Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Când mă întreb dacă mai cred în România, îmi amintesc că preotul din satul nostru ne-a spus, într-o duminică, o poveste…

Imagine din biserică

Foto: Guliver Getty Images

În satul unde-mi am rădăcinile, în marginea de vest a țării, într-o duminică, preotul a spus o poveste.

Sfințea crucea cea mare, care a fost ridicată apoi pe turla bisericii satului, cu hramul Sfântul Nicolae, ridicată în anul 1783. Nu cred că voi reuși să o redau întocmai.

Dar încerc și-mi pot închipui foarte bine scena.

Într-o zi, în pridvorul sau în tinda lăcașului lui Dumnezeu, s-au auzit glasuri de oameni.

Și a ieșit Dumnezeu să vadă ce se întâmplă.

La Sfântu’ Petru venise o ceată de români. Și mi-i pot imagina. Drepți. Falnici. Cu mâini muncite, dar chipuri senine.

Cămăși albe, cusute de femeile și mamele lor, sumane, ițari, cușme, opinci sau cizme.

- Ce-i, Sfinte Petre?

- Iată, Doamne, această ceată de români a venit să ne ceară să le dăm un pământ care să fie al lor, să le dăm și lor o parte de lume.

Și bunul Dumnezeu, după ce a chibzuit, i-a spus Sfântului Petru:

- Dă-le pământul acela pe care l-am păstrat pentru noi, cu pământ roditor, cu șesuri și câmpii, cu munți și râuri și cu mare.

În biserica mare era lume destul de puțină. Încet, satul se depopulează. Ne mor bătrânii, iar tinerii au pribegit prin orașe. Dar vin alți oameni. Unii pentru o viață mai bună și mai liniștită, alții pentru că nu-și mai permit să trăiască la oraș.

Sunt mai mulți dintre cei ai satului în biserică și noi, cei puțin mai tineri din familia Zorileștilor, pentru parastasul unchiului Petri. Dar preotul tânăr slujește ca și cum ar fi într-o catedrală.

Mai cred în România?

Da. Poate pentru că în satul acesta din Ardeal, atestat din 1332, dar în care în Ier și la Bereac (cum se cheamă locurile) s-au găsit vestigii din neolitic, un preot tânăr a găsit fonduri pentru a renova biserica ridicată în urmă cu 235 de ani.

Tata se emoționa de fiecare dată când auzea pe cineva cântând „Treceți batalioane române Carpații”. Mi-a spus că simțea și fizic emoția. Ca niște spirale mișcătoare în „umerii” obrajilor.

Mai cred în România?

Da. Poate pentru că acum tata e acum o parte a pământul satului acesta românesc, vechi de când lumea și în care și-a trăit viața.

Colegul meu de birou, de etnie maghiară i-a cerut primarului Oradiei să-i oficieze căsătoria civilă spunându-i că el și părinții lui trăiesc în acest oraș, pe care-l iubesc și că și-ar dori ca în acest an în care sărbătorim Centenarul primarul urbei să facă un gest care nu va fi consemnat în istorie, va face istorie pentru el, pentru viitoarea lui soție și pentru familiile lor.

Mai cred în România?

Da. Poate pentru că primarul liberal al unui oraș care crește ca Prâslea din poveștile copilăriei, într-un an cât alții în șapte, și-a făcut timp și a oficiat căsătoria colegului meu.

În duminica în care s-a sfințit Catedrala Mântuirii Neamului, părintele Constantin Necula, cel care de câtva timp ne bucură diminețile de duminici cu dialogurile sale spunea că acum, când în altarul catedralei sunt numele tuturor eroilor neamului, când toți și-au găsit loc de odihnă, își poate imagina cum vin toți spre catedrală.

Mai cred în România?

Da. Poate pentru că, indiferent ce am crede sau am spune, biserica a împlinit în acest an un vis al unor generații de români.

După ce peste acest neam a trecut urgia comunistă, într-o vreme în care oamenii noștri politici vor rămâne doar în tristele statistici, pribegii noștri, uneori cei mai buni dintre noi, merg în toate zările lumii, pentru a căuta un trai decent.

Mai cred în România?

Da. Poate pentru că românii din țările nordice, din Germania, din Franța, din Italia, din Spania, din Marea Britanie sau din alte colțuri ale lumii încă își botează copiii, cumpără sau construiesc biserici, își poartă cu mândrie straiul și iile.

Poate pentru că, iată, într-o lume a demoniei tehnice, am reușit să ne păstrăm cumpătul și ne ducem prin lume, să-i vindecăm pe ceilalți.

Mai cred în România?

Da. Cred în oamenii simpli ai acestei țări, cred în zâmbetul frumos al vânzătoarei de la magazinul din colțul străzii, care azi purta o ie, care o făcea și mai frumoasă.

Cred în cântecele lui Grigore Leșe, în versurile lui Mircea Dinescu, cred în vorbele părintelui Costantin Necula, cred în preotul tânăr din satul meu, cred în știința de carte și înțelepciunea judecătorului cu care lucrez, cred în tinerii care iau viața și lumea în piept și demonstrează ce pot în marile universități ale lumii, cred în muncitorii noștri care construiesc case în alte țari, cred în batantele noastre care îngrijesc bătrânii altora, cred că toate acestea și mult mai multe sunt părți de Românie.

Cred cu toată ființa mea în această Românie.

Și spun: La mulți ani România, oriunde te-ai afla.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • MihaiSt check icon
    Și totuși, de ce la acest material nu există (încă) un comentariu ? Da, există o țară dincolo de Facebook și merită să credem în ea !
    • Like 0


Îți recomandăm

Romania test istoric / sursa foto: Profimedia

Istoria României are un tipar aproape obsesiv: marile crize internaționale ne găsesc mereu într-un punct strategic. Uneori avantaj, alteori povară. Nu pentru că am căutat această poziție, ci pentru că geografia ne-a așezat, de-a lungul secolelor, exact la intersecția intereselor marilor imperii și, mai târziu, ale marilor puteri.

Citește mai mult

Documentar Bivolaru / sursa foto: arhiva personala

Long story short, am oferit sprijin editorial și logistic echipei LightBox - casă de producție câștigătoare de premii, cu sediul în Londra, care stă în spatele documentarului Twisted Yoga, difuzat pe Apple TV. O echipă cu care oricine și-ar dori să lucreze, motiv pentru care mă simt norocoasă că am avut această șansă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Pompa combustibil

Prețul la pompă crește din nou. Și va mai crește. Într-o economie deja tensionată de inflație, fiecare 10 -15 bani în plus la combustibil nu înseamnă doar o sumă pe bon. Înseamnă un lanț de scumpiri care se propagă în alimente, în transport, în construcții, în agricultură. Înseamnă presiune pe fiecare familie și pe fiecare antreprenor. foto: Profimedia

Citește mai mult