Am făcut Revelionul în Piața Constituției și, la întoarcere, am traversat Parcul Izvor, în drum spre metrou. Cele cinci minute au părut lungi cât tot anul 2019, pentru că a trebuit să îmi trag gluga pe cap și să fac efectiv slalom printre petardele și artificiile care se aprindeau și se detonau de unde nu te aștepți.
Și, cu fiecare bombă care pocnea mai aproape sau mai departe de picioarele și fața mea, îmi imaginam inevitabil the worst case scenario. Am eu un deget strâmb la mâna stângă, însă cum ar fi să nu îl mai am deloc? Sunt eu miop, dar cum ar fi să nu mai văd deloc? Am eu tălpile degerate, după șase ore de stat în picioare, însă cum ar fi să nu mai am pe ce călca?
Ceea ce vreau să spun este că nu ar mai trebui să luăm atâtea lucruri for granted, ci ar trebui să fim recunoscători pentru ele. Pentru faptul că vedem, deși avem nevoie de ochelari. Că auzim, deși de la o vârstă sunetele înalte devin mai puțin perceptibile. Că putem simți mirosul preparatelor de Crăciun și Anul Nou, deși uneori mai avem nevoie de picături de nas. Și că avem zece mâini la degete și zece la picioare.
Că avem un acoperiș deasupra capului, deși cu toții ne-am dori o vilă cu piscină. Că avem un loc de muncă, deși cu toții suntem interesați unde e „angajată" capra vecinului. Că avem alături de noi un om cu care să împărțim bune și rele, deși nu e copia noastră fidelă și ne mai contrazicem sau cicălim uneori. Că avem prieteni, colegi sau rude cu care să împărtășim momente și amintiri și cărora să le cerem ajutorul. Și, mai ales, că avem o mamă și un tată. Sau doar o mamă, dacă provenim din familii mai puțin tradiționale.
Cu alte cuvinte, să nu mai credem că toate ni se cuvin, ci să ne bucurăm pentru tot ce avem. Fie că am muncit sau luptat pentru acele lucruri, fie că pur și simplu ni s-au dat. Atât timp cât nu le-am obținut prin mijloace ilegale, sunt ale noastre și trebuie să le prețuim. Pentru că le putem pierde.
Însă, deși mama și tata, soțul sau soția, locul de muncă, prietenii și pasiunile ne definesc, altceva este infinit mai important. Ceva pentru care, acum 30 de ani, oamenii au ieșit în stradă și mulți dintre ei chiar au murit: libertatea.
De curând, citeam că, dacă stand-up-erii din SUA ar face glumele pe care românii noștri le fac pe scenă, ar fi împușcați pe loc. Adică una dintre cele mai tinere democrații din Europa este mai liberă decât țara tuturor posibilităților. Asta nu poate însemna decât un singur lucru: că Revoluția noastră a reușit. Suntem liberi!
Iar, dacă suntem prea tineri să fi fost acolo în 1989, nu putem decât să ne bucurăm de beneficiile pe care le-am obținut atunci. Însă să fim conștienți că, deși suntem în UE și NATO, o serie de pași și alegeri greșite ne poate face să pierdem tot ce am agonisit în acești ani.
Anul 2020 este bisect, adică are o zi în plus. Putem să ne bucurăm pe 29 februarie de toate lucrurile pe care le avem, de la familie și copii, la job și pasiuni. Sau o putem face de pe 1 ianuarie, începând noul an recunoscători pentru toate lucrurile pe care România, așa cum e ea, ni le oferă.
Eu mă bucur că, în 2020, o să îmi văd idolul din nou la București, o să lucrez sub îndrumarea aceleiași șefe și o să am aceeași mamă, la fel de plină de viață, chiar dacă se apropie de 60 de ani. Voi pentru ce îi sunteți recunoscători, deja, lui 2020?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.