Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Chef Adi Hădean, despre litoralul autohton: „Mizeria pe care o găsești aici e produsul nostru, al românilor. Nu vin suedezele să facă treaba mare-n apă pe lângă mal la Mamaia”

Adi Hadean

Chef Adrian Hădean, aflat în al doilea an de activitate la malul Mării Negre, a descris în termeni critici, într-o postare pe Facebook, situația de pe litoralul românesc. Hădean vorbește, între altele, despre mizeria pe care o fac turiștii români, despre prețurile piperate determinate de chiriile mari și de sezonul scurt, dar și despre „ghiolbani” care se iau de chelnerițele de 19 ani „ca să le arate nevestelor cât sunt de bărbați”.

„A2 e o autostradă, dar pentru mulți e doar un alt loc în care trebuie să arăți cât ești de cretin.

Litoralul românesc e o construcție multistrat, la fel de alandala ca tot restul României. Ne place tarabageala. Aia e.

Mizeria pe care o găsești aici e produsul nostru, al românilor, fie că ne place, fie că nu. Nu vin suedezele să facă treaba mare-n apă pe lângă mal la Mamaia, tot pe kktul godpodarului român trebuie să ne bazăm.

Produsele și serviciile oferite pe litoral sunt exact cele acceptate de oaspeți. De multe ori sunt chiar impuse de aceștia.

Citiți și:

Proprietarii de afaceri sunt rareori proprietarii spațiilor în care operează afacerile. Chiriile enorme+sezonul scurt determină în primul rând prețurile mari.

52 de zile/an poți munci pe bani, pe litoral. Dacă scoți de aici zilele de duminică, luni și marți, în care gradul de ocupare scade masiv, îți mai rămân vreo 30 în care trebuie să produci salarii, chirie pentru un an întreg (mai sunt locații de închiriat pe o vară, da’ ca să aveți o idee, pentru o terasă cu 80 de locuri și 20mp de bucătărie, prețul de anul trecut, în plină pandemie și cu șanse mici de a munci mai mult de 2 zilei în săptămână era de 35.000 euro/sezon, adică 673 de euro/zi, adică 9 euro/loc/zi, lucru care înseamnă că fiecare scaun trebuie să producă aproximativ 30 de euro zilnic dacă vrei să poți plăti chiria, salariul mediu pe economie, marfa, taxele și, eventual, să obții și profit pentru firma cu care operezi provatizarea).

O farfurie cu un morman de calamari congelați, fripți și blindați cu maioneză se vinde bine la 80 de lei. Un meniu de degustare din 8-9 feluri e considerat scump la 150 de lei.

O singură gheretă poate să vândă 9000 de covrigi într-o zi.

E mai bine să aduc legume cu duba, din Obor, o dată-n săptămână, decât să bat zilnic și silnic piețele din Constanța sperând să găsesc roșii românești și vinete culese la vreme.

Mai sunt încă mulți oameni care vor să vină la restaurant cu vinul lor de acasă și nu înțeleg conceptul de “taxă de dop”.

De prea multe ori, o masă cu 4 persoane generează 800-1000 de grame de mâncare risipită la micul dejun, pentru că încă mai trebuie să punem pe aceeași farfurie pepene, salată de vinete, 3 brioșe, un iaurt, 2 linguri de granola, o banană, miere, unt, salam, un ou ochi și o omletă.

Metro e cea mai populară sursă de pește proaspăt, ceea ce-i lejer regretabil, având în vedere Marea Neagră. Știi ce zic.

Bulgaria vinde masiv scoici și pește pe litoralul românesc. Dacă admitem că “ești ceea ce mănânci”, românul e un om bulgăresc, măcar o vreme după vacanța la Eforie.

Un ospătar cu experiență (nu neapărat bun, da’ cu experiență) nu întreabă la angajare cât e salariul, ci care a fost ciubucul mediu anul trecut.

De multe ori, stafful crede că frigiderele restaurantului, cu tot ce e în ele, sunt un bun comun (cu excepția momentelor în care trebuie să faci curat în ele, atunci sunt doar bunul responsabilului cu curățenia).

Sunt și bucătari care n-au o problemă să o frece-n telefon 8 ore/zi în timpul programului, 4 zile pe săptămână, dar scot codul muncii din buzunarul șorțului dacă trebuie să muncească real 9-10 ore vineri și sâmbătă.

Mulți necalificați vin să se angajeze sezonier și cred că bucătăria e o oră jumate miercuri seara, ca la televizor. Ei pleacă primii.

Omul care spală vasele e cea mai mare comoară a unui restaurant. Pe bune.

Încă mai sunt ghiolbani care se iau tare de chelnerițe de 19 ani ca să le arate nevestelor cât sunt de bărbați.

De multe ori, românul e omul care întârzie 40 de minute la o rezervare, dar se supără când așteaptă 15 minute să-i vină antreurile.

Tot ăia cu gura mai mare au câștig de cauză și pe litoral, indiferent de ce intră-n ea”, scrie Adi Hădean. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eternul si tristul "portret" al litoralului romanesc si al "turistilor" sai. "Tot ce-i romanesc nu piere" firar al dracului!
    • Like 0


Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult