Gabriel Biriș, expert în fiscalitate: „Economia românească este ca un culturist care se dopează. În momentul în care scoți dopingul, se prăbușește organismul”

Foto: Gabriel Biriș/Facebook

Statul român intervine din ce în ce mai mult într-o economie pe care nu o înțelege. Prin măsuri care să atragă voturi, nu care să genereze stabilitate economică, politicienii actuali nu fac decât să creeze prea multe categorii de facilități și prea multe categorii de scutiți. Iar asta duce în final la categorii diferite de cetățeni, după cum remarcă într-un interviu pentru Republica specialistul în fiscalitate, Gabriel Biriș, avocat și fost secretar de stat în Ministerul de Finanțe. „În momentul în care vine o criză peste tine și tu nu ai cu ce să răspunzi, atunci ai o problemă. Și am văzut lucrurile astea. La noi s-au rezolvat problemele, împrumutându-ne. Practic, economia românească este ca un culturist din ăla mare care se dopează. În momentul în care scoți dopingul, se prăbușește organismul. Dacă se va întâmpla vreo nenorocire, și nu vorbesc de război, ci de retrogradarea ratingului de țară, și nu ne vom mai putea împrumuta, vom avea mai probleme”, crede Gabriel Biriș.

De ani de zile guvernanții noștri sunt blocați în următoarea logică: dacă prinde niște hoți de buzunare într-un autobuz, nu destructurează rețeaua și nu aplică legea țintit pe făptași, ci închide cu totul linia de autobuz ca să dispară problema. Dar problema nu dispare, ci se acutizează. Gabriel Biriș spune că e nevoie să revenim la principii, iar politicienii trebuie înceteze să creadă că sunt mai deștepți decât economia. 

- În România sunt prea multe categorii de facilități și prea multe categorii de scutiți. Chiar există voci care spun că trebuie eliminate anumite facilități fiscale, precum cele din IT. Ne puteți face o definiție a facilităților fiscale? 

O facilitate fiscală trebuie să aibă în vedere un caracter temporar și niște puncte care urmăresc niște rezultate. Prin facilitate fiscală înțelegem, în general, o reducere de impozite și contribuții față de regimul standard. Asta poate fi făcută în două feluri: fie prin reducere de cotă sau eliminarea sau scutirea sau executarea de la impozit, fie prin reducerea de bază. 

Noi vorbim foarte multe de scutirile în zona IT, care sunt în vigoare de la începuturile anilor 2000. Dar ele nu sunt singure. Scutiri au fost ulterior și în zona angajaților în construcții, dar și în zona angajaților din agricultură și industria alimentară. Au existat și modificări, prin faptul că s-a redus plafonul de scutire.

În ceea ce privește facilitățile prin modificarea bazei, cred că cel mai bun exemplu este cel de la contribuțiile sociale, unde la contribuabilii care obțin venituri din contracte de muncă baza de calcul e cât câștigă, adică salariul brut. Și vorbim de 25% CAS + 10% CASS. În schimb, pentru veniturile din alte tipuri de venituri, cum ar fi venituri din activități independente, baza de calcul nu mai e cât câștigi, ci este semnificativ mai mică. Baza de calcul a contribuțiilor a fost salariul minim (2018 - 2020).

Asta e o facilitate, chiar dacă nu e o scutire. Cred că nimic nu justifică din punct de vedere economic și social scutirile. Nici pe termen scurt, nici pe termen lung sau nelimitat, cum am văzut în zona IT de peste două decenii. De ce? Pentru că ele creează distorsiuni. 

Spre exemplu, în domeniu IT au fost scutiți angajații firmelor care obțin venituri din crearea de programe de calculator. După care s-a lărgit sfera de aplicare. Dar rămânea în continuare condiția să obții venituri din IT ca angajator. De IT-ști au însă nevoie și alte tipuri de firme sau instituții publice care nu obțin venituri din vânzarea de programe software.

În zona de construcții, firmele de infrastructură au nevoie de șoferi. Pe aceeași șoferi concurează și firmele de transport internațional, care însă nu beneficiază de scutiri, deci costă mai mult să dai același net.

În agricultură și producția de alimente, o firmă care produce sucuri, care face cam aceleași lucruri ca o firmă care produce bere, e scutită, adică angajații ei sunt scutiți. Ceilalți nu sunt scutiți, deci e mai scump.

În momentul de față piața muncii duce lipsă de oameni calificați și e foarte ușor pentru o firmă care beneficiază de scutiri să atragă angajații de la o firmă care nu beneficiază de scutiri. 

În plus, față de distorsiunile concurențiale, există și o problemă de reducere a veniturilor bugetare. Scutirile creează categorii diferite de cetățeni: cetățenii de rangul întâi, care sunt „importanți” și nu trebuie să plătească impozite sau contribuții, și cetățenii de rangul doi, care plătesc și pentru cei „importanți”.

Acest lucru nici nu prea e constituțional, că în Constituția României se spune că toți suntem egali în fața legii, fără privilegii și discriminări. Abordarea asta diferită în funcție de cum îți câștigi banii distruge liantul care face din orice populație o națiune, și anume solidaritatea. Nu poți să-i ceri unuia care nu are nicio scutire să fie solidar cu cei care au scutiri.

De asta tot timpul am susținut că nu se poate reforma impozitarea pieței muncii atâta timp cât nu renunțăm la aceste privilegii, la aceste distorsiuni. 

Practic, sarcina fiscală trebuie să depindă exclusiv de cât câștigi, nu de cum câștigi. Contribuțiile, trebuie să înțelegem că nu sunt impozite, ci niște plăți care implică contraprestații care se bazează pe solidaritate. Contribuțiile trebuie să aibă baza de calcul plafonată, pe suma veniturilor, la un nivel rezonabil, în așa fel încât și sarcina fiscală totală să fie una rezonabilă și acceptabilă de majoritatea.

- Avem conflict la graniță și o stagnare economică la nivel european. În acest context, nu putem spune că nu suntem în criză. E bine să crești taxele pe timp de criză? 

Tehnic, nu suntem în criză, că trebuie două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului, însă suntem într-un moment de dificultate. Economiștii vorbesc de politici pro-ciclice și anti-ciclice.

Politicile pro-ciclice, din păcate, sunt cele care amplifică problemele. Politicile anti-ciclice sunt cele de dorit, dar care nu s-au întâmplat niciodată în România. De ce politicile pro-clicice amplifică problemele? Pentru că, la noi, tot timpul când ne-a fost bine am crescut cheltuielile și am redus taxele. 

În loc să strângem bani albi pentru zile negre, în loc să punem bani la un loc sigur pentru momentele când vom avea nevoie de ei, noi i-am risipit și ne-am întins mereu mai mult decât ne e plapuma.

Acum, principala presiune din punct de vedere economic cred că este generată de deficitul nostru excesiv, care e dinainte de pandemie. Practic, pe noi ne-au prins toate crizele cu pantalonii în vine. În momentul în care vine o criză peste tine și tu nu ai cu ce să răspunzi, atunci ai o problemă. Și am văzut lucrurile astea. La noi s-au rezolvat problemele, împrumutându-ne. Practic, economia românească este ca un culturist din ăla mare care se dopează. În momentul în care scoți dopingul, se prăbușește organismul. 

Dacă se va întâmpla vreo nenorocire, și nu vorbesc de război, ci de retrogradarea ratingului de țară, și nu ne mai putem împrumuta, vom avea mai probleme.

Eram la categoria „Junk” în criza din 2008-2009 și am văzut ce s-a întâmplat în 2010. Aia a fost o altă măsură pro-ciclică. În momentul în care intri în criză, crești masiv taxele și scazi veniturile. Ce s-a întâmplat atunci? Au tăiat otova salariile bugetarilor, au crescut semnificativ TVA, iar asta ne-a făcut mult mai grea revenirea.

Acum aș fi un pic mai circumspect în a critica măsurile din ultima perioadă, pentru că ele sunt mai degrabă niște măsuri necesare pentru corectarea unor excese. Nu am văzut creșteri de cotă standard de TVA. Am văzut unele eliminări de cote reduse. 

Nu am văzut creșterea cotelor de impozit pe venit, pe profit, pe contribuții, însă au mai dispărut din excepții. Teama tuturor este că răul mare abia urmează să vină, pentru că 2024 e an electoral și nu vor fi modificări semnificative, dar din 2025 există îngrijorări că vor urma lucruri mult mai rele decât ne putem gândi, iar lipsa de încredere în viitor ne face să ne simțim deja în criză.

- Guvernanții se laudă că România a trecut de la creșterea pe consum din timpul guvernelor sub Dragnea la o creștere bazată pe investiții, sub cabinetul Ciolacu. Cum stau, de fapt, lucrurile? 

Realitatea e în cifre, iar cifrele confirmă aceste afirmații. Adică, în ultimii doi ani vedem o creștere a cererii de servicii publice datorită investițiilor în infrastructură, finanțate în principal cu fonduri europene. Deci, aici cifrele dau dreptate politicienilor. Se putea mai bine? Probabil că da.

Această creștere a investițiilor este finanțată în principal din PNRR și fondurile de coeziune. Ceea ce ridică un alt semn de îngrijorare: ce vom face după ce nu vor mai fi aceste fonduri? Că este evident că în următorul exercițiu bugetar al UE, fondurile disponibile vor fi mai mici.

- Fondurile acestea, precum PNRR, nu sunt menite să-ți dea un boost în economie, ca mai apoi să te dezvolți ca țară pe mai multe sectoare? 

Ăsta este planul, iar investițiile în infrastructură au acest rol, de a atrage, după ce sunt finalizate, investiții private care se folosesc de infrastructura creată prin fondurile astea. Deci este foarte important să continuăm și să accelerăm proiectele finanțate din bani europeni. Adică să ne construim autostrăzi, să ne construim infrastructură IT, să folosim fondurile ca să îmbunătățim serviciile publice în domeniul sănătății și mai ales în domeniul educației, că aici avem o imensă problemă. Dacă se vor întâmpla toate astea, avem șanse să trecem peste hopul ăsta pe care ni l-am creat singuri prin politici excesive în anii care au trecut.  

- Cum va arăta în continuare 2024 din punct de vedere fiscal?

Eu cred că va fi un an relativ stabil, în special ca urmare a faptului că avem alegeri. Politicienii nu își vor permite să creeze tulburențe, chiar dacă vedem zilele astea modificări la codul fiscal la definiția microîntreprinderilor. Dar există îngrijorare mare cu privire la ce va fi în 2025 și vedem și declarațiile ministrului de Finanțe, care vorbește despre cota unică, vedem recomandările care au venit de la FMI, de la Banca Mondială și de la OECD, dar care nu țin cont de realitatea românească. 

România mai are o imensă rezervă bugetară: reducerea evaziunii. Să nu uităm că avem cel mai mare GAP de TVA din UE (adică diferența dintre ce se colectează și ce ar trebui să fie colectat din TVA), în valoare de 36,7%, în condițiile în care media europeană este 5%. Bulgaria are 5%, Ungaria are 5%, Polonia are 5% GAP de TVA-ul, iar noi avem peste 36% TVA necolectat.

La nivelul lui 2021, 36,7% înseamnă 9 miliarde de euro gaură la bugetul de stat. Este o sumă uriașă. Să ne gândim doar că dintr-o măsură extrem de toxică, cea referitoare la impozitul minim pe cifra de afaceri, guvernul speră să strângă un miliard și ceva de euro la buget.

- Mai multe companii au anunțat ca și în 2024 vor angaja cu precădere muncitori străini, ca răspuns la deficitul de forță de muncă. Este acest deficit real sau este mai convenabil pentru patroni să angajeze muncitori asiatici? 

Importul de forță de muncă este rezultatul unei nevoi reale a economiei românești. Pentru că, din păcate, România a pierdut foarte mulți oameni, în special forță de muncă calificată, care au emigrat.

Mai mult, avem o imensă problemă cu natalitatea, dar și cu nivelul de educație al tinerilor care intră în piața muncii. Analfabetismul nostru funcțional este, de departe, cel mai mare din Europa. Ori, asta înseamnă că cei din ce în ce mai puțini care intră în piața muncii, nu prea pot fi parte din soluție, ci creează o problemă suplimentară.

Iar importul de forță de forță de muncă este o soluție pe care ar trebui să o acceptăm pe termen scurt. Dar ar trebui să facem ceva pe termen mediu și lung și cu îmbunătățirea politicilor publice în educație, dar și cu politicile publice care să ducă în mod natural la creșterea natalității. 

- Ce ne puteți spune despre modificările la accize, dar și în ceea ce privește TVA-ul?

Și accizele și TVA-ul sunt taxe pe consum. Ele sunt suportate de consumatorul final. Am văzut în ultima perioadă creșteri de accize pe tot palierul. S-au introdus și accize noi, cum ar fi cele la băuturile cu zahăr. Asta înseamnă taxe pe consum și scăderea puterii de cumpărare. Iar în momentul în care crește prețul și nu crește suficient de repede și puterea de cumpărare, această măsură poate fi văzută ca un bocanc pus direct pe gâtul populației și doar indirect, prin scăderea vânzărilor, pe gâtul companiilor.

Și să vă mai spune ceva: puterea de cumpărare e afectată și de creșterea dobânzilor, pentru că foarte mulți oameni au rate, iar dobânzile au crescut foarte mult față de anii de dinainte de inflația generată de creșterea prețurilor la energie și de război.

Vedem un apetit mult prea mare pentru creșteri de taxe și mult prea mic pentru reducerea evaziunii, cu toate declarațiile astea publice cum că E-Factura reduce evaziunea. Da, ar putea să facă acest lucru, dar numai că ideea trebuia dusă până la capăt. Toate informațiile din E-Factura le primește ANAF-ul prin Declarația recapitulativă de TVA 394. Ei au zis că au nevoie de sistemul ăsta ca să poată să facă analizele de risc în timp real. Ori, nu au capacitatea de analiză. 

Asta mă face pe mine să spun că, în continuare, atunci când vorbim de reducerea evaziunii fiscale, nu facem decât să vorbim de joc de glezne. Adică guvernanții noștri se fac că fac treabă, dar nu fac ceea ce trebuie să facă.

- Ce-i lipsește statului român sa facă un deal cu companiile românești de tehnologie din domeniul privat care au ieșit și în extern pentru a digitaliza servicie fiscale din alte piețe? 

Îi lipsește ce i-a lipsit dintotdeauna: voința politică. Dacă ar exista voință politică să reducă semnificativ evaziunea, aceasta s-ar reduce în săptămâni. Dar nu există voință politică.

Mie îmi place să analizez cifrele în evoluție pe termen lung. Și am avut curiozitatea să mă uit la evoluția GAP-ului de TVA pe ultimii 20 de ani în toate statele membre ale UE.

În timp ce în alte țări GAP-ul de TVA se reduce, România tronează la acest capitol din punct de vedere negativ. În ultimii trei ani, față de anul de referință 2021, GAP-ul de TVA, adică ce nu se colectează din TVA, s-a înjumătățit în statele UE, de la aproximativ 10% la aproximativ 5%. În toată perioada asta, la noi a crescut acest GAP. Și în toată perioada asta au fost măsuri de combatere a evaziunii. Să nu uităm că avem de ani de zile, pe lângă E-Factura, AMF-urile, casele de marcat cu memorie. La ce au folosit? La nimic, pentru că noi introducem aceste sisteme care costă foarte mult contribuabilul ca să ne facem că facem ceva, nu să facem efectiv ceva. Ca să spunem „uite, domne, luăm măsuri de combatere a evaziunii”. Dar, de fapt, în momentul în care vezi că atât de mult nu se colectează din TVA, trebuie să te întrebi dacă nu cumva noi avem o problemă de sistem. Adică se protejează hoția!

- Cum putem crea mecanisme care să genereze eficiență, nu impotență? 

Cred că soluția este tot la decizia politică. Dar până la politicieni, fiecare dintre noi ar trebui să ne implicăm mai mult și să vorbim de probleme ca să înțeleagă și politicienii că nu suntem proști și că nu pot să ne vândă orice gogoși și, din când în când, înainte de alegeri, să ne mai dea ceva. Ar fi ideal ca cei care știm cum stau lucrurile și cum se pot rezolva, să ne implicăm și să nu lăsăm lucrurile să treacă pe lângă noi fără să reacționăm. Nu cred că există altă soluție.

- Ce texte vor plăti românii în 2025, după anul acesta cu alegeri și pomeni populiste?

Păi aceleași ca până acum, posibil majorate. Că nu poți să reinventezi roata. Ok, anul acesta au fost introduse niște taxe care nu au mai existat: impozitul minim pe cifra de afaceri la companii de peste 50 de milioane de euro, impozitul suplimentar pentru bănci, impozitul suplimentar pentru companiile din sectoarele petrol și gaze, în care au introdus și benzinăriile și comercianții angro de combustibili.

Anul acesta s-au introdus și așa-numitele impozite pe lux, pe casele cu valoare individuală mai mare de 2,5 milioane de lei și pe mașinile mai scumpe de 75 de mii de euro. 

Posibil să mai inventeze și alte taxe. Nu avem de unde să știm. Dar ideea e că toate aceste taxe nu fac decât să creeze senzația că se face ceva pentru a se reduce deficitul, dar, în realitate, ele sunt mult depășite de creșterile de costuri și mult mai mult de evaziune.

Impozitul minim pe cifra de afaceri afectează sectoare întregi din economie. Toată industria automotive este lovită. La fel și comercianții angro, distribuitorii, care își fac câștigurile din rulaj mare, nu din marje mari. Inclusiv în retail, acest sector nu are marje foarte mari. Având în vedere acest lucru, impozitul ăsta minim este un cost suplimentar și chiar și companiile care sunt pe pierdere trebuie să îl plătească, pentru că e un impozit pe rulaj. Unele îl vor transfera clienților, altele nu.

Din impozitul ăsta guvernanții se așteaptă să strângă 5 maxim 6 miliarde de lei. Păi comparăm suma asta cu suma de 9 miliarde de euro, adică cu 45 de miliarde de lei, lipsă din colectarea de TVA în 2021, și ne dăm seama că e un mizilic.

Eu, înainte de Facultatea de Drept, am făcut Electronică și Comunicații, iar în facultate, când analizam circuite, am învățat că dacă într-un nod intra un curent de 10 ori mai mic decât celălalt, îl neglijam. Așa și în cazul nostru: au bulversat întreaga economie, iar firmele mari, care sunt extrem de importante, pentru că trag după ele toată economia, sunt obligate să plătească impozit pe un profit pe care nu îl fac.

În timpul ăsta, de zece ori mai mulți bani se pierd din evaziune fiscală. Păi înseamnă că impozitele pe care le iei de la firmele astea sunt neglijabile în comparație cu ce pierzi din evaziune. De asta guvernul mai bine se concentrează pe reducerea evaziunii.

Și în tot acest context, noi nu vorbim de ceva foarte important: GAP-ul la accize, adică ce nu se colectează de la accize. De ce nu se vorbește de asta? Că nu sunt studii la nivel european.

Așa că eu am avut curiozitatea, în studiul pe care le-am prezentat anul trecut la BNR împreună cu colegii de la Tax Institute, să ne uităm la acciza la alcool. Și ne-am întrebat de ce e așa de mică comparativ cu acciza la tutun și motorină. Am luat date de la INS cu privire la consumul de alcool, am calculat cât ar fi trebuit să fie acciza și ne-a rezultat că nici jumate din ce ar fi trebuit să se colecteze nu ajunge la bugetul de stat.

Sunt trei sectoare principale accizate: tutun, combustibili și alcool. La tutun, prin 2010, aveam vreo 40% GAP de colectare. Acolo s-au implicat câțiva producători care au avut interesul să se reducă contrabanda, că le mânca din piață. și au pus presiune pe Guvern să reducă evaziunea. Și GAP-ul s-a redus, acum a scăzut sub 10%.

La benzină și motorină sunt foarte puțini producători și piața e relativ controlată. În schimb, la alcool, sunt foarte mulți. Și te întrebi de ce nu se colectează mai mult? Nu cumva pentru că sunt interese locale și unii au învățat tabla împărțirii?!

-Îmncepând cu 01 ianuarie 2024, o persoană poate să dețină părți sociale sau acțiuni în mod direct sau indirect la o singură microîntreprindere. Concret, antreprenorii trebuie să decidă zilele astea cu ce firme vor rămâne la impozit pe venit, adică pe regimul microîntreprinderilor. Problema este legată de interpretarea legii. Ministrul Marcel Boloș a fost întrebat de modul în care se interpretează legea, de exemplu, în cazul persoanelor căsătorite, și a făcut confuzie cu prevederile persoanelor afiliate. În tot acest context, când mai toată lumea spune că nu mai înțelege nimic, cum vedeți dumneavoastră toată această situație?

Ministrul Boloș probabil că nu a citit ce a scris. În codul fiscal se spune de dețineri directe sau indirecte. În codul fiscal, afiliații sunt definiți ca fiind soțul, soția și rudele sau afinii până la gradul III. Asta înseamnă că ești afiliat tu cu mama, cu tata, cu sora, cu fratele și inclusiv cu nepoții de gradul I. Nu spune legea de afiliați și nici nu trebuia să spună. Știți că reducerea la una a numărului de microîntreprinderi pe care cineva poate să o dețină a fost prima dată propusă într-un studiu privind consolidarea veniturilor la buget, publicat pe site-ul Consiliului Fiscal, care a fost co-autorat de 20 de economiști și un avocat, adică eu.

În acel studiu apare prima dată ideea limitării numărului, care a fost apoi preluată în Ordonanța nr. 16/2022, când s-au redus la trei, dar au zis doar „deține direct”, ceea ce a făcut ca o persoană să poată deține indirect oricâte firme prin intermediul unui holding, grupate câte trei. Acum au limitat numărul la una. Dar nu e ideea lor, ci ideea a venit din zona contribuabililor care sunt interesați de bunul mers al cetății. Dar niciodată nu a fost discuția despre afiliați, pentru că nu poți să condiționezi regimul fiscal al companiei înființate de un contribuabil de regimul fiscal al companiei înființate de o rudă de gradul III.

Între rude, oamenii pot să lucreze împreună sau pot să fie certați. Nu poți să vii să introduci astfel de condiționări. Iar afirmații de genul ăsta nu fac bine nimănui, pentru că introduc un factor de insecuritate care nu are acoperire legală.

De unde a apărut problema? Problema a apărut de la exces. Microîntreprinderile au fost folosite, așa cum au fost ele gândite inițial, ca o alternativă simplificată de impozitare la îndreptările mici. Din 2001 a fost introdus acest sistem. Și a funcționat, cu mici sincope, în special în legătură cu mascarea salariilor, până când guvernele Dragnea s-au gândit să mărească la 500 de mii și apoi la un milion plafonul lor, ceea ce a dus la o migrare a masei impozabile de la impozitul pe profit de 16%, care e regula, la 1% pe venit. Migrare a fost și de la salarii mari la micro, urmare a eliminării restricției cu privire la consultanță și management.

O altă problemă a fost că au existat cazuri în care am avut și 70 de microîntreprinderi pe un CNP. Te uiți la evoluția numărului de companii. Au crescut foarte mult, dar au crescut pe seama numărului de microîntreprinderi din care foarte puține s-au dezvoltat și au început să plătească impozit pe profit.

Știți cum merge treaba? Ai făcut plafonul cu o firmă? Foarte bine, o închizi și faci alta. În 2016 aveam 190 de mii de companii care plăteau impozit pe profit. În 2018 mai rămăseseră 110 mii. Adică aproape jumătate.

Numărul a crescut ușor ulterior, dar nu a trecut de 130 de mii, timp în care numărul de microîndreptinderi a crescut de la 400 de mii la 900 de mii, ceea ce arată că, de fapt, a avut loc o distorsiune și că piața s-a depărtat de la scopul inițial, adică o formă simplificată de impozitare pentru întreprinderile mici, și s-a dus spre o formă agresivă de planificare fiscală. Adică de reducere a impozitelor, ceea ce este absolut firesc. Pentru că contribuabilul nu poate fi obligat să-și organizeze afacerea încât să plătească maximul de impozit. Ăsta este un drept personal. Însă este rolul statului și obligația acestuia ca atunci când dă o derogare să fie sigur că derogarea aia nu e folosită excesiv. Eu am atras atenția în 2018. Ridicarea plafonului la un milion este începutul sfârșitului pentru microîntreprinderi. Uite că am ajuns acolo.

- Mi se pare că statul român e în următoarea logică: Dacă prinzi niște hoți de buzunare într-un autobuz, tu, ca stat, nu aplici legea țintit și îi sancționezi pe făptași și nici nu investighezi rețeaua. Tu închizi autobuzul și linia. Cum ieșim din această logică? 

Există un manifest, Pactul pentru Fiscalitate, iar printre inițiatori au fost RBL, Consiliul Investitorilor Străini, Patronatul Concordia, Asociația Oamenilor de Afaceri, iar acest Pact a fost susținut de Consiliul Concurenței, Consiliul Fiscal și Academia Română. Ce presupune acest Pact: este, de fapt, o invitație către decidenții politici, ca aceștia să agreeze un set de principii, printre care să încurajeze participarea mediului de afaceri la consultările pe marginea legislației fiscale.

La rândul său, mediul de afaceri își asumă prin acest Pact ca atunci când participă la consultări să urmărească interesul comun, nu personal. Ce mai spunea Pactul: să solicităm, să încurajăm și să acționăm în sensul așezării sarcinii fiscale în mod echitabil, fără tratamente preferențiale. Adică să eliminăm scutirile. Noi o ceream.

Să solicităm, să încurajăm și să acționăm în sensul adoptării unei legislații fiscale clare, ușor de înțeles și de aplicat atât de contribuabil, cât și de către inspectorii fiscali. Pentru că noi românii avem un proverb: unde-i lege nu-i tocmeală. Dar ca să nu fie tocmeală trebuie ca legea să fie clară și să știe fiecare ce obligații are pe legea aia. Atunci când legea e neclară, legea trebuie interpretată în favoarea ăluia mai slab, adică a contribuabilului.

În Pact mai spuneam că ne angajăm să solicităm, să încurajăm și să acționăm pentru asigurarea stabilității în timp a legislației fiscale. Recent am făcut un inventar al modificărilor noului Cod Fiscal. În 7 ani și jumătate am avut 107 legi, ordonanțe și OUG-uri de modificare a Codului Fiscal. Nici jumătate din alineatele inițiale nu mai sunt în vigoare așa cum au fost aprobate, ci au fost modificate.

Ce se mai spunea în Pact: să manifestăm toleranță zero la evaziune. Asta trebuie făcut, adică să revenim la principii, iar politicienii să înceteze să creadă că sunt mai deștepți decât economia.

- Recent ați spus că România a pierdut jumătate de miliard de lei din aplicarea măsurilor de impozitare a sumelor nejustificate. De ce tronăm cu autoritate în topul celor mai proşti colectori fiscali din Europa?

Jumătatea asta de miliard este doar costul suplimentar pe care le-am avut cu salariile inspectorilor în perioada de când a fost implementată legislația cu verificarea sumelor ce nu pot fi justificate. Dacă te uiți în toate perioada asta câte decizii au fost emise, câte au rămas definitive după contestare, cât s-a colectat, te uiți la câți oameni au fost plătiți să facă aceste controale și faci apoi diferența, o să vezi, ca guvernant, că te-a costat mai mult cu jumătate de miliard. 

Este acum evaziunea mai mică decât era înainte? Deloc. Iar dovada stă în creșterea GAP-ului de TVA. Declară acum mai bine influencerii sau artiștii ce câștigă decât declarau înainte? Nu, că ne uităm la cifre.

Cum să încasezi din 2011 până în 2023 doar 120 de milioane de lei din controale. Este infim. Asta înseamnă că sistemul nu funcționează. Dar eu pun o întrebare în mod public: Oare numai eu am avut curiozitățile astea? Oare cei care au fost miniștri de Finanțe și președinții ANAF de până acum s-au uitat peste aceste cifre? Eu am cifrele de la ANAF, pentru că le-am cerut în baza legii privind accesul la informațiile de interes public. Dar oare foștii miniștri și sau actualul ministru de Finanțe s-au uitat vreodată la cifrele astea? Iar dacă s-au uitat, au făcut ceva? Evident că nu.

- Care sunt efectele faptului că statul intră într-o economie pe care nu o înțelege? 

Am văzut experiența Ungariei, care nu a fost fericită cu plafonările de preț. Avut avut și experiența noastră, cu OUG nr. 27/ 2022 privind plafonarea prețurilor la energie. Atunci a venit statul și a spus: plafonăm prețurile la consumatorii casnici și noncasnici la o anumită sumă și compensăm diferența dintre prețul de achiziție a energiei și gazelor și prețul plafonat. Cât compensăm? Oricât.

Ei bine, ce s-a întâmplat cu prețurile în piață? S-au dus la cer, pentru că se știa că există un prost, adică Statul, care plătește și nu mai conta la ce preț se cumpăra. După ce ne-am luat o gaură de câteva miliarde la buget, prin compensările care încă nu s-au plătit toate, au venit și au corectat.

La ce ne-a ajutat acea plafonare? Acum sunt prețurile plafonate la un nivel care e semnificativ mai mare decât prețurile de piață. Ce se întâmplă? Prețurile de piață s-au aliniat la plafoane. Adică sunt mai mari decât ar putea fi.

Ce vreau să spun cu asta e că intervenția statului pe prețuri nu are cum să aducă nimic bun, nici pe termen scurt, nici pe termen lung. Și dacă vorbim de distorsiunile create de factori externi, cum ar fi criza prețurilor la gaze și la energia electrică, de ce a fost aceasta generată? De politicile inepte de creștere a dependenței față de gazul rusesc. Și mă refer aici la întreaga Europă.

Ei bine, în momentul în care Putin a înțeles ce forță are, a închis robinetul, iar asta a dus la creșterea prețurilor. Iar Putin a primit mult mai mulți bani ca să-și finanțeze războiul în Ucraina. În astfel de momente de turbulențe, statul are o datorie față de cetățenii vulnerabili, să-i ajute, dar nu față de toți. În momentul în care plafonezi otova, nu faci decât să subvenționezi pe banii tuturor și pe cel care își poate plăti costurile suplimentare.

- Subvenția este tot un fel de intervenționism? Și aici am două exemple din România despre care vreau să vorbim: Prima casă și voucherele pentru mașini electrice.

Mai este o formă de intervenționism pe lângă cele enunțate de dumneavoastră: subvenționarea prețurilor la gigacalorie. Până în 2008 am stat într-un apartament care era conectat la RADET și dacă îmi spuneai că sunt asistat social mă supăram. Cum adică să fiu asistat social? Foarte simplu. Eram asistat social pentru că o parte din prețul pe care îl plăteam la apă caldă și căldură era suportat de la buget. Aveam eu nevoie de asta? Nu.

Sunt foarte multe forme în care statul intervine și distorsionează piața. Plafonezi prețul. Ce semnal transmiți oamenilor prin măsura asta? Că pot să nu-și raționalizare consumul.

Jumătate din prețul celei mai ieftine mașini electrice de pe piață ți-l dau eu de la buget, zice guvernul. Mașina aia e făcută în China. Păi ce face statul în acest caz: transferă banul contribuabilului român în buzunarul producătorului chinez.

Am scris și anul trecut o analiză intitulată „Nu putem noi plăti cât pot ei risipi”, în care am arătat ce se poate face pentru creșterea veniturilor și care sunt cheltuielile ce sunt complet inutile. Iar prima cheltuială din această listă a fost programul Rabla. Dar sunt mult mai multe, cum ar fi Casa Verde sau programul Prima Casă, care a distorsionat piața. Ce înseamnă programul Prima Casă? Înseamnă că, în anumite condiții, statul dă o garanție cetățeanului să cumpere, dar în același timp mărește TVA-ul. Adică eu îți dau o hârtie ca să poți să iei bani de la bancă să mi-i dai mie. Atunci când se implementează astfel de măsuri, piața nu face decât să se alinieze la plafon. Pare că în loc să ne concentrăm pe o creștere sănătoasă, noi alergăm în jurul cozii.

-I nflația apare și pentru că statul nu lasă piața să se regleze din cerere și ofertă?

Avem nenumărate exemple unde statul nu a intervenit, iar prețurile mari la început au scăzut semnificativ. Iar un exemplu clar în acest sens este GSM-ul. A dat statul subvenții aici? Nu. Piața s-a dezvoltat. La început prețurile au fost mari, dar pe măsură ce a crescut cererea, au scăzut prețurile. Nu poți să compari prețul la minutul de convorbire telefonică de astăzi, care este infim, cu prețul de la momentul când a început să funcționeze rețeaua GSM, când aveai abonamente cu 30 de minute incluse care costau 20 de euro. Ca să nu mai vorbim de transferul de date, unde prețurile au scăzut la niveluri de neimaginat în urmă cu un deceniu.

Mai peste tot unde statul și-a băgat coada lucrurile nu au evoluat. Cine este principalul pierzător din această situație: cetățeanul/consumatorul, care plătește prețul acestor distorsiuni.

Un alte exemplu: plafonăm adaosul la anumite alimente. Păi ce o să facă comercianții ca să nu plătească amenzile că nu respectă plafonurile de adaos? O să crească prețurile la produsele care nu sunt plafonate, la care adaosul nu e plafonat. Și tu te duci la magazin și vezi că, dintr-odată, coșul tău de cumpărături costă mai mult.

- E bine să dai afara acum oameni din sistemul bugetar? Poate piața să absoarba niște zeci de mii de bugetari acum sau la anu? Sunt aceștia suficient de pregătiți?  

România importă masiv forță de muncă. Cerere există. În ultimii ani statul a intrat într-o concurență extrem de neloială cu companiile, pentru că a angajat mai mulți oameni, numărul a crescut și s-au mărit salariile, dar nu vedem o îmbunătățire a calității serviciilor publice.

România e singura țară din UE unde salariu mediu în domeniul bugetar este cu 30% mai mare decât în zona privată. Iar asta a creat o presiune pe companii, să crească și ele la rândul lor salariile, iar unele gâfâie deja.

Eficientizarea administrației este obligatorie. În 2016 eram secretar de stat în guvernul tehnocrat și la vremea respectivă se vorbea de „debirocratizare”. Eu le-am cerut colegilor mei de atunci să scoată din orice document public mențiunea de „debirocratizare”.

De ce? Păi în momentul în care vorbești de „debirocratizare”, practic spui că birocrații nu sunt buni. Nu există stat în lumea asta care să funcționeze fără birocrație. În momentul în care tu, guvernant, vorbești de „debirocratizare”, nu faci decât să creezi un sentiment de pericol pentru birocrați, iar aceștia se vor opune oricărei reforme.

Pe de altă parte, creezi o falsă așteptare pentru cetățenii, cum că trebuie să se reducă birocrația. Nu, birocrația nu trebuie să se reducă, ci să se eficientizeze. E nevoie să creștem calitatea serviciilor publice. Că o parte din acest proces poate să însemne reducerea unor poziții care sunt complet inutile, e altceva. Dar dacă se dorește a se face o reformă, în primul rând guvernanții trebuie să câștige încrederea birocraților, iar aceștia să simtă că sunt și ei beneficiari ai reformelor.

În acest moment, statul doar îi frustrează pe oamenii buni din administrația publică. Pentru că un om care a lucrat o viață în sistem și care știe cum merg lucrurile în instituția în care lucrează și dacă îl trezești noaptea dintr-o beție, va fi frustrat când vede că îi vine șef o persoană care nu are nicio altă calitate decât cea că a fost numită politic.

- Mai există dreapta la noi în țară? Cine se va lupta împotriva creșterilor de taxe în 2025? 

Eu cred că nu mai există o dreaptă veritabilă în România. Practic, antreprenorii, profesioniștii, chiar și oamenii din sistemul public profesioniști, nu prea mai sunt reprezentați în momentul de față în politică.

Singura speranță pe care eu ca cetățean o am este că, punând umărul și vorbind de tot felul de soluții la tot felul de probleme, să punem presiune pe elita conducătoare ca să înțeleagă că dacă nu ne ascultă la putere o să ajungă extremismul.

De ce prind tot mai mult contur extremele politice în Occident? Din cauza faptului atât de mai mulți oameni se simt nereprezentați, încât unii dintre ei nu mai vin deloc la vot, iar alții votează la mișto, împotriva clasei politice actuale. Iar votul la mișto nu aduce nimic bun. De aceea e nevoie ca actuala clasă politică să se reconecteze cu nevoile cetățenilor. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp