Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Când alții decid soarta Europei și a noastră, premierul este după pisici prin copaci

Ciolacu - pisica

Foto captură tiktok

Când lumea tremură de grijă, când trăim cele mai tulburătoare și grele zile de după Cel De-al Doilea Război Mondial, când România se află la răscruce de vânturi între trei mari imperii: SUA, Rusia și Europa, când se întâlnesc conducătorii țărilor europene cu Volodimir Zelenski, ca să discute despre pace în Ucraina, dar și despre pacea Europei întregi, ce face premierul nostru?!

Prinde pisici prin copaci, se joacă de parcă ar fi la grădiniță.

Altă grijă nu are. Cu câteva zile în urmă se dădea cu trotineta.

Cum a ajuns un astfel de ins om de stat? Cum a ajuns prinzătorul de pisici să decidă soarta țării?

Ei, cum!?

Prin vot.

Toți au ajuns prin vot și au fost aleși de noi. Nu suntem victime, ci creatori de țară.

Am alungat-o pe Laura Codruța Kovesi. La Parchetul European e bună. În România a fost hărțuită, anchetată și în final alungată.

Excepționalul procuror Augustin Lazăr a fost îndepărtat și el ca o măsea stricată. Președintele Klaus Iohannis nu a scos un cuvânt în apărarea celor doi.

Anca Dragu atât de hulită în țară este guvernator al Băncii Republicii Moldova. Acolo este bună și eficientă. Maia Sandu a cooptat-o în echipa ei.

Am alungat pe cei mai buni dintre noi și ne mai mirăm că am ajuns unde am ajuns!?

Ajunge președinte interimar Ilie Bolojan, despre care se spun lucruri bune, despre care se pot verifica și lucrurile făcute la Oradea și CV-ul. Ce facem!? Ne năpustim asupra lui cu un val de minciuni dincolo de orice imaginație. Degeaba sunt statuile de români la Oradea, degeaba sunt date clare că era student, când se zice că era șofer în Germania și a furat un camion... Degeaba...

Eu nu mă mir deloc că prim-ministrul nostru prinde pisici prin copaci, când se decide soarta Ucrainei, a Europei și a noastră, dar mă doare inima.

Atât s-a putut...

...

Și bomboana de pe colivă:

Un general fură din banii destinați pentru cimitire și morminte, în timp ce pe noi, aceștia mărunți, ne doare țara și viitorul ei.

Probabil că generalul va avea pensie specială...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Unii mai glumeți spun că Ciolacu le-ar fi arătat pisica unora :-)
    • Like 0
  • Eu as fi si mai trist decat autoarea, dar dintr-un motiv contrar: ca asa e nevoit sa procedeze un politician (.bun sau rau, asta e altceva) ca sa mai rupa din voturile aluia care le casiga calarind cai albi si aruncandu-se in apa inghetata; si care are o sotie ce alearga desculta prin zapada.
    • Like 1
  • Mihai check icon
    Ciolacu a spus că a învățat lecția dată de români la vot și anume că aceștia vor filmulețe pe TikTok din moment ce în acest mod a ajuns un diliu la 23% din voturi.
    • Like 2
    • @ Mihai
      Diferența e că cg minte (relativ) frumos în timp ce Ciordacu minte urât.
      • Like 0
  • Marius check icon
    Dar la ce va asteptati de la Ciolanu? Penibiulul la cele mai inalte cote! Este ca un copil de 3-4 ani, care acum a descoperit Tik-Tok-ul si nu-i mai da drumul din "online".

    Cum el nu-si poate da seama cat este de penibil, nici n-are rost sa-i spunem noi! Si sa speram ca asa va si ramane si dupa ce va "parasi de bunavoie" fotoliul de Prim Penibil! Tic-Tac / Tik-Tok!
    • Like 1
  • iar noi?
    • Like 2
    • @ john dean valley
      Stai liniștit. Când un autor scrie "noi", nu se referă la tine, l'ombelico del mondo. E vorba de o majoritate, care, ce să vezi, a încetat să mai fie o majoritate.
      Pe de altă parte, aș fi de acord cu tine, pentru că majoritatea comentatorilor de pe Republica nu cred că au votat cu Ciolacu.
      • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      când doamna contributor ne pune-n cârcă faptele câtorva, nu mai e despre ce accepți sau nu, e despre o manipulare prin falsă învinovățire, acei câțiva comițând înșelăciune, pe baza „alegerii”, reprezentative. dacă acuză poporul de inacțiune, mă-ntreb unde a fost acțiunea dânsei sau a redacției în păr? când? care apeluri? care lanțuri de care garduri? care acte de casandră sau de eroism ”pă” persoană fizică?
      • Like 0
    • @ john dean valley
      Asta spuneam și eu. Chiar și autoarea se exclude din acel "noi" generic, rezultat din jocul democrației. Într-o țară cu 50% analfabeți funcțional nu pot opera principii democratice. Iar autoarea nu prea are pe cine să manipuleze. Nu o să mă facă să mă leg cu lanțuri de gardul parlamentului, în locul ei. Și de ce să ne simțim - eu sau tu - vinovați de alegerile majorității?
      • Like 0
  • Gecaba Gecaba check icon
    Dupa cum ii este glasul, mieunat. Il si vad prin copac zicand: hai acasa, ca iti cresc pensia.
    • Like 1
  • Valentin check icon
    Haideți să nu-l judecăm după un mic gest de normalitate! Panica e un semn de imaturitate, nu de maturitate. Aș spune că salvarea unei pisici din copac e semn de maturitate, deși nu pare.
    În rest, istoria se repetă. Europa cade fix ca în anii 20, în ritm accelerat. Clasa politică e în moarte clinică.

    Putem compara situația cu o infecție. Un virus slăblește sistemul imunitar al organismului. Pe acest loc gol se dezvoltă bacteriile. Vorbim aici de plaga naționalismului. În Germania anilor 20 un obscur partid naționalist a sedus masele prin conducerea unui caporal anost în viața de zi cu zi. Oamenii de rând au crezut că acest partid obscur, guraliv și violent, care-și făcea campanie electorală prin berării, ar fi un antidot împotriva virusului. În realitate a fost o bacterie letală. Când caporalul a devenit cancelar s-a dezlănțuit dezastrul.

    Proverbul românesc rău cu rău, dar mai rău fără rău e adevărat. În Coreea de Nord corupția e pedepsită cu execuția, dar nimeni nu-și dorește sistemul de acolo.

    Democrația nu este un sistem perfect. Nici măcar vechii greci, care au inventat-o și au impus-o, n-au idolatrizat-o. Au știut că democrația este imperfectă. Însă între democrație și dictatură e de preferat să alegem totuși democrația.

    Dictatura e dictatură. E moarte curată.
    • Like 5
    • @ Valentin
      Normalitate? Pisica știe sa coboare din copac, nu trebuie să o învețe Ciolacu. Maine o sa ajute o bătrână sa treacă strada, intr-un alt gest de normalitate (chiar dacă ea nu vrea). Ce urmează?
      • Like 0


Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult