Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cele mai importante obiective turistice din Transilvania pot fi vizitate mai ușor cu brățara UNTOLD

Muzeul Național Peleș, Castelul Bran, Bastionul Țesătorilor, Salina Turda și Aqua Park President sunt doar câteva din cele mai importante obiective turistice din Transilvania la care participanții la festivalul UNTOLD pot beneficia de reduceri la tichetele de acces.

Pe lista obiectivelor pe care le pot vizita mai ușor turiștii care participă la cel mai important eveniment muzical a anului 2016 se mai află Complexul Național Muzeal Astra, Cetatea Oradea și Muzeul Național al Unirii situat în Alba Iulia.

Oferta este valabilă în periada 5-19 august, iar pentru a se bucura de reduceri, cei interesați trebuie să aibă brățara UNTOLD.

De exemplu, pentru a intra la Muzeul Național Peleș, cei care au la ei brățara de festival vor plăti doar jumătate din tariful perceput în mod obișnuit, de 20 de lei, anunță organizatorii.

La Castelul Bran, participanții la UNTOLD vor avea inclus în prețul biletului de intrare și acces exclusiv și gratuit în turn.

Vor plăti cu 50% mai puțin și cei care vor să meargă să vadă Bastionul Țesătorilor din Brașov, iar la Aqua Park President din Felix vor achita 25 de lei în loc de 50 de lei.

„UNTOLD își propune să fie mai mult decât un festival de muzică, și să devină un ambasador și un deschizător de drumuri pentru turiștii care participă la cea mai tare experiență muzicală a anului 2016. Astfel, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism, brățara UNTOLD va oferi în perioada 5-19 august reduceri în toate obiectivele turistice importante din Transilvania, transformând tărâmul lui Dracula în cel mai mare resort din lume”, au anunțat organizatorii UNTOLD. 

Clic pe tabel, pentru a vizualiza oferta integral:

Transilvania After Party, un ghid în limba română și engleză realizat de Republica și susținut de Banca Transilvania este un proiect special destinat celor care vin la festival și doresc să prelungească petrecerea. Luăm ca punct de plecare Clujul, un loc în care sunt așteptați peste două sute de mii de oameni, dintre care mulți străini și trecem prin Săpânța, Salina Turda, Sighișoara, Brașov, Sibiu și Cetatea Devei, cu ajutorul unei hărți dinamice, care vă pune la dispoziție pe lângă poveștile locului în limbile română și engleză și informații utilitare despre locurile de unde turiștii pot avea acces la bancomate sau la firme de închiriat mașini.

Organizatorii festivalului UNTOLD împreună cu TUI Travel Center au pregătit două circuite turistice începând din nordul Transilvaniei și până în sudul regiunii. Îndrumați de un ghid specializat, turiștii pot să descopere cu ajutorul brățării de festival frumusețile din sudul Transilvaniei. Alba Iulia, Sibiul, Brașovul, Sighișoara, Salina Turda sau bisericile fortificate din zonele Viscri, Prejmer, toate pot fi vizitate de cei care vin să se bucure de cel mai premiat festival din Europa, UNTOLD.

Ediția UNTOLD din acest an va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca top 5 DJ ai lumii, alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume. Programul spectacolelor sunt aici.

Adunate, averile artiștilor care urcă pe scenele din Cluj în primele zile din august valorează sute de milioane de dolari. Afrojack, Armin Van Buuren, Martin Garrix, Tiesto, Faithless, Parov Stelar, alături de alte 30 de nume ale muzicii electronice vor cânta și mixa pentru 200.000 de spectatori. Fiecare este motorul unei mașinării distincte: acești DJ au case de producție, emisiuni radio, serii de podcast, canale de Youtube. Paginile lor de Facebook și Twitter cumulează fani cât populația Germaniei. Zack O'Malley Greenburg de la Forbes estimează, într-o analiză publicată în august anul trecut, că DJ-ii din TOP 10 mondial au încasat în 2015 peste 274 de milioane de dolari.

UNTOLD a fost desemnat Best major festival în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. 

Republica este partener media oficial al UNTOLD Festival la cea de a doua ediție, alături de ProTV și KissFM.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Copertă Scrisoare pentru Augustin

Deși produc distorsiuni grave, cu impact puternic, statele lumii intervin tot mai des în ordinea spontană a pieței, creând în ultimele decenii cetățenilor așteptarea că cineva are obligația „să-i salveze”. Cu cât statul acționează mai mult prin reglementări cu scop, cu atât blochează ordinea spontană a pieței și obține efecte greu de reparat. Lucian Croitoru remarcă faptul că trăim într-o disonanță cognitivă de amploare istorică la nivel planetar: același om care dimineața respectă un contract, seara votează pentru politici care subminează contractul. Dar nu o face din ipocrizie, scrie autorul.

Citește mai mult

Festivalul Untold anunță a 12-a ediție Blood Network. Donează sânge, salvează o viață și îi vezi gratuit pe Sting, Chainsmokers și James Hype

Organizatorii festivalului Untold One, care se va desfășura în perioada 6-9 august 2026 la Cluj Napoca, anunță startul celei de-a 12-a ediții a Blood Network. Dacă donezi sânge la caravana mobilă care va fi prezentă în 10 orașe, vei primi un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului.

Citește mai mult

Prof.dr. Victor Costache

La finalul săptămânii trecute, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în cadrul procesului de transparență legislativă un proiect de ordin care modifică normele tehnice pentru programele naționale de sănătate. Documentul introduce o formulă de calcul care ar trebui să se aplice la nivel de județ, pentru a stabili dacă spitalele publice au o „capacitate depășită”- numai în acest caz urmând a fi contractați furnizori privați pentru îngrijirea pacienților. Cu alte cuvinte, spun asociațiile de pacienți și patronatele din industrie, se urmărește reducerea accesului cetățenilor la tratament. CNAS spune însă că efectul va fi exact opus.

Citește mai mult