Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Am internat-o pe bunica într-un azil...

Camin de batrani - Profimedia

Imagine cu caracter generic / Foto: INSADCO photography / Profimedia

Una dintre bunicile mele a fost internată într-un azil în ultimele ei luni. Avea Alzheimer, demență, diabet și altele. Era imposibil pentru părinții mei și noi, familia, să o mai îngrijim. Avea nevoie de supraveghere constantă și foarte des de ajutor de specialitate la cei 90 de ani ai ei. Cu câtă luciditate îi mai rămăsese, nu a fost o discuție simplă să o convingem că îi va fi mai bine într-un loc unde cineva va fi constant disponibil să o ajute. Nu a fost ușor nici pentru părinții mei să ia această decizie și au fost luni de zile în care am discutat și au ezitat cu toate întrebările pe care le puteți bănui și voi. A fost o decizie grea și care a venit în ultimul moment, pentru că devenise imposibil pentru ai mei să îi mai ofere ei asistența de care avea nevoie.

Nu vă spun asta pentru că bunica mea ar fi ajuns într-o instituție a groazei cum am văzut în Ilfov. Dimpotrivă. Nu vă imaginați un hotel de 5 stele, ci un loc unde poți fi îngrijit în condiții normale. Un loc unde părinții mei o vizitau des, îi duceau lucruri, stăteau de vorbă cu ea cât se mai putea. Un loc cu medici, asistente și tot ce trebuie. Un loc perfect? Nu, dar un loc mai mult decât decent. Există multe cazuri ca al bunicii mele unde o astfel de instituție, chiar dacă nu este hotel de 5 stele, oferă o calitate a vieții rezonabilă. Cu siguranță de preferat singurătății sau chiar și familiei atunci când nu mai ești rațional, nu te poți hrăni, nu te poți spăla, nu mai poți ține socoteala tuturor bolilor pe care le ai și pastilelor pe care le iei sau a regimului alimentar. 

Este important și să înțelegem cât de dificil este să îngrijești persoane în vârstă cu boli multiple și care au fost scoase din obiceiuri și ritmuri deprinse în zeci de ani. Am toată aprecierea și respectul pentru oamenii care fac asta cu răbdare și pricepere.

Știți de ce povestesc toate acestea? Pentru că cea mai gravă consecință publică a nenorocirii din Ilfov este că distruge ideea unei instituții în care poți totuși să fii îngrijit. Multiplicați situația familiei mele la alte sute de mii de familii din România. Cum credeți că se poate simți o persoană în vârstă în situația în care are nevoie să fie internată după ce a văzut la televizor oameni batjocoriți și torturați? Câtă vinovăție și câte mustrări de conștiință în sufletul acelor familii care nu au de ales? Și câtă suferință gratuită pentru cei care ar trebui să fie ajutați de o astfel de instituție, dar teama îi va ține departe? Zeci de mii de oameni care nu se mai pot îngriji și care nu mai pot fi îngrijiți vor muri în condiții precare și vor refuza să meargă într-un azil din cauza neoamenilor care au făcut ce au făcut. Vor muri în mizerie de teama de a nu fi închiși într-un beci.

Pedepsele penale și măsurile administrative sunt pentru cei implicați direct și care au încălcat în cele mai grave moduri imaginabile drepturile fundamentale ale unor oameni. Nu e nimic de discutat. Consecințele politice și deciziile publice viitoare sunt pentru zecile de mii de oameni care vor refuza să fie ajutați de teamă să nu fie torturați. Pentru că ideea asistenței specializate pentru oamenii vârstnici a primit un pumn în plex și lucrurile nu pot rămâne așa. Nici aici nu văd ce este de discutat doar foarte mult de reparat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Trimiterea unui părinte la un cămin de bătrâni este într-adevăr o decizie foarte grea, mai ales când cutuma este ca fiecare din neam să se chinuie pe “patul de moarte” până își dă duhul.
    În 2020, când tata a ajuns clar în situația de a nu se mai descurca singur, am zis să facem o probă. Am găsit pe net mai multe oferte și am ales un cămin aproape de București. Arăta prea frumos, ca o pensiune, cu o curte foarte mare, plină de verdeață, pomi și plante. Părea ireal, photoshop-at. Ce pot să vă apun? Realitatea a fost și mai îmbietoare decât prezentarea de pe net.
    A fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o. Ajuns la fața locului am văzut camere mari, luminoase. Living-ul comun și spațiul destinat pentru servirea masei erau generoase ca suprafață. Asistență non-stop, medic prezent permanent, bucătărie proprie excelentă, personal numeros, relaxat, zâmbitor. Peste tot curățenie lună. În băi erau asigurate elemente de sprijin. În curte, zone pavate, un leagăn, două chioșcuri de vară. Un loc minunat de odihnă.
    Cu excepția vacanțelor am fost săptămânal în vizită și după primele săptămâni am văzut cum starea generală de sănătate a lui tata se îmbunătățește vizibil. Asistența medicală dădea rezultate remarcabile. Înainte lua o droaie de pastile. Acum medicul căminului, devenit și medic de familie, îi optimizase tratamentul, după ce a văzut toate analizele. Nu lucra pentru Big Farma, lucra pentru sănătatea tatălui meu. Am încheiat un contract cu căminul pentru 3.000 de lei/lună. După inflația din 2022 contractul a fost “indexat” la 3.500 de lei/lună. Oricum, mi se părea mai mult decât rezonabil. Tata și-a făcut repede prieteni, avea cu cine să stea toată ziua la taclale și să se plimbe prin curte. Acum tata este bine, a serbat în iunie 91 de ani, merge spre 92 și cred că este în cel mai bun loc posibil.
    În acest context, am fost total luat prin surprindere când au început relatările despre căminele groazei din Voluntari.
    Revenind la articol, nu îmi vine decât o singură idee: faptul că niște nenorociți au făcut ce au făcut, nu poate arunca o anatemă asupra tuturor căminelor de bătrâni din țară. Este mereu aceeași chestiune, pe care am remarcat-o de nenumărate ori, aici, la Republica: de prea multe ori se generalizează, indiferent de subiect. La fel în acest articol. Nu este cazul să generalizăm nici acum. O uscătură nu poate strica o pădure întreagă. Trebuie doar tăiată de la rădăcină. Repede.
    Mă întrebați cum s-a obișnuit tata cu gândul că rămâne la cămin? L-am rugat să pună în balanță viața lui imediat înainte de cămin cu cea de acum. I-am spus că îmi place căminul ăsta atât de mult, încât și eu când nu mă voi mai descurca singur și voi deveni o povară pentru familie, aș vrea să merg fix în același loc. Și am fost cât se poate de sincer.
    • Like 2
  • 2 bunici am avut in azile, private, in 2 judete diferite din tara. Din ele una era la pat, paralizata, perfuzii periodice, pampers, persoane sa o duca la dus zilnic, hranit, scos afara, miscare si ingrijit sa nu faca escare etc. acolo era munca de 2 persoane aproape permanent langa ea, pat special, baie special amenajata, scaun cu rotile si rampe de acces peste tot ,asistenta medical zilnic, medic de 2 ori pe saptamana. A fost ingrijita impecabil pentru mai mult de 5 ani. Nu e ca si cum ar fi fost ok sa tinem acasa cu o femeie platita sa stea cu ea non stop cum e posibil la persoanele in varsta care se pot inca deplasa singure si utiliza o lingura si doar au nevoie de un umar pe post de baston sau sa nu plece pe poarta,
    Da, un azil privat e scump. Si pentru handicap si ajutor pt insotitorul de persoana cu handicap dosarul se face f. greu, dar alaturi de pensia curenta acopera mai mult de jumatate a costurilor legate de azil. La restul a participat familia. Si merita, sunt multe aziluri de calitate si cu omenie.
    • Like 1
  • Personal sunt de acord că aceste instituții sunt absolut necesare, nu numai în cazul persoanelor cu asemenea probleme dar și pentru persoanele în vârstă unde familia, din n motive, obiective sau subiective, nu pot să îngrijească acasă aceste persoane în vârstă. Pentru cei din urmă este o dramă dezrădăcinarea. În același timp este aproape imposibil să angajezi acasă o persoană care să aibă grijă de aceste persoane în vârstă. Problema mare este cea pecuniară. Puține familii de români își pot permite să plătească sume substanțiale pentru un stabiliment cu condițiile descrise de autor. Acum problema este de nemernicia statului care a permis , exact, a permis aceste situații de nedescris.
    • Like 1
  • Nume check icon
    De acord cu Dvs. Acum intrebarea care vine este cat costa un loc decent pe luna si cati isi pot permite? Eu stiu ca pentru un astfel de loc tarifele - in functie de problemele de sanatate - sunt intre 2500 -4500 lei. Cati isi pot permite?
    • Like 0
    • @ Nume
      Da, din pacate asa este. Aceasta activitate la noi este, ca si horeca, prilej de specula.
      • Like 0
    • @ Nume
      Da, din pacate asa este. Aceasta activitate la noi este, ca si horeca, prilej de specula.
      • Like 0
    • @ Nume
      Razvan G check icon
      Din propria experienta - Costul pentru un loc intr-o clinica de asistenta a persoanelor in varsta (evit utilizarea cuvantului azil) cu probleme medicale ce nu pot fi ingrijite la domiciliu, in care exista permanent asistenta medicala calificata, confort, meniu decent, la care se mai adauga medicatia si cateva ore de chinetoterapie - 5000 lei.
      • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult
Text: Radu Burnete/ Voce: Mihai Livadariu
sound-bars icon