Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Din decembrie în decembrie. De la Ceauşescu la Dragnea

Ceaușescu, 21 decembrie

Sigur aţi auzit deja de sute de ori platitudinea că „istoria se repetă”. Nici vorbă. Istoria nu se repetă niciodată. Ea, aşa cum bine a spus-o Lucian Boia, merge inexorabil înainte. Mereu înainte, ca şi evoluţia. Nu se opreşte niciodată şi pentru nimic. Cine rămâne în urmă este lăsat în urmă. Istoria este cinică. Nu are sentimente şi nu „ţine” cu nimeni. Ea are propriile repere. Mergi înainte cu ea, sau nu mai mergi deloc. O lecţie elementară pe care mulţi dintre conducătorii noştri vremelnici nu au asimilat-o niciodată. Pentru că ei se cred, atinşi de microbul puterii, mai tari decât istoria. Nu sunt. Nimeni nu este.

A crezut-o Nicolae Ceauşescu în acel decembrie de acum 28 de ani. În demenţa lui autistă a crezut că se poate împotrivi de unul singur cursului istoriei. Asta în contextul în care comunismul (sau, mai precis, ceea ce credea el că reprezintă comunismul) murise deja de ani buni, tot acolo unde se şi născuse cu un secol înainte, şi anume în ghetourile mizere ale muncitorimii. Mai rămăsese din el, cu ani buni înaintea lui 1989, doar o ficţiune de carton menţinută cu forţa. Şi nu americanii i-au dat lovitura de graţie, deşi cărţile de istorie aşa au consemnat. Ei au avut doar răbdare. Au încercuit tumoarea, ca să nu se extindă, şi i-au administrat periodic doze de realitate. A fost arhisuficient. Nu a fost nevoie să-şi desfăşoare avioanele, tancurile şi rachetele, deşi le aveau şi pe acelea pentru orice eventualitate. Au mizat pe istorie. Pe realitate.

De aceea, Ceauşescu nu a căzut pentru că l-au înlăturat ruşii sau americanii, nici pentru că a făcut greşeala catastrofală de a-i confunda pe români cu nord-coreenii şi nici măcar pentru că a încercat să ne omoare pe toţi ca să păstreze puterea. În realitate, el căzuse mult înainte ca securiştii lui să tragă primele gloanţe la Timişoara. Căzuse în primul rând pentru că cei pe care se baza puterea lui, atâta cât mai era, nu-l mai susţineau. Nu-l mai credeau, nu mai erau dispuşi să-i tolereze minciunile, nu mai puteau să-şi hrănească familiile cu propaganda lui. Se săturaseră de el. Când a încercat să-i mobilizeze, pentru a-l apăra de „duşmanul extern care vroia să ne ia ţara”, l-au înjurat printre dinţi şi s-au eschivat cât au putut. Şi-au dat seama că dacă ajunsese să apeleze la ei, când a văzut că nu-i ajung Securitatea, Armata şi Miliţia, nu mai are mult. Nu-i mai păcălea cu prostiile lui. Nu-l mai asculta nimeni. Desigur în afară de cei care aveau aceleaşi privilegii de apărat. Iar ei erau prea puţini şi nu o făceau din convingere sau loialitate, ci din obedienţă prostească, calcul sau laşitate.

„Ne-am obişnuit ca de fiecare dată când ne confruntăm cu situaţii de criză ale tinerei noastre democraţii să ne raportăm la circumstanţele revoluţiei din decembrie 1989. În cazul de faţă asemănările dintre Liviu Dragnea şi Nicolae Ceauşescu au depăşit nivelul caricaturilor din ziare şi al mesajelor de pe pancartele ţinute de manifestanţii din Piaţa Victorie. A devenit deja evident că similitudinile sunt mult mai profunde. Poate cea mai importantă ţine de poziţia identică în care se află ambii la sfârşitul carierei lor politice. Singuri. Rupţi de realitate. Lipsiţi de înţelegere pentru ceea ce se întâmplă în jurul lor. Actori captivi ai propriilor minciuni şi în egală măsură victimă a lor. De nesusţinut, chiar şi pentru cei care ar mai avea intenţia să o facă.”

În decembrie 1989 Nicolae Ceauşecu rula pe contrasensul istoriei, aşa cum o făcuseră şi alţi dictatori înaintea lui şi, la fel ca şi ei, evident că a pierdut lupta. Restul sunt detalii care ţin de context şi de specificul naţional. Istoria nu se repetă. Dar ne oferă posibilitatea de a face comparaţii.

Ne-am obişnuit ca de fiecare dată când ne confruntăm cu situaţii de criză ale tinerei noastre democraţii să ne raportăm la circumstanţele revoluţiei din decembrie 1989. În cazul de faţă, asemănările dintre Liviu Dragnea şi Nicolae Ceauşescu au depăşit nivelul caricaturilor din ziare şi al mesajelor de pe pancartele ţinute de manifestanţii din Piaţa Victoriei. A devenit deja evident că similitudinile sunt mult mai profunde. Poate cea mai importantă ţine de poziţia identică în care se află ambii la sfârşitul carierei lor politice. Singuri. Rupţi de realitate. Lipsiţi de înţelegere pentru ceea ce se întâmplă în jurul lor. Actori captivi ai propriilor minciuni şi în egală măsură victimă a lor. De nesusţinut, chiar şi pentru cei care ar mai avea intenţia să o facă.

Nicolae Ceauşescu refuza în decembrie 1989 cu obstinaţie să accepte că cei care se ridicaseră împotriva lui erau chiar românii şi căuta duşmanii în exteriorul ţării: „agenturile” (de fapt, ca să fim precişi, el spunea „agenţiile”) „duşmanii socialismului din est şi din vest”, „ungurii” etc. Liviu Dragnea se luptă (sau vrea să fie crezut că o face) după 28 de ani cu acelaşi „duşman extern”, în varianta lui actualizată: „conspiraţiile ocultei mondiale”, „Soros”, „multinaţionalele” şi, din când în când, dar cu voce scăzută, cu „Uniunea Europeană, care ne impune…”. Cine îl crede? Ai spune că mulţi, dacă te ghidezi după urletele isterice ale televiziunilor aliate, după declaraţiile de „loialitate neabătută” ale diverşilor „comunicatori” şi după referirile obsesive la faptul că ar exista milioane de români care susţin toate acestea. N-aş miza pe toate astea. În realitate, exact ca şi pe Nicolae Ceauşescu acum 28 de ani, nu-l mai crede nimeni. Probabil nici măcar cei din jurul lui, care se prefac pe la televizor că o fac.

Îți recomandăm

„Milioanele” de susţinători ai domnului Dragnea nu au fost nicicând mai fictivi. Şi nici asta nu este o noutate. Nu au existat ei nici la început, la alegerile care l-au adus la putere împreună cu restul „echipei”. PSD-ul domniei sale a fost ales în mod concret şi matematic, dacă-mi permiteţi barbaria, de „o majoritate a unei minorităţi”. Ideea vehiculată intens că fost ales de o „majoritate a românilor”, care chipurile îi susţin politica, este o manipulare fără suport. Uitaţi-vă pe cifrele de la ultimele alegeri. Majoritatea românilor (cei care au dreptul de vot) nu l-au ales pe Dragnea şi nici PSD-ul. Adevărul pe care sociologii de serviciu al partidului îl ştiu foarte bine este acela că nu mai au de mult de unde scoate electoratul majoritar cu care se laudă peste tot liderii. El nu mai există de la alegerile din mai 1990. De atunci s-a diminuat constant şi continuu, până a ajuns astăzi o minoritate. Probabil că banii plătiţi generos pe sondaje sunt mai importanţi, altfel nu există explicaţie pentru faptul că nu-şi trezesc şefii la realitate. Sau poate că şefii ştiu şi ei la fel de bine adevărul, dar nu au ce face. Cum nu au idei, merg înainte cu bluful şi se umflă în pene cu susţinători inexistenţi. Deocamdată merge.

Victoria zdrobitoare a PSD-ului cu care se laudă ipocrit de doi ani domnul Dragnea nu i s-a datorat. S-a datorat în realitate unui singur fapt. Exclusiv. Românii nu au avut ce vota la celelalte partide. Pentru că majoritatea lor, cea reală, este nemulţumită de toate partidele şi şi-a manifestat nemulţumirea prin absenţa la vot. Şi nu sunt nici proşti, nici inactivi, nici delăsători şi nici nepăsători, ci s-au săturat să tot voteze „contra” a ceva şi nu „pentru” ceva. Eventual pentru ceva care să-i reprezinte şi să le realizeze aspiraţiile concrete legate de spitale, şcoli şi autostrăzi. Un viitor decent. O alternativă credibilă. Nu aceeaşi cleptocraţie moştenită de la Ceauşescu, care îşi spoliază cetăţenii până când aceştia fug din ţară sau mor. Ei nu vor să fugă, dar nici să moară.

Dar nici nu au cum să reprezinte „milioanele majorităţii” care, potrivit vuvuzelelor de partid, ar gira politica actuală a domnului Dragnea. Reprezintă mai degrabă „milioanele majorităţii” care nu au fost de acord cu ea de la bun început. Cu ei s-a ciocnit domnul Dragnea la prima încercare de a captura statul (cel real, nu cel „paralel”) în februarie 2017. Nu cu membrii PNL, USR etc. Cu cei care nu au fost la vot, dar care nu au dispărut total după asta. Ei au dat un semnal pe care nici domnul Dragnea şi nici ceilalţi politicieni nu l-au înţeles. Semnalul este că există. Şi ei, nu ceilalţi, mobilizaţi cu pungile la vot, sunt majoritari. Doar că nu sunt reprezentaţi politic. Deocamdată. Ei chiar au nişte idealuri pentru care sunt dispuşi să iasă în stradă, nu sunt aduşi cu autobuzul de la muncă cu ameninţarea că vor fi daţi afară dacă nu participă. Şi asta îi face extrem de puternici. Mai puternici decât toate partidele actuale puse împreună. Restul este propagandă şi mitologie.

Din nou asemănările sunt izbitoare. Şi Nicolae Ceauşescu şi-a construit propriul mit tot pe o minciună. Cea a rezistenţei din august 1968. Mistificând cu bună ştiinţă realitatea, cea care arăta că sovieticilor nici nu le trecea prin cap atunci invadarea României, Ceauşescu s-a erijat în „apărătorul ţării” în faţa duşmanului extern şi în „patriotul suprem”. Şi a păcălit pe foarte mulţi. Inclusiv pe cei din Occident. A fost un moment sublim de impostură. Nici un alt lider comunist român nu a avut parte vreodată de o simpatie mai sinceră din partea poporului, care credea că în sfârşit, după atâţia ani de umilinţă, cineva se opune ruşilor. Obţinută prin fraudă respectiva simpatie a fost convertită de Ceauşescu, cum face astăzi domnul Dragnea cu voturile „majorităţii românilor”, într-un cec în alb pentru orice i-a trecut ulterior prin minte. Inclusiv pentru transformarea România în Coreea de Nord.

Dar germenii căderii au fost aruncaţi chiar atunci, în clipa supremei beţii a puterii. Rătăcit într-o istorie care îl depăşise de mult Nicolae Ceauşescu s-a întors în decembrie 1989 la minciuna originară şi a încercat disperat să reduplice baia de mulţime din august 1968. A organizat un miting pentru a arăta că încă este susţinut de „majoritate”. Am văzut cu toţii ce s-a ales de el. Face domnul Dragnea altfel astăzi ? Aş zice că nu. Deşi el este clar într-o poziţie mult mai proastă. Spre deosebire de Ceauşescu nu are de unde să-i scoată pe „susţinători”, nici măcar cu forţa. Ultimele luni sunt martore ale eşecului repetat al PSD-ului de a mobiliza un număr, cât de cât rezonabil, de „susţinători”, chiar şi contra cost. Motiv pentru care ameninţările cu mitinguri uriaşe, care să „se audă de pe Marte” rămân o ficţiune marţiană. Ce ar putea face „craiovenii doamnei Olguţa”? Vor porni cu bâtele spre Bucureşti, aşa cum au făcut-o în decembrie 1989 spre Timişoara? Chiar şi atunci, când au ajuns şi nu dat peste nici un „ungur care fură Transilvania”, cum le spusese Ceauşescu, ci peste timişoreni care le-au explicat scurt care este realitate, au aruncat bâtele şi s-au alăturat manifestanţilor. Imaginaţi-vă ce vor face dacă vin la Bucureşti şi nu găsesc adresa „statului paralel”. Oamenii ăia pe care vă bazaţi, nu sunt atât de proşti pe cât credeţi dumneavoastră. Riscant doamna Olguţa! 

Domnul Dragnea probabil că ştie însă foarte bine toate acestea. Tocmai de aceea încearcă din răsputeri să pondereze pornirile războinice ale lui Codrin Ştefănescu şi ale celorlalţi lideri din nucleul dur, care împing inconştient drobul de sare spre ciocnirea cu propriul cap. Se foloseşte de orice scuză care îl ajută să fenteze confruntarea cu realitatea ce ar putea fi expusă de camerele televiziunilor. Chiar şi de moartea Regelui Mihai. Căci televiziunile vor dori sigur să-i filmeze pe „milioanele” de susţinători. Şi ce o să spui când nu vor avea pe cine? Problema este însă că domnul Dragnea nu va putea trage de timp la nesfârşit. Cum spuneam, domnia sa este captivul propriului scenariu şi nu are cum să se abată de la el. De ce?

În primul rând pentru că îşi datorează ajungerea la putere tot unui montaj de tip „1968”. De fapt identic. PSD-ul domniei sale şi-a asumat făţiş, de la bun început, călărirea unui val al violenţei politice reprezentat de lupta cu „duşmanul extern” şi îşi trăieşte astăzi inevitabilul sfârşit în interiorul acestei bule paranoide. Campania electorală, concepută în laboratoarele consilierilor israelieni, care le-au regizat şi pe cele ale din Ungaria şi Austria, a fost simplă, la obiect şi a fructificat la maximum potenţialul conservator, antieuropean şi xenofob al electoratului minoritar pe care se mai bazează. Există nişte duşmani externi ai românilor care sunt principalii responsabili ai subdezvoltării ţării şi în consecinţă ai traiului prost al cetăţenilor. Ei complotează împreună cu „trădătorii” din interior pentru ca naţia noastră să nu îşi ocupe locul binemeritat între naţiunile cele mai puternice ale planetei. Pe scurt, cam acelaşi lucru pe care îl spunea, la vremea lui, Nicolae Ceauşescu.

