Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„Adevărurile” neinvestigate care ne încurcă viața. Nouă mituri despre antreprenori

antreprenor - femeie

Foto Guliver/Getty Images

Unele convingeri sunt bune. În general, sunt bune cele care ne ajută să creștem: convingerea că putem învăța, că greșelile sunt parte din proces, că nu putem reuși de unii singuri. Altele, ar trebui chestionate serios și des, pentru că ne stau în cale. Un fel de a face acest lucru pornește de la întrebarea pe care Cristi Logofătu, cofondator al Bittnet, și-o pune adesea: ”how am I wrong?” (cum mă înșel în acest subiect?).

Când vine vorba despre proiecte noi, idei, întreprinderi creative și antreprenoriat, lumea e plină de convingeri care ne împiedică. Mai mult decât atât, imediat ce te apropii de arenă și explorezi puțin realitatea celor chiar sunt antreprenori experimentați, găsești că foarte multe lucruri sunt complet neadevărate. Aici, arena nu e un concept ales la întâmplare: cum apare jocul din tribune și cum se întâmplă el pe teren, sunt două lucruri complet diferite.

Principala greșeală pe care o facem este că tratăm întreprinderile creative precum lucruri mecaniciste, predictibile, planificabile, predictibile și liniare. Când, de fapt, ele sunt o călătorie în incertitudine, unde funcționează legi cu totul diferite.

În ultimii ani, am adunat la un loc acele ”adevăruri” pe care le întâlnim cel mai des în mintea oamenilor – am început, evident, cu mintea mea – și le-am comparat cu realitatea antreprenorilor, cu tot ceea ce am învățat din proiectul The Vast&The Curious și ani de studiu. Sunt lucruri atât de des repetate, încât devin axiome. Dar în câte feluri ne înșelăm, oare, când le adoptăm ca adevăruri personale? Și cum putem schimba aceste adevăruri cu întrebări și o gândire care să ajute, în loc să blocheze? Aici este un fel de hartă a unui posibil drum alternativ. Evident, nu-l luați de bun

1. Îmi trebuie o idee bună.

Însăși sintagma ”idee bună” e un subiect de discutat, întrucât ideile nu sunt decât concepte, iar ”bună” e un termen teribil de relativ. Ele devin ”bune” în măsura în care funcționează în realitate, aduc o valoare pentru alți oameni și/sau sunt ”cumpărate” în orice mod. Îl veți auzi des pe Ragu Georgescu, fondatorul Gecad Ventures, spunând că îi vin 20 de idei în fiecare dimineață, dar că adevărata probă a unei idei este măsura în care este pusă în practică. Fondurile de investiții petrec foarte puțin timp cu ideile antreprenorilor la început; mai degrabă, analizează oamenii și capacitatea lor de a le executa. N-am întâlnit încă antreprenor a cărui idee de început să aibă vreo legătură cu ceea ce este azi compania.

În loc să căutăm idei geniale, putem învăța să întrebăm mai des ”ce probleme merită rezolvate”. Ideile care azi ni se par bune s-au născut adesea din frustrare, din curiozitate (”ce ar fi dacă…?”) sau din observarea atentă a realității (”aici pare a fi un loc pe care nimeni nu-l acoperă”).

2. Trebuie să găsesc o oportunitate.

Convingerea că oportunitățile sunt precum comorile din piața de antichități, că există deja acolo, undeva, și ne așteaptă să le descoperim, e dăunătoare. În primul rând că, pentru a găsi ceva, trebuie să îl poți recunoaște, să ai o cât de mică pregătire și experiență. Ca să descoperi acel vas unic din porțelan, trebuie să ai pregătirea necesară ca să îl recunoști. În al doilea rând, pentru că presupune că oportunitatea este statică: o dată ce ai găsit vasul, el nu se mai schimbă. Chiar și așa, faptul de a găsi ceva este o consecință directă a căutării și interacțiunii cu lumea reală: bați târg după târg, vorbești cu oamenii, te arăți oriunde e nevoie, zi după zi.

Nu există încă un verdict clar în dezbaterea oportunități ”create versus descoperite”; realitatea arată că, cel mai adesea, piețe întregi sunt create prin acțiune, pornind de la o mică observație sau experiență personală. FruFru, compania creată în 2006 de Mihai Simiuc, a crescut pe oportunitatea mâncării sănătoase. Dar a început prima a fi o dorință personală a lui Mihai de a renunța la junk food. Dacă studiați evoluția companiei Bookster, fondată de Bogdan Georgescu, veți găsi că prima oportunitate a fost înșelătoare, și că cea adevărată a apărut doar atunci când a început să discute cu potențialii clienți.

În loc să căutăm prin cercetare de birou oportunități gata crescute (hint: nu există așa ceva), poate fi interesant să devenim curioși despre lumea din jur. Să întrebăm ”de ce fac oamenii așa și nu altfel?”, ”cum va fi piața asta în cinci ani?”, ”încotro merge curentul acesta?”. 

3. Dacă aș avea bani…

Toți banii din lume sunt de puțin folos dacă rezolvă problema greșită. Am un prieten, îl vom numi Andrei, care a investit peste 100.000 de euro într-un serviciu de livrare, doar pentru a constata că nimeni nu-l folosește. Acum foarte mulți ani, Florin Talpeș, fondatorul Bitdefender, a investit sute de mii de dolari într-o soluție pe care niciunul dintre potențialii clienți nu a cumpărat-o. Ideea că am face lucruri geniale, doar dacă am avea bani, e o consecință directă a primelor două convingeri greșite: că există idei geniale și oportunități majore. Când Radu Savopol a fondat 5ToGo, nu avea bani deloc. Și nici n-a gândit un sistem de franciză. Ceea ce e azi cel mai mare lanț românesc de cafenele e consecința unei observații (”există acest model în alte țări”), a lipsurilor (”am început în cel mai simplu mod posibil”) și al interacțiunii cu ideile altora (”am dat prima franciză pentru că m-a bătut cineva la cap”).

Lucrurile remarcabile apar ca o consecință a limitărilor, mai degrabă decât a abundenței. Dan Șucu, fondatorul Mobexpert, o spune mult mai plastic: ”Cele mai mari prostii le-am făcut când am avut bani”.

În loc să așteptăm să apară de undeva banii, există alte două căi posibile, mult mai creative: să căutăm nevoi și probleme adevărate care se cer rezolvate și să ne întrebăm ce am putea face chiar azi, cu exact ce resurse avem la îndemână. 

4. Antreprenorii își asumă riscuri imense.

Într-un mod foarte ciudat, antreprenorii sunt mai degrabă conservatori când vine vorba de risc. Acest mit care spune că se aruncă de pe o clădire și speră să capete în cădere o parașută care să se deschidă ține pe mulți dintre noi departe de proiecte și idei. Când Dan Isai a început SaladBox, avea o companie care nu prea mergea, un copil mic și un altul care urma să vină curând. Și-a asumat maximum ce putea duce: chiria unui spațiu de 9 metri, o vitrină luată cu împrumut și sarcina de a prepara la ei în bucătărie sosurile, după rețetele soției.

Când privim serios și cu atenție începuturile, ele nu arată deloc atât de extrem cum ne imaginăm. ”Întreb întotdeauna care este cel mai prost scenariu și mă asigur că e suportabil” spune Mihai Simiuc. Paradoxal, antreprenorii lucrează în limitele de risc cu care sunt confortabili – evident, variază în funcție de om – și învață să pună un pas înaintea altuia respectând aceste restricții.

În loc să ne spunem că nu suntem pregătiți de riscuri majore, e mai încurajator – și eliberator – să ”desenăm” ideea în limitele acceptabile de risc pentru fiecare dintre noi. O bună întrebare este ”Care e maximum de risc – bani, timp, relații personale, reputație – pe care-l pot accepta azi?”. Și ”presupunând că am eșuăt, care sunt cauzele posibile care ne-au dus aici?”

5. Un plan de business bun e de ajuns.

Acesta este mitul suprem: că dacă stăm șase luni și bibilim și perfecționăm o idee, dacă o calculăm și facem predicții perfecte despre viitor și calcule despre investiție, vânzări, cash flow și return on investment, vom reuși. Dar iată punctul cel mai vulnerabil al acestei convingeri, așa cum l-a enunțat Peter Drucker: „să faci predicții este extrem de greu, mai ales despre viitor”. Orice plan este o plăsmuire, pentru că viitorul nu poate fi anticipat. E ca și cum ai studia luni de zile o hartă a Paris-ului și ți-ai planifica fiecare pas și fiecare cheltuială, doar ca să ajungi acolo și să constați că e grevă la metrou, hotelul tău ți-a dat altă cameră și la Luvru e închis. Ce faci? Insiști să respecți planul? Succes!

”Un plan” spune Marius Ștefan, cofondator al Autonom ”e bun ca să îți ordonezi ideile. Să vezi dacă modelul tău stă în picioare pe hârtie. Dacă nici pe hârtie nu stă în picioare, uită de el. Dar nu folosi mai mult de o pagină și, orice ai face, nu te lua după plan”. Foarte multe dintre lucruri vor merge altfel, sau nu vor merge deloc, iar una dintre trăsăturile fundamentale în antreprenoriat e flexibilitatea. Un plan prea detaliat rigidizează și îngustează drumul.

În loc să petrecem ore și zile lucrând din birou la un plan și răsplătind perfecționismul și frica din fiecare dintre noi, ne-am putea întreba lucruri simple: ”care îmi sunt ipotezele și cum le pot testa?”, ”cei care au făcut deja asta, de ce ziduri s-au lovit?”, ”cu cine și cum pot testa ideea asta imediat?”, ”cum ar arăta un experiment cu resurse minime?”. 

6. Antreprenorii sunt vizionari.

Adică pot răzbate cu gândul peste două decenii și descrie exact cum va arăta întreprinderea lor, lumea și realitatea din jur. Dacă nu avem abilități de clarvăzători, acest gând e suficient pentru a descuraja pe oricine: ”eu nu sunt vizionar, iar ei sunt”. Nu-i adevărat.

”Antreprenorii încearcă de mai multe ori, mai la stânga, mai la dreapta, până găsesc o cale” spune Dragoș Petrescu, fondatorul City Grill. Când l-am întrebat pe Dragoș Pavăl, fondatorul Dedeman și cel mai mare antreprenor român, dacă și-a imaginat acum 26 de ani că va ajunge la 1,5 miliarde de euro, a râs: ”vindeam de toate într-un magazin de 16 metri și voiam să fim cei mai buni din Bacău. Nu vedeam dincolo de asta. Apoi am vrut să fim cei mai buni din Moldova”. Citiți cu atenție ce spune: nu spune ”cel mai mare” sau ”lanț de bricolaj” sau ”cel mai profitabil”, spune ”cei mai buni”.

Mai degrabă decât obiective bine definite și cifre, antreprenorii ”văd în viitor” valori și atribute: ”mâncare bună și accesibilă”, ”o companie cu o cultură model și autonomie”, ”înghețată cu gust așa cum am mâncat în Austria”. Nordul nu este o cifră, ci o aspirație de a crea ceva valoros pentru oameni. Cifrele rezultă, nu conduc jocul. Drumul de la început până unde sunt azi nu e o linie dreaptă, ci o serie nesfârșită de curbe, întoarceri, drumuri blocate. ”Ușile care se închid”, spune Parker Palmer în ”Let Your Life Speak”, ”sunt ghizi cel puțin la fel de buni precum cele care se deschid”. Pentru că nu le vedem nicăieri, pentru că drama și efortul din spatele succesului nu sunt expuse aproape niciodată și pentru că credem că o ușă închisă e un final, mitul spune că antreprenorii sunt vizionari. Nu sunt.

În loc să fim descurajați cu nu suntem precum Steve Jobs care a ”văzut” viitorul telefoanelor mobile (nu l-a văzut, nici nu credea în el, dar s-a răzgândit și a creat iPhone), mai degrabă ne întrebăm ”cred cu adevărat în acest drum?”, ”e ideea asta ceva ce mă motivează cu adevărat?”, ”sunt dispus să joc un joc pe termen lung, fără să-i cunosc rezultatul?”.

7. Eșec înseamnă că am ajuns la capăt de drum.

Poate că unul dintre cele mai mari mituri este acela că un eșec înseamnă, incontestabil, sfârșitul tuturor lucrurilor. Pentru că credem în viziuni grandioase și idei geniale și planuri perfecte, frica de eșec e o consecință directă.

În Antifragile, Nassim Taleb face o observație foarte interesantă: șoferii de taxi sau prostituatele au o rezistență mult mai mare decât angajații unor mari corporații, care sunt fragili. Pentru că sunt expuși zilnic la fel de fel de factori de stres, capacitatea lor de a suporta eșecul și de a merge înainte de mult mai mare. Un angajat care, teoretic, e într-un loc mai sigur, e, de fapt, mult mai fragil unor evenimente majore pentru care nu e deloc pregătit: concediere, restructurare și altele asemenea. Unul dintre conceptele din lumea antreprenoriatului este ”eșuează rapid, iefitn și cu lecții pentru următorii pași”.

Greșelile și eșecul sunt ingrediente și profesori, nu corpuri străine. Florin Talpeș spune că nu înveți nimic din succes și că nu poți avansa decât dacă te expui unor lucruri noi și, în consecință, greșelii. Iulian Stanciu, CEO al eMag cultivă în companie apetitul pentru greșeală și eșec, ca ingrediente ale curajului și inovației. Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, a eșuat de două ori în încercarea de a fugi din românia, înainte de 1989. ”Am învătat o grămadă” spune. Când a construit prima fabrică la Suceava, s-a dovedit că a greșit masiv. ”Am făcut cum am știut mai bine, era o etapă de creștere esențială”. Și pe a doua a demontat-o. I-a ieșit a treia, la vreo 20 de ani de la începutul afacerii.

Atâta timp cât nu riscăm dincolo de limitele fiecăruia, eșecul și greșelile sunt tot atâtea becuri roșii care spun: ”nu pe aici”. În loc să ne ferim de ele – iar scopul principal al unui business plan e să elimine riscul și eșecul, ceea ce-l face foarte fragil, de fapt – să nu le luăm personal și să ne întrebăm ”ce am de învățat de aici?”. 

8. ”Oamenii ăștia au avut noroc. Eu n-am”.

Adevărat, antreprenorii și cei ocupați să creeze lucruri se consideră norocoși. Dar iată cum văd ei norocul – Cristi Logofătu, cofondator al Bittnet: ”era logis să ne organizăm, ca dacă dă norocul peste noi, să îl putem primi”; Lucian Butnaru, fondatorul SelfPay: ”E esențial (norocul). Dacă nu ai noroc, îl creezi prin faptul că ești persistent și dispus să pivotezi, să înțelegi ce funcționează.” Din nou și din nou și din nou, auzi aceleași lucruri: că faptul că ai crescut într-un fel, că te-ai aflat la momentul potrivit în locul potrivit e un noroc. Dar atenția, deschiderea, optimismul (apropos, n-am întâlnit antreprenor pesimist), curiozitatea și munca de noi depind.

Există puține persoane mai nefericite sau mai aproape de depresie decât câștigătorii la loto. Norocul nu e o binecuvântare sau un criteriu de succes dacă nu știi ce să faci cu el. Mai degrabă decât să fie norocoși, antreprenorii au un soi de încredere și convingere legată de munca lor care-i face să vadă oportunitățile, să creeze relații, să ceară lucruri. ”Cu cât muncesc mai mult” spunea cineva ”cu atât sunt mai norocos”.

În loc să acceptăm acest mit legat de norocul care cade din cer, e interesant să experimentăm cu ideea de a deveni mai norocoși. Și cu întrebări precum ”cum pot fi mai atent la lumea din jur”, ”cum pot încerca asta în alt fel”, ”cum pot folosi informația/relația/oportunitatea aceasta”. 

9. Există o rețetă a succesului.

Poate că este cea mai nocivă credință dintre toate. Pentru că pune succesul (oricum l-am defini) pe seama unui rețetar, a unor pași tehnici, a unor scheme date și, mai ales, creează ideea că există scurtături. Dacă aș sta astăzi cu Mihai Simiuc la o masă și Mihai ar scrie pe hârtie (presupunând că ar putea) exact ceea ce a facut și cum, ce decizii a luat și cum a gândit din 2006 până azi; dacă aș lua hârtia acasă și aș reproduce exact totul, cu siguranță că nu mi-ar ieși FruFru. Dacă Florin Talpeș ar face același lucru, sunt sigură că nu mi-ar ieși Bitdefender.

Pentru că nu sunt – și niciunul dintre noi nu este – Mihai sau Florin sau alt antreprenor. Suntem noi, cu valorile, istoria, educația, cultura, credințele și mintea noastră. Frumuseștea în antreprenoriat este că fiecare întreprindere este creată și reflectă spiritul fondatorului ei. Chiar când crește și devine un fel de corporație, baza îi rămâne aceeași.

Ceea ce ne duce cu gândul la faptul că, de fapt, avantajul competitiv al unei companii nu e produsul, nu sunt regulile, sistemele și piața, ci antreprenorul însuși. Vestea bună este că investigația de început într-o întreprindere creativă/antreprenorială pleacă de la valorile, aspirațiile, cunoștințele, experiența și personalitatea fiecăruia dintre noi. Vestea proastă este că nu există rețete. Acele scrieri care vorbesc despre ”cei 10 pași ca să ai succes” nu fac prea mulți bani. De câte ori le-ați citit și cât succes v-au adus?

Există un set foarte relexat de principii. Sunt cele de mai sus, în parte. Dar ele nu sunt ”pași pentru succes”, ci sunt componente ale unui fel de a gândi. Fel de a gândi care, în principiu, spune ”nu lua nimic de bun. testează”. Nu luați de bun nici măcar acest text. Încercați să vedeți cum vi se potrivesc principiile

Andreea Roșca este jurnalist, scriitor și antreprenor. Este fondator al ”The Vast&The Curious”, un proiect de interviuri care explorează strategia, principiile, deciziile și cultura internă din companiile construite de antreprenori români. Este co-autor al cărții „Cei care schimbă jocul”, prima și singura carte despre gândirea și deciziile antreprenorilor români care au construit companii remarcabile. Este, de asemenea, co-fondator al Fundației Romanian Business Leaders.

O găsiți pe www.andreearosca.ro.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult