Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Ce înseamnă pentru un elev român pasionat de istorie ideea de națiune. „În perioadele de criză, politicul tinde să acapareze ideea de națiune, inoculând populației doctrine radicale”

Cosmin Țugui,

Prezentăm mai jos un interviu cu un tânăr de 19 ani, Cosmin Țugui, elev la colegiul ”Eudoxiu Hurmuzachi”, din Rădăuți. Deoarece este pasionat de istorie (cu rezultate la diferite concursuri), fluent în germană, pasionat de lectură, am considerat de interes să înfățișăm punctul său de vedere, mai ales cu prilejul zilei naționale.  

Rucsandra Cioc: Astăzi e foarte greu să definim noțiuni precum naționalism și patriotism, fără ca spiritele să se inflameze, deși la o zi ca 1 Decembrie, cu toții ne declarăm patrioți, de la oficialități la cetățeni. Ce înseamnă pentru tine aceste noțiuni?

Cosmin Țugui: Într-adevăr, timpurile actuale ne invită să ne reconsiderăm poziția în raport cu aceste două concepte, însă dincolo de sensurile nuanțate dobândite de cei doi termeni de-a lungul istoriei, ar trebui să ne întoarcem la ideea comună transmisă, și anume identitatea națională. Identitatea apare, din punctul meu de vedere, sub forma unei interogații. Cu toții avem momente când ne punem diverse întrebări, iar întrebarea identitară Cine sunt eu? ar trebui să suporte răspunsuri pe toate nivelurile de existență, așadar inclusiv cel etnic. În ceea ce privește caracterul național, am citit recent un articol aparținând istoricului german Friedrich Meinecke, care distingea între două tipuri de națiuni: națiunea politică, respectiv cea culturală. În perioadele de după războaie sau în cele de criză, politicul tinde să acapareze ideea de națiune în integralitatea sa, inoculând populației doctrine radicale. Ceea ce se pierde adesea astăzi din vedere este însă că națiunea nu trebuie restrânsă doar la ideea de politic. Națiunea culturală (Die Kulturnation) se impune a fi mai departe afirmată, cu toate aspectele ei componente (limbă, cultură, spiritualitate etc.), dacă ne dorim cu adevărat să combatem așa-numita ideologie a Identicului, ce propovăduiește devalorizarea trecutului și adoptarea unui model dominant de către toate comunitățile existente.

În continuarea întrebării de mai sus, ce înseamnă Europa pentru noi? Cum vede un tânăr, pasionat de istorie și care se pregătește și de intrarea în viața profesională, europenitatea noastră și ceea ce decurge de aici?

La baza discursului meu de la Putna (Cosmin e câștigătorul concursului de discursuri din cadrul serbării de la Putna, din 15 august – n.r.) a stat un crez pe care mi l-am asumat și pe care am vrut să-l dezvolt: crezul unei Europe a doi plămâni – cel estic, respectiv cel vestic, doi plămâni care trebuie să fie sănătoși și la fel de funcționali. Din păcate, un astfel de scenariu nu pare să se întrevadă momentan, când fiecare „tabără” își speculează uneia alteia punctele slabe, supunându-le criticii masive. Din păcate, asistăm cel mai adesea la o proastă înțelegere reciprocă și, poate paradoxal, la o lipsă de toleranță față de diferendele socio-politico-istorice dintre cele două „tabere”. Diferențele dintre Est și Vest, prezentate nouă cel mai adesea ca un antagonism ireconciliabil, ar trebui privite, mai degrabă, ca un element normal ce decurge din evoluția distinctă a celor două spații de-a lungul a secole întregi de istorie. Într-unul dintre articolele sale, profesorul german Karl Hahn evidenția aceste diferențe, portretizând alternativ omul occidental – liberal de la natură, dar individualist în îndeplinirea intereselor și revoltat, obișnuit să lupte pentru idealurile sale, respectiv omul răsăritean - liniștit și fatalist, interesat în principal de latura eternă a vieții, convins de existența unei instanțe superioare și care se autodefinește prin intermediul aproapelui, comunității în care acesta trăiește. Dacă proiectul european nu va avea în vedere acest aspect, probabil că vom asista la crize și mai acute în viitor.

Ești în clasa a douăsprezecea. Urmează o nouă etapă, cea universitară. Cum o vezi și unde?

Pandemia a afectat oarecum plaja largă de opțiuni dintre care mă gândeam inițial să aleg, însă, în fond, oricum ar fi trebuit să mă rezum, în final, la o listă scurtă. Cred că Istoria sau Dreptul reprezintă principalele mele opțiuni, iar, cel puțin pentru prima etapă a studiilor universitare, sunt hotărât să rămân în țară datorită acelui genius loci care se reflectă în ceea ce voi învăța. Teme precum istoria veche a românilor sau constituționalismul românesc nu sunt nicăieri altundeva pe glob mai profund cunoscute și analizate. Și ideea de a studia în afara țării mi se pare atractivă prin prisma oportunității de a-mi lărgi orizontul intelectual, a obține recunoaștere pe plan internațional și, de ce nu, de a face poate mai cunoscut parcursul istoric al românilor prin munca mea. 

Ce mai citești? Ce mi-ai recomanda acum, de pildă?

Chiar zilele acestea citeam o carte aparținând unui istoric belgian, David Van Reybrouck, intitulată Gegen Wahlen. Warum Abstimmen nicht demokratisch ist (trad. Împotriva alegerilor. De ce votul nu este democratic). Dincolo de titlul care intrigă, autorul dezvoltă un concept interesant, și anume Demokratiemüdigkeitssyndrom (trad. Sindromul democrației obosite), particularizându-l pe statele din Vestul Europei (Belgia, Țările de Jos, Germania, Islanda etc.), considerate la noi adevărate state-model democratice. Democrațiile actuale suferă în planul legitimității și al eficienței, iar ceea ce mi s-a părut cu adevărat frapant au fost tezele expuse și exemplificările acestora, care vin în contrapondere cu mentalitatea multora dintre noi de tipul „ca la noi, la nimenea”: pe de o parte, media europeană privind încrederea în instituțiile statului este sub 50%, electoratul este volatil (își schimbă opțiunile electorale de la un scrutin la altul, gravitând adesea între dreapta și stânga extreme, în țări precum Austria sau Suedia), partidele de tradiție își pierd drastic din numărul de membri activi (în ultimii 10 ani, cele mai mari partide din țări precum Norvegia, Franța, Marea Britanie au pierdut, în medie, câte un milion de membri), iar de cealaltă parte, votarea de legi în parlamente durează din ce în ce mai mult, guvernele devin din ce în ce mai greu constituibile și operaționale din cauza discuțiilor și conflictelor interminabile în cadrul coalițiilor constituite (cazul Belgiei care a stat fără un guvern permanent aproape doi ani), partidele se erodează din ce în ce mai mult participând la actul de guvernare (în state precum Olanda sau Irlanda, partidele de la guvernare au ajuns să înregistreze pierderi de 15%, respectiv 27% din electorat la următorul scrutin), iar proiectele majore de infrastructură aproape că au devenit irealizabile, cel puțin în timpul delimitat de un singur mandat, din cauza multiplelor implicații (legislația europeană, agențiile de rating, tratatele internaționale și alți actori locali, regionali, multinaționali) care, în prezent, taie din prestigiul și puterea instituției executivului (dintre proiectele care au înflăcărat opinia publică în statele occidentale se evidențiază construcția noii gări din Stuttgart sau a aeroportului internațional din Nantes). Mai mult decât atât, o altă remarcă interesantă este și aceea că Occidentul ar fi dat greș în propagarea valorilor democratice, întrucât a mers mai departe de atât, impunând și propriul model/ propria viziune asupra acelor valori, asemeni unui produs finit, gata de export, asemeni „unei comode suedeze cu instrucțiuni exacte de asamblare”. 

Aproape ai încheiat ciclul preuniversitar. Ce a însemnat școala pentru tine, până acum? Și cum o vezi?

Datorez foarte mult sistemului de învățământ românesc, al cărui produs sunt. În prezent studiez la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, un liceu cu o bogată tradiție ce serbează anul viitor 150 de ani de la momentul înființării. Încă din timpul gimnaziului am avut parte de profesori dedicați, deschiși unei bune colaborări și care mi-au lărgit orizontul de cunoaștere, de cultură generală. Din punctul meu de vedere, școala trebuie să cultive, în cazul fiecărui elev, apetitul acestuia de a aprofunda singur, în mod autodidact, un anume domeniu ce îi trezește interesul: un profesor este un deschizător de drumuri, poate deveni un bun prieten, dar, în final, rămâne doar un însoțitor de cursă scurtă.  

O preocupare sau o pasiune mai frivolă?

Aș spune jocurile LEGO... În special când eram mai mic obișnuiam să construiesc proiecte ingenioase din piese Lego, de la scene SF cărora doar eu le puteam conferi sens, până la adevărate centre imobiliare, de la monumente și până la amfiteatrul central unde se adunau toți omuleții miniaturali... Acum, timpul nu îmi mai permite decât rar să mă dedic acestei activități, însă reflectez asupra mandatelor mele la conducerea propriului oraș Lego, minunându-mă, dacă doriți, de realismul pe care câteva seturi de construcții îl puteau transmite. Lego nu mai desemnează demult doar un banal joc pentru copii, ci s-a transformat într-un fenomen global pentru toate vârstele, astfel că nu voi renunța nici eu la această îndeletnicire de timp liber.

Se spune ca adolescența este vârsta la care imperativul de imagine este cel mai puternic. Adolescentul este foarte preocupat de imaginea lui - în anturaj, în special. Ce ai spune unui elev de clasa a noua, despre acest subiect?

Găsesc oportun să scot în evidență două aspecte de reflecție în acest caz: pe de o parte, natura anturajului, iar de cealaltă parte, fundamentele pe care tânărul alege să-și construiască imaginea sa. Cele două aspecte enunțate sunt strâns legate și converg întotdeauna. Grupul de socializare impune de facto, prin membrii săi, o imagine, un model, o conduită anume care condiționează acceptarea unor noi membri. În fața acestei constante, adolescentul trebuie să acționeze cu luciditate, cântărind atât beneficiile, cât și prejudiciile ce pot decurge din adoptarea respectivei poziții. Toate acestea trebuie corelate și cu scopurile pe care tânărul și le setează...

Gândindu-te la tinerii care te citesc, sau la părinții tineri care au copii mici, care crezi ca este cel mai bun parcurs de educație? Rețetarul de succes in formarea unui copil?

Și eu mă consider a fi încă în căutarea acestui rețetar de succes. Mulți pretind a vinde astăzi diverse rețete testate ale succesului, însă, în fapt, nu se desprind din sfera clișeelor. Cred că tânărul îşi poate atinge cel mai bun randament dacă descoperă ceea ce îl definește şi i se mulează cel mai bine pe trăsăturile sale de personalitate. Aici intervin și părinții care trebuie să-i indice tânărului direcțiile sănătoase de dezvoltare, iar, ulterior, să-i confere acestuia un anume grad de autonomie în luarea deciziilor. Acest aspect se leagă de unicitatea fiecăruia, dar şi de orice societatea democratică, în care nu se promovează conformismul. De partea cealaltă, scopurile fixate sunt foarte importante. Marcus Aurelius ne îndemna să avem visuri măreţe, fiindcă doar acestea ne pot face sufletul să vibreze.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Wantsome

Academia Prietenoasă Wantsome îi invită pe toți cei care își doresc să facă o reconversie profesională în IT sau un upgrade de skill-uri în 2022 să participe gratuit la evenimentul Perfect Week - o săptămână deschisă demonstrativă care aduce oportunități de cunoaștere a universului IT, a mentorilor, a angajatorilor și a foștilor cursanți.

Citește mai mult

Școală modernă

Educația, în toate formele sale, este o investiție, nu o cheltuială. De la nivelul familiei și până la societate în ansamblul ei, toți ar trebui să fim conștienți că fiecare resursă alocată acestui domeniu aduce, aproape fără excepție, plus valoare ce se întoarce la nivel de individ și în comunitate.

Citește mai mult

Apartamente

22 de grade Celsius. Aceasta este temperatura pe care românii din orașe preferă să o aibă iarna în case, conform unui studiu realizat pentru Habits by Republica de Unlock Research.

Citește mai mult