Ce este alexitimia? 10% din populaţie o are, iar procentul este mai mare în rândul bărbaţilor şi adolescenţilor. Nu se tratează și este accentuată de așteptările tradiționale despre „a fi bărbat”

foto Profimedia

În cele ce urmează doresc să descriu o situaţie mai puţin cunoscută, cel puţin în ceea ce priveşte denumirea, şi anume alexitimia.

Alexitimia este definită drept incapacitatea de a exprima, descrie sau distinge între propriile emoţii. Alexitimia nu este considerată a fi tulburare psihică, ci mai degrabă o trăsătură de personalitate, destul de răspȃndită de altfel: se pare că pȃnă la 10% din populaţie are alexitimie, iar procentul pare să fie mai mare în rȃndul bărbaţilor şi al adolescenţilor.

Nici cauzele alexitimiei nu sunt perfect clare: pe de-o parte au fost evidenţiate anumite particularităţi ale dezvoltării neurale (în anumite cazuri moştenite genetic) specifice alexitimicilor, dar aceasta este asociată şi cu boli neurale cum sunt boala Parkinson sau alte categorii de deteriorări cognitive. În alte situaţii, alexitimia apare asociată cu tulburările din spectrul autist sau cu hipemotricitatea şi impulsivitatea din ADHD, dar este prezentă şi în depresii. Alexitimia apare de multe ori împreună cu stresul post-traumatic, cu abuzul în copilărie sau cu tulburările de comportament alimentar, deşi nu este clar dacă există doar o juxtapunere a acestora sau o relaţie de cauzalitate. În plus, literatura menţionează şi o alexitimie normativă (în special masculină), care nu rezultă din tendinţa normală a creierului, ci din inhibarea simţirii şi exprimării emoţiilor, asociată cu anumite norme sociale (ceea ce în societatea tradiţională se înţelege prin „a fi bărbat”).

În orice caz, indiferent de modul în care a apărut alexitimia, aceasta are cȃteva trăsături caracteristice:

• Dificultăţi în exprimarea emoţiilor personale: alexitimicul simte ceva vag, dar nu poate să identifice exact despre ce este vorba, nu poate nunaţa emoţia ci cel mult să o caracterizeze drept „bună sau rea”. De multe ori preferă să o descrie prin senzaţiile corporale asociate: creşterea pulsului, a ritmului cardiac, etc.
• Dificultatea recunoaşterii emoţiilor celorlalţi – cei ce au alexitimie nu pot descifra expresiile faciale şi nici nu pot rezona empatic cu emoţiile celorlalţi pentru că ei înşişi nu simt aceste emoţii
• Dificultăţi în descrierea în cuvinte a propriilor emoţii şi în exprimarea acestora la nivel de limbaj corporal, mimică, etc.
• Gȃndire orientată extern (pe detalii din mediu în locul stărilor interioare), capacitate limitată de introspecţie şi fantezie redusă
• Simptomatologie somatică – exprimarea emoţiilor este tradusă în senzaţii corporale, fără a face legătură între acestea şi stările emoţionale care le provoacă
• Vulnerabilitate crescută pentru depresie şi anxietate datorită incapacităţii de auto-reglare emoţională sau de căutare a sprijinului emoţional de la alte persoane
• Dificultăţi relaţionale datorită răspunsului orientat strict cognitiv, aparent mecanic, fără capacitatea de împărtăşire emoţională

Cred că toată lumea a auzit că de multe ori în cabinet clienţii sunt întrebaţi: „cum te face asta să te simţi?”

Ei bine, de multe ori o astfel de întrebare îi lasă pe oameni perplecși. Nu de alta dar, chiar dacă nu sunt alexitimici „naturali” (adică prin structura cerebrală), multe persoane nu au învăţat să îşi recunoască propriile emoţii. Asta uneori apare din educaţie: sunt destule cazuri în care părinţii (la rȃndul lor inhibaţi emoţional) nu permit exprimarea emoţiilor copiilor, fie pentru că nu ştiu cum să se descurce cu ele, fie pentru că au convingerea că a avea emoţii este un factor de vulnerabilitate în dezvoltarea ulterioară, caz în care, plini de cele mai bune intenţii de altfel, le explică celor mici că „nu e bine să fii aşa de excesiv”. Drept care copiii învaţă să îşi reprime emoţiile – asta poate să funcţioneze pȃnă la un punct, dar cȃnd nivelul presiunilor emoţionale ne-explicate şi poate incorect percepute creşte prea mult, au loc descărcări aproape explozive care sunt extrem de dificil de reglat.

În alte cazuri inhibarea emoţiilor este realizată chiar de persoana în cauză, fie el copil sau adult, atunci cȃnd este vorba de emoţii negative puternice (cele asociate cu trauma, cu abuzul sau cu evenimente de viaţă deosebit de traumatice), pentru care ignorarea pare să fie cea mai bună soluţie, cel puţin pe moment.

Din păcate ignorarea emoţiilor nu este o soluţie de succes pe termen lung, pentru că fie se traduce în somatizare, fie în descătuşări de tip avalanşă, care duc la declanşarea unor afecţiuni psihice precum depresia sau anxietatea generalizată.

În plus, alexitimicii au dificultăţi de integrare socială, de formare a prieteniilor sau a relaţiilor de cuplu, în care nici nu pot să îşi exprime propriile sentimente şi nici nu pot răspunde sentimentelor celorlalţi.

Se poate trata alexitimia?

Dacă ne dorim un tratament medicamentos, atunci răspunsul este negativ – nu există vreun medicament care să îmbunătățească abilitatea de recunoaştere a emoţiilor.

Pe de altă parte prin terapie (sau exerciţiu personal, dar mai dificil), chiar şi alexitimicii „structurali” pot fi ajutaţi să fie mai în contact cu sinele lor emoţional. Există, de exemplu, intervenţii de tip cognitiv comportamental, în care unor situaţii cognitive li se ataşează cuvinte pentru emoţiile asociate, apoi acestea sunt puse în conexiune cu acele vagi senzaţii interne de „bine” sau „rău”. Mindfulness-ul este o altă cale de succes, unde atenţia este îndreptată spre ceea ce persoana simte, mai întȃi ca senzaţii corporale apoi urcȃnd de la acestea spre psihic sunt identificate emoţiile corecte. De multe ori şi terapia de grup ajută pentru că permite inclusiv reflectarea cu şi împreună cu ceilalţi a stărilor proprii şi ale partenerilor de exerciţii. Rezultate foarte bune au dat formele de art-terapie, care asociază forme de exprimare prin muzică, (în special) sau alte forme de terapie artistică cu emoţiile. Practicarea tehnicilor de relaxare de asemenea duce la o conştientizare emoţională mai puternică.

Dacă alexitimia a fost dezvoltată ca urmare a unor traume (în care persoana a „ales”, mai degrabă inconştient, să ignore emoţiile, pentru că erau copleşitoare), ceea ce este de făcut în primul rȃnd este să fie dezvolte mecanisme de coping cu trauma, pentru a asigura persoana că „acum” este pregătită să gestioneze sentimentele greu de suportat „atunci”. Nu de alta dar motivul blocării emoţionale este teama de a retrăi neputincios acele emoţii negative asociate unui trecut dureros.

Cȃnd este vorba de alexitimia normativă, lucrurile stau puţin diferit. Aici în primul rȃnd este de depăşit bariera psihologică a interdicţiei de a simţi emoţii, barieră de multe ori dezvoltată printr-o educaţie severă în copilărie. E drept că procesul de învăţare a emoţiilor nu este simplu, dar oricȃnd se poate face, dacă nu în copilărie, atunci mai tȃrziu.

În toate cazurile, util şi pentru identificarea cȃt şi pentru numirea emoţiilor, sunt utile paletele de emoţii (o căutare pe internet va oferi astfel de colecţii de familii de cuvinte care diferenţiază fi atȃt spectrul emoţiilor pozitive cȃt şi pe cel al emoţiilor negative. A învăta asocierea între cuvinte (produs al conştiinţei umane) şi stările emoţionale este un pas extrem de important atȃt pentru a putea intra în contact cu propriile emoţii cȃt şi pentru a le gestiona corespunzător.

Dacă în cazul alexitimiei moştenite genetic sau determinate neural nevoia de a creşte abilităţile emoţionale răspunde nu doar unor necesităţi interne ci şi unora legate de încadrarea în societate, în ultimele două cazuri, unde blocajul este auto-impus, la nivel conştient sau inconştient, în special datorită temerilor privind emoţiile negative, eu le-aş spune celor care sunt acolo: da, este adevărat că o cetate cu ziduri groase nu lasă să treacă nicio săgeată … dar nici lumina nu pătrunde. Altfel spus, blocajul emoţional nu poate acţiona selectiv: dacă ne este teamă de emoţiile negative, le inhibăm nu doar pe acestea ci şi toată paleta emoţiilor pozitive, reducȃndu-ne mult din bogăţia vieţii interioare.

Articol publicat anterior pe blogul autoarei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp