Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Armageddon Războiul Frăţiei Cleptocraţilor împotriva democraţiei (I)

Viorica Dăncilă - Liviu Dragnea - (Foto: Inquam Photos / George Călin)

(Foto: Inquam Photos / George Călin)

„Şi i-au strâns la locul ce se cheamă evreieşte Harmaghedon ” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 16:16)

Introducere. Când doamna Dăncilă spune lucruri trăznite, dar adevărate

„Pe scurt, trebuie să reducem democraţia” spunea doamna Dăncilă în şedinţa Guvernului României din data de 24 mai 2018. S-a corectat imediat, când a realizat din privirile aruncate peste masă de miniştri că a greşit din nou şi a înlocuit rapid cuvântul „democraţie” cu ceea ce scria pe foia din faţa dânsei: „birocraţie”. Dar rectificarea a fost inutilă. Pentru prima oară de când ocupă funcţia de prim-ministru doamna Dăncilă a spus, fie şi din greşeală, ceva cu adevărat important. Chiar extrem de important, căci nu există adevăr mai puternic, decât cel care vine din gura nevinovaţilor. Da, dragi cetăţeni români. Doamna Dăncilă a spus, într-o banală zi de mai, cu subiect şi predicat exact ceea ce propaganda de partid se străduieşte să ascundă de doi ani încoace în spatele „Binomului”, „statului paralel”, „abuzurilor DNA şi ale Justiţiei”, a lui „Soros”, a „multinaţionalelor” şi în general a „duşmanilor din afară, care nu ne lasă să guvernăm”. Cuvintele ei fac mai mult decât zece acuzaţii de înaltă trădare, moţiuni de cenzură şi atacuri ale opoziţiei, sute de dosare de corupţie, mii de articole de presă sau postări amuzante pe Facebook. Doi ani de campanie ingenios construită aruncaţi pe apa sâmbetei în două cuvinte.

Domnia sa a făcut un uriaş serviciu cetăţenilor acestei ţări cărora le-a dezvăluit exact ce se discută în spatele uşilor ferm închise ale coaliţiei de guvernare. Căci problema lor este exact aceasta: prea multă democraţie! Ea trebuie „redusă”, ca să nu-şi mai bage nasul toţi neaveniţii (cetăţenii, DNA-ul, presa) în „treburile interne ale statului”. „Neamestecul” de care vorbea Ceauşescu de fiecare dată când îl trăgea cineva de mânecă şi îi arăta că oamenii nu au mâncare şi căldură din cauza demenţei lui. Acele discuţii în care s-a conturat strategia PSD-ALDE, discuţii la care doamna Dăncilă a participat sau a trecut razant pe lângă ele, i s-au întipărit în memorie, iar cuvintele i-au năvălit singure pe gură (spre disperare domnului Dragnea, care trebuie că a răsuflat uşurat că presa a considerat spusele doar o nouă gafă dintr-un şir lung) exact când nu trebuia. Este, în opinia mea, declaraţia politică a anului, dacă nu cea mai importantă din ultimii ani. Atât de importantă încât am hotărât imediat să schimb introducerea pregătită pentru seria de faţă şi i-am oferit locul meritat. Am simţit, recunosc, o frustrare imensă că doamna Dăncilă a sintetizat în două cuvinte („reducem democraţia”), ceea ce eu mă voi chinui să demonstrez în continuare: că există de ceva vreme un plan al Frăţiei Cleptocraţilor privind distrugerea democraţiei şi a ultimului ei bastion organizat şi încă funcţional adică UE (mai curând înlocuirea democraţiei clasice cu o formă golită de conţinut, o democraţie fake, made in Rusia), că Frăţia lucrează coordonat, că membrii ei, deşi au şi o agendă proprie care uneori îi plasează în tabere diferite, sunt motivaţi de acelaşi interes comun, că asediul este continuu şi operează în toate sferele societăţii (economic, politic, juridic, mediatic etc), că lupta se duce acerb în zona valorificării istoriei şi simbolurilor ca instrumente de propagandă şi că recentele scandaluri (cel legat de mutarea ambasadei la Ieruslaim şi revocarea doamnei Koveşi) nu sunt altceva decât episoade al acestui uriaş conflict subteran. Dacă preferaţi un rezumat atunci puteţi rămâne liniştiţi la spusele doamnei Dăncilă deoarece ele reprezintă esenţa demonstraţiei, dacă nu, şi aveţi răbdarea necesară, puteţi parcurge până la capăt argumentaţia mea.

