Prima oară este ca la dentist. Ți se explică ce ți se va întâmpla, ca să nu fii luat prin surprindere. Timp de 10-15 secunde trebuie să stai nemișcat. Oricum nu prea ai încotro, pentru că vei avea capul prins într-o menghină. Nu este nici o problemă dacă vei clipi. Fotograful te privește prin aparatul cu burduf, de la 1860. Trei....doi...unu....Gata.
Ștefan Dinu, 40 de ani și Alexandru Spineanu, 35 de ani sunt doi bucureșteni care au reînviat ambrotipia, o veche tehnică de fotografiere. Procedeul, căruia i se mai spune și „regina portretelor”, a fost folosit la noi între 1852 și 1881. Orice imagine este transformată într-o fotografie care pare desprinsă din secolul al XIX-lea.
Allkimik, atelierul de fotografie alternativă care îți oferă experiența unei întoarceri în timp, se află undeva în Centrul Vechi al Capitalei.
Alexandru a studiat Științe Politice, la Universitatea București. A lucrat la F64, retailerul de aparate foto. Ștefan este absolvent al Facultății de Drept, Universitatea București. Timp de 12 ani a profesat ca avocat specializat în insolvență.
Ștefan povestește că trecerea de la avocatură la fotografie nu a fost una intempestivă, ci a apărut după ce și-a dat seama că nu se mai regăsea foarte mult în ceea ce făcea. Simțea că lucra într-un mediu nu foarte prietenos. Înota într-o mare de energie negativă.
Multă vreme a fost lichidator judiciar, jobul său era să redistribuie resursele firmelor care nu mai produceau. Numai că parte din resurse sunt oamenii, iar oamenii sunt rezistenți la schimbare și interpretează.
„Am dat foarte mulți oameni afară la viața mea. Cumva, după mulți ani, ajunge la tine și lucrul acesta”, începe Ștefan Dinu povestea lui.
Și de unde folosea fotografia ca pe un instrument terapeutic - avea tot timpul aparatul la el și fotografia, când mergea prin țară spre instanțe - și-a zis să facă saltul la ceva full time.
Ințial nu s-a gândit că va face bani din pasiunea sa. În anii de avocatură adunase ceva economii. Era chiar în perioada în care fotografia clasică își pierdea mare parte din piață și din statut, odată cu dispariția printului și reorientarea advertisingului.
„Am vrut să reînviem ideea de fotografie socială, în care lumea vine și își face un portret la care se raportează în alt fel decât la miile de poze pe care și le face cu telefonul mobil”, explică antreprenorul.
Cei doi prieteni încercau să reinventeze o piață care dispăruse: piața fotografiei obiect și a fotografiei sociale. Deschiderea atelierului a fost și o decizie pragmatică, pentru că aveau nevoie de un loc unde să facă developări.
Era mult prea scump să investească în aparatură și „chimicale” pe care să le folosească doar pentru pasiunea lor.
„Facem parte dintr-un curent mondial «anticariat avant-garde » care a început în anii '80-'90, ca o reacție la pătrunderea peste tot a digitalului ”, detaliază Ștefan Dinu.
Tehnica pe care o folosesc la Allkimik necesită mare atenție. Nu poți în timp ce torni colodiu pe sticlă, sau în timp ce cureți sticla să te gândești la expunere, sau la altceva. Trebuie să fii acolo, să cureți bine sticla, că altfel cade argintul de pe ea.
Numele atelierului - Allkimik -, e un joc de cuvinte. Cei doi au vrut să arăte că se află de partea celor ce fac fotografiile prin mijloace chimice și nu prin mijloace binare, din 0 și 1.
Digitalizarea, nu numai în fotografie, ci și în muzică, a fost o simplificare, o comprimare, mai puține informații, dar oricum nu mai avem timp să ne uităm la ea. Un mp3 nu se mai vede ca vinilul, dar nimeni nu mai are timp să asculte un album cap-coadă, cum erau gândite pe vremuri. „A existat totdeauna o nișă de oameni care vedeau diferența, dar acum nișa aceasta s-a mărit și de fapt se simte chiar și la fotografie un reviriment fantastic în ultimii ani”, adaugă Ștefan Dinu.
Globica, una dintre cele 50 de camere foto dintr-un contract negociat de Ceaușescu cu Republica Democrată Germania
Pentru ambrotipie fondatorii Allkimik folosiesc trei camere, câte una pentru fiecare format. Pentru formatul mic, au un aparat elvețian marca Arca-Swiss. Este același tip ce cameră pe care o folosea Ansel Adams, faimosul peisagist american. Au cumpărat-o de la un bătrân fotograf, de pe lângă sediul televiziunii publice.
Au și o Globica, o cameră făcută în RDG, după un model german mai vechi apărut de dinainte de război.
„Camera Globica fost parte dintr-un contract negociat de Ceaușescu între România și RDG. Au fost cumpărate 50 de camere în România, câte unul pe județ, și în Bucuresti mai multe. Noi am pus mâna pe cel din județul Olt”, aflu povestea uneia dintre camerele foto din atelierul său.
Despre aparatul pentru formatul cel mai mare îmi spune că folosește un obiectiv performant și complex, un fel de Rolls-Royce din perioada ambrotipiei. Aparatul costa 200 de dolari în anul 1860, bani cu care puteai să cumperi o casă sau o cireadă de vaci.
