Cât mai costă azi o țară: spre o preluare ostilă a Groenlandei?

 foto: Kristian Tuxen Ladegaard Berg / Zuma Press / Profimedia

Achizițiile de teritorii au fost un subiect extrem de interesant din Evul Mediu până în epoca modernă. Dar dacă până în Evul Mediu târziu preluările se făceau eminamente prin forță și războaie, după Pacea Westfalică de la 1648 și mai ales odată cu secolul XIX, noile subiecte de drept internațional - statele - au căutat să își lărgească teritoriile și prin metode mai puțin violente, cum ar fi cumpărarea pe bani, aur, argint sau alte valori, a dominioanelor unor țări sau înstăpânirea pașnică a unor vaste întinderi de pământ nerevendicate – terra nullius.

Întâmplător sau nu, Statele Unite ale Americii au fost de la începutul secolului al XIX-lea cel mai mare achizitor de noi teritorii, începând cu Louisiana cumpărată de la francezi în 1803, apoi Florida plătită spaniolilor în 1819, trecând prin preluarea Oregonului de la britanici în 1846, achizițiile de la Mexic din 1848 și 1854, continuând cu Alaska pe care au achitat-o Imperiului Țarist în 1867, cumpărarea Zonei Canalului Panama de la statul Panama și cesionarea Guantanamo de la Cuba în 1903 și terminând (sau nu?) cu Insulele Virgine cumpărate în 1917 de la Danemarca, după lungi dezbateri și răzgândiri, dar și Insula Apei, cumpărată ieftin (doar 10.000 de dolari) în 1944 de la aceiași danezi. În majoritatea acestor tranzacții a prevalat dorința reciprocă și liber exprimată a părților pentru realizarea schimburilor de teritorii contra bani, iar tranzacțiile s-au făcut prin tratate internaționale ratificate de parlamentele respective, deși – cu mici excepții – nu i-a întrebat nimeni pe băștinași care este părerea lor. 

Ar trebui, așadar, să ne mire că la scurt timp după instalarea noii administrații Trump în Anul Domnului 2025 un Președinte american vrea din nou să preia teritorii? S-a schimbat ceva atât de drastic în ultimii 80 de ani încât să ne șocheze o abordare de tipul celei pe care o are Trump? Este planul trumpist de ocupare a Groenlandei - ”Cred că o s-o avem!”(1,) ”controlul SUA asupra Groenlandei este o necesitate absolută”(2), ”chiar dacă trebuie să recurgem la coerciție militară sau economică ... avem nevoie de Groenlanda pentru securitate economică!”(3) - unul acceptabil pentru dreptul internațional azi? Se poate prelua ostil Groenlanda, în măsura în care locuitorii acesteia nu vor deloc să devină subiecți americani, iar teritoriul, deși autonom, aparține încă Danemarcei? Dar din perspectiva faptului că SUA sunt semnatare ale Cartei Atlanticului, Cartei ONU, fondatoare ale NATO și OCDE, semnatari ai Actului Final de la Helsinki și reprezentanții celei mai mari și mai solide democrații din prezent?

Conform Departamentului de Stat și bazei sale de date privind achizițiile istorice ale SUA, americanii au cumpărat în total 5.803.812,5 km pătrați de teritorii între 1803 și 1944, pentru care au plătit 107.210.000 (unasutășaptemilioanedouăsutezecimii) de dolari-aur, moneda americană având până în 1971 convertibilitate în aur. Tabelul de mai jos include aceste achiziții pentru care contribuabilul american a plătit bani, ca în orice afacere bazată pe un contract sinalgamatic, dar nu cuprinde teritoriile pe care americanii le-au anexat de-a lungul istoriei și unde nu avem confirmarea unor plăți clare oferite la schimb (de ex. Texas 1845, Midway 1867, Hawaii 1898).

Cele mai importante achiziții de teritorii făcute de SUA:

 

SUA au mai negociat cu Danemarca...

...dar erau cu totul alte vremuri!

Pentru construcția contextului istoric, să zăbovim puțin asupra dezbaterilor americano-daneze, finalizate cu achiziția celor 3 insule ale arhipelagului Virgin în 1917 - Saint Croix, Saint John și Saint Thomas. 

Începând cu 1867, SUA a avut mai multe tentative de a-și extinde influența atât înspre Polul Nord și Europa, unde achizia Alaskăi de la ruși contra a 7,2 milioane de dolari aur a fost cel mai mare succes, dar și în zona Caraibilor, prin achiziționarea Indiilor de Vest Daneze(5), cum se numeau atunci Insulele Virgine. Dacă în cazul Alaskăi negocierile au durat 2 ani, între aprilie 1865 - după ce Nordul ieșea victorios din războiul cu Sudul - și 30 martie 1867 – data semnării tratatului, în zona Caraibilor negocierile cu Danemarca și răzgândirile reciproce ale părților au durat mai mult, practic între 1867-1917!

Indiile de Vest Daneze au fost controlate de mai multe puteri europene, dar după Pacea Westfalică regatul Danemarcei era stăpânul acestora. După 1830 însă insulele au cunoscut o perioadă de declin, iar administrarea lor devenea foarte costisitoare pentru danezi(6).

În 1867, Secretarul de stat William Henry Seward a negociat cu succes un tratat care a fost ratificat de parlamentul danez și aprobat la limită de un plebiscit local. Tratatul permitea insularilor să aleagă dacă vor să rămână subiecți danezi sau să devină cetățeni americani.(7). Însă ulterior, din cauza unor dispute interne, Senatul american a respins ratificarea tratatului.

John Hay, Secretar de Stat între 1898 și 1905, a fost și el interesat să cumpere Indiile de Vest Daneze, astfel încât în 1900 SUA și Danemarca semnează un nou tratat care este ratificat de Senatul american în 1902. Dar de data aceasta camera superioară a Parlamentului danez nu a operat procesiunea omoloagă. Motivele atunci erau că tratatul nu prevedea acordarea cetățeniei americane pentru insulari și nici nu cerea un plebiscit privind opinia băștinașilor. 

In 1915, noul Președinte american Woodrow Wilson și Secretarul de Stat Robert Lansing se temeau că guvernul german va ocupa Danemarca și, pentru a evita anexarea subsecventă a Insulelor Virgine, i-au abordat pe danezi, dar premierul de atunci a refuzat vânzarea. Guvernul danez a motivat că era necesar un plebiscit local cu privire la soarta insulelor. Lansing a forțat nota amenințând că dacă SUA nu pot cumpăra insulele, le vor ocupa pentru a nu fi preluate de nemți. Preferând o tranzacție pașnică, guvernul danez concede asupra vânzării teritoriilor, iar tratatul este semnat la New York pe 4 august 1916, aprobat de Parlamentul danez pe 14 august și susținut de un plebiscit danez – dar care nu are loc în Insulele Virgine, ci în regat! – pe data de 14 decembrie 1916. Transferul formal al celor 3 insule are loc pe 31 martie 1917, împreună cu plata pe care americanii o fac în contul Danemarcei, care primește 25 de milioane de dolari în monezi de aur(8). Locuitorii au primit atunci statut de ”naționalitate americană”, dar nu de cetățeni ai SUA, cetățenia propriu-zisă primind-o abia din 1932 printr-o lege a Congresului. Din 1970 până în prezent insularii își aleg propriul guvernator.

Să nu uităm de contextul istoric: eram în acei ani ai colonialismului, masă la care SUA ajunseseră mai târziu, americanii aveau și dorința și banii, dar mai ales abordarea diferită pentru a se extinde fără să provoace război, ură și antipatii seculare. Beneficiau de un ”credit” al novicelui care promitea libertate, autoafirmare și succes în cel mai capitalism mod posibil, cu respectarea principiilor unei tranzacții reciproc avantajoase și mânați de un fler politico-economic și intuiții strategice cu bătaie pe termen lung.

Președintele Harry Truman a vrut și el să cumpere Groenlanda, oferind Danemarcei 100 de milioane de dolari în aur, în anul 1946(9). Dacă am ajusta cu inflația pentru o cotație actualizată suma ar reprezenta 1,6 miliarde de dolari azi, mult sub valoarea zăcămintelor insulei.