„Nazistul” şi „antisemitul” preşedinte Iohannis trebuie să tacă din gură. Sau cum se face o campanie preventivă de intimidare

Scandalul a început pe neaşteptate şi aparent de nicăieri. Nimeni nu ar fi putut anticipa la începutul anului că lupta dintre cele două tabere politice de la noi se va purta şi în altă arenă decât cea devenită deja tradiţională a războiului legat de corupţie. Toţi ochii erau aţintiţi asupra disputelor privind modificările legilor din zona justiţiei, a celor din jurul activităţii DNA şi a subiectului mai amplu al poziţionării faţă de noul val al revizionismului antidemocratic din Est (iliberal, cum este el denumit de unii analişti), revizionism care, cel puţin deocamdată, deşi susţinut explicit de guvernanţi, nu este încă asumat la nivel de politică oficială a României. Judecând după evoluţia situaţiei pare că urmează să fie. Cine ar fi spus că „războiul rece” dintre preşedintele Iohannis şi liderii coaliţiei PSD-ALDE se va transforma într-o luptă deschisă (cu amenzi, ameninţări directe şi acuzaţii de „înaltă trădare”) şi încă una începută de la un subiect atât de îndepărtat de preocupările zilnice ale publicului românesc: mutarea ambasadei ţării noastre de la Tel Aviv la Ierusalim? Dar, iată că aşa s-a întâmplat şi foarte mulţi dintre noi se întreabă de ce. Cum am ajuns aici? Înainte de a încerca un răspuns, cred că este utilă o scurtă recapitulare a evenimentelor.

Pe 26 aprilie 2018 românii au aflat din gura preşedintelui Iohannis despre o vizită oficială (dar a cărei agendă nu fusese anunţată nici publicului, nici celorlalte autorităţi implicate în politica externă a statului) pe care premierul Dăncilă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea o făceau în Israel. Preşedintele a vorbit explicit, surprinzător pentru stilul său, altfel extrem de rezervat (chiar prea rezervat uneori), despre posibile „înţelegeri secrete” pe care liderii PSD le-ar putea avea cu „evreii”. A fost aproape imediat taxat, dar nu pentru acuzaţia gravă că oficiali români ar face „înţelegeri secrete” în folos propriu şi nu în interesul statului pe care îl reprezintă (indiferent cu ce naţiuni de pe glob: ruşi, americani sau chinezi), ci pentru afirmaţia că ele ar putea fi încheiate cu „evreii” (deşi merită observat că vizita în chestiune era făcută în Israel unde conducătorii politici sunt evrei, şi nu, să spunem, patagonezi). Declaraţia sa a fost iute ambalată de presa de casă a PSD drept un comentariu cu tentă antisemită.

Scaunul preşedintelui Iohannis atârnă de un fir de păr” titra DCNEWS în seara aceleiaşi zile, întrebându-se retoric şi cu o ipocrită îngrijorare, dacă nu cumva preşedintele va trebui să demisioneze în „eventualitatea” în care „ambasada Israelului la Bucureşti, guvernul israelian sau una dintre organizaţiile evreieşti internaţionale vor taxa afirmaţia ca fiind antisemită”. Asta, în ciuda faptului că preşedintele Iohannis revenise deja la ora postării cu o declaraţie în care nega orice aluzie antisemită din discursul său şi îşi ceruse oficial scuze celor care ar fi putut interpreta în această cheie cuvintele sale. Nu a contat. „Eventualitatea Zilei” de la DCNEWS a devenit „Realitatea” de la QMagazine. Nu vă miraţi, aşa a ieşit jocul de cuvinte.