Imaginile din cărți ale lui Eminescu și Kogălniceanu, datorate tehnicii ambrotipiei
Procedeul este unul care necesită mare atenție. Mai întâi se curăță bine bucata de sticlă. Pe ea se toarnă o soluţie de argint, apoi se imprimă fotografia. După realizarea fotografiei cu aparatul cu burduf, sticla este tratată cu mai multe soluţii, în camera obscură. Ultima etapă este fixarea fotografiei, moment în care pe placă rămâne doar argintul. Bucata de sticlă sau de metal se usucă şi se acoperă apoi cu un strat de lac.
Dezavantajul la această tehnică e că totul trebuie făcut pe loc, trebuie pregătită placa înainte de expunere și fixată imediat după expunere. Se mai numește și tehnica colodiului umed, pentru că nu se poate lucra decât atât timp cât placa este udă. Când se usucă, placa devine insensibilă la lumină.
Această tehnică a fost cvasigeneralizată între 1850 și 1900. A fost scoasă de pe piață de plăcile uscate. Timp de 100 de ani nimeni nu a profesat tehnica. A fost redescoperită în SUA în anii '80-'90, de câțiva pionieri.
Imaginile unor mari personalități ale vremii, precum Eminescu sau Kogălniceanu, de exemplu, pe care le știm din cărți, au fost realizate prin tehnica ambrotipiei.
„Persoanele care se consideră cel mai puțin fotogenice sunt surprinse de rezultatul final”
În ambrotipie nu există fotogenia, crede Ștefan Dinu.
„Fotogenia s-ar traduce, din punctul meu de vedere, ca fiind capacitatea subiectului de a se relaxa sau de a părea relaxat în fața aparatului de fotografiat. Nu am cunoscut oameni care se relaxează în fața aparatului. Expunerea de 10 secunde compensează grimasele pe care pe facem atunci când suntem fotografiați”, subliniază Ștefan Dinu.
De regulă persoanele care se consideră cel mai puțin fotogenice sunt surprinse de rezultatul final.
„Îmi aduc aminte că am fost în backstage la Electric Castle, unde noi fotografiam artiștii coborâți de pe scenă. Pe lângă artiști, odată am fotografiat un sunetist de la The Prodigy, un tip care nu era Adonis. Era un englez clasic, mai degrabă urâțel după toate standardele. I-am făcut o fotografie și am văzut un om incredibil de emoționat, spunea că are 40 de ani și că nu mai visa să aibă o poză în care să nu îi fie rușine de cum arată. Era incredibil de afectat emoțional de rezultat, iar pe noi ne încarcă pozitiv astfel de reacții”, mărturisește cofondatorul Allkimik, care ne asigură că vizita la atelierul de fotografie alternativă de multe ori nu se rezumă doar la obiectul cu care pleci, ci este vorba de experiența în sine. Reacția oamenilor atunci când asistă la fixarea imaginii pe bucata de sticlă este extraordinară, spune el.
„Cele 10-15 secunde în care trebuie să stea nemișcați pe un scaun sunt un soi de meditație forțată pentru mulți tineri”
Mulți dintre cei ce trec pragul atelierului sunt tineri. Vin și pentru ambrotipie, și la developări, printări analog. Sunt persoane care nu au fost contemporane nici cu fotografia pe film. „Cele 10-15 secunde în care trebuie să stea nemișcați pe un scaun, chiar și asta e o experiență inedită pentru un tânăr din ziua de azi. E ca un soi de meditație forțată, o scoatere din maxalorul care înseamnă viața modernă și fixarea timpului pentru 10 secunde. Unii găsesc momentul destul de apăsător și de tensionat, dar pentru cei mai mulți e doar interesant și atât, nu neapărat stresant”, continuă fondatorul Allkimik.
„În 4 ani în Calea Victoriei am văzut cum ni s-au schimbat toți vecinii”
Atelierul își acoperă cheltuielile unei afaceri în Centrul Vechi, ceea ce după 4 ani în Calea Victoriei nu e ușor lucru.
„I-am văzut pe toți vecinii de pe lângă noi schimbându-se, baruri, magazine s-au închis. Curentul, benzina, chiria, toate sunt la nivel occidental, dar prețurile pe care noi le percepem pentru ambrotipie sunt la sfert. Nici argintul nu e mai ieftin ca la un ambrotipist din Germania, dar noi trebuie să ne mulăm pe puterea de cumpărare a românilor. Dacă e cineva atras de chestia asta, mai bine pune banii în bitcoin sau în alte lucruri”.
Timp de 3 ani au susținut financiar atelierul, de un an și ceva afacerea a trecut pe plus, „dar nu cred că am amortizat investiția initială”.
Investiția inițială a fost de 15.000 de euro și a constat în amenajarea spațiului. Multe din aparate și substanțele chimice necesare le aveau deja.
O fotografie cu parfum de epocă costă între 70 şi 200 de lei în funcție de mărime.
Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și cei care fac lucrurile să se întâmple. Oriunde s-ar afla, în țară sau în afara ei, acești oameni arată imaginea unei Românii care merge înainte.
Îi scoatem în față, le facem portretele, îi prezentăm pentru ca alții să își găsească inspirația în exemplele lor. De la ei vei învăța cum să faci un business, vei vedea ce înseamnă viziune, inovație și dorința de a reuși.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
O sa ma duc cu prietenii sa ne facem "poze".
Bravo!