Foto: Inquam Photos
Personal, cred că multe probleme ale țării s-ar rezolva dacă salariile profesorilor ar crește considerabil, dacă toți elevii care încă nu au acces la internet (deși pare de-a dreptul ireal) ar primi o tabletă cu internet nelimitat, rechizite și o masă caldă la școală gratuit. Și mă duc cu gândul, inevitabil, la Finlanda. Dacă până în anii '50 era o țară preponderent agrară, a ales ulterior să investească în educație, realizând că doar așa vor progresa în toate domeniile. Indiferent de câmpul de activitate, fără o pregătire temeinică, fără educație, performanța nu poate avea loc. Dimpotrivă, se promovează superficialitatea, hoția, mediocritatea, principiul „lasă, că merge și așa".
Astfel, Finlanda a ajuns să investească în educație peste 6% din PIB. La fel fac toate țările pe care le privim admirativ drept reper într-un domeniu sau altul, țări care prosperă, care au înțeles că doar prin educație vor atinge mult visata stare de bine și de aceea investesc până și 12% din PIB în educație. Cine mai are sub 2,5% din PIB alocat educației, precum România? Conform statisticilor oferite de The World Bank Data sunt țări precum Somalia, Republica Centrafricană, Congo, Bangladesh, Mauritania, Papua Noua Guinee. V-ați făcut o idee.
De ce cred că doar investiția în învățământ poate redresa o țară? Cu cât vor fi mai mari salariile profesorilor, cu atât va fi societatea mai dezvoltată, educată, deschisă spre nou, înclinată înspre știință în defavoarea mitului, orientată către succes.
Proiectul „România educată" (un titlu pompos de campanie, dar doar atât) trebuia să fi început cu introducerea mesei calde și creșterea salariilor profesorilor. Dar, evident, nu există bani pentru creșterea salariilor, tablete și internet mai ales acum, în plină pandemie.
Și totuși, în România există bani pentru 8 tipuri de pensii speciale. De ce în țări precum Olanda primesc pensii speciale doar muncitorii care au făcut munci fizice dure ori în Suedia nicio categorie profesională nu încasează pensii speciale? Culmea, Olanda investea în educație 5,2% din PIB în 2017 iar Suedia 7.4%.
Gândesc, în optimismul meu ușor confundabil cu o dezamăgitoare naivitate, că tăierea pensiilor speciale și distribuirea banilor către învățământ ar fi o soluție.
În primul rând, un salariu mare pentru profesori încă de la debut și crescut conform performanțelor (prin performanță nu mă refer strict la rezultatele de la Olimpiade, ci și stabilirea unui progres în cele mai dificile situații) ar atrage în învățământ cei mai capabili oameni, topul absolvenților și nu am mai experimenta situațiile rușinoase când ajung la catedra profesori cu nota 5 la examenul de titularizare.
Este imperios necesar să atragem la catedră oameni super bine pregătiți, ambițioși și cu o reală dorință de perfecționare continuă pentru a ne asigura ca le oferim copiilor cel mai bun start în viață.
Atâta timp cât salariile profesorilor vor fi mici, puțini absolvenți de top își vor dori să devină profesori. Creșterea salariilor ar duce logic la forță de muncă mai competentă fiindcă un salariu competitiv ar face meseria mai atrăgătoare.
De asemenea, un salariu motivant ar duce la o prezență constantă în sala de clasă. Nu este o noutate faptul ca o clasă de elevi poate avea un profesor diferit în fiecare an la aceeași materie, chiar și un învățător diferit. Vă imaginați ce efect dezastruos are această lipsă de continuitate asupra procesului de învățare al acelor elevi. Din nefericire, salariile demotivante sunt unul din motivele pentru care mulți profesori renunța la meserie după primii ani ori caută un post mai aproape de casă. Navetiștii sunt la mâna primarilor, unora li se plătește transportul în afara localității, altora nu. Totul depinde de relația dintre director și primar. Iar cum la noi învățământul este politizat 100%, deseori apar divergențe dacă cei doi nu aparțin aceluiași partid politic.
Un alt motiv pentru care ar fi benefic societății un salariu mare pentru profesori este faptul că există școli în mediul rural unde se ocupă foarte greu posturile și uneori, din nefericire, un profesor cu dublă specializare ajunge să predea 3 sau chiar 4 materii diferite. Vă închipuiți câtă plăcere îi face, cu ce drag trebuie să facă naveta către școală știind că va preda o materie pentru care nu are studiile necesare?! Evident, asta presupune un efort suplimentar, mai mult timp investit în pregătirea orelor, stres și frustrare. Primește un spor atât de nesemnificativ că devine de-a dreptul umilitor.
În plus, profesorul trebuie să aibă independență financiară deplină astfel încât să nu mai fie nevoit să caute o a doua sursă de venit care implică un timp suplimentar de lucru. Oricare al doilea job al unui profesor îl răpește de lângă familie, ceea ce duce din nou la frustrare și epuizare fizică și mentală. Profesorii lucrează, teoretic, 18 ore pe săptămână fizic în clasă cu copiii însă restul pana la 40 sunt alocate pregătirii pentru ore, realizării tuturor documentelor necesare (încă există o birocrație inimaginabilă în învățământ) parcurgerii unor cursuri/ webinarii/ ateliere de formare sau altor evenimente de perfecționare, corectarii testelor, etc.
Astfel, în afara celor 40 de ore, mulți profesori se văd nevoiți să mai caute încă un job pentru a avea o oarecare independență financiară care să le permită să își întrețină familiile decent. Nu-mi vine în minte niciun coleg profesor care să termine orele de predare și să meargă relaxat acasă alături de familie, cum ar fi normal.
Un alt motiv pentru care profesorii merită un salariu motivant este faptul că așa des invocata vacanță de vară nu este deloc vacanță pentru profesori. Doar pentru că elevii nu merg la școală, asta nu înseamnă că nici profesorii nu au activitate. Profesorii muncesc mult mai mult decât se vede. Ce-i drept, s-ar putea lucra și mai mult vara la pregătirea mult așteptatelor reforme, la redactarea unor manuale noi, actualizate, inclusiv a unor discipline noi care să răspundă nevoilor pieței muncii.
Starea de bine a profesorilor ar crește considerabil dacă salariile le-ar oferi siguranța financiară necesară astfel încât să își desfășoare orele și activitățile suplimentare cu elevii optim. Starea lor de bine se transmite imediat și elevilor, neuronii oglinda funcționează de minune în cadrul actului de predare-învățare.
Meseria de profesor este foarte stresantă: interacționezi oră de oră cu câte 25-30 de elevi, fiecare cu personalitatea lui, cu comportament diferit, cu așteptări diferite și cu educație diferită. În afară de cei 25 de elevi, fiecare vine la pachet cu părinții și pretențiile acestora. Este la ordinea zilei ca părinții sa sune profesorii acasă în timpul lor liber, să aștepte profesorul pe coridoarele școlii să discute ceva în timpul pauzei sau se întâmplă chiar ca un părinte să intre în sala de clasă să rezolve diverse probleme. În multe - țări civilizate unde profesorii sunt respectați și apreciați, părinții nu iau legătura direct cu profesorul, ci discută prima dată cu directorul și abia după ce își dă acordul profesorul poate participa la o întâlnire programată cu părintele respectiv.
Poate mai importantă decât toate argumentele anterioare este responsabilitatea de-a dreptul crucială pe care și-o asumă profesorii: formarea minții tinerilor și pregătirea lor pentru viață după absolvire. Eșecul acestui proiect impresionant, fără doar și poate pune în pericol viitorul nu doar al elevilor, ci al întregii societăți. Doar un profesor excelent, dedicat și motivat va putea sprijini construirea unei ființe umane mai bună, sănătoasă psihic, încrezătoare, independentă, creativă, cu dorința de a crea o lume mai bună.
Nici nu am amintit de toaletele din curtea școlilor, o realitate tristă și rușinoasă. Nu îmi pot imagina vreun motiv pentru care ele încă există, în afară de dezinteres fantastic.
Nici măcar lipsa banilor nu poate fi invocată, sunt convinsă că orice firmă cu profit s-ar implica într-un proiect intitulat „Adoptă o școală" în cadrul căruia să asigure construirea unor toalete interioare salubre într-o școală. Ei ar beneficia de promovare iar elevii de condiții sanitare normale. Dacă statul nu are, nu vrea, nu știe, un ministru cu mentalitate deschisă care dorește cu adevărat să facă o schimbare, ar fi găsit soluții. Însă, în România, politica este apanajul celor cu obrazul gros, care promit și uită, care privesc funcția publică ca locul perfect pentru aranjamente personale. Și mai cred că în funcțiile importante le stă bine marionetelor, nu oamenilor cu idei, verticali și integri, ci acelora care pot fi manipulați cu ușurință.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
---Invatatoare de ani buni ,aproape de pensie ,slar ==4 500 lei ptr care lucreaza ,m doar cateva luni pe an !!!!!
--- Apoi ,beneficii cu carul ,!
--Tatal unui ,bietel este patron de Carmangerie !Altul , este politist, altul este ,medic etc etc,
---Iar altii ,lucreaza serios , la program sustinut , ptr 3 500lei ,
--Depinde si de d-mnii invatatori -profesori ,cat suflet si implicare depun ptr elevi ,dar calitatea educatiei a scazut si ce este si mai ,rau ca Ministerul ,suplimenteaza locurile le Licee si nu la Scolile Profesionale , caci este criza acuta de ,,meseriasi , Clar s-a prezentat la TV ,cazul cu lucratori din Turcia care lucrau pe sant la autostrada ptr un slar de 8 000 lei !!!