De câțiva ani buni mă ocup de probleme de mediu. Puține lucruri s-au schimbat, atât la nivelul discursului public, cât și la nivelul problemelor percepute.
Guverne au venit și au plecat, idei și propuneri s-au lansat, dar dacă am compara situația percepției publice pe domeniile majore legate de mediu, putem vedea că doar nișa s-a mărit, problemele în discuțiile publice au rămas oarecum la fel.
Spunem că pădurile se taie, biodiversitatea se degradează pas cu pas, diverse specii dispar, râurile sunt distruse unul câte unul și nu știm deloc să gestionăm deșeurile. Și, pe lângă asta, ca motiv recurent, apare undeva în conștiința publică și problema schimbărilor climatice.
Desigur, în ultimii ani s-au întâmplat multe. Legislația s-a tot schimbat și modernizat, implicarea oamenilor și implicit presiunea autorităților au crescut, au apărut diverse campanii și câteva soluții - unele cu potențial mare, ca Radarul Pădurilor, au fost implementate.
Schimbarea de paradigmă însă se lasă așteptată, iar viziunea care să reușească să adreseze aceste provocări, din ce în ce mai apăsătoare, nu apare.
Unul dintre motivele probabilele pentru care nu reușim să găsim aceste soluții reale este căutarea unor soluții punctuale, izolate, fără să încercăm să contextualizăm aceste probleme.
Aș exemplifica cu problema pădurilor. Una dintre părțile relevante, a celor cei interesați doar de aspectul economic, are în fața ochilor metri cubi și cifre. Cealaltă parte, tabăra ecologiștilor, vede doar natura. Amândouă părțile se adresează ministrului de resort sau autorităților competente, iar restul sectoarelor văd problema ca una îndepărtată, fără legătură cu domeniul lor.
Însă pentru a găsi soluții reale, ambele părți trebuie să aibă flexibilitatea de a vedea întregul sistem forestier dincolo de arbori, cu natură și biodiversitate, cu specii multe și diverse, cu comunități locale dependente de păduri, cu economie, cu ape curgătoare, cu investiții și investitori, cu aer curat și cu toate elementele acestui sistem complex.
Foto: pixabay.com
Viziunea multor conservaționisti de acum 50 de ani era să protejeze natura de oameni. Să construiască garduri înalte în jur, să se asigure că activitățile noastre nu numai că nu distrug, dar nici nu ajung în ariile protejate, în acest fel asigurând un viitor acestor zone. Însă oricum ne-am uita la această problemă, omul face parte din natură, este parte a evoluției și orice soluție de acest gen funcționează doar artificial și temporar. În momentele când societatea rămâne fără resurse sau fie și doar când își schimbă viziunea, aceste garduri dispar, iar natura rămâne expusă.
Apoi a venit valul care să protejeze natura pentru oameni. Diverși experți apăreau în zone cu biodiversitate bogată și începeau să facă planuri și strategii, cu mai mică sau mai mare implicare a comunităților locale și a tuturor factorilor interesați din zonă. Și această abordare s-a dovedit a fi limitată, pentru că aceste soluții veneau de cele mai multe ori de la oameni cu experiență în domeniu, însă cunoștințe locale limitate. Totodată comunitățile locale percepeau că rolul lor în elaborarea acestor planuri e doar simbolic.
Ca să vedem eșuarea din ce în ce mai frecventă a acestor abordări e suficient să ne uităm la multe țări cu natura bogata, care încep să respingă acele scenarii propuse de experți, de comunități internaționale sau organizații cu o vastă experiență de conservare care nu construiesc aceste strategii plecând de la comunitățile locale, implicându-le direct în proces. Abordarea însă care ar putea avea succes este conservarea naturii împreună cu oamenii, ca parte a unei viziuni integrate pe termen lung.
Pornește de la ideea de valori naturale existente, însă nu se oprește aici, ci calculează dincolo de valorile directe și ce servicii oferă natura pentru societate. Un exemplu ar putea fi un calcul privind importanța apei sau a aerului curat pentru comunitate, traducerea acestor calcule și pentru economiști și integrarea acestor calcule în strategia de sănătate publică, în strategia bugetară etc. Sau calcularea rolului de protecție a pădurilor împotriva inundațiilor și transpunerea acestor calcule în politici sociale, de dezvoltare rurală sau economică.
O strategie de mediu nu poate să aibă succes dacă se limitează la mediu și nu poate fi făcută de un ministru al mediului. Însă poate fi creată ca parte a unui plan de dezvoltare integrată a întregii societăți, în care fiecare element în parte e dezbătut nu numai cu publicul, ci și cu toate domeniile conexe. În acest fel dezvoltarea infrastructurii sau a investițiilor nu s-ar mai face cu orice preț, oriunde și de cele mai multe ori împotriva naturii și în final cu compromiterea viitorului, ci cu un calcul real, pe termen lung al sustenabilității.
În prezent, conform calculelor din Raportul Planeta Vie, în România consumăm atât de multe resurse într-un an, cât planeta ar putea genera într-un an și jumătate. Adică am avea nevoie de încă jumătate de planetă ca să menținem consumul nostru actual. Faceți voi calculul dacă aceastăa situatie poate fi perpetuata pe termen lung.
foto pixabay.com
Dacă însă am pleca de la ideea că natura, principalul generator de resurse, nu ar trebui să fie discutată separat, ci ca parte a unei viziuni, strategii integrate, sistemul ar putea să se schimbe.
Am putea avea o strategie care se concentrează în primul rând pe bunăstarea comunităților locale care sunt dependente de aceste resurse naturale ca punct de pornire, pornind de la premisele de conservare a naturii, ca să ne asigurăm că nu exploatăm mai mult decât este sustenabil. Următorul pas ar fi evaluarea resurselor rămase, care pot fi folosite în mod sustenabil și sprijinirea unor investiții care se bazează pe crearea unor valori adăugate pentru comunități si societate, iar o parte din încasări vor trebui să fie reinvestite pentru recuperarea unor zone degradate, râuri afectate sau pentru programe pentru conservarea unor specii prioritare.
Mediul este tot ce ne înconjoară, orașul, traficul, familia noastră, sănătatea și economia. Cu cât mai devreme realizăm acest lucru, cu atât mai repede putem să creăm schimbările pozitive de care societatea are nevoie.
Pare complicat? Nu este. Dar, presupune ca nu numai un singur membru dintr-un cabinet ministerial, ci toți să aibă noțiuni elementare de mediu. Însă acest lucru, odată cu degradarea ecosistemelor și cu reducerea resurselor, va deveni oricum necesar, iar o proactivitate nu poate decât să reducă din consecințele negative ale exploatărilor total scăpate de sub control de până acum.
Mediul nu este ceva ce găsim atunci când ieșim în weekenduri din orașele în care trăim. Mediul este tot ce ne înconjoară, orașul, traficul, familia noastră, sănătatea și economia. Cu cât mai devreme realizăm acest lucru, cu atât mai repede putem să creăm schimbările pozitive de care societatea are nevoie. Iar odată ce vom realiza noi acest lucru, guvernele care vin și pleacă , nu vor avea încotro, trebuie să aibă idei. Nu doar în cutiile și domeniile lor, ci idei integrate, pentru toată societatea, pentru toată lumea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
E un subiect delicat si din pacate nu se vrea schimbarea de sus, pentru ca schimbarea sistemului educational duce automat la mazilirea clasei politice actuale, tinerii stiu ca acesti sacali care ne conduc nu sunt decat niste... sacali. Si daca-i scapa din mana (o sa-i scape oricum mai devreme sau mai tarziu), pierd ei ciolanul.
totul tine de educatie. fara o educatie adecvata aceasta problema nici macar nu va exista in mintea oamenilor.