Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Câteva date în ciuda eurofobilor. Europei i se cântă prohodul de cel puțin un secol, însă cifrele arată cu totul altceva

Steagul UE / sursa foto: Profimedia

sursa foto: Profimedia

PIB-ul la paritatea puterii de cumpărare arată astfel în 2025 (pe datele FMI):

SUA - 30,6 trilioane dolari

UE - 29,2 trilioane

UE + UK - 33,6 trilioane

Europei i se cântă prohodul de cel puțin un secol, e de mirare cum vocile cântăreților ăstora încă n-au răgușit. Mai ales prin fosta Europă de Est, discursul eurofob/eurosceptic face ravagii din 1990 încoace, în combinație cu elogiul așa-zisei productivități (și libertăți economice) americane.

Și totuși, datele nu-i confirmă pe plângăreți. Europa, cu toate „viciile” ei (din perspectiva libertarianismului economic) e, una peste alta, la fel de prosperă ca America.

Ba chiar, împreună cu UK (al cărei model e inspirat masiv din cel continental), e mai prosperă.

Europa arată lumii că un model care să îți garanteze și democrație (cu drepturi politice și civile extinse), și prosperitate, și o plasă socială de siguranță (cu drepturi sociale extinse) e perfect posibil și funcțional.

De asta modelul european (free market welfare state liberal democracy) e urât în egală măsură de americani (MAGA plus libertarieni plus WASP), de chinezi și de ruși.

Fiindcă le subminează propaganda referitoare la propriile modele și introduce în capetele cetățenilor lor idei „neautorizate”.

Dacă acum, as we speak, există în lume un model politico-economico-social cu adevărat revoluționar, atunci fără dubiu el nu poate fi decât cel european.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    Bine că s-a găsit o formulă care să micșoreze diferența față de SUA. Dacă modelul este atât de bun, cum de nu vin o grămadă de americani să trăiască în Europa, în schimb o grămadă de europeni pleacă peste ocean sau în UK? Mai bine s-ar vedea evoluția PIB-ului după criza financiară și acolo să vezi diferențe. Dar evident alea nu dau bine așa că nu trebuie menționate. Oricum rezolvă migranții, în specială aia de altă religie, situația, fără probleme, peste câțiva ani.
    • Like 1
    • @ Mihai
      Corina check icon
      Tocmai că americanii ajung mai nou să prefere Europa, nu invers.
      • Like 2
    • @ Corina
      Mihai check icon
      Poate în vreun univers paralel. În Europa vin eventual pentru că lucrează remote fiind mai convenabil financiar și eventual se repatriază la bătrânețe cu banii strânși acolo. Ceva de genul cum pleacă tinerii spanioli, portughezi sau francezi în UK să lucreze iar bătrânii se duc în statele respective.
      • Like 0
  • marea problemă a europei e că nu s-a dezbărat de năravul stăpâniei. adică crema e-n salon, restu-s slugi sub scară cu intrare prin spate. au aceeași mentalitate colonială, de neam-prost ghiftuit. de aici se va trage prăbușirea oricărui concept federal vrut prin impunere. S.U.E. e creat, ca și concept, pe baza unei reconfigurări identitare: nu vor mai fi români europeni ci europeni vorbitori de română. nu vor mai fi polonezi europeni ci europeni vorbitori de polonă. nici italieni europeni ci europeni vorbitori de italiană. cum mama naibii se face că niciun vorbete nesfârșit nu articulează măcar o iotă din acest lucru?? cel mai important lucru va fi, în următorii ani, să fie schimbată, prin demolare sistematică, programatic, gradual, noțiunea de națiune cu cea de afiliație federală. accentul nu va mai fi pus pe naționalitate. ea, naționalitatea, va fi discreditată ”științific”. acum au apărut primii păpușari. lumea îi vede dar e incapabilă să unească punctele - dovada adormirii. dovada prostiei generalizate.
    • Like 1
    • @ john dean valley
      Ștrumfu rulllzz cretinii!
      • Like 1
    • @ Sorin Volk
      Domnia Mea o roagă pe Domnia Voastră să folosească butonul [ editează ]. (mulțumesc).
      • Like 0
    • @ john dean valley
      Valentin check icon
      Națiunea e un concept nou și trecător. În Biblie totul se reduce la triburi. În Evul Mediu și Renaștere apar orașele. Acum avem epoca imperiilor. Cei care nu se afiliază vor fi prinși la mijloc.
      • Like 1
    • @ Valentin
      imperii erau și acum două mii de ani. orice trib care creștea militar devenea imperiu până era căpăcit de altul. a spune „acum” e o greșeală. trăim în trecut. națiunea are drept de existență deși s-a format ca scut pentru bogați, cu pretextul aparținerii (grup/neam). repet, trăim în trecut.
      • Like 0
    • @ john dean valley
      Corina check icon
      Ce aveți în vedere cu povestea stăpâniei și a slugilor? De europeni vorbitori de română etc. ați mai pomenit aici și am constatat că nu reușesc să mă alarmez, nici să mă supăr, ba chiar îmi dă speranță. Sună a incluziune, a unire în numele unor valori comune.

      Contează în primul rând cum ești tratat ca om și cetățean. E un privilegiu în lumea de azi să faci parte dintr-o mare comunitate civilizată, Uniunea Europeană, cu lideri normali la cap, educați, cu gândire democratică, preocupați de lupta împotriva corupției și de ridicarea nivelului de viață. Putem spune că nu beneficiem și noi de ani de zile datorită lor?
      • Like 1
    • @ Corina
      ce am în vedere? vă auziți? e exact mentalitatea încă existentă deși ar fi trebuit să dispară de mult. lideri normali la cap? educați? vă auziți?? lupta împotriva corupției? e deja prea departe „pandemia”? beneficiile de care pomeniți sunt doar bani de amanet. dacă vedeți doar beneficiul nevăzând ce scrie pe contract... n-am decât milă.
      spuneți incluziune. cu cine? cu specialiștii care hotărăsc curbura castravetelui? care taie din puterea de aspirare a aspiratorului cu motor redus? are România putere de decizie egală în UE în condițiile în care e uitată la masa negocierilor? mi-e milă.
      valori comune? de trei ani de zile eva kaili e liberă, după isprava cu valizele cu bani. ea, tac-so, justiția, inima UE - bruxelles. varză.
      e un privilegiu să fii slugă. apropo de belgia. de leopold al doilea ați auzit?
      • Like 2
    • @ john dean valley
      Corina check icon
      Pandemia a fost reală. Au murit mulți oameni, alții au fost aproape să moară. Cu mărturii și aici, pe forum. Prefer, în orice caz, liderii europeni. Nu vă întreb dacă îl preferați pe Trump. Nu vă mai întreb nimic.
      • Like 1
    • @ Corina
      Un conspirationist de 2 lei de nivelul recomandat 100% "IGNORE"... așa că nu-i da atenție
      • Like 1
    • @ Corina
      1 - acum există trei hitleri. e vremea eroilor de dinainte și din război.
      2 - realul pomenit a fost croit, așa cum lucrează serviciile. se folosesc de ceva real, îl reconfigurează, îl deturnează și obțin, prin curbarea adevărului, ceea ce vor. nu vă cer să înțelegeți, vă depășește puterea de calcul, înțeleg.
      3 - cea mai criminală pandemie este lumea banului. bifează ambele morți, cea imediată și, mai oribil, cea de durată (sclavia). cireașă, a treia moarte: anestezierea sufletelor. ca omenirea să nu devină umanitate. vă voi răspunde oricând. îmi ajut și dujmanii și adversarii la ananghie. nu am noblețea bucuriei pe greșeala adversarului, boala domnului prinț al logicii. vreau mai mult.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Trăim în epoca imperiilor (Statele Unite, Federația Rusă etc.) Imperiile sunt elefanții, iepurii sunt țările mici, care pot fi călcate ușor în picioare. Europa a făcut o mare greșeală atunci când a respins o Constituție unificatoare sau a refuzat să-și clădească o armată proprie. Ca fapt divers: în anii 30, proiectul european era numit Statele Unite ale Europei. Se visa o nouă Americă, mai puternică.
    • Like 3
    • @ Valentin
      Presiunea axei răului și multipolaritatea, plus dezaxatul ștrumf și camarila de fasciști la pătrat din USA forțează EU să meargă în direcția asta și UK să revină!
      Doamne ajută!
      • Like 2
    • @ Sorin Volk
      Valentin check icon
      Lasă că ștrumful ne-a făcut pâinea 10 lei. Să vedem ce-o să fie când o să meargă franzela pe 20. Patriotisme, românisme, suveranisme, dar până la burtă! Dacă suferă burta, suferă și patriotismul.
      • Like 2
  • RazvanP check icon
    USA GDP per capita
    https://en.wikipedia.org/wiki/Economy_of_the_United_States
    EU GDP per capita:
    https://en.wikipedia.org/wiki/Economy_of_the_European_Union
    "La producția de țepe suntem pe primul loc în lume/I-am depășit pe americani, fără rușine putem spune" (c) Alexandru Andrieș
    Motto: "Nu lăsa niciodată cifrele să stea în calea unei propagande utile"
    • Like 0
    • @ RazvanP
      Dan check icon
      Nu te mai amăgi, propaganda ta e inutilă pe „Republica”.
      • Like 4


Îți recomandăm