Asistăm în ultima vreme la niște situații care cu greu pot fi închipuite, chiar și în cele mai suprarealiste produse artistice: un primar al sectorului patru din București care își dă demisia în urma unor proteste de stradă provocate de o tragedie colectivă într-un club, acuzând aparent o criză de conștiință, revine după numai cinci luni și se înscrie din nou în cursă pentru același fotoliu de primar, încurajat chipurile de o mare parte a cetățenilor din sector.
Un șef de partid, cel mai mare partid de pe scenă politică românească, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru delicte cu caracter electoral, se proptește și mai abitir în scaunul de șef de partid la cererea unanimă a membrilor din echipa de conducere din jurul sau, toți cetățeni onorabili.
Un fost europarlamentar, condamnat în prima instanță la trei ani și trei luni închisoare pentru fapte de corupție și trafic de influență, candidează la scaunul de primar al Bucureștiului din partea unui partid în fruntea căruia se află fostul edil de la sectorul cinci al Capitalei, urmărit penal într-un dosar de corupție, abuz în serviciu și luare de mită și posibil candidat la primăria de sector.
Un primar suspendat al Piteștiului, trimis în judecată pentru fapte de corupție, va candida ca independent pentru al șaptelea mandat de primar cu foarte mari șanse de a fi reales. Și lista ar putea continua. Sunt doar câteva dintre multele exemple care pot fi extrase din realitatea cotidiană a momentului. Ce se întâmplă cu noi?
Atât Piedone, concizeci și trei de ani, Dragnea, cincizeci și trei de ani, Severin, șaizeci și doi de ani, Vanghelie, patruzeci și opt de ani, cât și Pendiuc, șaizeci și unu de ani, sunt bărbați ajunși la maturitate, aflați în jurul vârstei de cincizeci și cinci de ani, care s-au născut, format ca personalități și educat în școlile din perioadă ceaușistă. Sunt cu toții produse autentice ale omului nou pe care meșterii în inginerie socială ai comunismului ceaușist îl preconizau să-l forjeze pentru generația anilor ’70-’80. Reprezintă, dacă vreți, într-un fel mesagerii călători în timp ai lui Ceaușescu, cel mai iubit fiu al poporului în acele vremuri.
Dacă, despre Ceaușescu, un urmaș ideologic al lui, fostul președinte Iliescu, a afirmat - poate cei mai maturi își amintesc - că a „întinat” valorile și idealurile socialismului și comunismului, atunci, despre puii lui trimiși în viitor, Piedone, Dragnea, Severin, Vanghelie și Pendiuc, am putea spune, în aceeași bună tradiție a comportamentului politic al mentorului lor, că și ei, la vremea lor, adică în prezentul nostru democratic, au „întinat” ceva, și anume, valorile și idealurile democrației.
La fel cum România a aderat la UE în 2007, dar urmează acum un proces dificil și îndelungat, fără garanția succesului de „integrare” în UE, tot așa și cetățeanul Bucureștiului și al României, deși a aderat la democrație în primii ani de după 1989, urmează un proces îndelungat de integrare în democrație. Așa cum imensa majoritate a cetățenilor din vremea lui Ceaușescu a mimat calitatea de cetățean a unei republici socialiste cu valorile ei formale neingerate practic de cei mai mulți dintre ei, și acum, în spiritul aceluiași bun obicei, cetățeanul nu a asimilat valorile și idealurile unei societăți democratice formalizate într-o republică democrată. Nu peste mult timp, cu prilejul alegerilor locale și parlamentare din acest an, voi putea primi un răspuns la această îndoială existențială care ne macină pe unii dintre noi. Prezența pe scena publică a unor personaje de felul celor menționate va avea efectul hârtiei de turnesol în măsurarea gradului de asimilare cetățenească a valorilor democratice în România anului 2016.
Nota foto: Sediul de campanie vandalizat al candidatului Cristian Popescu Piedone
Dar, ca să vireze spre acid sau bază, hârtia de turnesol depinde de PH-ul soluției în care este introdusă. Cele cinci personaje menționate, dar și multe altele ca ele, nu reprezintă nimic prin ele însele, ci numai prin puterea lor de a reprezenta prin vot democratic natura „soluției” ai căror exponenți devin sau nu.
O întreagă generație de oameni, bărbați și femei, care la momentul ’89 erau în vârstă de douăzeci-treizeci de ani și care își terminaseră formarea lor ca oameni și cetățeni în perioada cea mai grea a regimului comunist își va da anul acesta examenul de licență în ceea ce înseamnă a fi cetățean responsabil al unei democrații în curs de consolidare. Vor da dovada că, în marea lor majoritate, au înțeles sau nu, nu numai să adere declarativ la democrație, ci și să se integreze real și complet într-o ordine democratică de tip european în România, prin rejectarea la vot a unor „falși profeți” emanați din rândurile lor. Spun toate acestea ca unul care face parte dintre ei.
Democratic nu poate însemna doar că numărul cel mai mare decide soarta tuturor într-o problemă sau alta. Cum ar fi de exemplu ca cetățenii să decidă prin vot dacă suntem de acord sau nu să mergem cu toții la furat din visteria și averea statului?
Responsabilitatea acestui segment de votanți care reprezintă mai mult de două cincimi din corpusul electoral activ devine esențială în anul 2016 în ceea ce privește integrarea românilor într-o ordine internă cu adevărat democratică și în deschiderea unei perspective mai bune în România pentru generațiile mai tinere.
Dacă la măsurătoarea din acest an PH-ul democrației, rezultat din cele două runde de alegeri locale și parlamentare, va rămâne acid, înseamnă pentru mine că chestiunea formei fără fond la români care se află în dezbatere publică și academică de mai bine de un veac și jumătate bate pasul pe loc, fapt ce va adânci decalajul de civilizație față de Europa. Dar pentru voi, cetățeni treji, ce înseamnă?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Daca am fi o societate sanatoasa, partidele care au fost la putere aproape in toate combinatiile nu ar mai fi votate. Ar lua sub 2-3% de partid. Dar nu facem asta.
Marea majoritate a poporului nu a fost capabil sa coreleze zeciile de fapte coruptie dovedite, grave, ale membriilor de partid cu partidele in sine. Dragnea, desi dovedit ca a facut o magarie nu este alungat de partid. Ceilalti din PSD nu sunt surprinsi ca au avut la conducere un infractor. Din contra se aduna in jurul lui. Il consolideaza la conducere. Dovada clara ca PSD-ul, ca mai toate partidele care au fost la guvernare, sunt un grup infractionar organizat.
Daca nu vom fi hotariti sa zicem, gata nu mai votam grupuri compromise, atunci ne vom prelungi lupta in mocirla asta mizerabila din Romania. Vom stagna, iar altii vor progresa. Tari africane vor avea, si unele au, infrastructura mai buna ca noi, si vor deveni, incet incet, mai prosperi. Si noi vom stagna.
Daca am ales rau 25 de ani, cat vrem sa ii alegem iarasi? Inca 5, 10, 25, 50 de ani? Cat?!