Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Când ambiția ține loc de strategie

Întâlnire de afaceri

Foto: Profimedia Images

O problemă comună cu care se confruntă mulți antreprenori este legată de confuzia dintre ambiție și strategie.

În timp ce ambiția este un obiectiv pe care antreprenorul și-l setează în mintea sa, strategia se referă la calea de urmat pentru a putea atinge acel obiectiv, inclusiv identificarea oportunităților sau depășirea obstacolelor care ar putea apărea pe parcurs.

Etimologic, cuvântul strategie provine din grecescul strategos care înseamnă “general de armată”. Chiar dacă, la origine, termenul aparține sferei operațiunilor militare, însemnând pregătirea, planificarea și ducerea războiului, în business, strategia se referă atât la stablirea obiectivelor, cât și la planificarea acțiunilor de urmat pentru a atinge acel obiectiv.

Și cui nu i s-a întâmplat, cel puțin o dată în viață, să lucreze intens la un obiectiv și, totuși, să-și dea seama că acțiunile pe care le-a întreprins nu au dus în direcția dorită? Cauza, cel mai adesea, este legată de faptul că acțiunile respective nu au fost organizate de așa manieră încât să fie aliniate cu obiectivul propus.

Cele mai multe probleme în business se ivesc atunci când business owner-ul este fie depășit, fie copleșit, sau chiar amândouă, de ceea ce se întâmplă în propria-i ogradă. Cu alte cuvinte, nu știe cu exactitate ce fac sau ce ar trebui să facă angajații ori nu înțelege natura problemelor cu care firma se confruntă și, astfel, apar mici crize care tind să se perpetueze și să genereze, la rândul lor, alte probleme.

În timpul uneia dintre campaniile electorale de la noi, am lucrat, pe partea de comunicare, cu o organizație politică care era burdușită cu tot felul de tactici, fără a avea însă o strategie de campanie coerentă. Mai mult decât atât, la fiecare ședință apăreau noi tactici, noi idei și toată lumea părea fascinată de ele. 

L-am întrebat pe managerul de campanie:

- Care e, totuși, strategia? Pentru că pare că stăm pe loc…

Răspunsul lui a fost:

- Să facem un scor bun!

Am insistat, spunând:

- Trebuie să existe o strategie înainte de a putea inventa tactici. Altfel, vom acționa în toate direcțiile și nu vom ajunge nicăieri!

A refuzat să înțeleagă diferența. Și, evident, au pierdut.

Imaginează-ți că ești pe câmpul de luptă și fiecare soldat din formația care se află în subordinea ta are câte o idee despre cum s-ar putea câștiga bătălia. Niciunul dintre soldați nu deține informații despre inamic, armele pe care acesta urmează să le folosească și nici nu are cunoștințe despre teritoriul pe care urmează să se dea lupta.

Tot ce știe e că vrea să învingă. Vrea să câștige. Vrea trofeul. Așa că, scoate arma din dotare și începe să tragă. Fără direcție. Fără țintă. Fără scop. 

La fel procedează și colegii săi. Trag fără o țintă clară, alergând de colo în speranța că inamicul va fi pus la pământ. După un timp însă, oboseala își spune cuvântul, iar gloanțele sunt oricum pe terminate. Lupta este pierdută.

În mod asemănător, mulți antreprenori își doresc un “profit bun” cum, de altfel, e și normal. Doar că, un profit bun nu poate fi realizat decât dacă există o „strategie bună” care să poată fi pusă în aplicare.

În niciun caz nu sunt de părere că strategia ar trebui să fie un act democratic, la care să contribuie toți cei implicați. Din contră, consider că ține de liderul companiei respective să o dezvolte, eventual împreună cu un consultant.

Iar asta pentru că strategia nu este despre ceea ce cred sau vor angajații să se întâmple, ci despre desfășurarea optimă a forțelor (umane, financiare, materiale, etc.) pentru atingerea obiectivelor stabilite de companie astfel încât aceasta să își îndeplinească misiunea pentru care a fost creată.

De aceea, strategia este mai mult despre acceptarea și înfruntarea realității așa cum este ea pentru că implică, pe de-o parte, curajul de a vedea și rezolva problemele care apar într-o companie, iar pe de alta, depinde de inteligența antreprenorului de a putea depăși obstacolele care stau în calea atingerii obiectivelor propuse.

Pe cale de consecință, un antreprenor nu se poate baza pe strategia speranței în afacerea sa, ci trebuie să acționeze având certitudinea că lucrurile pe care le face îi vor aduce rezultatele pe care le dorește.

În caz contrar, se va ciocni de ceea ce se numește breșa dezamăgirii – prăpastia adâncă dintre ceea ce a visat și ceea ce a realizat de fapt. Ambițiile lui sunt undeva sus, dar realitatea este aici, jos. Și asta pentru că, așa cum zicea Benjamin Franklin, „dacă eșuezi să planifici înseamnă că planifici să eșuezi”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult