Foto: SOPA Images Limited / Alamy / Alamy / Profimedia
La finalul lui februarie, se împlinesc 25 de ani de la încheierea asediului orașului Sarajevo, încercuit 1425 de zile, deci aproape 4 ani, de Armata Republicii Srpska.
Asediul a fost cel mai îndelungat din istoria Europei care, alături de comunitatea internațională, a privit fără a determina stoparea lui. (La fel ca România, care a contribuit cu doar 200 de soldați IFOR/SFOR plus minim interes din partea mass-media).
În 2015, la împlinirea a 20 de ani de la asediu, comemorarea victimelor de la Sarajevo a fost reprezentată de așezarea a 11.541 de scaune roșii în centrul orașului... deși sechelele trecutului sunt pretutindeni: urmele de gloanțe de pe zidurile unor clădiri, Flacăra Veșnică din centrul nou, statuia „Nermine, dođi” a lui Mensud Kečo, dar și monumentul închinat copiilor uciși în timpul asediului, o fântână cu un bazin fabricat din cartușele colectate în zonă...
De la Tratatul de la Dayton și reîmpărțirea Bosniei la un stat federal sufocat încă de administrațiile ineficiente ale entităților statale (federația Bosnia Herzegovina, Republika Srpska și districtul Brčko, neutru, aflat sub supervizare internațională, administrat de ambele), într-un sistem ce îi costă pe cei aproximativ 3,5 milioane de locuitori peste jumătate din Produsul Intern Brut: 2 președinți, 2 guverne, 2 parlamente.
Războiul din Bosnia s-a soldat cu 100.000 de morți și peste 2.200.000 de refugiați.
Milosevici a fost tras la răspundere, însă prea târziu, după ce a cauzat și războiul din Kosovo, iar Radko Mladić, „măcelarul din Bosnia", a fost condamnat pentru genocidul de la Srebrenica, crime de război și crime împotriva umanității la închisoare pe viață abia în 2017.
Cu toate acestea, președintele sârb Al. Vučič a considerat verdictul de la Haga „nejustificat”, afirmând că lumea „ar trebui să înceapă să privească spre viitor și nu să se înece în lacrimile trecutului”...
Există reportaje și imagini din 1993, în care un arogant Mladić afirma surâzător în prezența trupelor sale și a presei internaționale că „nouă ne plac musulmanii, însă nu într-un număr atât de mare”. Confruntat atunci de către CNN cu acuzațiile aduse de către SUA, Mladić a răspuns că lupta „pentru a-și apăra poporul”. Masacrul, purificarea etnică de la Srebrenica era pentru el o chestiune patriotică, esențială pentru crearea „Serbiei Mari".
Decizia Tribunalului Crimelor din Fosta Iugoslavie era menită să faciliteze reconcilierea în Balcani și să pedepsească exemplar crimele împotriva umanității săvârșite în războiul din Bosnia. Dar Serbia, deși văzută ca agresor și acuzată de către organizațiile internaționale pentru drepturile omului de atrocități la o scară superioară oricăruia dintre foștii combatanți, nu și-a asumat nicicând responsabilitatea pentru crimele comise în numele poporului sârb. Cu alte cuvinte, nu și-a recunoscut nici până în prezent vina.
În plus, este din ce în ce mai evidentă tendința Serbiei de a reveni la naționalismul predominant în anii ‘90, primind cu brațele deschise foști apropiați ai lui Slobodan Miloșevici: fostul general Lazarevici, condamnat la 14 ani de detenție pentru deportarea forțată a peste 700.000 de albanezi în Kosovo și eliberat (prematur) în 2015, a fost atunci întâmpinat ca un erou de către autoritățile sârbe.
În octombrie 2017 Lazarevici a fost chiar invitat să țină o prelegere la Academia Militară din Belgrad - tema fiind „Eroismul și umanitatea soldaților sârbi în apărarea în fața agresiunii NATO”.
UE s-a opus inițiativei, însă Ministrul Apărării Al. Vulin a comunicat unui grup de veterani faptul că Serbia nu mai are de ce să se rușineze de ofițeri ca Lazarevici.
Toate acestea în contextul în care Serbia este încă din 2009 un stat candidat la aderarea în UE.
Însă, din păcate, în Balcani se poartă criminalii de război în funcții de conducere...
Un exemplu ar fi Kosovo, care, de la independența obținută în 2008, l-a avut ca președinte pe Hashim Thaçi, acuzat (ca și fostul prim-ministru, Haradinaj), de crime de război în perioada conflictului din 1998-1999, ca lider al UÇK. Războiul de atunci s-a soldat cu 10.000 victime și s-a încheiat doar în urma campaniei aeriene a NATO, ce primise acordul de a survola spațiul aerian românesc - act decisiv pentru aspirația României la calitatea de membru al Alianței Nord-Atlantice.
Abia odată cu alegerile din februarie 2021 Kosovo are șansa unui nou început: un nou președinte, Albin Kurti, cu partidul său, Vetevendosje (Autodeterminare).
Cât despre Muntenegru, care împărtășește vina cu Serbia, din care făcea parte în timpul războiului din Bosnia, aici nu s-a dorit organizarea de procese relevante pentru condamnarea criminalilor de război, în ciuda insistențelor UE. Iar în contextul intensificării mișcărilor de dreapta post independența obținută în 2006, o stradă din orașul Berane era cât pe ce să se numească „Radko Mladić"...
În timp ce în Serbia mai există încă, într-un sătuc uitat de lume, o școală ce poartă numele lui Radovan Karadžić…
Nici timpul, nici tăcerea nu pot vindeca astfel de răni.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
-Populațiile de bizoni?
-Nativii în Rezervații?
?-Demo//crație/ demonstrație//.
La noi ne-lustrație;(sic!).