Spre deosebire însă de predecesorul său, domnul Dragnea nu a fost capabil să-şi dubleze campania ficţională cu măcar o urmă de prosperitate (cum a făcut Ceauşescu la începutul anilor 70’), care să o facă digerabilă. N-a livrat nimic, în limbajul clasic al înţelegerilor electorale de la noi, în afară de discurs. Mai mult, şi-a îndepărtat prin măsurile economice adoptate până şi aliaţii tradiţionali, cu care de obicei puterea PSD-istă se înţelegea de minune, şi anume sindicatele. Cât despre români, în ciuda unor grafice foarte optimiste şi colorate prezentate la televiziuni, majoritatea, care nu se hrănesc cu ele, o duc mai rău decât la începutul guvernării. Salariile nu s-au dublat, ci au rămas la fel (ba în realitate, dată fiind evoluţia preţurilor, chiar au scăzut), nu s-a investit în nimic (în afară de obişnuitele contracte cu dedicaţie pentru bănci în parcuri, găini alegorice şi panseluţe), pensionarii de astăzi o duc mai greu, iar cei viitori au fost anunţaţi că nu vor vedea banii puşi deoparte prin diverse piloane (pentru că guvernul nu mai are bani şi are puţin nevoie de ei), euro a decolat spre cer, datoria externă creşte în ritm accelerat. Iar perspectivele sunt şi mai sumbre. Nu mai este de mult o „ţopăială fiscală”, ci o „horă în spirală a disperării”. Nu ai vrea să fii în pielea premierului Tudose, sau a cui va fi la Palatul Victoria atunci când se va opri muzica.

Răspunsul domnului Dragnea ? A inventat noi „duşmani” care complotează împotriva domniei sale şi nu îl lasă să aplice măsurile miraculoase care ar transforma peste noapte România în „ţara laptelui şi a mierii”. „Statul paralel”, „DNA”, „Binomul” etc. Abia aici apar diferenţele faţă de Nicolae Ceauşescu. Adevărat nu pentru că Ceauşescu ar fi inventat altceva în locul lui. Doar că el nu avea cum să spună că există inamici interni în RSR, din moment ce socialismul învinsese şi nu exista opoziţie. Domnul Dragnea poate în schimb să spună că este „sabotat din interior” de către „statul paralel”, sfidând chiar şi logica minimă, care spune că nu poţi fi la putere şi să afirmi că ea este în altă parte. Păi de ce nu aţi candidat la alegeri pentru funcţia de şef al „statului paralel”, dacă ştiaţi că acolo este de fapt puterea? Măcar Ceauşescu nu spunea enormitatea asta. El era mândru că are puterea şi nu încerca să ne convingă că este un umil portar la bibliotecă.

Dar istoria nu se va repeta şi nu va fi la fel ca în decembrie 1989, iar asemănările (nu ştiu dacă le-am inventariat chiar pe toate) nu ţin loc de previziuni. Liviu Dragnea, aste este adevărat, nu are puterea pe care a avut-o în 1989 Nicolae Ceauşescu. Securitatea nu mai există, Armata este în NATO, SRI-ul nu face decât politica pe care tot el o înţelege, marele partid unic PSD este o ficţiune. Ar mai fi cea mai puţin reformată instituţie din România şi anume Ministerul de Interne. Dar, cu toată consideraţia, doamna Carmen Dan nu este Tudor Postelnicu. Postelnicu, contrar a ceea ce se spune despre el astăzi, era un tip extrem de deştept şi foarte şiret. Nu a fost puţin lucru să faci pe prostul, atât de bine încât să-l păcăleşti pe Ceauşescu şi după 1990 şi pe procurorii militari, care să te creadă doar un imbecil care a urmat ordinele. Era în realitate mai deştept decât toţi la un loc. Nu acelaşi lucru se poate spune despre respectiva doamnă, cel puţin după ultimele ieşiri publice.

Îți recomandăm
Dragnea - târg

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Nici ceilalţi apropiaţi ai liderului PSD nu se ridică la nivelul (scăzut cum era ) cercului din jurul lui Nicolae Ceauşescu din decembrie 1989. Nu există comparaţie între Silviu Curticeanu şi Codrin Ştefănescu, între Manda şi Iulian Vlad, între Firea şi Elena Ceauşescu, între Olguţa şi Ana Mureşan, iar Tăriceanu nu este Ştefan Andrei. În plus România nu este RSR, iar cetăţenii de astăzi nu mai au nimic în comun cu cei din decembrie 1989. Statul totalitar a dispărut şi toate înşiruirile de mai sus nu sunt desigur decât un exerciţiu teoretic de comparaţie. Dar mai este ceva.

Cum spuneam, sunt de părere că istoria nu se poate repeta. Pe de altă parte ştiu că diferenţa este făcută uneori de detalii aparent minore. Ca de exemplu acel tramvai care s-a oprit din senin în zona refugiului din Piaţa Maria şi care a adăugat câteva zeci de persoane suplimentare în jurul casei lui László Tőkés. Speriaţi, securiştii şi miliţienii au reacţionat supradimensionat şi au generat, fără să vrea, un şir de evenimente care a condus la celebra scenă a elicopterului decolând de pe clădirea CC-ului în 22 decembrie. Un detaliu istoric.

Să ne întoarcem în decembrie 2017. Nu la disputele politice şi la starea de agitaţie din stradă, ci în magazinele unde ne ducem cu toţii să ne cumpărăm mâncarea zilnică după ce se termină toate. Indiferent de opţiunile noastre politice, aspiraţii sau convingeri, pentru toţi se apropie cel mai aşteptat moment al anului: sărbătorile de iarnă. Şi, aşa cum este obiceiul vom merge cu toţii la cumpărăturile tradiţionale. Vom vrea să facem cozonac şi salată de beouf, cum facem de aproape 50 de ani. Şi ce să vezi? Oul, baza meniului nostru tradiţional, a ajuns 1 leu. Atât vom plăti pe un ou. 1 leu.

Oare cum va reuşi domnul Dragnea să ne convingă că de vină este „Soros”, „statul paralel” şi „interceptarea telefoanelor”? Că Ceauşescu nu a reuşit în decembrie 1989, nici după ce ne-a dat o sută de lei. 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • @Majoritatea românilor (cei care au dreptul de vot) nu l-au ales pe Dragnea şi nici PSD-ul. ....SI EI au principala vină pentru că Mafia transpartinică a pus mâna pe butoaanele puterii și sugrumă temeinic și cu metodă oropsitul popor român și mult prea greu încercata Românie . Somnolența electoratului la fel ca și somnul rațiunii naște monștri...
    • Like 0
  • Și cu toate astea, "ei" merg înainte și-si votează legi care îi favorizează. Și iată, mai nou pe la noi, facebookul este controlat si li se intentează dosar penal "celor ce incită la violențe". E clar că " violente", sunt toate postările anti psd.
    • Like 0
  • O observatie, tramavaiele nu s-au oprit " din senin " in Piata Maria, au fost oprite de timisoreni:

    Poetul Ion Monoran: Am ajuns în Piața Maria în jurul orelor 18:30 – 19.00. În jurul casei pastorului Tokes nu se aflau mai mult de 250 de persoane. Le-am spus: «Trebuie să facem ceva, dar avem nevoie de lideri, altfel vom avea soarta celor de la Brașov, din 1987!». Pentru a-i atrage și pe cei care nu îndrăzneau să se apropie din cauza Securității, am început să cântăm Hora Unirii și lozinci precum «Libertate! » și «Români, veniți cu noi!». Lumea a început să se adune și le-am spus: «Să oprim tramvaiele, pentru a fi cât mai mulți, iar apoi să mergem cu toții la Comitetul Județean de Partid!»”, povestea, înainte să moară, poetul Ion Monoran.

    De la pro-Tokes la anti-Ceaușescu

    „Mai mulți «cetățeni de bine» m-au legitimat, iar unul mi-a spus: «Ai să vezi tu ce pățești, pletosule». După ce m-am legitimat, am spus «Noi, totuși vom opri tramvaiele! ». Am oprit primul tramvai care venea dinspre Gara de Nord. Vatmanul, un tânăr în costum de blugi - a început să plângă și să ne roage să-l lăsăm să plece. Ni s-au alăturat toți călătorii. Am oprit și cel de-al doilea tramvai, care venea din sens opus. În câteva minute s-au strîns în jur de 800-1.000 de persoane. Mulțimea, - care a început să strige: «Libertate!», «Vrem căldură!», «Vrem mâncare la copii!» - uitase de Tokes”, a povestit, într-un memoriu- document transmis de Radio Timișoara, poetul Ion Monoran, primul român care a strigat, la Timișoara „Jos Ceaușescu!”. Un cunoscut al poetului s-a urcat pe tramvai și a strigat: „Mă numesc Daniel Zăgănescu! Scandați cu mine «Jos Ceaușescu!»”. „S-a făcut liniște, după care întreaga piață s-a umplut de un vacarm de nedescris”, mai amintea Monoran. Era sâmbătă seara și Revoluția anticomunistă începuse.
    • Like 1
  • 1.Mi se pare nepotrivita comparatia. Daca Ceausescu era personajul in jurul caruia se invartea totul si puterea era la el si numai la el, acum Dragnea nici nu conteaza, Puterea nu este la el ci la clica care conduce PSDul, la o mare parte din PSD. Daca nu ar fi Dragnea ar fi altul.
    2. La ultimele alegeri , spre deosebire de toate celelalte alegeri, a exista o alternativa foarte viabila. Chiar daca USRistii nu exceleaza la multe capitole, sunt perfect valizi la cel mai important si anume la onestitate.
    3. Romanii ar putea oricand opri toate ororile care se intampla de 1 an de zile. Este suficient sa iasa in strada. Atata si nimic mai mult. Faptul ca nu o fac spune absolut totul despre ei si despre viitorul Romaniei. Avem conducatorii pe care ii meritam si soarta pe care o meritam
    • Like 2
    • @ Cristian Garabet
      1) Nu aș fi atât de sigur. Deși este adevărat că este în pierdere de teren, dragnea este cel mai interesat să treacă legile castrării justiției și el este cel care se află în fruntea la "clica care conduce PSD-ul".

      2) Hai să fim serioși. USR-ul era la ultimele alegeri un partid nou înființat care nu avea structuri teritoriale aproape de loc. Poate era o alternativă în București, dar în restul țării? Din câte țin eu minte, pentru mult timp și-au făcut probleme că nu o să poată să strângă suficiente semnături pentru a participa.

      3) Asta chiar că e cea mai gogonată dintre minciuni. Poate îți reamintești ca prin februarie au ieșit 600000 de români în stradă. Jumătate în fața guvernului. Care ar fi numărul necesar pentru a schimba ceva? Că este vorba de articolul de față, hai să ne reamintim cum a căzut Ceaușescu. După ce s-au strâns vreo 6-7 mii de oameni, acesta a fost luat cu elicopterul și, ce să vezi, a fost dus la judecată. Din acest motiv, peste 60% dintre români cred că a fost o lovitură de stat. Anul acesta au ieșit în fața guvernului de peste 30 de ori mai mulți oameni, și ce s-a întâmplat? Pe politicieni îi doare undeva.
      • Like 0
  • Bine, Dragnea pleacă, urmările politicii lui rămân? Modificările legilor justiției votate forțat în parlament, nu vor funcționa în viitor în favoarea celor care azi le votează cu atât elan?
    • Like 0


Îți recomandăm

Olguța Totolici

Despre soția lui Dan Barna opinia publică a aflat relativ recent, în momentul în care candidatul la președinție și-a făcut publică averea, iar în dreptul soției câștigurile erau „ascunse”, ca urmare a unei clauze de confidențialitate semnate cu firma la care aceasta lucrează. Intrigată, am dorit să o cunosc pe doamna în discuție, ca să aflu direct de la sursă cine e și „câte parale face”.

Citește mai mult

Marius Manole/Foto: Alexandra Pandrea

„Cred că aș pleca de la educarea profesorilor, de la a-i face ei să înțeleagă că sunt foarte importanți și că trebuie să aplice o altă metodă, nu pe cea pe care o știm noi de demult, cu rigla peste mână, cu învățatul cuvânt cu cuvânt din carte, cu învățatul comentariilor”, spune actorul Marius Manole. (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult