Primele teste standardizate făcute de la începutul pandemiei la nivelul unui întreg județ au scos la iveală lacune majore ale elevilor, dar și un decalaj uriaș între rural și urban. La începutul anului, Inspectoratul Școlar Județean Iași a anunțat că elevii ieșeni vor da teste standardizate la 10 discipline și, potrivit unui raport publicat de Edupedu, rezultatele au fost dezastruoase. La matematică, de exemplu, doar 24,3% dintre elevii de clasa a VIII-a au luat peste nota 5, în timp ce, la nivelul întregului gimnaziu, procentul a fost de doar 28,4%. Îngrijorătoare este diferența între elevii din mediul rural și cei din urban: elevii din școlile gimnaziale aflate în rural au avut o rată de promovare de patru ori mai mică față de cei din orașe: 11,39%, față de 47,52%. Matematica pune cele mai mari probleme și elevilor de liceu, potrivit rezultatelor testării inițiale din județul Iași. Mai mult de jumătate (54,1%) dintre elevii de liceu au luat sub nota 5. „Analiza rezultatelor județene pe tranșe de notare evidențiază, pe lângă procentul notelor sub 5, o amplă încadrare a rezultatelor în intervalul 5.00-5.99, ceea ce atrage atenția asupra faptului că numărul elevilor care nu probează cunoștințe și competențe peste pragul de promovare este completat în mod substanțial de cel al elevilor care dovedesc achiziții la un nivel minim”. Matematica pune cele mai mari probleme și elevilor de liceu, potrivit rezultatelor testării inițiale din județul Iași. Mai mult de jumătate (54,1%) dintre elevii de liceu au luat sub nota 5. „Matematica e prea puțin explicată în școala românească: așa că, pentru elevi, ea rămâne la un nivel de abstractizare pe care cei mai mulți dintre copii îl resping: e una să explici sec, ariile suprafețelor și corpurilor și alta – să explici că aplicabilitatea acestor arii e cât se poate de concretă: să aflăm, de pildă, cât tapet trebuie cumpărat pentru o cameră, sau cât parchet. Sau cât var pentru pereți. Ne place extrem de mult să ducem știința în niște sfere prea înalte și prea puțin să o explicăm, de teama trivializării ei”, spune Gabi Bartic, CEO al platformei educaționale Brio.ro.
Republica și Brio vă invită, în cadrul unui proiect realizat un parteneriat, să citiți o discuție despre testarea standardizată și rezultatele care ar trebui să funcționeze ca un apel de trezire pentru autoritățile române,
La fiecare început de an școlar, elevii primesc la multe materii un test inițial. De această dată, Inspectoratul Județean Iași a decis ca la 10 discipline testarea să fie standardizată - o practică puțin obișnuită în România. Care este diferența dintre un test obișnuit și un test standardizat?
Ar fi minunat dacă această practică ar exista și dacă ea ar fi generalizată. Scopul ei e unul corect, anume de a da o analiză a nivelului fiecărui copil, al fiecărei clase, al unei generații etc. Acest tip de test – de diagnostic, „să știm de unde plecăm la drum”, e unul extrem de util pentru tot anul școlar ce urmează: profesorul ar ști exact unde sunt lacune din urmă (și construi parcursuri remediale pentru fiecare copil), care e ritmul pe care îl poate imprima clasei, cum anume poate aborda atât clasa ca întreg, cât și pe fiecare copil în parte. Nu știu însă să fie o practică generalizată, și cu atât mai special găsesc în acest context demersul ISJ Iași de a face această testare generalizată la nivelul întregului județ. Afară de efortul admirabil de a produce testele, de a le administra și centraliza, acest demers pune o oglindă pe care sistemul de educație românesc nu a avut-o niciodată în față: evaluarea, cu exact aceleași instrumente, a elevilor unui întreg județ.
Câte informații rezultă și câte rute de acțiune pot reieși de aici – vede oricine citește rezultatele: de la formarea profesorilor la programe remediale dedicate pe zone și pe discipline, avem o paletă practic infinită de acțiuni ce pot fi făcute cu scopul ca aceste rezultate să fie îmbunătățite.
Ca să răspund întrebării de la final și să dăm o definiție a testării standardizate, un test standardizat este orice test care este administrat și scorat / evaluat într-o manieră constantă – identic pentru toți cei evaluați, adică standard sau ”standardizat”. Orice test care oferă tuturor elevilor testați aceleași întrebări, în aceeași ordine, în aceleași condiții, cu aceleași limite de timp, cu aceeași grilă de scorare este un test standardizat. Ce trebuie însă să avem în vedere în cazul concret al evaluărilor inițiale care sunt subiectul acestei discuții, este că ar fi bine ca respectivul test să acopere toate nivelurile de dificultate pe toate conținuturile testate, astfel ca nota să reflecte nu doar comparația între elevi (care, inevitabil, cu aceleași subiecte în față poate fi făcută) dar și nivelul cât mai fidel al copilului pe toate conținuturile.
Rezultatele testării de la Iași au fost făcute publice, iar ele nu arată deloc bine. Nu doar că mulți elevi nu au luat note de trecere, dar majoritatea notelor sunt de până în 6, în timp ce în partea cea mai de sus a clasamentului sunt foarte puțini elevi. Ce concluzii putem trage pe baza acestor cifre?
Așa este, rezultatele sunt extrem de proaste. Cumva, toată lumea intuia că, în mod real, acela e nivelul, dar preferam cu toții să ne uităm în altă parte când cineva enunța o așa posibilitate. Trebuia să existe un „wake up call” și acesta a venit, iată, de la o acțiune admirabilă a ISJ Iași. Este ca în cazul unei boli grave: simțeam că ceva nu e în regulă, dar până nu aveam diagnosticul scris negru pe alb, el practic era doar o posibilitate, una din multele posibilități. Acum avem scris, negru pe alb, că e rău. Sigur, vom parcurge, ca societate, toate etapele: vom spune întâi că rezultatele nu sunt, din varii motive, fidele, apoi vom încerca să le „negociem” – „dar dacă am fi dat alt tip de teste?”, ”dar dacă a fost prea greu testul?” și, când vom termina cu toate etapele acestea firești, poate ne vom așeza la masă și vom încerca să găsim soluții. Tratamente.
Pentru că aceste teste, aplicate similar pe un județ întreg despre care noi știam că „stă bine” și la promovabilitatea la Evaluare Națională și la BAC nu mai pot avea niciun „da, dar” în față: ele dau exact măsura degradării sistemului educațional al cărui produs, copiii cu cunoștințe din ce în ce mai precare, sunt principalele victime. Și cu cât mai repede vom accepta aceste realități, cu cât mai repede vom găsi metode de a realiza aceste evaluări în mod constant, cu rol formativ, nu numai de diagnostic, cu atât mai repede vom putea trece la munca aceea bună, de construcție.
S-a văzut la această testare că elevii din mediul rural au performat de cel puțin două ori mai slab, uneori chiar de patru ori mai slab decât cei din mediul urban. Cât de mult din acest decalaj se datorează școlii online și în ce măsură mai poate fi el recuperat?
România este una dintre țările cu decalaj extrem de mare rural-urban. Ne-o spuneau datele PISA, ne-o spuneau cumva și rezultatele examenelor naționale, dar iată, ne-o spune în mod explicit și acest set de rezultate. Nu doar decalajul tehnologic rural-urban e mare, ci e mare și decalajul între profesorii care predau în rural și în urban, ci și interesul și respectul pentru școală în general e mai mic în mediul rural față de cel urban. Și din grava, profunda atitudine de a ignora școala din toate deciziile, din toate discuțiile legate de mediul rural. Afară de repetarea până la limita obsesiei a situației toaletelor din școlile din mediul rural, mai știți vreo discuție serioasă despre precaritatea actului educațional din mediul rural? Eu una, nu. Și atunci, exemple de normalitate – cum sunt școlile din Ciugud, Curcani, Valea Doftanei unde, fie cu o administrație extrem de implicată, fie cu un management extrem de serios, fie și una, și alta, se reușesc niște construcții educaționale extrem de bune care, iată, fiind atât de puține, sunt senzaționale. Abia acest lucru e trist: exemplele de loc în care actul educațional e firesc și corect valorizat devin știri senzaționale.
Ca să răspund până la capăt, da, pot fi recuperate decalajele. Dar trebuie ingredientele acelea pe care noi le considerăm normale și pe care, din nefericire, puține școli în general, dar încă și mai puține din mediul rural le au: resursa umană, resurse materiale, atitudinea corectă față de învățare și centrarea pe elev, dorința de a crea și urmări parcursuri remediale individualizate și instrumente pentru ca aceste parcursuri remediale să poată fi urmărite. Voi enunța în mod explicit de ce instrumente e nevoie pentru acest lucru: de un instrument de evaluare standardizată, de un instrument de gestiune și feedback la nivelul școlii și de un instrument de creare și gestionare a conținuturilor educaționale digitale. Pentru toate aceste tipologii de instrumente există oferte în spațiul românesc, ele trebuie doar utilizate în mod integrat.
Numeroși experți în educație au atras atenția asupra felului prea abstract în care este predată matematica în România. De altfel, aceasta este și materia la care au fost obținute cele mai slabe rezultatele. În ce măsură credeți că a accentuat școala online o problemă deja existentă de sistem și în ce măsură a creat altele noi?
Așa este, matematica e prea puțin explicată în școala românească: așa că, pentru elevi, ea rămâne la un nivel de abstractizare pe care cei mai mulți dintre copii îl resping: e una să explici sec, ariile suprafețelor și corpurilor și alta – să explici că aplicabilitatea acestor arii e cât se poate de concretă: să aflăm, de pildă, cât tapet trebuie cumpărat pentru o cameră, sau cât parchet. Sau cât var pentru pereți. Ne place extrem de mult să ducem știința în niște sfere prea înalte și prea puțin să o explicăm, de teama trivializării ei. Și atunci permitem accesul la ea doar a copiilor care realmente fac eforturi mari de a înțelege, de a trece toate aceste bariere formale pe care le ridicăm, prin programe, prin manuale scrise extrem de abstract, prin exerciții fără pic de similaritate cu cazuri reale din viață. Și acest lucru nu face decât să îndepărteze copiii de știință. E suficient de trist că din ce în ce mai puțin copii consideră că e cool să știi carte, nu mai trebuie să ridicăm noi alte bariere. Din contră, consider că trebuie să le dărâmăm pe cât mai multe dintre ele.
Cu referire la școala online, nu mi-e clar în ce măsură a acutizat această problemă specifică. Cred că și așa predarea aproape robotizată cu care suntem obișnuiți în școala românească, aceea în care profesorul recită lecția, copiii scriu după dictare și apoi sunt ascultați dacă redau întocmai conținutul memorat pe dinafară s-ar potrivi la fel de bine online și offline. Singura problemă e că probabil că acest tip de predare și acest simulacru de interacțiune elev-profesor e extrem de simplu de ignorat în online. La clasă e mai greu de „pus pe mute” o lecție plicticoasă decât e în mediul online. Și atunci ajungem la esența problemei: nu mediul e vinovat, ci conținutul și mai cu seamă modul în care acest conținut este transmis e o problemă: nu putem da vina la nesfârșit pe școala online pentru lipsa științei de a face știința atractivă pentru copii.
Ce măsuri ar trebui luate la nivel local în urma acestor rezultate?
În opinia mea, parcursul de urmat e clar: aceste rezultate trebuie analizate pe fiecare unitate școlară în parte. Și aici mă refer și la clase de elevi, la școli, dar și la localități întregi. Practica liderilor acestor unități – fie că ei sunt directori de școli, profesori, șefi de catedră, primari etcetera de a nega sau a ignora acest tip de analize nu mai poate continua fără rezultate absolut dezastruoase. Și după o serioasă analiză, clasă cu clasă, școală cu școala, profesor cu profesor, aceste rezultate pot fi operaționalizare în acțiuni remediale dedicate. E puțin probabil ca parcursul remedial să poată fi identic într-un colegiu Național din centrul Iașiului cu cel din școala din Răchițeni, Iași (am luat localitatea la întâmplare de pe hartă). Dar educația remedială e o știință în sine și până nu reușim să o învățăm, nu vom putea progresa în educație. Rezultatele acestea sunt o sumă de rezultate individuale care trebuie tratate cât mai individualizat posibil, întocmai planurilor de tratament pentru bolile grave cu care am făcut analogia mai devreme.
Ce măsuri credeți că ar trebui luate la nivel național?
Voi spune ce e de domeniul evidenței: această practică, a testării standardizate inițiale și apoi de progres trebuie generalizată, pentru că repet, e singurul fel în care putem lucra cu date concrete, nu cu presupuneri și echivalențe ciudate în sistemul de educație. Altfel, vom avea constante motive de mirare când vom citi rezultate PISA, rezultate la evaluările naționale și așa mai departe. Trist este însă că, la fel cum ne-am obișnuit cu morții în incendii în spitale, ne-am obișnuit și cu titlurile care dau aceste rezultate absolut dezastruoase. Doar că în sistemul de educație dezastrul pe care îl constatăm, iată, cu aceste ocazii, este ceva mai simplu de reparat. Aceasta pentru că instrumentele digitale ce ne pot ajuta în atare demers sunt mult mai simplu de scalat și de aplicat rapid pe scară largă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
de fapt o pemanenta confuzie cum ca scoala si invatarea se reduce la stiinte sociale sau similare, ignorand ca o tara se ridica cu stiinte exacte!
pai la mate, totul incepe de la tabla inmultirii, si nu de la telefonul mobil (asta presupunand ca adunarea si scaderea nu se fac pe degete sau cu bile)