Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Când începe bătrânețea

Femeie în sala de sport

Foto: Guliver Getty Images

Când suntem copii moartea pare ceva ireal. Vrem doar să ne facem mari, să putem face ce vrem noi, să ieșim de sub jurisdicția părinților noștri. „Am plecat de acasă de la babacu”, obișnuiam să aud când eram puștoaică. Ce tare trebuie să fie să faci ce vrei tu, mă gândeam atunci.

Apoi, într-o zi, ne trezim adolescenți. Acum nu mai suntem copii. Gata, ne declarăm pregătiți să luăm viața cu asalt! Vocea noastră se va face auzită acum! Nu mai suntem niște țânci mucoși care nu știu de una și de alta! Ne facem planuri despre ce o să fim și cum o să fim când vom fi la casa noastră, despre câți copii o să avem și visăm la câte în lună și în stele. Sau cădem în depresie... Apar primele iubiri și primele decepții le urmează îndeaproape. Examene, joburi, stres. Din ce în ce mai mult stres, mai ales în vremurile pe care le trăim acum. Ne uităm la cei care au 30-40 ani. Bătrâni. Cei de 60 sunt deja ca mamaie și tataie. Foarte bătrâni.

Acum două săptămâni a venit în vizită la noi o verișoară pe care Ana nu a mai văzut-o de când era mică.

- O să îți placă de ea, o să vezi, i-am spus.

- Câți ani are? M-a întrebat fiică-mea.

- E tânără, e cu vreo, nu mai știu, 7-8 ani mai mare ca mine.

- Și asta numești tu tânără? A venit răspunsul prompt al Anei.

Păi da, cam așa e, comparativ cu cei 12 ani ai ei, e bătrână. Comparativ cu 41 ai mei, nu e… adică mai am un pic până acolo, deși pare departe.

Când ajungem pe la 30 parcă nu ne vine să credem. 30 de ani! Când au trecut oare?! Dacă suntem norocoși începem să ne îngropăm bunicii, rudele, părinții de pe la 40 încolo. Începem să vedem și să auzim de cutare prieten a cărui bunică s-a stins. Și de alt prieten de prin copilărie a cărui mamă a plecat printre cei drepți.

Și începem să ne întrebăm ce facem cu viața noastră, pentru ce trăim? Care este scopul suprem? Care este rostul nostru pe acest pământ? Care este misiunea vieții noastre?!

Și anii trec, de multe ori pe lângă noi. Suntem prinși între job, casă, spălat vase, făcut curățenie, alergătură, un du-te vino continuu în care nu numai că nu ne întrebăm încotro alergăm dar nici măcar nu suntem conștienți de inerția în care trăim.

Începem apoi să auzim în stânga și-n dreapta de boli crunte, de care știm că noi suntem feriți. Nu ni se poate întâmpla nouă. Nu e timp de stat. Viața merge înainte, spunem adesea. Dar încotro?

Se face o săptămână de când s-a stins mama unui bun prieten. Andrei, el care mai mereu amână lucruri de pe azi pe mâine apoi pe poimâine s-a ocupat de tot ce se cade a face singur, în doar două zile. Cam atât îți ia să petreci pe ultimul drum un om drag. Două zile de pregătiri. Mai greu e să îl petreci cât timp e în viață, să îl accepți așa cum e, să te bucuri de prezența lui. Să lași de-o parte cumpărăturile azi și să îl cinstești, atâta vreme cât îl ai lângă tine. Dar credem prea des că îi vom avea lângă noi o veșnicie. Dintr-o dată Andrei a devenit „spiritual”. Dintr-o dată a început să se întrebe ce-o fi după viața asta.

Vine momentul ăla în care ai pierdut un om drag și simți parcă nevoia să crezi în ceva, chiar și dacă înainte nu credeai în nimic. Să crezi că toate sunt orânduite totuși într-un fel. Că este mai multe decât atât în viață, moartea.

Tabu, moartea este un lucru despre care nu vorbim. Uităm să trăim onorând viața. A noastră și a celor din jurul nostru. Iar când se întâmplă să plecăm în pace veșnică, uităm să onorăm viața celui care nu mai este. Prinși în durerea noastră, jelim. Ne jelim propria durere. Și în viață și în moarte. Și dacă am face din moarte o celebrare a vieții? Până la urmă, orice sfârșit este doar un nou început!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • 5 minute
    Intins pe patul de spital , batranul isi asezase pe piept fotografia ponosita . Din cand in cand isi trecea degetele tremurande si slabite peste ea . Cu capul usor intr-o parte si ochii umezi se uita la ceasul vechi strans pe mana....11,55
    Copil fiind nu realizase ororile razboiului...printre ruine , intre doua bombardamente , jucau o minge facuta din ciorapi vechi...iar seara nu se putea opri din citit la lumina lampii . Isi amintea mersul pe bicicleta , moartea tatalui in razboi , primul sarut...Toate i se derulau in fata ochilor...Din intamplare privirea cade pe ceasul vechi strans pe mana....11,56
    Anii au trecut , ani grei de foamete dar fericiti pentru ca fata care smulsese primul sarut i-a devenit sotie apoi i-a daruit un fiu de toata frumusetea . Batranul isi aranjeaza , mai bine , ceasul vechi strans pe mana....11,57
    Erau fericiti si invidiati pentru dragostea lor . Atunci de ce a trebuit ca boala aceea necrutatoare sa-i loveasca sotia ?...neputincios a privit-o cum se stinge sub ochii lui...de la ea a primit ceasul...ceasul vechi strans pe mana....11,58
    Nu-i ramasese pe lume decat fiul de toata frumusetea care acum era un barbat cum rar vezi . La nunta lui , din pacate insa , langa batran era un scaun gol...Nu peste mult timp a venit pe lume nepotul...lumina vietii lui...l-a invatat tot ce stia...l-a invatat sa citeasca iar cifrele le-a invatat pe ceas...pe acest ceas vechi strans pe mana....11,59
    Cu ultimele puteri batranul isi da jos ceasul vechi strans pe mana...ridica fotografia...o lacrima i se scurge din coltul ochiului...toate imaginile de mai sus i se deruleaza iar , cu o viteza ametitoare...mana cade pe marginea patului si odata cu ea ceasul pe podea...ceasul vechi a mers o viata intreaga....uneori s-a oprit dar a fost reparat si a pornit iarasi...acum s-a oprit pentru totdeauna....12,00
    5 minute...atat avem...depinde de noi , de fiecare dintre noi , ce amintiri vom avea in aceste 5 minute...ultimele 5 minute
    Pentru ca atunci cand imbatranesti , nimeni nu mai bate la usa ta...Nici pestele de aur , nici marul de argint , nici manzul cu ochii lacrimati...Este putin trist...
    • Like 0
  • mike mike check icon
    .
    • Like 0
    • @ mike
      fc check icon
      raportările greșite sunt gândite. nu te mai conforma niciunei curbe, nu mai fă medii privind prostimea, nu te mai așeza în niciun vârf cât timp nu cunoști prea multe despre viață și univers. toate generațiile de dinaintea noastră s-au luat precum oile, descendenții după ascendenți și au ajuns unde n-au vrut dar au meritat pe deplin. fă-ți (la modul general vorbesc) raportări la visele tale, nu la pedeapsa proștilor. când nu ai repere în juru-ți, făurește-ți-le tu. criza de x ani e doar constatare într-un mediu închis, inert, într-o fundătură care nu are niciun sens, altul decât pedeapsă pentru prostiile făcute-n viață. mai degrabă poți vorbi despre o sinceritate a sinelui masculin (ce renunță la poezie și cere concret) constrâns de (totuși inexistenta) presiune a timpului, totul condimentat cu imposibilul satisfacerii dorințelor. e de ajuns să te trezești și să realizezi că raportările greșite te duc pe drumul închis și inutil al sfârșitului. de ce se întâmplă asta e altă poveste, e o mâncare mai deosebită, numită manipulare.
      • Like 0
  • fc check icon
    trăim pentru-a înțelege că doar întorcându-ne-n absolutul ce pe toți ne cuprinde putem face ceva/merge/trăi. adecă sensul. modul/felul cum mergem pe ăst drum e aproape infinit de variat, e unic. suntem, ca întreg, încă la începuturi, suntem încă barbari, primitivi. și ce ni se întâmplă e rezultat firesc dar.. și pedeapsă. crește speranța de viață dar crește degeaba. de la 60 la 80 sau, performeri, de la 60 la 90 sau 100, e cam degeaba dacă nu chiar oribil. degeaba sunt prezentate cazuri rarissime, 112, 126.... aia nu e viață! Viața e făcută să fie și tânără și sănătoasă. deh, dacă se poate și frumoasă.. ) ori, aici-e-aici. că primitivismul în care trăim, sau care ne trăiește viața până la epuizare, e cam criminal. undeva se zicea cum că englezoaicele, de obosite ce-s, nu se mai spală cum ar trebui sau raportat la cine știe ce alte vremi. când dușul e zilnic sau, Doamne feri!, hai, la dooă zile nu mai mult. mai e de așteptat până 8-8-8 va fi demolat. ocuparea timpului cu prea multă muncă duce la moarte. sistemul nu prea vrea să accepte asta, pentru că exact asta vrea: să n-ai timp de tine, să n-ai timp pentru-a gândi și, astfel, deveni independent. dacă oamenii vor reuși să șunteze sistemul, nemaiașteptându-l, vor descoperi că li se prelungește nu viața, prea puțin, ci sănătatea. care-i mai bună decât toate (deci și decât banii sistemului). trecerea de la curent ciudat la masă critică va fi singura forță ce va obliga sistemul să reducă presiunea pe individ. asta una. a doua, că vorbeam de sănătate sau mai bine zis de lipsa ei, de boli, de incredibilul ce-s pentru vârstele copilăriei, cea mai mare problemă pentru omul actual (mă feresc să spun modern, suntem sălbatici) este depresia. din ea decurg mai toate bolile cronice. acolo apare demagnetizarea existențială. din ea nu scapă (mai) nimeni. a treia o reprezintă, nu râdeți! - ne sunt rude cât se poate de veri!! ), mimetismul. facem ce fac și ceilalți. adoptăm atitudini, boli, reflexe, tipare, cazuistici, simptome, pași și exitusuri unii de la alții, ”ca maimuța”. că ...așa e. că așa trebuie. deși individualismul ne determină la orgolii egotice maxime, suntem foarte culanți, foarte cuminți în alinierea-n rânduri. suntem identici și singuri într-o mare de ipocrizie ce pe toți ne-nghite și-o formăm. de ce așa și nu altfel? pentru că ne merităm soarta. când vom abandona egoismul vom simți că vine primăvara pentru viețile noastre tinere fureva. mai devreme canci.
    • Like 1
    • @ fc
      HMG check icon
      Frate, ce-ai fumat?
      • Like 1
    • @ HMG
      fc check icon
      adevăr. dumneavoastră?
      • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult