Cea mai mare criză a României e la orizont și ne va lovi în șapte ani: pensionarea decrețeilor. Sorin Ioniță, Expert Forum: „Va trebuie să ne descurcăm singuri, fără Europa”

Foto: Zhang Gaiping / Xinhua News / Profimedia

România se află în fața unei anticipate crize pentru care clasa politică din acest moment nu are soluții: criza pensiilor după 2030, atunci când încep să se pensioneze decrețeii, spune Sorin Ioniță, președintele think tank-ului Expert Forum, într-un interviu pentru Republica. Trăim mult mai bine decât în urmă cu 30 de ani, spune acesta, grație mai ales faptului că am aderat la UE, ceea ce a dus la o viață mai prosperă, mai pașnică și mai liberă pentru români decât a experimentat orice generație anterioară. Dar acum ne confruntăm cu întrebarea: Vor putea generațiile viitoare să spună același lucru? 

Răspunsul depinde de deciziile pe care le luăm astăzi, se arată în raportul Expert Forum pe 2024, în care sunt analizate perspectivele României în contextul noilor provocări precum cursa globală pentru dominație tehnologică, tensiunile geopolitice care duc la conflicte la nivel mondial, schimbările climatice, declinul demografic sau migrația.

În ultimii doi-trei ani, România a devenit din ce în ce mai atractivă pentru migranții din afara UE, inclusiv pentru cei din alte țări decât Ucraina, dar Sorin Ioniță remarcă faptul că autoritățile române caută să ocupe zone unde e nevoie de forță de muncă manuală, dar nu par să aibă și o strategie pe termen lung prin care să fie atrași în România acei oameni cu calificări mai înalte, care nu ar veni singuri aici.

Progresul României nu mai este limitat de granițele geografice și de dimensiunea sa, se mai arată în raportul Expert Forum. Cu o populație mai mică și bine educată, cu decizii politice inteligente și cu stimulentele potrivite, România are potențialul de a deveni foarte competitivă pe atât la scară continentală, cât și la scară globală. Dar se poate întâmpla asta dacă nu rămâne o țară cu producție de imitație, ca Portugalia sau Grecia, care se află într-un fel de blocaj de venit mediu, mai precizează Sorin Ioniță pentru Republica.

- Care sunt schimbările și provocările cu care se va confrunta România în următorul deceniu? 

Sunt schimbări care o să vină, dar până una-alta, sunt trenduri actuale care sunt cât se poate de reale și care se accentuează și care creează un risc pentru România. Iar un exemplu este situația cu deficitele gemene, adică deficitul bugetar și deficitul de cont curent. Avem un mare dezechilibru macroeconomic, cel mai mare din țările nou membre ale Uniunii Europene. Avem un model economic bazat pe consum intern, ceea ce se leagă de situația cu deficitele, în sensul că fie împrumutăm bani, fie intră fluxuri în țară care se folosesc numai pentru a cumpăra și a trăi aici pe aceste deficite.

Nu ne putem compara cu niciuna din țările din jur sau din Europa centrală sau din grupul de la Visegrád, care au un alt model de creștere și de convergență cu UE. Și Polonia, și Ungaria, și Cehia și toată lumea au mai multă producție, mai mult export, au o structură mai sustenabilă. Iar teama noastră este că lumea s-a plictisit de lucrurile astea, în fond, pentru că s-a vorbit mult de ele, s-au repetat cumva, iar lumea le-a internalizat și nu le mai dă atenție, iar unii zic că „putem trăi și așa, la fel cum am trăit până acuma”. Alții spun: „iată, 30 de ani a mers bine, ne-am dus către UE, există convergență. De la 30% am ajuns la peste 70% în ceea ce privește PIB-ul per capita din media UE. De ce să nu meargă totul ca până acum și de aici înainte?...”

Ideea e că, într-o stare de dezechilibru foarte previzibil, investitorii care aduc bani în țară își pierd încrederea în tine, iar când scad dobânzile acei investitori nu vor mai aduce bani pe plan intern. De asemenea, se poate ajunge la situația în care nu te mai împrumută nimeni ca să trăiești pentru consum, iar când ajungi în momentul ăla, ca țară, este o mare problemă, iar guvernul nu poate decât să facă ajustări pe termen scurt sau foarte brutale. Adică ajustări de tip Grecia 2010, din care nu îți revii foarte multă vreme. Iar acest lucru e cuplat și de acest model economic actual de creștere a României.

În 2015, când România se redresa bine din criza economică globală, lucrurile erau pe creștere, iar deficitele scădeau, guvernul de atunci a luat o decizie discreționară. A început să cumpere, să se împrumute și de atunci s-a tot adâncit această abordare care a așezat țara pe un curs nesustenabil. Acea decizie nu e justificată obiectiv prin nimic. Țara era pe creștere și, de fapt, s-a luat o decizie prociclică prin faptul că cei de la putere s-au gândit: „hai să scădem totul, să dăm impozitele în jos, amendăm codul fiscal”. S-a făcut vraiște totul și de atunci suntem în acest dezechilibru care se tot adâncește și am ajuns cel mai rău. Nimeni nu mai este atât de rău ca România dintre țările nou membre ale UE, pentru că nimeni nu are această pereche de deficite. Este o chestie foarte serioasă această situație, pentru că cere responsabilitate ca să inversezi cursul și nu prea vedem această responsabilitate.

- Spuneți că ne confruntăm cu numeroase provocări și că pentru a traversa aceste incertitudini și a reuși, întregul proiect european trebuie să treacă printr-o transformare. Este oare România la masă și participă la crearea Europei de mâine? 

Nu, nu este, dar sunt lucruri care se rezolvă prin cadrul european și sunt lucruri care sunt absolut specifice României. Una este criza pensiilor, care ne va lovi mai mult decât pe alții, după 2032-2031, când încep să se pensioneze decrețeii, acea generație foarte mare de după decretul împotriva avortului din timpul lui Ceaușescu. Această generație a trecut prin sistemul școlar, prin câmpul muncii și acum ajunge la vârsta pensionării. Asta, în contextul în care deja e presiune pe pilonul unu de pensii, care sunt plătite cu greu și ele. Practic, la acel moment, al pensionării decrețeilor, o să se dubleze numărul de cetățeni pe care trebuie să îi scoți în pensie. De unde vom scoate bani ca să le plătim pensia? Nu știm. Și asta este o temă pe care nu ți-o rezolvă Europa, pentru că Europa nu are acquis comunitar pe pensii.

În Europa nu există această problemă, pentru că nimeni nu a avut șocul ăsta demografic de la un an la altul. Iar politicienii noștri trebuie să rezolve singuri această problemă, numai că nu se discută deloc despre acest subiect, căci este unul fără soluție ușoară. În plus, subiectul ăsta trebuie gândit dincolo de orizontul ori de patru ani, cât durează un mandat. Așa că nimeni nu-și asumă chestii nepopulare, cum ar fi să vină să le spună oamenilor: „nu știm ce vom face cu pensiile voastre după 2031, 2032, 2033”. Noi am preconizat că în 2035 vom fi în mijlocul acelei crize și va trebui să vedem cum gestionăm această tranziție, dincolo de pilonul unu de pensii. 

- Și atunci, care ar fi câteva dintre soluțiile, dacă există în acest moment, pentru această anticipată criză în care va intra România?

Partidele vor avea ocazia, în acest an electoral, să lanseze nenumărate oferte despre cum rezolvă această problemă de viitor. Românii așteaptă ca politicienii să răspundă la această întrebare pe care nu și-au pus-o până acum. Va trebuie să înțelegem că urgența numai pe 4 ani este o problemă de planificare pe termen lung, pentru că unele chestii nu se rezolvă în patru ani. 

- În ce măsură tendința de creștere din trecut este sustenabilă în noile condiții, având în vedere deprofesionalizarea sectorului public din ultimii ani?

Păi nu este și avem exemple multe alte țări, unde la 15, poate 20 de ani după aderarea lor UE s-a produs un efect: s-au lovit cu capul de un plafon și de acolo înainte nu a mai existat proces de convergență, adică nu au mai crescut și s-au îndepărtat de media UE.

E foarte important nivelul la care te-ai oprit. Spania, spre exemplu, a mers foarte aproape de media UE, pe urmă a intrat în stagnare și într-o ușoară regresie. Portugalia s-a oprit mult mai repede. Dar sunt țări nou membre ale UE, ca Slovenia și Cehia, care între timp au trecut peste nivelul Portugaliei. Deci asta este o lecție. Nu luați convergența de bună. Faptul că vom fi de la an la an și pe termen lung mai bogați nu este ceva garantat. Ține de o anume conjunctură istorică.

- În ce măsură actualul model de creștere al țării este în conformitate cu tendințele preconizate ale UE, care se vor îndrepta probabil către producția „verde”, sustenabilitate și bunăstare, spre deosebire de creșterea „pură” a PIB-ului, bazată pe o forță de muncă accesibilă? 

Nu e vorba numai de economia verde sau niște ce chestii. Lumea o să vină să spună: „Bun, păi oprim asta că economia verde și tot să fie bine”. Păi nu o să fie, pentru că oricum ai nevoie de un alt model de dezvoltare, unde să ai mai multă inovație, deși fără economia verde e nevoie de cercetare-dezvoltare, de inovație de lucruri la care România performează prost. Se va schimba și modelul de finanțare, pentru că și pe fonduri europene există un risc. E posibil, spun unii analiști pe care noi i-am intervievat, că în 2035 să fim net contributori la bugetul UE, ceea ce ar fi dramatic, inclusiv pentru mediul politic de acasă, pentru că nu știu dacă ar fi în stare să gestioneze la nivelul așteptărilor așa ceva.

Dar chiar dacă nu devenim net contributori și rămânem net beneficiari, beneficiile vor fi mult mai mici. Vom primi mai puțini bani. De ce? Pentru că trei regiuni românești vor ieși din fondul de coeziune, pentru că trec peste nivelul de 75% nivelul mediul al UE. Mai mult, se reformează politica agricolă comunitară. Ea nu poate continua pe actualele reguli, că mult prea costisitoare în condițiile în care intră Ucraina sau se apropie de aderare. 

În 10 ani multe se pot întâmpla. Sunt șase țări din Balcanii de Vest, Moldova și Ucraina cu perspective bune de aderare, toate economii cam ca a noastră, care se bazează pe agricultură. Deci, plăcinta actuală de bani din UE trebuie reîmpărțită. Și atunci, când intră acești noi parteneri, care sunt în urma noastră, adică sunt mult mai puțin dezvoltați ca noi, păi trebuie să împărțim și noi cu ei, cum au făcut și alții când am intrat noi în UE.

Cum va gestiona clasa politică românească această situație? Cum va explica cetățenilor această chestie, că din ciclul următor, adică din 2028 încolo, vor fi de trei ori mai puțini bani în România?  Sau, stimați cetățeni, veți deveni net contributori la bugetul Uniunii Europene. Cum vor explica politicienii acest lucru publicului, ca publicul să înțeleagă? 

- Dar în tot acest context, România a devenit din ce în ce mai atractivă pentru migranții din afara UE. Am devenit pentru acești migranți ceea ce era Germania, Italia, Marea Britanie sau Spania pentru noi în urmă cu 20 de ani?

Când vii din sudul global sărac, din țări unde cu greu poți ajunge în Europa, că îți trebuie 7.000 de vize și treci prin nenumărate filtrele, eu nu cred că ei fac mare diferență unde să vină, ci numai să vină aici să poată câștiga un salariu. Problema este că la noi cifrele sunt încă mici. Da, sunt vizibili în câteva mari orașe acești muncitori, care sunt la baza piramidei salariale, probabil, dar nu sunt numere atât de mari. Vorbim de 100.000 care au viză de lucru. Nu e nici pe departe situația din țările vest-europene.

Problema este, iarăși, că se merge așa pasiv, iar autoritățile nu par că au o strategie, alta decât să filtreze, să facă profiling, să nu lase să intre oameni din țări cu risc. Sunt aduși oameni care să umple locurile de muncă mai puțin calificate. Ok, probabil că firmele românești asta cer. Le trebuie oameni la hoteluri, le trebuie să spele în restaurant, le trebuie în construcții. Dar piața muncii în 10 ani va arăta altfel și România va avea alte nevoi. Noi nu știm să facem că alte țări vestice, să implementăm și o politică proactivă de a aduce oameni cu calificări mai înalte, care nu vin ei singuri aici. Trebuie să le creezi ceva atractiv. Oameni care să fie în stare, nu știu, din India sau din alte părți, să deschidă o firmă, să creeze ceva nou.

Acum autoritățile îi întreabă pe antreprenori: „Ce vă trebuie?” și Horeca spune: „Ne trebuie spălătorii, muncitori care să se ocupă de întreținere etc”. Ce n-o să spună nimeni niciodată, prin sondaj, ANOFM-ului, e că e nevoie de muncitori mai creativi, care să facă ceva nou, care acuma nu există. Deci, prin definiție, nu-ți spune nimeni chestia asta, trebuie s-o gândești tu ca autoritate, să ai o strategie pe termen lung. 

Strategia asta o au țări care recrutează inclusiv din România și care au acel sistem de puncte, precum Canada. Ce vreau să spun e că, da, umpli și nișa unde ai nevoie de mână de lucru, dar te gândești și la alte nevoi pe care le vei avea, pentru că altfel asta va alimenta faptul că vom rămâne o țară cu producție de imitație și vom intra, ca Portugalia sau ca Grecia, într-un fel de blocaj de venit mediu (Middle-income trap).

Suntem mult mai bine decât acum 30 de ani, s-au schimbat multe lucruri, deci oamenii produc mai mult, câștigă mai mult, dar procesul nu reușește să depășească un anume nivel, pentru că nu ai pe cineva care să-și strategizeze.

Una din concluziile raportului nostru e că ce s-a întâmplat bun în ăștia 30 de ani, toată această creștere, n-a depins foarte mult de calitate elitelor politice, administrative din țările nou membre, că toate au avut rotații, guverne, stânga, dreapta s-au mai certat, au mai căzut guverne și toți suntem cam pe acolo. Deci, toți am crescut oarecum în grup și cu viteză oarecum egală. Dar de aici încolo s-ar putea să depindă cum îți planifici viitorul.

Noi am mers pe pilot automat. Exista un cadru de politici europene, le-am adoptat, au fost favorabile. Dar dacă încep să apară divergențe, dileme în UE. Și dacă cumva cadrul ăsta, care ne-a folosit foarte bine până acum, nu ne va mai folosi ca să depășim acel nivel mediu.

- Alegerile din acest an vor defini următorul deceniu pentru România și Europa? Și în ce fel? 

Poate că nu chiar următorul deceniu, pentru că va fi destul de multă confuzie în Parlamentul European. Dar alegerile naționale, în toate țările, sunt importante, pentru că șefii de stat și de guverne se duc în Consiliul European și iau decizii.

Pentru România este important să vedem dacă continuă trendul din ultima vreme, de cartelizare politică, de scădere a competiției, de contra-selecție, de creare de grupuri de interese care extrag resurse publice, de cumpărare a mass-media sau dacă asistăm la o răsturnare a situației și revenim la un mediu mai competitiv, mai transparent, în care cetățeanul se simtă că votul lui chiar face o diferență. Iar asta este una din marile probleme care dezangajează politic lumea, că tot mai mulți simt că îl votează pe ăla sau pe celălalt, dar votul lui nu influențează cu nimic.

Rămân foarte multe zone de decizie și de resurse publice unde votantul nu poate intra cu votul lui, pentru că cei care au puterea s-au înțeles între ei ca de zonele alea să nu să atingă nimeni. Asta creează foarte mult cinism în societate, pentru că oamenii văd, nu sunt proști. Dar și dezangajare politică. Și asta nu e bine pe termen lung. Întrebarea pentru România, anul ăsta, asta ar fi: Să continuă așa sau se schimbă lucrurile și vom avea mai mult pluralism sau cel puțin mai multă decizie transparentă? Ei, guvernanții, ne-au și spus-o că așa vor să continue, în mari coaliții unde decid tot în spatele ușilor și unde se înțeleg chiar dacă o să fie proporția diferită între X și Y.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp