Ce ne-au furat „suveraniștii”

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Suveraniștii ne-au furat tricolorul, ia – cămașa țărănească, dragostea de țară, pe Eminescu și pe Dumnezeu, iar acum vor să ne fure și democrația.

Pornind din SUA și trecând prin Occident, pe scena politică există două-trei triburi: cei pe care-i numim naționaliști/suveraniști, progresiștii și cei care fac parte din establishment. În Parlamentul nostru, de exemplu, avem acum trei partide „suveraniste” (denumirea cea mai potrivită ar fi „populiști de dreapta” — extremismul poate să urmeze curând; la nivel declarativ, uneori e deja aici): AUR, SOS și POT, plus liderul lor, Călin Georgescu.

Tot trei partide avem și în zona establishment-ului: PSD, PNL și UDMR.

Zona „progresistă” — cei din societatea civilă, formatorii de opinie din această zonă, care ar trebui să facă tot posibilul să creeze punți între ei — continuă cu dezbateri din registrul „sexul îngerilor”. Nu este vorba despre „progresiști”, ci despre oameni nemulțumiți de partidele din establishment care înțeleg că „suveranismul” nu reprezintă alternativa. Este un amestec de intelectuali de stânga și de dreapta, de progresiști și conservatori. Această parte a societății ar trebui să pornească de la ideea matură că este posibil ca nimeni să nu ne salveze democrația și că trebuie să facem noi ceva, demonstrând celor capabili să ne ajute că suntem demni de sprijin.

USR-ul avea potențialul de a strânge în jurul său toți orgolioșii care, mușcându-se reciproc de fund, uită acum de avalanșa care stă să ne rupă porțile. Din USR au sărit bucăți în toate părțile, precum popcornul dintr-o oală fără capac — bucăți numite REPER, SENS, DREPT, „nicușoriști”, plus alți „sateliți” care au gravitat în jurul lor: PMP și Forța Dreptei.

Însă această zonă — mulți dintre cei aflați pe lista aceea făcută de cineva pe măsuța de cafea din sufragerie — ar trebui să încerce rapid, cât mai curând, „să strângă rândurile”, într-o formă sau alta, chiar și fără partidele menționate. Chiar dacă nu sunt „precum o rodie” (așa cum descria Andrei Pleșu Europa la un moment dat), ci mai degrabă precum jucăriile unui copil, răspândite prin toată casa, oamenii din această zonă „progresistă” împărtășesc multe valori, dar și numeroase antipatii.

Vom ajunge tot mai mulți să ne îndepărtăm de simbolurile pe care le asociem cu „suveraniștii”, iar acest lucru mi-a devenit și mai clar când am văzut o postare pe pagina de Facebook a lui Dan Perjovschi, cu o poză a tricolorului alături de steagul european, însoțită de textul: „Tricolorul a fost confiscat de AUR și SOS și ăia care nu pot. Nu-l mai poți fâlfâi decât împreună cu steluțele europene.”

Un alt simbol este ia, cămașa țărănească. În ultimii ani, ia începuse să fie din nou „la modă”, fiind purtată chiar și în ziua nunții. Putem face o analogie cu gluma despre bărbații care poartă haine roz: „Doar bărbații siguri de masculinitatea lor poartă roz.”, respectiv „Doar cei care iubesc cu adevărat ia se mai afișează cu ea în public fără să fie considerați suveraniști.”

„Dragostea de țară”. De când a apărut AUR pe scena politică, mai mulți intelectuali, în special din zona conservatoare (cea autentică), au început să evidențieze diferențele dintre naționalism și patriotism. Naționalismul pare a fi mai degrabă o îndrăgostire irațională de propria națiune, asemănătoare îndrăgostirii adolescentine, în care vezi doar lucrurile frumoase din istorie și prezent. Patriotismul, în schimb, necesită luciditate: înțelegi defectele societății din care faci parte, renunți la orgolii de dragul colaborării și îți oferi experiența și energia acolo unde poți ajuta cu adevărat.

De aceea, tabăra „progresistă” ar trebui să fie una patriotică, capabilă să vadă defectele societății și să încerce să le corecteze într-un mod realist.

Versurile poetului Mihai Eminescu au fost recitate în Parlament, cu mult înainte de apariția AUR, de către alți parlamentari naționaliști din PSD, PRM, PP-DD și alții. Probabil că s-a auzit prin Parlament „Eminescu să ne judece!” mai des decât „Am finalizat proiectul care presupune terminarea construirii spitalului/autostrăzii/universității.”

Când Elena Lasconi purta acea cruce mare la gât, am văzut oameni deranjați — nu neapărat de cruce sau de creștinism în general, ci pentru că părea să se comporte precum anumiți „suveraniști”. Mulți dintre noi am început deja să asociem o cruce purtată la vedere cu un anumit tip de politician. La fel s-a întâmplat și când președinta USR s-a afișat îmbrăcată în ie.

În campaniile electorale de anul trecut și după aceea, au apărut clerici în spațiul public sau pe rețelele de socializare care l-au susținut pe Călin Georgescu, partidul AUR și „mișcarea suveranistă” în general. O parte dintre aceștia au fost deja „mustrați” - ce-o mai însemna și asta, din moment ce nu s-au luat măsuri concrete?! - de către Sinodul BOR.

Există, însă, credincioși și clerici care nu susțin „mișcarea suveranistă”, dar care sunt asociați cu aceasta doar pentru că tot mai mulți dintre noi facem legătura între Biserică și acest curent politic: dacă mergi la biserică, sigur votezi cu Georgescu și AUR.

Dacă toate aceste simboluri sunt tot mai mult asociate cu „suveraniștii”, cum le vor percepe copiii și tinerii noștri, care sunt acum în formare?

Unul dintre cei mai mari dușmani ai imaginii BOR, pe lângă ÎPS Teodosie, este Gigi Becali, pentru că, de fiecare dată când vorbește despre credință, Dumnezeu sau Biserică, tinerii educați — cei care ar putea reprezenta viitorul Bisericii — se îndepărtează de creștinism. Aceștia ajung să asocieze credința cu misoginismul, homofobia, rasismul, analfabetismul, escrocheriile („am ajuns în anul trei la o facultate fără să știu unde se află”) și ura pe care le văd la parlamentarul celor de la AUR. Ierarhii, călugării și preoții care acceptă donațiile venite de la astfel de personaje toxice sunt și ei responsabili pentru Biserica pe care o lasă generațiilor viitoare.

Suveraniștii ne-au furat tricolorul, ia, dragostea de țară, pe Eminescu și pe Dumnezeu. S-ar putea să urmeze și democrația. Cei care înțeleg aceste lucruri trebuie să acționeze cât mai repede, pentru că simpla postare pe Facebook a mesajului „va fi bine” nu va rezolva nimic.

UE și NATO nu ne vor salva singure, pentru că, de fapt, UE și NATO suntem și noi. Iar ceilalți ne vor ajuta doar dacă văd că vrem să ne ajutăm singuri.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp