Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce este cosplay-ul, fenomenul care a generat vânzări de peste 35 de miliarde de dolari la nivel mondial. Cu toții ar fi bine să știm regula lui de aur

cosplay- salvo severino / Alamy / Profimedia

Foto: Salvo Severino / Alamy / Profimedia

Sunteți pregătiți să ieșiți din zona de confort și să citiți cel mai interesant articol despre trendurile în fashion 2024? Vă avertizez, că nu este un subiect cu care sunteți obișnuiți!

Deci, gata să vă schimbați garderoba...sau măcar deschiși să vă aventurați în cumpărături de piese vestimentare noi?

Indiferent dacă este prima dată când auziți acest termen, dacă ați mai auzit, dar nu ați aprofundat, sau dacă deja ați experimentat, trendul cosplay este „in” în 2024 mai mult ca oricând și trebuie să fiți pregătiți pentru ce urmează.

Cosplay-ul, prescurtarea cuvintelor "costume" și "play", nu a apărut din senin, ci din inimile entuziaștilor pasionați de lumi fantastice. Originile sale pot fi urmărite până în Japonia anilor '70, când grupuri de fani ai SF-ului și ai genului fantasy începeau să se costumeze ca personajele preferate la convenții și întâlniri specializate.


Odată cu popularizarea culturii manga și anime, cosplay-ul și-a găsit terenul fertil în Japonia. Pionierii au îndrăznit să își materializeze pasiunile prin intermediul costumelor elaborate, inspirate de personajele îndrăgite din lumea desenelor animate și a benzilor desenate.

Cu toții am admirat acel personaj de poveste, erou de film sau aventurier de joc video și ne-am dorit să fim, pentru o clipă măcar, în pielea lor. Ei bine, iată de unde a pornit fascinanta lume a cosplay-ului, o activitate creativă care a evoluat într-un fenomen cultural de amploare.

Dar de ce oamenii aleg să se transforme în personaje de ficțiune? Pentru mulți, cosplay-ul nu este doar o formă de divertisment, ci și o modalitate de a-și exprima creativitatea și de a se conecta cu o comunitate entuziastă. Prin intermediul costumelor și interpretărilor, participanții pot trăi aventuri imaginare și se pot bucura de un sentiment de apartenență în cadrul unei comunități diverse și prietenoase.

Și ca în orice „joc”, există și reguli. Nu o să intru în detalii, vreau să menționez aici doar regula de aur, pentru că în curând creațiile cosplay nu o să le întâlnim doar la evenimente special dedicate, ci și în parcuri, în mall-uri sau pe platforme online și trebuie să știm cum „să ne comportăm”. Oare o să fie introdus un capitol și în cartea „Bunele maniere”? Posibil, în câțiva ani... Deci, regula de aur a cosplay-ului este că purtarea unui anumit costum nu înseamnă că oamenii au dreptul să se comporte cum doresc față de cosplay-eri, de a-i trata ca niște personaje atât la nivel fizic, cât și verbal (să îi tragă de coadă, de urechi, să le imite vocea, gesturi etc.), ci trebuie respectate limitele personale ale celor care se costumează.

Exemple de cosplayuri:

1. Cosplay retro: imaginați-vă o întâlnire între Napoleon Bonaparte și Sonic the Hedgehog. Acest tip de cosplay aduce personaje istorice și moderne într-un dans amuzant al epocilor.

2. Cosplay-ul inversat: Ce-ar fi dacă Batman ar deveni Catwoman și viceversa? Cosplay-ul inversat aduce un strop de umor și originalitate, punând personaje iconice în contexte neașteptate.

3. Cosplay-ul de grup: O echipă de Harry Potter, Frodo și Darth Vader mergând la cumpărături? E posibil! Cosplay-ul de grup aduce mai mulți eroi și personaje împreună în aventuri comice și inedite.

Si lista poate continua....

Cosplay-ul nu este doar despre costume elaborate și transformări spectaculoase, ci și despre pasiune, creativitate și comunitate. Este o formă de artă care transcendă granițele lumii reale și aduce laolaltă oameni cu povești diferite.

Haideți să ne bucurăm împreună de această călătorie plină de haz și imaginație în universul fermecat al cosplay-ului!

Așadar, dragii mei cititori, poate acum vi se pare ireal, dar o să vă amintiți de acest articol și o să îl căutați să îl recitiți în următoarea perioadă. Sau puteți deja să începeți să faceți investiții sustenabile, pentru că piața globală a costumelor și perucilor de cosplay se așteaptă să atingă 80,85 miliarde de dolari până în 2028, față de 35,20 miliarde de dolari în 2022. Cosplay-ul - un univers în care toți sunt eroi.

Sunt Ioana Hurdubelea, consultant de imagine, stil și culoare și vă îndemn să petreceți cât mai mult timp în lumea modei autentice și sustenabile. Până data viitoare, rămâneți stilați și în ton cu moda, stați pe Republica.ro sau puteți să mă urmăriți pe Tik Tok pentru mai multe idei de stil aplicate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Alexandra Căpitănescu finala Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra Căpitănescu și trupa ei au obținut rezultat istoric la Eurovision 2026. Cifrele arată așa: locul 3 în clasamentul final, locul 2 la televot în finală, locul 2 în semifinală. Însă, în spatele acestora, se ascunde povestea unei fete de 22 de ani, care urmărește Eurovision de când era mică, și care a ajuns acum să-și transmită mesajul pe scena mult visată, în văzul a peste 160 de milioane de telespectatori.

Citește mai mult

Alexandra Căpitănescu Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra a fost înainte de toate mare fană Eurovision, urmărind concursul încă de când era copil. La unele ediții, poate a și adormit înainte de miezul nopții. Sâmbătă, cam pe la aceeași oră, va rupe scena cu „Choke me” și vreo 170 de milioane de oameni o vor privi. Piesa e despre luptele noastre interioare. Și, iată, despre cum le dăm afară în văzul tuturor.

Citește mai mult

bulgaria - profimedia

Românii sunt pasionali și impulsivi când vine vorba de politică. Ne-am obișnuit să fie o caracteristică pe care o justificăm cu originea noastră latină, însă e un aspect negativ. Am observat evoluția vecinilor noștri de la sud, de-a lungul anilor și cu predilecție în ultima perioadă. Cu toate că au avut o instabilitate politică — între 2021 și 2026 au avut loc 8 alegeri pentru diferite structuri de putere și s-au schimbat 10 guverne, iar în aprilie 2026 au ales un pro-rus să facă guvernul — Bulgaria a aderat la moneda euro și a rămas o țară stabilă economic foto: Profimedia

Citește mai mult

Biserica cu Moartea / sursa foto: Google Maps

Ceea ce face Biserica cu Moartea unică – și ceea ce, consider, a popularizat acest nume pentru ea, chiar și printre localnici, unii dintre ei chiar necunoscând faptul că numele oficial al bisericii este “Sf. Nicolae” – este multitudinea de evenimente stranii și tragice ce s-au desfășurat în jurul ei. foto Google Maps

Citește mai mult