Au mai rămas 1000 de zile

În copilărie, mergeam des la cinematograf. Cele mai multe cinematografe din București erau în centru, pe un bulevard căruia eu îi spuneam Kogălniceanu. Acum se cheamă Regina Elisabeta. Tata îi spunea, cu dispreț, „6 martie”. Cred că-n toate orașele mari ale țării existau străzi cu numele 6 martie sau Dr. Petru Groza. Amintirea urâtă și demnă de dispreț a acelei zile, așa cum mi-o transmitea tata, nu prea încăpea alături de bucuria mea zâmbitoare, venită din filmele cu Alain Delon, Belmondo, Sandokan sau Piedone, pe care le vedeam eu pe-atunci, că asta „băga” statul la cinema. Foarte mulți ani mai târziu, într-o seară de 6 martie, a-nceput pentru mine o poveste de dragoste, așa încât semnificația istorică a acestei zile s-a ofilit și mai mult.

Azi, însă, 6 martie are o nouă semnificație. De azi începe numărătoarea inversă: au mai rămas 1.000 de zile până la Centenarul Marii Uniri din 1 decembrie 1918.

Pentru mine, data de 1 decembrie nu are o semnificație specială, pentru că „statul național” e un concept care mie nu-mi place. Eu mă simt în primul rând cetățean, întâmplător al statului român, și nu am niciun fel de sentimente legate de apartenența la poporul român sau la națiunea română. Dar asta e problema mea sau părerea mea, iar cititorii nu-s obligați să mi-o împărtășească. Provocarea noastră comună, însă, este să ne stabilim un plan de acțiune, astfel încât sărbătoarea de peste 1.000 de zile să ne prindă zâmbitori, mulțumiți de serviciile publice pe care ni le pune la dispoziție statul.

Dar mă-ntreb dacă suntem pe drumul cel bun? Citesc încă o dată Rezoluția de la Alba Iulia și, cu mare neplăcere, constat că dezideratele din articolul III sunt departe de-a fi îndeplinite. În condițiile astea, evident că nu prea avem de ce să zâmbim ori să ne simțim mulțumiți:

• suntem intoleranți față de minorități, atât față de cele etnice, cât și față de cele confesionale sau sexuale, de parcă n-am avea o prevedere explicită în Constituție;

• suntem indolenți față de ilegalități, acceptând cu resemnare să fim conduși de oameni puși numai pe căpătuială, de parcă n-am avea domnia legii înscrisă în Constituție;

• suntem tăcuți și apatici față de drepturile noastre cetățenești, așteptând să ni se dea, în loc să le cerem - mă refer mai ales la drepturile de exprimare, vot, întrunire și asociere;

• suntem ancorați în trecut (agricultură și inegalități sociale), în loc să ne proiectăm viitorul (energie verde și tehnologie avansată), de parcă n-avem încredere în forțele noastre.

Avem nevoie să ne punem pe drumul cel bun și să mergem înainte. Avem nevoie să ne educăm despre valori, principii și drepturi - nu doar tineretul, ci mai ales adulții au nevoie de astfel de educație! Avem nevoie să investim în justiție, să învățăm cum să ne apărăm și cum să ne fructificăm drepturile, mai ales dacă înțelegem și internalizăm valorile. Avem nevoie să investim în dezvoltare, în soluții tehnice și o administrație eficientă, care să ne ofere, în sfârșit, un avantaj competitiv pe lumea asta. Dar, pentru a avea un avantaj competitiv, trebuie să înțelegem că valoarea numită „competiție” e merituoasă numai atunci când se referă la sine (să fiu eu mai bun mâine decât am fost ieri), niciodată la ceilalți (e inutil să fii azi mai bun decât celălalt, dacă el va fi mâine mai bun decât a fost ieri). Și că, în competiția cu sinele meu, am obligația să-i respect dreptul celuilalt de-a intra în competiție cu sinele său - și, dacă nu-mi respect această obligație, să știu că mă vor sancționa, deopotrivă de aspru, și publicul, și justiția.

Dacă anul electoral 2016 va oferi suficient spațiu de discuție pentru aceste teme, poate că avem șansa de-a ne pregăti cum se cuvine, în 2017, pentru Centenarul Marii Uniri. Însă știu sigur că nu vom avea motive de-a zâmbi și de-a ne simți mulțumiți în 2018, dacă nu-i înlăturăm de pe scena publică pe oamenii care ocolesc competiția (unii parlamentari corupți, afaceriști de carton, pseudo-jurnaliști hidoși, miniștri extremiști, consilieri prezidențiali leneși ori inadecvați, judecători nedrepți, politicieni plagiatori dinlăuntrul sau din afara închisorilor, academicieni securiști etc.). Alegerile locale și parlamentare, alături de alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii, ar fi ocazia perfectă pentru ca amintirea acestui an să fie plăcută și înălțătoare (cum îmi aduc eu aminte de filmele cu Belmondo), nu una urâtă și disprețuitoare (cum se referă tata la 6 martie).

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp