Foto: Cornel Putan/Inquam Photos
Începe clasa pregătitoare.
- Abia aștept, tati, să fiu și eu școlar.
Mă întreabă cum va fi. Ce să îi spun? Că ani de zile la rând va învăța pe de rost mii de pagini inutile; că în școala noastră se învață în trei schimburi și că ăstora de la primărie nu le pasă de școlari, ci doar de cocalarii care pun ștampile după dictare; că prima testare din Gazeta Matematică o va avea în câteva luni, chiar în clasa pregătitoare.
Aș vrea să îi spun că școala te obligă să fii cât mai puțin individualizat și cât mai mult uniformizat, la fel ca ceilalți; că te obligă să gândească așa cum i se cere, nu așa cum vrea el.
Aș vrea să îi spun că sper să întâlnească o „doamnă” deschisă la suflet și cu o răbdare de fier în fața celor 34 de copii din clasă; că în fiecare zi va face lecții la școală, la after-school și, dacă va fi nevoie, și acasă; că - asta e - îi voi face reproșuri pentru niște prostii de note irelevante și că nu va înțelege de ce trebuie să memoreze informații inutile.
Aș vrea să îi spun că, de aici încolo, va toci zeci de manuale, va rezolva mii de probleme, va scrie sute de compuneri, va umple mii de pagini de caiet, doar cu speranța unei note mai mari, care însă va conta doar până la următorul test.
Aș vrea să îi spun că sper să își creeze singur forma reală de rezistență la toate presiunile venite atât din partea școlii, cât și din partea mea, ca părinte. Că sper să treacă ușor peste încercările de a ne îndopa copiii cu probleme de mate, cu exerciții de limba română, cu lecții tembele suplimentare de cibernetică, robotică, înot, karate, pian, germană, chineză, japoneză, malaeză, dezvoltare personală, yoga, vioară, chitară, acordeon, țambal, dansuri moderne, conga, cha cha cha.
Aș vrea să îi spun că va trebui să își dezvolte puterea de a trece peste dezamăgiri și tristeți. Aș vrea să îi spun că va avea și multe bucurii, că își va găsi colegi cu care va discuta în pauze despre subiecte pe care cu mine nu le-ar aborda niciodată.
Aș vrea să îi spun toate astea și mult mai multe. În schimb, mormăi ceva banal:
- Și eu abia aștept. O să fie super! O să o cunoști pe doamna ta și o să ai mulți colegi noi, cu care o să te distrezi.
Da, abia așteptăm să intrăm în clasa pregătitoare…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Poate ar trebui sa va spuneti dumneavoastra insiva in primul rand ca invatatul nu este tocmai cea mai nenorocita tortura de pe aceasta lume.
De multe ori, e de-ajuns ca un copil sa aiba un creion, un caiet, un manual, o culegere nici macar noua, dar o mare pasiune, un talent deosebit pentru matematica, romana, fizica sau chimie si rupe norii. In aceste cazuri, pregatiti-va sa auziti cum copilul dumneavoastra va fi discutat si rasdiscutat de acei parinti care ii duc si la after schoolul X ca e mai parfumat, are in plus germana sau robotica sau ce mai crede mamica sau taticu ca e important la 5.-6 ani :) si la cursul de dat in bobi si la balet (desi bietul copil e complet lipsit de talent in domeniu) si la actorie si la comunicare si la scris hieroglife si care se intreaba pe la colturi: " Doamne, cu cine face sau ce face sau ce are in plus copilul ala?". Nu vor sa creada in veci ca pasiunea pentru matematica, pentru romana sau pentru albaneza poate fi un motor important pentru dezvoltarea unui copil. Mamica si taticu stiu sigur ca nu se poate sa fii d-asta prea bun, ca asa scrie la doamna Y pe pagina. Inseamna sigur ca ai ceva boala sau te abuzeaza parintii sau doamna lucreaza doar cu tine.
Sa pleci de la premisa ca mogaldeata din fata ta merge la tortura, e un lucru total aiurea. Gazeta Matematica nu este bau-bau decat atunci cand parintele sta langa copil si-i numara problemele, sa fie mai multe decat Gigel. Sau nu ai nicio inclinatie, dar mamicu vrea neaparat sa fii olimpic.
Cantitatea fara calitate e o mare nebunie. Copilul meu e clasa a 12 a, dar niciodata nu a patit nimic atunci cand , in loc de 3 probleme la fel, facea doar 1 si trecea la alta mai dificila.
Eu nu-mi amintesc de prea multe compuneri si nici de zeci de manuale tocite, desi rezultatele academice sunt foarte bune.
Imi amintesc insa cu groaza sedintele cu parintii, in special de cele din clasele a 7 a si a 8 a , unde se cereau de catre parinti teme in nestire, iar, cand le spuneau profesorii ca temele date sunt de-ajuns, iesea un iures total.
Tot la acele sedinte, dintr-a 7 a si a 8 a, se cerea relaxare totala la istorie, geografie, franceza, fizica sau alte "prostii" dintr-astea nefolositoare, de innebunit bietii copilasi, dar nota 10 obligatoriu. De ce sa stie Gigel care e capitala Suediei sau ce s-a intamplat in Razboiul Rozelor in linii generale? De ce sa stie Gigel care sunt legile de baza ale mecanicii, cine a fost Newton sau ce e ala Tablou Periodic?
Mai bine, sa nu stie, sa creasca sanatos, ferit de carti si de informatii. Ca a auzit mamicu si cu taticu ca e mai putin stresant sa nu stii decat sa stii - si poti sa nu le dai dreptate???
Ete, ce atata carte si Gazeta Matematica, au citit parintii de la influencerii de pe Facebook, doamne cu scoli private si metode moderne si preturi pe masura,, ca matematica se invata sarind coarda si nici nu-ti trebuie prea multe probleme ca sa fii as, ca asa scrie pe feedback ul primit semestru dupa semestru, ce-i drept copiat aproape de pe celalalt de acum 3 semestre: "Gigel are foarte mare potential, stie sa faca adunari, inmultiri, a aflat vag si de radicali. E de-ajuns pentru varsta lui, Bravo!", La prima testare serioasa, in afara scolii moderne a doamnei de pe Facebook, Gigel o ia in freza rau de tot si incepe panica..
E deja un curent pe social-media romaneasca sa pui semnul egalitatii intre invatatura si ceva rau, ingrozitor care se abate asupra bietului sufletel.
In orice scoala normala din lumea asta, te duci pentru a invata si pentru a relationa cu ceilalti. Si, la un moment dat, unul o ia pe calea universitara, altii pe cea a unei meserii. Exceptiile sunt rare.
Doar societatea romaneasca din acesti ani pesedisti prezinta modele aiurea, distorsionate, de "smecheri" care au reusit fara prea multa scoala. Dar, nu va tine o vesnicie.
Fratilor, viata si lumea reala nu sunt deloc asa. De cele mai multe ori nu faci ceea ce iti place, ci ceea ce trebuie. Ganditi-va la situatia in care la servici ai un sef nasol, care iti cere tot felul de aiureli fara sens, cu deadline-uri foarte stranse. Sau mai rau, esti antrepenor, ai 2-3 clienti, si astia iti cer niste lucruri care ti se par total aiurea. Si pe principiul, daca e musai, cu placere, le faci inghitind in sec.
La scoala trebuie sa invatam sa facem mai ales ce trebuie, pentru ca in viata reala cam asta o sa facem. Vorba unui antreprenor de succes, cand incepi o afacere, e numai despre altii, si ce vor altii, si niciodata despre tine.
Nu spun ca lucrurile in scoli nu pot fi imbunatatite, dar nici sa cadem in extrema cealalta ca facem numai ce ne place si sa fie totul parfum.
Iar in privinta imbunatatirii scolii romanesti, accentul ar trebui sa cada in primul rand pe cresterea echitatii si a egalitatilor de sanse, pentru ca in acest moment exista decalaje enorme intre orasele mari si o gramada de sate. Si inca o chestiune: in invatamantul mult blamat comunist, parintii mei au plecat de la coada vacii si au ajuns amandoi ingineri respectabili; cunosc doctori si oameni de stiinta care au plecat tot de la coada vacii.
Pe de alta parte in lumea de azi 90% dintre noi trebuie sa fie docili, sa faca ce li se spune si sa puna (sau sa-si puna) cat mai putine intrebari. Tu asta ai vrea sa invete copilul tau la scoala, ca sa fie "adaptat" lumii?
100% de acord cu ultimul paragraf. Probabil cel mai mare merit al scolii "pe vremuri" era ca oferea o sansa reala noii generatii sa se ridice peste ce dinainte.