Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Asistenţa acordată Ucrainei de către SUA pentru a contracara invazia rusă a „încetat complet" din cauza lipsei unui acord în Congres

Cerere de ajutor pentru Ucraina

Foto - CQ-Roll Call/ ddp USA/ Profimedia

2024 nu va fi deloc un an ușor la nivel global. Casa Albă a anunţat joi că asistenţa acordată Ucrainei de către SUA pentru a contracara invazia rusă a „încetat complet" din cauza lipsei unui acord în Congres pentru a continua sprijinirea autorităţilor de la Kiev.

La Washington continuă totuşi negocierile cu privire la un pachet de ajutor pentru Ucraina care ar putea fi condiţionat de o revizuire a măsurilor de securitate la frontierele SUA. „Asistenţa pe care le-o ofeream a încetat acum", a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al Casei Albe, John Kirby.

Viitorul ajutorului american pentru Ucraina se decide în prezent în Congres, unde democraţii controlează Senatul (camera superioară), iar republicanii Camera Reprezentanţilor (camera inferioară).

Preşedintele american Joe Biden a cerut Congresului SUA să aprobe un ajutor suplimentar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, însă opoziţia republicană a declarat că va aproba noul pachet de ajutor doar dacă democraţii sunt de acord să implementeze o serie de măsuri la frontiera între SUA şi Mexic.

În faţa acestei situaţii, Kirby a folosit conferinţa sa de presă de joi pentru a-i îndemna încă o dată pe republicani să aprobe ajutorul pentru Ucraina, în special după ce serviciile de informaţii americane au concluzionat că Rusia a folosit rachete balistice nord-coreene în unele dintre ultimele sale atacuri împotriva Ucrainei.

SUA, cel mai important furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, au acordat Kievului 44,2 miliarde de dolari de la începutul războiului, potrivit datelor Departamentului de Stat. Între timp, Institutul pentru Studiul Războiului transmite că temperaturile scăzute din Ucraina limitează probabil operațiunile de pe linia frontului, dar vor crea un teren favorabil pentru manevrele mecanizate în următoarele săptămâni pe măsură ce solul îngheață tot mai tare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • IraM check icon
    Republicanii sunt de acord cu ajutorul pt UKR.
    Cer insa si ajutor pt US. Au milioane de emigranti ilegali care trec granita de sud si care vin din 200 tari diferite.
    Problema e ca democratii prefera sa sacrifice Ukraina decat sa opreasca imigratia ilegala care le alimenteaza masina de voturi.
    • Like 0


Îți recomandăm

Dacia - Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Naționalismul ăla sănătos începe de aici. Când statul român e atent la fiecare leu pe care îl cheltuie, când încearcă să aducă furnizori din România acolo unde are o ofertă bună în piață, unde există competențe și servicii de calitate. foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Sport cu cai in Kargazstan

Jocurile Nomade se vor încheia pe 6 septembrie, însă jocurile Kârgâzstanului vor continua şi după această dată. Într-o țară care încearcă să-și recupereze identitatea după decenii de sovietizare, kok-boru, statuia lui Manas, steagul de o sută de metri și iurtele pentru turiști nu sunt doar decoruri ale unei renașteri naționale. Sunt și declarații despre cine vrea Kârgâzstan să fie. Problema e că desprinderea de Moscova nu se poate face peste noapte, iar între Rusia, China și Turcia, Bișkekul trebuie să învețe să joace un joc mult mai complicat decât cel de pe malul Lacului Song-Kul: unul în care regulile se schimbă din mers, iar trofeul nu mai este o carcasă de capră, ci însăși libertatea de a-și decide viitorul.

Citește mai mult