lor e să aibă încă un loc în acel Univers, nu să înțeleagă de ce e infinit.”
Probabil aveţi aşa un sentiment ironic de superioritate de tot vă agăţaţi de: „Universul e infinit”… Poate e cazul să căutaţi argumente ce le înţelegeţi mai bine, aparenţa aceasta de superioritate vă arată mai mult meschinăria decât cultura.
6. «„Cei care și-au ales credința liber”» NU! Nu există aşa ceva. Cei care spun că o fac, că au făcut-o, nu ţin cont de de modul în care au fost educaţi, de conjucturile familiare şi/sau sociale şi multe altele. Nu a fost o alegere libera, ci doar aparent liberă. Manipulare conştiinţelor (în şcoli prin orele de religie) este unul din atuurile bisericii. Chiar şi în acest articol consideraţi că prezentaţi un adevăr absolut. (un adevăr, nu adevărul).
Vă citez: „Așa cum spunea Platon în Republica despre credință că îl face liber pe om tocmai pentru că a ales-o liber.” Sincer? Mi se pare o nesimţire din partea dumneavoastră, o grotească manipulare, să asociaţi spusele atribuite lui Platon cu esenţa acestui articol unde prin credinţă se subînţelege creştinism. Tot sincer, aţi decăzut brusc în ochii mei, sunteţi pentru mine doar încă o mizerie sufletească îmbrăcată aurit.
« „Dorința de a avea dreptate”»
Vedeţi că e o chestie bumerang. Vi se aplică cel mai bine.
„Cu toții avem momente în care nu avem dreptate sau pur și simplu în care ne lipsesc anumite informații.” Înţeleg că aceasta nu se poate întâmpla si celor care fac 6 ani de teologie…
„…smerenia folosită la momentul potrivit știm cu toții cât de mult poate să ne ajute.” Ha, ha! Mai recitiţi-vă!!!
«„De ce e bine să ne punem credința la încercare”»
„Un om liber trebuie lăsat să aleagă liber și trebuie să înțeleagă că o alegere nu vine dacă nu îi dai posibilitatea mai multor variante.” Nu sunteţi în contradicţie? De fapt, nu. Face parte din manipulare. Biserica se opune variantelor, dar aici mimaţi generozitatea. Nu! Biserica nu este deschisă altor argumente! Înşiruiţi nume ce au în comun doar faptul că sunt opuse creştinismului ca să impresionaţi cititorul cu vasta cultură? De fapt ne arătaţi ca nu sunteţi de acord cu nici unul dintre aceştia… „…smerenia folosită la momentul potrivit știm cu toții cât de mult poate să ne ajute.”
«„Biserica lui Hristos și B.O.R.”»
Acesta este capitolul scuzelor… şi a continuării manipulării…
„Însăși Biserica ne învață că omul este supus greșelii și atâta timp cât vorbim despre oameni, vorbim și despre greșeală. Preoții pot să greșească, la fel ca toți oamenii. B.O.R. este o instituție făcută de oameni și există, mai mult ca sigur, și în interiorul acestei instituții greșeli.”
Chiar aşa. Dar poate biserica, B.O.R.-ul ar trebui sa nu-şi mai apere şi acopere pedofilii şi hoţii şi turnatorii şi profitori etc. Chiar acum, aici, luaţi apărarea unor asemenea făptaşi, acoperiţi asemenea fapte prin apelarea la „umanul” reprezentanţilor bisericii… Curăţăţi-vă curtea, nu acoperiţi mizeria…
„Înainte de a încerca din răsputeri să luăm apărarea unui preot sau a unei decizii luate de această instituție trebuie să încercăm să aflăm adevărul, punând întrebări, informându-ne și trecând totul prin ce ne învață Mântuitorul.” De fapt o altă doză de manipulare. Faptele ce reprezintă încălcări ale legilor trebuie judecate de stat nu de biserică. Daţi Cezarului ce este a Cezarului… nu fiţi voi mai presus afirmând ca de fapt, nu sunteţi…
„… căutarea Adevărului, păstrarea credinței și a unei minți deschise…”
Ce alaturări…
Un articol grosolan manipulator, mascat de aşa zise bune intenţii şi spoit cu cultură. Aştept argumente la „Universul e infinit”…
Sunt adeptul cunoaşterii, căutării de răspunsuri şi ridicărilor de mâini în a pune întrebări. Dar sunt adeptul educaţiei, smereniei şi al dialogului înţelept. De aceea cred că este important să ne îndemnăm bunicii, părinţii şi prietenii să bea "apă" din ambele "pahare", din "paharul Credinţei", al Sfinţilor Părinţi, al Noului Testament şi al Filocaliei, dar şi din "paharele lumii", citind ce este Tora, care este simbolul Islamului şi credinţele centrare din Coran, de ce ne evreii aşteaptă venirea lui Mesia şi ce spun "tipii" precum Darwin, Harari, Nietzche sau care sunt valorile hinduismului.