Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Când primești „acel telefon” din țară, iar la capătul celălalt al firului e doar tăcerea grea ca malul de pământ

Album de familie

Foto: Guliver/Getty Images

În vremea aceea, trăiam în Paris. Terminasem studiile și lucram într-o multinațională, descoperind un mod de viață cu totul altfel decât cel în care fusesem crescută. Era perioada Crăciunului și, din păcate, veștile de acasă nu erau bune deloc. Îmi amintesc de seara aceea ca prin ceață. Eram neliniștită, nu aveam stare. Ca niciodată, reușisem să vorbesc cu majoritatea prietenelor, față în față și depănam povești cu ultima dintre ele când altă prietenă mă anunță că sunt căutată la telefon. Stăteam într-un cămin de fete. Un furnicar de diversitate culturală, etnică, religioasă în care orice întrebare ai fi avut, la orice oră din zi și din noapte, primeai cel puțin trei răspunsuri inedite și alte câteva perspective complet diferite de cele la care te-ai fi așteptat.

M-am grăbit către camera mea și am preluat apelul. La celalalt fir, o voce seacă, a tatei: „Sorina… a murit mama”. Mi-am dat seama că tata vorbea de mama lui, bunica mea. Și că, în acel moment, nu era tatăl meu, ci copilul bunicii mele. Aș fi dorit să îl strâng în brațe. Nu era posibil. Nu îmi aduc aminte decât că am tăcut. Mă căutase cu disperare să mă anunțe, de vreo două ore, iar eu, în neliniștea mea, umblasem din cameră în cameră, vorbind și umplându-mi sufletul cu zgomot.

Situația era dificilă. Nu puteam merge acasă la timp pentru înmormântare. Am petrecut ziua, agățată de telefon, cu mama care mi-a povestit totul până la cel mai mic detaliu. Am cerut să se cânte o cântare pe care o învățasem cu bunica mea. Eram ca într-un vis. Cu un an în urmă, mersesem acasă cu un singur gând: să o văd pe bunica și să petrecem împreună o zi, doar noi două, așa cum era când eram mică. M-am dus acasă și i-am spus mamei ce voiam să fac și de ce. M-a privit mirată, dar a acceptat și, ca de fiecare dată când veneam cu o idee creață, m-a lăsat să fac exact cum am crezut de cuviință.

Aşa că m-am dus la bunica. Am stat împreună, în camera ei, camera în care am crescut. Am citit din Biblie, ne-am rugat, am povestit și atunci i-am spus: „eu de la matale nu plec până când nu mă binecuvântezi. Pentru că știu că e ultima oară când ne vedem”. Și bunica a plâns, dar m-a binecuvântat și după aceea, mi-a dat Biblia ei. Biblia pe care învățasem să citesc. Biblia care încă mai conținea primul semn de carte pe care îl cususem de mână la grădiniță. Am plecat de acolo cu inima împăcată. Știu că pentru ai mei, atunci a fost o ciudățenie. Dar un an mai târziu, când momentul despărțirii a venit pe neașteptate, cumva, eu aveam lucrurile puse în ordine.

La sfârșitul zilei în care a fost înmormântată bunica, am plecat în oraș. Am mers pe jos până când am găsit o florărie deschisă și am cumpărat toți trandafirii portocalii pe care i-am găsit. Am luat metroul și m-am dus pe marginea Senei. Ajunsă acolo, am coborât pe malul apei și am împrăștiat jumătate din petale, gândindu-mă ce aș putea să fac pentru ca memoria bunicii să fie respectată. Cealaltă jumătate a rămas cu mine, într-o cutiuță.

Și cu prima ocazie, am pus acele gânduri în aplicare. Căminul unde locuiam avea să organizeze o masă de Crăciun pentru cei săraci și fără adăpost. M-am oferit voluntar. Să servesc, să ajut cu pregătirile, să stau de vorbă cu oamenii, să nu se simtă singuri. În ziua aceea de Crăciun, am decis să țin post negru. Și m-am pus pe treabă. Seara începea undeva la ora 18:00 și se termina înainte de miezul nopții. Am coborât pe la ora 16:00 și am început pregătirile, mesele trebuiau așezate, puse tacâmurile etc. Am lucrat în tăcere și cu un singur gând: bunica mea era o foarte bună bucătăreasa și gazdă. Orice făceam în această zi, era făcut cu gândul la ea, cu gândul de a duce mai departe ce mă învățase și de a respecta aceste lucruri.

Sala s-a umplut rapid – erau câteva sute de oameni care veniseră din toate colțurile. Unii mai în vârstă, alții tineri, unii refugiați politic, alții de ai locului, unii cocheți, alții mirosind de la o poștă. Fiecare cu povestea lui, cu ticurile lui, cu temerile lui. S-au servit, în stil franțuzesc, entre-uri, felul unu și doi, desert, fructe și brânzeturi. De fiecare dată, alergam, împreună cu încă vreo 4-5 voluntari printre rânduri, cu 3-4 farfurii de mâncare pe brațe și numai ce terminam de dus mâncarea și o luam de la capăt, adunând farfuriile goale și pregătind următorul fel.

Erau parcă o mie de mâini cu degete lungi, fine, și pielea subțire ca o foiță de țigară, care mă apucau din când în când de cot sau de mână și mă rugau să stăm de vorbă, să le povestesc de unde sunt, ce fac și să mulțumească pentru timpul meu, pentru că „ești tânără, ai fi putut ieși la o petrecere”… Le spuneam tuturor, calm și apăsat că seara asta e pentru bunica mea. Și că fiecare din ei primea aceeași atenție pe care ea ar fi acordat-o. Seara aceea a fost pentru ei o oază de liniște. O rază de căldură într-o lume plină de griji și de incertitudini.

Pentru mine, a fost o seară de terapie. Și o seară pe care am încheiat-o cu inima împăcată și cu zâmbetul pe buze, știind că bunica plecase liniștită și că, odată, ne vom revedea. Dar până atunci, sunt o grămadă de bunici care au nevoie de timpul și atenția mea.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sărut mâinile.
    Sunteți grozavă, că sunteți așa.
    Și-un pic de baftă, bănuiesc, :-) , nu toate bunicile sunt ca a Dvs, Dumnezeu să o țină la frumos și bun.
    A mea a murit acum doi ani, la 96, singura bunică pe care am avut-o.
    Nu m-am gândit nici o secundă să merg acasă pentru asta, nu am fost prea apropiați de fapt...ca să nu zic dimpotrivă.
    Și nici nu mi-a trecut vreo secundă prin cap să fac mișcarea pe care ați făcut-o...m-am rugat și am aprins niște lumânări.
    Am mai ajutat bătrânele pe aci...cu una sau cu alta...e adevărat, se bucură extraordinar să mai vină cineva pe la ele, să mai discute tinerețiilii...alea.
    Da.
    Porcărie mare sărăcia asta.
    • Like 1
    • @ Pandele Busch
      dalex check icon
      Saracia din inima este cea mai mare "porcarie".
      • Like 0
    • @ Pandele Busch
      Multumesc frumos. Incerc sa mentin linia pe care am pornit. Va doresc multa sanatate.
      • Like 0
  • Foarte emoționant, draga mea Sorina! Te-am înțeles atât de bine ... Și ai confirmat, din nou, nu numai talentul, ci și sensibilitatea și altruismul care te caracterizează ! Succes, olimpica mea !
    • Like 1
    • @ Irimela Marian
      Va multumesc, doamna profesoara. Sanatate!
      • Like 0
  • Ada check icon
    Bravo Sorina !
    Iti doresc sa fii inconjurata de multi bunici si sa ti-i se dea si sa dai multa dragoste.
    Sa facem cat putem si ce putem pt inaintasii nostrii pana sunt si dupa ce nu mai sunt sa facem bine pt ei.
    • Like 1
    • @ Ada
      Multumesc frumos. Asa sa fie.
      • Like 0
  • .......................
    • Like 0


Îți recomandăm

Port Constanta - exporturi

„Performanța” economiei noastre care „duduia” sub guvernarea Nicu și Marcel poate fi rezumată în câteva cuvinte simple: România se împrumuta cu dobânzi tot mai mari ca să consume ce nu-și permitea, în principal produse și servicii din import. Ani la rând, grație analfabetismului și populismului liderilor PSD și PNL, am făcut credite scumpe ca să dezvoltăm alte economii ale lumii. În 2025 și 2026 plătim o parte din facturi. Marea întrebare este cât de departe pot fi împinse deciziile nepopulare cu efecte pro-ciclice. foto: Inquam Photos / George Călin

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Social media / sursa foto: Profimedia

Numărul de utilizatori TikTok devine cel mai mare din Europa raportat la populația generală, 2023–2024 fiind perioada în care indicatorii de utilizare problematică la adolescenți depășesc restul Europei, începând să fie recunoscuți public și chiar numiți o problemă de siguranță națională. Anul 2025, cu realitatea celor 84% dintre adolescenții de 14–19 ani care intră zilnic pe TikTok, unii până la 5 ore pe zi, adaugă încă o tușă la tabloul situației din România.

Citește mai mult

Lindsey Vonn / sursa foto: Facebook

Schioarea americană Lindsey Vonn (41 de ani) a căzut și s-a accidentat grav, la puțin timp după începerea evoluției sale, în cadrul probei de coborâre (downhill) feminin, de la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026 de la Milano Cortina.

Citește mai mult