Foto: Profimedia Images
De câțiva ani, de sărbători, în casa mea se află la loc de cinste, între decorațiunile care o împodobesc, și câte o frumoasă felicitare de la Asociația Inima Copiilor. Mi-am amintit acum, stând lângă brad, că anul trecut a lipsit. Și nu pentru că nu ar fi trimis-o cu precizie de ajutor al Moșului, ca de fiecare dată.
Oamenii care au vindecat inimile atâtor copii știu să facă lucrurile cu suflet, chiar și când este vorba despre o urare de sărbători, care pentru unii a ajuns să fie doar o formalitate ce trebuie bifată. Însă ei se pregătesc din vreme. Fac nenumărate desene și probe de text. Testează materiale și instrumente de scris. Ascund câteodată un mic detaliu într-un loc mai ferit vederii. Decupează și lipesc. Apoi trimit felicitările prin poștă, într-un plic atent ales, la momentul perfect.
La fel se întâmplase și atunci, doar că eu rătăcisem cheia de cutia poștală. Am găsit-o la multă vreme după Crăciun, când decorațiunile fuseseră deja strânse și împachetate, casa își recăpătase aerul obișnuit, surprizele de sub brad își ocupaseră locul lor în circuitul monoton al vieții.
Când am deschis în sfârșit ușița de fier felicitarea era acolo, între pliante cu oferte expirate: un dar întârziat, a cărui vreme nu trecuse însă. M-am bucurat să îl descopăr, iar povestea lui puțin încurcată mi-a dat speranță și un colț de hartă.
Dacă și alte lucruri care îmi lipsesc se află de fapt la un braț distanță, așteptându-mă să găsesc drumul către ele? Și câte chei nu avem la îndemână în oricare moment al zilei? Telefonul pe care am amânat să-l dăm unui prieten. Cartea care ne așteaptă de prea mult timp în bibliotecă. O invitație lăsată pe altă dată. Un hobby pus la coada listei de priorități. Chemarea la joacă a copilului, când tu mai ai doar puțină treabă. Toate închise în sipetul de fier a lui mâine, până ce le credem pierdute, toate așteptând să fie regăsite. Și între toate, cea mai răbdătoare, inima.
În cutia plină de foșnetul vieții, de ecouri zăpăcitoare ale cuvintelor și dorințelor amestecate, bate puternic și stabil, cu între 60 și 100 de bătăi pe minut, promisiunea (re)întâlnirii. Iar cheia poate fi doar rătăcită, nu și pierdută. Eu știu sigur că am pus-o bine pe a mea... Parcă într-o cutie…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.