Revista glossy a fostei „spioane” Floriana Juncan (asumata admiratoare a „bunicului solar” Iulian Vlad, pentru cei care au ratat omagiile respectivei la moartea asasinului securist) prezintă pe 27 aprilie 2018 un interviu „în exclusivitate” cu rabinul Menachem Margolin, conducătorul Asociaţiei Evreilor Europeni (EJA). Cu un entuziasm demn de o cauză mai bună rabinul Margolin este prezentat drept conducătorul organizaţiei care „reprezintă evreii de pe întregul continent” şi care „reuneşte cele mai importante şi cuprinzătoare organizaţii şi comunităţi evreieşti din Europa”. La rândul său „reprezentantul evreilor europeni” nu i-a dezamăgit pe jurnaliştii români îngrijoraţi de „derapajele antisemite” ale preşedintelui şi a etichetat limbajul acestuia ca având „conotaţii sinistre”. Sinistre? Da. Pentru că în opinia rabinului de la Bruxelles referirea la „înţelegeri secrete cu evreii” nu este, nici mai mult, nici mai puţin, decât reluarea unei teme folosite de propaganda nazistă pentru a justifica Holocaustul. Dar poate afirma cineva că preşedintele Iohannis este, în secret sau făţiş, un admirator al ideilor naziste ? De ce nu ? În acest context poate să o facă chiar foarte uşor. Deoarece, ce să vezi, ideea tocmai fusese, absolut întâmplător, promovată de un ziar din Israel. 

Îți recomandăm

Cu o seară înainte ca o parte din presa din România să descopere în vorbele preşedintelui un „antisemitism latent” The Jerusalem Post publica (25 aprilie 2018, ora 22.59, ora Israelului) un articol cu titlul Why is Romanian’s president refusing to relocate the embassy to Jerusalem? Răspunsul autorului articolului, surpriză, nu un membru obişnuit al redacţiei, ci Radu Golban (doctor în economie, cetăţean român şi german şi editorialist la Cotidianul) este tranşant: preşedintele român se opune acestei relocări deoarece „timp de 23 de ani a fost de asemenea preşedintele Forumului Democratic German, care pretinde să fie succesorul legal al unei foste organizaţii naziste (Grupul Etnic German n.n.)” Clar. Şi dacă nu este clar atunci întrebarea retorică a autorului îngroaşă ideea: cum ar putea fi un astfel de om „prietenul Israelului”? Evident că nu poate. Aţi înţeles de ce. GEG a fost o organizaţie nazistă, FDGR este continuatorul GEG, Iohannis a condus FDGR, rezultă că Iohannis este nazist, de unde motivul pentru care se opune mutării ambasadei. Logic nu?

Autorul nu se încurcă în detalii, de exemplu în dovedirea afirmaţiei că Forumul Democratic al Germanilor din România este şi continuatorul ideologic al Grupului Etnic German, sau a celei potrivit căreia preşedintele Iohannis a devenit automat contaminat de idei naziste prin simpla funcţie deţinută în cadrul FDGR (şi că le-ar nutri în continuare), dar, pe de altă parte, nici nu este stilul care l-a consacrat. Pentru cei care nu sunt la curent, Radu Golban, celebrul descoperitor al „datoriei istorice” pe care Germania ar avea-o către statul român, datorie care este atât de mare încât nu există, este un obişnuit al cercurilor naţionaliste şi antieuropene de la Bucureşti. Lăudat intens şi popularizat pentru acest fake news cu arome istorice (căci orice persoană cu toate minţile acasă şi cu minim acces la Google poate afla uşor că a existat un tratat de pace la sfârşitul celui de al doilea război mondial, tratat prin care România a renunţat la pretenţiile financiare de la succesoarele Germaniei naziste, asta ca să nu vorbim despre faptul că datoriile noastre pentru armamentul furnizat lui Antonescu erau cel puţin egale ca mărime) doctorul în economie care locuieşte în Elveţia a fost adoptat imediat ca un luptător cu „Sistemul” (în acest caz particular reprezentat de BNR, iniţial preşedintele Băsescu şi apoi evident „nazistul” Iohannis) care nu vrea cu nici un chip să se bată pentru miliardele de euro care îi aşteaptă pe români în băncile germane. După cum ştiţi mai există tone de aur care ne sunt datorate de romani (de italieni ca urmaşi ai lor), milioanele de galbeni datorate de otomani (turcii actuali) sub formă de biruri încasate de la voievozii noştri, ca să nu vorbesc de conturile lui Ceauşescu, de la care trebuie să aflăm doar PIN-ul (deşi zic că ar fi mai simplu să vedem cine a apărut cu sute de milioane de dolari de investit în afaceri imediat după Revoluţie). Putem trăi, ne spune economistul, noi şi urmaşii noştri, liniştiţi doar încasând dividendele istoriei naţionale. Odată făcută această „descoperire”, iar duşmanii înrăiţi ai beneficiilor ei arătaţi cu degetul, Radu Golban a intrat în PRM (2014) şi ulterior în PSRO (partidul lui Mircea Geoană în 2015) 

În 2016 părea că şi-a găsit în sfârşit locul potrivit alături de Marian Munteanu în ANR, urmând să candideze la alegeri pentru Camera Deputaţilor de la Timişoara, dar a părăsit formaţiunea dezamăgit de expunerea legăturilor liderului cu Securitatea. Păcat, pentru că volumul său România. Alternative la corsetul UE, o lucrare care, după cum sugerează şi titlul, susţine că ieşirea României din Uniunea Europeană nu ar fi deloc o tragedie, ci din contra ar fi benefică, ar fi putut folosi ca manual propagandistic pentru actualii guvernanţi, care par convinşi (deşi încă se feresc să o spună public) de acelaşi lucru. Aş mai adăuga doar faptul că respectiva lucrare a fost prezentată (şi elogiată) pe 13 decembrie 2013, la sediul Fundaţiei Europene Titulescu în prezenţa lui Adrian Năstase (da, acelaşi care a semnat în calitate de prim-ministru aderarea României la UE) cel care patronează respectiva organizaţie şi care în mod sigur a numit-o astfel în batjocură, având în vedere că este un loc de întrunire constant al celor mai antieuropene, naţionaliste şi xenofobe idei posibile.

Revenind la „antisemitismul” declaraţiei preşedintelui Iohannis, odată stabilită acuzaţia şi simţind că se cere o plusare, jurnaliştii, care au preluat din zbor manipularea, au vorbit despre indignarea generală care ar fi cuprins „comunitatea evreiască de pretutindeni”. Din motive lesne de înţeles, dată fiind poziţia oficială, preşedintele şi-a cerut imediat scuze faţă de cei care ar fi putut interpreta în cheie „antisemită” spusele sale. Un gest firesc, de maturitate politică şi bun simţ, care a oprit în faşă un fake news destinat să se transforme în campanie de presă. Asta deşi era evident pentru toţi oamenii de bună credinţă, care au urmărit respectiva declaraţie, că accentul a fost pus pe „înţelegeri secrete” şi nu pe „evrei” şi că preşedintele Iohannis nu s-a remarcat niciodată (în ciuda unor încercări timide şi constant trase de păr de a-l prezenta astfel) ca o persoană care să nutrească convingeri naţionaliste, xenofobe, intolerante (religios sau sexual) şi cu atât mai puţin antisemite. Dar evident că cei care au declanşat campania ştiau şi ei asta, scopul lor fiind, în această situaţie, punerea preşedintelui la zid şi intimidarea lui prin folosirea pe post de bâtă a celei mai sigure şi mai rapide metode viral mediatice la îndemână: acuzaţia că ar fi făcut afirmaţii antisemite. De ce? Evident pentru a-l reduce la tăcere. Şi de ce şi-au dorit dânşii tăcerea preşedintelui Iohannis? Vom vedea în continuare cât de importante au fost mizele şi probabil vom înţelege.

Cine s-a indignat, de fapt?

Cum a fost manipulată opinia publică în acest caz? Cum este de obicei. Simplu şi la vedere. Căci oricine ar fi avut curiozitatea să vadă cine este de fapt „reprezentantul evreilor europeni” care l-a acuzat pe preşedintele Iohannis de „antisemitism” şi apoi s-a oferit curtenitor să-l ierte la această „primă abatere” şi ar fi dat mai mult de două clikuri pe Google ar fi înţeles imediat despre ce este vorba. Pentru cei care nu au făcut-o, iată ce am aflat eu prin metoda total nesofisticată de mai sus.