Nu în ultimul rând, trebuie precizat că Donald Trump însuși cocheta cu ideea încă din 2019, când promitea Groenlandei investiții de miliarde de dolari, dar care nu s-au mai concretizat. Aduse în prezent, unele calcule estimează valoarea Groenlandei la aproximativ 2,2 miliarde de dolari (10) plată în avans și aproximativ 600 de milioane anual, pentru o perioadă de câțiva ani, pentru a compensa subvențiile echivalente pe care Danemarca le plătește de mai mulți ani autorităților insulei, pentru cheltuielile curente. Totalul de peste câteva miliarde este totuși departe de adevărata valoare a Groenlandei, așa cum vom arăta mai încolo

De unde interesul pentru cea mai mare insulă a planetei?

În suprafață de 2.166.086 km2, cu capitala la Nuuk și 85,9% populație inuită – a cărei ocupație primară și principală sursă de existență este pescuitul, Groenlanda are o poziție geostrategică extrem de importantă pentru accesul la Cercul Polar, ceea ce înseamnă rute de transport mai rapide și bogății ale subsolului, a căror exploatare devine acum mai ieftină, dată fiind încălzirea globală. Pescuitul contribuie cu aproape 25% la formarea Prodului Intern Brut groenlandez, PIB care în 2023 avea valoarea de 23 de miliarde de coroane daneze, circa 3,08 miliarde de euro (11)! Exportul de pește reprezintă circa 90% din totalul exporturilor. În rest, insula se bazează pe subvențiile de 600 de milioane de dolari anual, primite de la guvernul danez, în principal și, în secundar, pe o producție de energie electrică în creștere. 

Cu ai săi 56.583 de locuitori, după datele din 2022(12), Groenlanda are și multe zăcăminte din variate resurse minerale: exploatarea unei mine de rubin și a resurselor de aur a început în 2007, iar depozitele de fier, uraniu (13), aluminiu, nichel, platină, diamante, grafit, tungsten, titan și cupru sunt și ele însemnate.

Compania locală NunaOil a fost creată pentru a evalua și exploata resursele de petrol și gaz. Guvernul local a amânat, totuși, dezvoltarea sectorului de hidrocarburi în 2021, deoarece ”prețul extragerii petrolului era prea mare” (14).

Un studiu din 2023 arăta că Groenlanda are în resursele de pământuri rare 25 din cele 34 de minerale considerate "materii prime critice" de către Comisia Europeană (15).

Interesante zăcăminte de pământuri rare, în special elemente precum ilmenit se găsesc în zona Thule din NV, lângă baza militară americană, dar și la Amitsoq în mijlocul coastei de vest și în sudul insulei la Qeqqata și Hvalsey, conform Reuters (16). Elementele feroase din pământurile rare sunt necesare la construcția magneților permanenți folosiți la vehiculele electrice și la turbinele eoliene.

Sursa: Geus.dk

În anii `50 americanii au construit în nord-vestul Groenlandei o bază militară la Pituffik, cunoscută inițial sub numele Thule Air Base, cu scopul de a avertiza și preveni orice atac cu rachete intercontinentale împotriva Americii de Nord. Acordul de apărare a Groenlandei, cum se numea documentul semnat de americani și danezi în 1951, prevedea operarea bazei de către SUA și în numele NATO, cu personal militar american. Baza este și în prezent un punct foarte important al rețelei de sensori de alertă rapidă împotriva rachetelor inamice, operat de Batalionul 821 Space Base.

Nu e deci de mirare că pretendenți la acapararea Groenlandei se găsesc. Doar că Rusia ar vrea s-o ocupe, deoarece ea nu achiziționează ci doar ocupă teritorii, dar nu poate, așa că mai bine ar destabiliza-o, cum știe cel mai bine să pună altora bețe în roate atunci când ea nu ajunge la cașcaval. China este și ea interesată, dar spre deosebire de abordarea clasică a cumpărării, chinezii se bazează pe favoruri locale și concesiuni de business prin care să poată exploata resurse sau locații strategice – vezi Canalul Panama, portul Pireu, porturile Genova și Trieste (17), Niger, Congo, Africa de Sud (18), etc. Uniunea Europeană are și ea interesul exploatării acelor rute și resurse, mai ales că Danemarca este membră UE. Actul european al materiilor prime critice (19), intrat în vigoare pe 29 mai 2024, arată importanța strategică a folosirii acestor resurse și asigură accesul țărilor membre UE la o aprovizionare diversificată și la prețuri accesibile și durabile. Legea stabilește indici de referință pentru a spori capacitățile de extracție, prelucrare și reciclare a materiilor prime critice în UE și pentru a orienta eforturile de diversificare (20). Iar tehnologiile de exploatare îi sunt Uniunii Europene la îndemână. Pentru ca exploatarea să înceapă e nevoie ca Groenlanda să rămână europeană. Japonia nu are încă o politică de abordare coerentă a temei Arctice, din perspectiva exploatării resurselor.

Astfel, cu șanse de reușită se pare că rămân doar americanii și UE.

(sfârșitul primei părți)

*Disclaimer: fac parte dintre cei care cred onest în rolul SUA în a ajuta la crearea unei lumi mai bune, bazată pe democrație, drepturile omului, capitalism și comerț liber. Acest articol nu este o critică adusă națiunii americane, principiilor pe care s-a fondat și valorilor pe care le reprezintă, ci mai degrabă a manierei greșite prin care noua administrație Trump înțelege să facă politică internațională.

1. BBC.com – ”Trump says he believes US will 'get Greenland'”, 26 ianuarie 2025.

2. ibidem

3. CNN.com – ”Trump wants to buy Greenland again. Here’s why he’s so interested in the world’s largest island”, 8 ianuarie 2025.

4. Time.com, 2015 https://time.com/3672066/guantanamo-bay-history/

5. Purchase of the United States Virgin Islands, 1917, USA Archives https://2001-2009.state.gov/r/pa/ho/time/wwi/107293.htm, consultat pe 11 martie 2025.

6. ibidem

7. ibidem

8. ibidem

9. Burman Theo - ”How Much Greenland Could Cost Donald Trump”, Newsweek.com, tipărită pe 14 aprilie 2025, https://www.newsweek.com/donald-trump-buy-greenland-denmark-2057444

10. Burman Theo - ”How Much Greenland Could Cost Donald Trump”, Newsweek.com, tipărită pe 14 aprilie 2025, https://www.newsweek.com/donald-trump-buy-greenland-denmark-2057444

11. https://www.statista.com/chart/34175/greenland-gdp-in-current-prices/

12. Wikipedia.org

13. Walsh, Maurice, 28 ianuarie 2017 - "'You can't live in a museum': the battle for Greenland's uranium". The Guardian.com

14, "For Greenland's Minerals, the Harsh Reality Behind the Glittering Promise" în The New York Times. Tipărit la 15 martie 2025.

15. Reuters, 13 ianuarie 2025 ” Key details of Greenland's rich but largely untapped mineral resources” - https://www.reuters.com/markets/commodities/greenlands-rich-largely-untapped-mineral-resources-2025-01-13/ , tipărită la 25 martie 2025.

16. Reuters, 13 ianuarie 2025 ” Key details of Greenland's rich but largely untapped mineral resources” - https://www.reuters.com/markets/commodities/greenlands-rich-largely-untapped-mineral-resources-2025-01-13/ , tipărită la 25 martie 2025.

17. Interesse Giulia, ”China and Italy to ‘Relaunch’ Bilateral Ties: Trade and Investment Outlook”, 12 noiembrie 2024 - https://www.china-briefing.com/news/china-and-italy-to-relaunch-bilateral-ties-trade-and-investment-outlook/

18. Chinese FDI in Africa - https://www.sais-cari.org/chinese-investment-in-africa

19. Regulation (EU) 2024/1252 of the European Parliament and of the Council of 11 April 2024 establishing a framework for ensuring a secure and sustainable supply of critical raw materials, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=OJ:L_202401252

20. UE asigură accesul la o aprovizionare diversificată, la prețuri accesibile și durabilă cu materii prime critice, https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/ip_24_2748

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp