sursa foto europolitics.ro
În spațiul public circulă tot felul de teorii cum că pe vremea lui Ceaușescu lucrurile mergeau strună și că în România curgea lapte și miere. Vedem tot felul de poze cu falnica stemă de stat a României socialiste. Este jenant că unii regretă acele vremuri. Probabil, mulți își regretă doar tinerețea.
Dar vreți să știți cum era înainte de 1989? Câteva amintiri din epoca de aur sunt necesare pentru reîmprospătarea memoriei.
Înainte de 1989, cele mai multe bunuri de consum se cumpărau „pe sub mână”. De exemplu, șeful de măcelărie sau aprozar era cel mai respectat personaj din cartier. De aceștia depindea dacă pe masă vom avea gheare de pui sau o bucățică de carne de porc. Am zis bucățică, da? Nu kilogram sau kilograme.
Sub dinastia Ceaușescu, România se îndrepta pe drumul pe care a luat-o Coreea de Nord. De fapt, înainte de 1989 România era Coreea de Nord a Europei. În acei ani priveam cu jind la Ungaria, Iugoslavia, Polonia sau Cehoslovacia, tot țări comuniste, dar mai bine administrate decât propria noastră țară.
Pentru reîmprospătarea memoriei, înainte de 1989 produse precum pâinea, uleiul și zahărul se cumpărau cu porția, pe cartelă. Pentru o sticlă de lapte, părinții noștri se trezeau de la 5 dimineața pentru a-și lăsa sticla de lapte goală la coadă. Da, pe vremuri pentru un produs banal, precum laptele, stăteai la coadă de la 5 dimineața.
În alimentare nu existau produse din carne. Dar aveam gheare de pui și mulți creveți din Vietnam, aceștia fiind asemănători cu chipsurile din ziua de astăzi. Se găsea însă pește, românii mai aveau puțin și deveneau delfinii Europei.
Nu-i așa că nu știți ce era acela un aparat video?
Prețul unui aparat video VHS, la care puteai urmări filme pe casete era de 50-60.000 lei. Un aparat video, care în Vest costa câteva sute de dolari, în România costa cât un apartament. Însă nu oricine putea avea în casă un aparat video. Deținerea unui astfel de aparat era ilegală. Dacă cumva un vecin te turna că deții așa ceva, te trezeai cu miliția la ușă. Se pare că regimul comunist se ferea de producțiile de la Hollywood. Nu-i așa că nu înțelegeți logica?
Românii care locuiau în apropierea graniței cu Bulgaria, Iugoslavia sau Ungaria, erau mai „fericiți”, aveau șansa de a vedea actori de la Hollywood vorbind bulgărește, în maghiară sau sârbă. Existau chiar antene speciale care se înălțau falnic pe blocuri, să aibă un semnal cât mai bun.
Dacă acum sunteți nemulțumiți de platformele de streaming și de cele 200, cel puțin, programe tv, aflați că pe vremea marelui cârmaci românii aveau un singur canal tv și două ore de program tv pe zi. Din aceste două ore, Ceaușescu vorbea jumătate din timp. Apoi, urmau știrile, program de muzică populară și un documentar cu marile realizări ale comunismului. Și da, mai erau și desene animate cu Mihaela, 10 minute pe zi. Filme? Cele comuniste, despre cum românii mergeau la câmp și plantau cartofi, în timp ce producția agricolă duduia.
Dar la muncă cum era? Acum mulți își aduc aminte că statul îți „dădea” loc de muncă și casă. De fapt, statul nu „dădea” nimic…
Nu aveai niciun fel de libertate de alegere. Dacă statul îți lua casa pe care o aveai sau te muta cu forța la etajul 10, la periferia unui oraș, asta era… Nu aveai ce face.
Legat de job, ăla pe care ți-l „dădea” statul, dacă nu aveai pile și relații ajungeai la Dâlga, indiferent cât de capabil erai.
La acel loc de muncă pe care ți-l „dădea” statul, trebuia să te ferești de tot felul de turnători la securitate și miliție. Aceștia se găseau însă în toate sectoarele de activitate. Iar dacă nu erai membru de partid, adio promovare. Dădeai la șaibă toată viața, în timp ce un analfabet venit de la Cucuieții din Deal îți dădea ordine, doar pentru că era membru de partid.
În acele case pe care statul ni le „dădea” nu aveam căldură, electricitate și apă caldă. Le primeam cu porția. Românii făceau dușuri sâmbătă seara, după ce curgea apa vreo jumătate de ora, căci rugina de pe țevi se revărsa fix în cadă. În restul săptămânii, românii se spălau la lighean.
Cum erau pe vremuri concediile în Italia sau Spania?
Șoc! Pe vremuri nu existau concedii în Italia sau Spania. De fapt, era greu să ajungi și pe litoralul Mării Negre. Imaginați-vă că trăiați la Brăila sau Galați și nu ajungeați niciodată la Mamaia sau Neptun. Dacă acum nu știți unde să mergeți în concediu, că „Italia nu mai este ce era” și Spania vă stă în gât, aflați că pe vremea comunismului nu aveai dreptul de a părăsi țara. De fapt, dacă voiai să treci granița erai oprit de glonț, că așa înțelegeau comuniștii să țină cu forța oamenii în țară. Dacă un membru al familiei reușea să evadeze din „raiul comunist”, întreaga sa familie cădea sub incidența legii. Mulți își pierdeau locul de muncă și urmau ani de interogatorii la securitate.
Mulți dintre nostalgici tânjesc după comunism, în timp ce călătoresc în Occident și se plimbă în mașini premium din Vest. Ireal!
Dacia, of, Dacia 1300, era poate singura opțiune a românilor înainte de 1989. Strângeai bani 10 ani și era posibil sa nu îți vină niciodată rândul să o poți cumpăra. Stăteai și priveai cu mândrie carnetele de CEC.
„Minunata” noastră industrie era „floarea” Republicii Socialiste România. Dar cu datoria externă a României cum stau lucrurile?
Este necesar de spus că în Vest exportam legume, fructe și produse agrare. Produse industriale exportam pe piețe slab dezvoltate, de cele mai multe ori la preț de dumping, în goana după valută. Când s-a prăbușit CAER, România a pierdut toate piețele externe.
„Nu aveam datorii”: este o afirmație corectă aceasta. Însă nu aveam nimic, noi, ăștia care am plătit acea datorie. De asemenea, în 1981 România a dat faliment, „experții” comuniști au băgat țara în gard. În decurs de 8 ani, importurile s-au prăbușit, iar România a devenit Coreea de Nord a Europei. Încă ceva, dintre țările comuniste din Europa, România a fost cel mai prost guvernată. Asta s-a văzut nu doar în 1989, țara noastră având cel mai redus PIB pe cap de locuitor din Europa, ci și după Revoluție, când industria noastră, aia comunistă „performantă”, a ajuns la fier vechi.
După 1989, românii au plecat din țară fix din zonele cele mai sărace ale României. Da, ce rău este acum și ce bine era înainte de 1989, „Gizăs Craist”…
P.S. Și încă ceva, dacă vă plângeți că acum trăiți mai rău decât părinții voștri, înainte de 1989, sau dacă credeți că înainte de căderea comunismului era mai bine, sigur ați făcut la un moment dat niște alegeri personale greșite.
Articol publicat inițial pe project-e.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Fusese construit în jurul unei uzine gigant, acum în paragină. Roboții luaseră locul muncitorilor. Uzina și orașul deveniseră niște ruine. Costa mult să le și dărâmi. Roboții nu mănâncă, deci nu au nevoie de magazine alimentare. Nu au copii, deci nu e nevoie de școli și creșe. Nu au nevoie de haine, de cinematografe, de librării. Sunt mult mai ieftini și lucrează cu precizie și fără să obosească.
România a avut probleme cauzate de comunism, dar la care s-au adăugat și cele ale unei schimbări majore. Nu întâmplător Trump a promis un reviriment al clasei muncitoare americane. Așa a câștigat alegerile. Dar ce poți să faci? Să interzici roboții industriali, pentru ca oamenii să aibă de lucru? Poți să mai clădești orașe întregi în jurul unor uzine, ca în anii 70?
Nu mai poți. Lumea aceea, fie capitalistă, fie comunistă, a apus pentru totdeauna. Lucrurile sunt mult mai ciudate. China are un comunism de tip capitalist, în timp ce Rusia redevine totalitară fără ajutorul comunismului.
Si eu acum ma vaicaresc ca nu am dressing.
Nu in ultimul rand avem foarte multi nostalgici dupa vremurile acelea intunecate. Parerea generala e ca nostalgia lor e legata de perioada in care erau tineri si fara griji. Eu nu cred. In vremurile acelea tulburi, primul lucru pe care l-au facut comunistii cand au preluat puterea, a fost sa distruga orice sistem de valori autentice si sa extermine toti purtatorii credintei in acele valori, punand in loc non-valori, singurele care puteau sustine “lupta de clasa” in numele careia, “clasa muncitoare” devenea stapana pe toata avutia nationala, bineinteles prin reprezentantii ei, asa-zisa nomeclatura, condusa de marele carmaci. Acesti oameni, s-au trezit peste noapte in varful piramidei, fara nici un efort. Normal ca regreta acele vremuri oricate argumente ar primi impotriva. Se simt marginalizati acum, cand au vazut ca trebuie sa muncesti pe branci ca sa prosperi si sa o duci bine (multi aduc argumentul suprem ca pe vremuri toata lumea avea “casa” si “servici”, nu ca acum cand trebuie sa muncesti 30 ani pentru un amarat de apartament, si fara sa te faci ca muncesti ca inainte)
A fost interesantă recuperarea de după 89 a secvențelor cenzurate. Astfel, în desenul animat Albă ca Zăpada, există o scenă în care personajul principal spune o rugăciune. Scena fusese cenzurată; am văzut-o ca adult. În romanul Winettou există de asemenea pasaje referitoare la creștinism, pe care le-am citit după Revoluție. Comuniștii cenzurau tot, fără milă. E ciudat cum anumite seriale foarte în vogă în occident - cum ar fi M.A.S.H. - n-au pătruns nici măcar pe videocasete. Probabil un semn că și acestea erau controlate de Securitate.
Asta traim azi.
Apropo de delfinii Europei: pe spatele tribunei Rapidului era un banner enorm, vizibil din trenurile care încetineau când intrau în Gara de Nord. Devenise celebru prin conţinutul său: „Nici o masă fără peşte”.
Folclorul de cartier scosese şi un catren pe tema asta:
„Valurile vălureşte
Malurile mălureşte
Salcia încet şopteşte
«Nici o masă fără peşte»”
Domnul Vuţă aminteşte şi de acei „ani luminoşi” (doar pe timpul zilei, pentru că seara, cam de la şase, se tăia curentul electric). Vara, fiind ziua mai lungă, nu era o problemă foarte mare. Dar iarna, toate activităţile casnice se desfăşurau ca pe vremea bunicilor: la lumânare sau la lampa cu gaz.
Bineînţeles că românul hâtru a scos un banc şi pe tema asta:
— Care este cel mai credincios popor din lume?
— Românii.
— De ce?
— În fiecare seară sunt cu lumânarea în mână şi cu numele lui Dumnezeu pe buze.
Cei care n-aţi prins vremurile alea, să nu vă pară rău. Habar n-aveţi ce-aţi pierdut! :)) Şi nu, n-a fost deloc bine. Spun asta char dacă, de multe ori, am impresia că în ’89 am împuşcat doi bătrânei şi atât.
Ca să justifice saltul a adoptat o industrializare forțată, fără nicio bază. A plantat peste tot coloși care au funcționat cu hopuri o bună bucată de timp, dar în cele din urmă au clacat. Doctrinele politice au făcut imposibile tehnici noi, apărute în anii 70-80, cum ar fi robotizarea. Nu poți construi o clasă muncitoare din roboți. Industria a îmbătrânit treptat și n-a mai putut ține pasul, nici măcar pe Piața Comună.
Rezultatul a fost cel pe care îl știm: un dezastru total. Nostalgicii au rămas probabil cu perioada de relativă înflorire apărută după momentul 68, când România a devenit brusc prietenul lumii libere. Însă momentul n-a durat prea mult. Pe la sfârșitul anilor 70 era deja stins. Ceaușescu luase calea Coreii de Nord și dezastrul devenise iminent.