În primul rând am aflat faptul că reprezentantul oficial al comunităţii evreieşti din Europa, care, surpriză, nu este organizaţia condusă de rabinul Margolin (EJA), ci Congresul European Evreiesc (EJC) nu a reacţionat în nici un fel la declaraţia preşedintelui Iohannis. Destul de ciudat, dat fiind că organizaţia europeană condusă de (fostul?) oligarhul rus Moshe (Valdimirovici) Kantor, un apropiat vechi al lui Vladimir Putin (voi reveni asupra lui pentru că are şi el un loc în foiletonul de faţă) nu ratează de obicei prilejul de a demonstra că este vârful de lance al luptei cu antisemitismul global. Să fi fost tăcerea motivată de antipatia reciprocă şi rivalitatea făţişă dintre cele două organizaţii care luptă de ani buni pentru „minţile şi inimile” evreilor europeni? Greu de spus. Cert este că adevăratul reprezentant oficial al evreilor europeni şi anume Congresul European Evreiesc nu s-a simţit în nici un fel ofensat. Motiv pentru care nu a spus nimic. Nici guvernul israelian şi nici ambasada de la Bucureşti nu au văzut „antisemitismul” din vorbele preşedintelui.

Mai mult, autorul acuzaţiei (fapt ignorat complet în prezentarea ştirii) este el însuşi o figură controversată, chiar şi printre reprezentanţii altor asociaţii ale comunităţii evreieşti din Europa, America şi Israel. În spatele poziţiilor sale militantiste şi nonconformiste (a pledat pentru dreptul evreilor europeni de a purta arme în urma atentatelor teroriste de la Paris şi a iniţiat la Praga un controversat curs de „autoapărare rabinică”, curs în cadrul căruia bătrânii înţelepţi pot fi văzuţi vânturând cuţite şi simulând lupta cu potenţiali atacatori) stă un fapt mai puţin cunoscut, deşi amplu subliniat de adversarii săi. Rabinul Margolin este un membru activ al puternicei şi radicalei Chabad-Lubavitch, una dintre cele mai influente şi bogate mişcări hasidice evreieşti (o mişcare ultraortodoxă născută în Ucraina în jurul anului 1700). Este acuzat chiar că reprezintă de fapt interesele acestei mişcări şi că încearcă să o impună în comunităţile din Europa. De ce este acest aspect important pentru subiect şi de ce l-am menţionat? Mă limitez momentan la a furniza alte două nume care fac parte din aceeaşi Chabad-Lubavitch: Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Trump, şi rabinul Berel Lazar cunoscut în media internaţională drept „rabinul lui Putin”.

Odată făcută această „pregătire de artilerie”, în stilul consacrat de tacticile Armatei Roşii în al doilea război mondial (căci nu era vorba numai de copleşirea inamicului cu obuze, ci mai ales de impactul psihologic al anunţării lui asupra orei lansării atacului pentru a sublinia că nu are ce face în faţa lui), se putea trece la a doua etapă a planului. Convins că preşedintele Iohannis nu va îndrăzni să recidiveze în „antisemitism”, Daddy putea acum să urmeze liniştit acul „busolei” pe care a primit-o în ianuarie 2016 de la Moshe (Valdimirovici) Kantor şi care indică tuturor celor care o deţin Ierusalimul.. (Va urma)

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Foarte interesant articolul dle Hodor, ma bucur ca m-am inarmat cu rabdarea de a citi pana la capat si astept continuarea.
    De ceva vreme am impresia ca exista o miscare transfrontaliera sincronizata care are ca scop reinventarea si reinterpretarea unor concepte clare si bine inradacinate, miscare care nu prea suporta democratia si liberalismul.
    Eu inca nu pot articula o viziune unitara, am doar franturi, sunt curios de continuarea articolului.
    • Like 0
  • Foarte interesant articolul dle Hodor, ma bucur ca m-am inarmat cu rabdarea de a citi pana la capat si astept continuarea.
    De ceva vreme am impresia ca exista o miscare transfrontaliera sincronizata care are ca scop reinventarea si reinterpretarea unor concepte clare si bine inradacinate, miscare care nu prea suporta democratia si liberalismul.
    Eu inca nu pot articula o viziune unitara, am doar franturi, sunt curios de continuarea articolului.
    • Like 0
  • Emil F. check icon
    .. şi în toată această nebunie, nu se putea să nu se lanseze cu păreri ferme şi atitudini asemenea şi profesoara de traforaj din Videle, madam Dăncilă, cea potrivit căreia Pakistanul şi Iranul sunt membre ale Uniunii Europene.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult