Pe noua platformă online veți citi analize, editoriale și comentarii scrise de oameni care au un cuvânt de spus în lumea economică și de finanțe. (foto: Getty/ Guliver Images)

„Nu trebuie să-ți proiectezi un vis al tău pe copil, dacă el nu-și dorește. Copiii au un singur scop: să fie iubiți. Și atunci acceptă să facă ce vor părinții, pentru că au o dorință inconștientă de a-i face fericiți. (...) Pentru a începe să studieze pianul, copilul trebuie să aibă minim 6 ani. Pentru canto, 7-8 ani. Copilul ajunge mai departe cu cât este mai iubit, mai apreciat, mai respectat și cu cât se simte mai în siguranță. Nu pentru că are acces la niște informații pe care le găsește pe Google. În acest context, aspectul informațional dispare din actul educativ. Ceea ce rămâne este umanintatea, iar asta însemnă să empatizezi, să fii blând și să-l faci pe copil să se simtă bine”, spune Lidia Minciună,

Proiectul StartUp Career a început din dorința de a găsi o formulă pentru potrivirea perfectă dintre job și pasiune. Foto: Getty Images

„Mentalitatea că pleci și nu te mai întorci este destul de limitată. Trebuie să acceptăm că e ok să te duci și să explorezi alte opțiuni, și să nu mai facem acuzații. Pentru că vii cu alt mindset. Putem crește în alte țări și alte țări să vină la noi, și astfel să avem un ciclu complet de creștere a oamenilor, pentru că e important să înțelegi alte culturi înainte să le judeci.

Dintre sectoarele industriale românești, producția de oțel primar, de ciment, și de chimicale (mai ales îngrășăminte) vor trebui să se transforme cel mai profund pentru a-și reduce emisiile.

Maniera în care matematica este predată în sistemul românesc îi împiedică pe cei mai mulți elevi să vadă utilitatea acestei materii și îi determină să se întrebe, pe bună dreptate, la ce le va folosi în viață ecuația de gradul 2, noțiunile de trigonometrie sau funcția modul.

Inițiativa tinerilor vine pe de o parte din frustrarea de a nu fi învățat suficient de multe lucruri despre viața reală de la școală, de care s-au lovit ulterior, iar pe de altă parte din faptul că tinerilor din ziua de astăzi le este greu să navigheze în marea de informații disponibile pe internet și să distingă între ce este real și ce este „fake”.

O profesoară de 60 de ani din Horezu, care a descoperit robotica într-un schimb de experiență, a introdus la scurt timp un curs pe această temă la clubul copiilor unde lucrează. Un fost militar pensionat, care s-a angajat la Palatul Copiilor din Călărași, dotează din salariul lui laboratorul de robotică și electronică. La Giurgiu, directoarea și încă două profesoare au renovat cu banii lor, după ce Palatul a fost mutat în altă clădire. Acestea sunt numai câteva dintre poveștile pe care Ion Neculai, cofondator Eematico le-a descoperit în palatele și cluburile copiilor din țară, „un loc al speranței” pentru educația non-formală de existență căruia știu prea puțini.

Vremurile în care copiii transformau bețele în săbii, pietrele în greutăți pentru cântar sau porumbul încă necopt, în păpuși cu părul lung, sunt astăzi doar niște amintiri ale adulților trecuți de 40 de ani. Dar tocmai perspectiva adultului asupra unei copilării care astăzi poate părea grea, este cea care găsește sensul și beneficiile unor astfel de experiențe.

Tehnologia avansează într-un ritm mai rapid decât puterea noastră de adaptare, iar asta face și mai dificilă, dacă nu imposibilă, „citirea” viitorului. În acest context general, particularizat de faptul că sistemul de învățământ românesc nu răspunde nici măcar cerințelor prezentului, sarcina de a identifica oportunități prin care copiii să-și dezvolte abilități, de care vor avea nevoie peste 10-15 ani, rămâne în grija părinților. Și mulți dintre ei se îndreaptă către cursurile de robotică și programare.