Kiev //Foto Getty Images
Am intrat în a cincea zi de război în Ucraina. A fost o noapte cu zgomot. La exact cinci zile de la începerea invaziei, Rusia a reluat, în luni dimineață, bombardamentele asupra principalelor orașe ucrainene, Kiev și Harkov. La ora 6 dimineața, în Kiev, sirenele au început să sune din nou, ceea ce i-a făcut pe mulți rezidenți să se adăpostească la metrou. În ciuda pericolului, orașe ucrainene au rămas în picioare, însă într-o localitate aflată în apropierea capitalei, o rachetă a distrus un bloc de locuințe..
- Într-o declarație dată în această dimineață și citată de BBC News, comandantul forțelor armate ucrainene, generalul colonel Alexander Syrsky, precizează că armata ucraineană a reușit să respingă mai multe atacuri în împrejurimile capitalei. „Toate încercările forțelor de ocupație ruse au eșuat. Coloanele de echipamente ale ocupanților au fost distruse. Inamicul a suferit pierderi grele”, a spus Comandantul Apărării Kievului, generalul colonel Alexander Syrsky, care a mai adăugat că în dimineața zilei de 28 februarie în capitala țării, situația este sub control, subliniind că ucrainenii au demonstrat că „știu să-și protejeze casa de oaspeții neinvitați”.
- O altă față a situației din capitala ucraineană: la Kiev, luni dimineața, iar locuitorii capitalei ucrainene au putut să părăsească adăposturile subterane în care au stat, după ridicarea interdicției de acces pentru weekend. Magazinele alimentare au voie să se deschidă, iar transportul public circulă, deși trenurile de metrou vor circula mult mai rar decât de obicei. Oficialii locali din Kiev au avertizat că războiul este departe de a se termina, deoarece luptele de stradă continuă în aproape fiecare cartier al orașului. Primăria spune că locuitorii din Kiev vor vedea un peisaj urban care este foarte diferit de cel cu care erau obișnuiți. „Când părăsiți orașul după ora 8 dimineața, veți vedea instalați arici antitanc și alte fortificații care au apărut pe străzile din Kiev”, a transmis Administrația de Stat a orașului Kiev. Interdicția de acces pe stradă va începe din nou la 22:00 și va dura până mâine la 07:00. Totodată, rezidenții au fost sfătuiți să nu-și părăsească casele și adăposturile în timpul zilei decât dacă este absolut necesar.
-Trupele ruse şi-au oprit înaintarea spre centrul capitalei Kiev dinspre nord-vest, a transmis în această dimineață agenția de presă dpa, care-l citează pe consilierul şefului administraţiei prezidenţiale, Oleksii Arestovici. Acesta din urmă a mai spus că armata rusă a încercat să avanseze spre centrul oraşului Harkov din estul Ucrainei şi că 11 nave ruseşti se află în largul coastei oraşului port Odesa. De asemenea, oficialul de la Kiev a mai spus că nu sunt probleme în oraşul Mariupol din sudul Ucrainei, dar Berdiansk a fost cucerit de ruşi. De altfel, Arestovici a spus că peste 100.000 de rezervişti s-au alăturat armatei ucrainene în acest sfârşit de săptămână.
352 de civili ucraineni au fost uciși, inclusiv 14 copii, de la începutul invaziei
- Armata ucraineană a făcut un bilanț al luptelor de duminică, o zi pe care o descrie drept „un moment dificil” pentru militari, în condițiile în care trupele ruse au continuat să bombardeze în aproape toate direcțiile”. Ministerul ucrainean de Interne a comunicat că 352 de civili ucraineni au fost uciși de la începutul invaziei, inclusiv 14 copii. Alte 1.684 de persoane, inclusiv 116 copii, au fost rănite.
- Totodată, potrivit armatei Ucrainei, Rusia a înregistrat pierderi serioase. Ultimul bilanț fiind de 4.500 soldați morți, 150 de tancuri distruse, peste 700 de vehicule blindate distruse și 26 de elicoptere puse la pământ. Aceste date nu pot fi însă verificate obiectiv și trebuie citite în contextul fluxului informațional subiectiv de război.
- Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că luni dimineață vor avea loc negocieri între o delegație a țării sale și o delegație rusă, în Belarus, în apropiere de graniță. În această dimineață, Ministerul afacerilor externe din Belarus a publicat o fotografie cu sala unde ar urma să aibă loc negocieri între delegațiile rusă și ucraineană. „În Belarus, totul este gata pentru a găzdui negocierile ruso-ucrainene. Așteptăm sosirea delegațiilor”, a transmis MAE din Minsk.
- În plus, în timpul unei convorbiri telefonice, care a avut loc duminică, Zelenski i-a spus premierului britanic Boris Johnson că următoarele 24 de ore sunt cruciale pentru Ucraina, deoarece luptele continuă în toată țara.
- „Nu vom renunța la capitală, Ucraina câștigă deja”, sunt remarcile pe care ministrul ucrainean al apărării le-a făcut în această dimineață ca răspuns la încercarea Rusiei de a pătrunde în capitală peste noapte, transmite The Guardian.
- În Belarus a fost organizat un referendum pentru abandonarea statutului de ţară non-nucleară. A trecut cu brio, iar votul deschide calea pentru ca fostul stat sovietic şi actualul aliat al Kremlinului să obţină arme nucleare pentru prima dată de când şi-a câştigat independenţa în 1990. Acest lucru sporeşte tensiunile, în contextul în care preşedintele Aleksandr Lukaşenko susţine agresiunea militară a omologului său rus Vladimir Putin în Ucraina, în pofida faptului că pozează ca mediator în conflict. Pentru cine nu știe, Belarus, Ucraina şi Kazahstan au convenit la jumătatea anilor ‘90 să renunţe la armele nucleare în schimbul asigurărilor de securitate, asigurări care acum au fost încălcate mai ales în cazul Ucrainei. De asemenea, referendumul din Belarus a fixat și perioada în funcţie a lui Lukaşenko: până în 2035.
Belarus ar putea trimite trupe în Ucraina
- Tot legat de Belarus, o sursă de la Casa Albă citată de Washington Post susține că țara lui Lukaşenko ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a sprijini invazia rusă a țării. „Este clar că Minsk este acum o „extensie” a Kremlinului”, a spus oficialul administrației Biden sub rezerva anonimatului, precizând și că armata din Belarus se poate alătura invaziei încă de luni, 28 februarie.
- Președintele american Joe Biden va avea luni o conferință telefonică cu aliații și partenerii NATO pentru a discuta despre evoluțiile conflictului din Ucraina și pentru a coordona un „răspuns unit”, au spus luni oficiali ai Casei Albe. Discuția va avea loc la 18.15, ora României. Declarația nu precizează identitatea participanților la aceste discuții, care vor avea loc în aceeași zi în care Adunarea Generală a Națiunilor Unite va începe dezbaterea unei rezoluții de condamnare a invadării Ucrainei de către Rusia. De altfel, duminică, secretarul de stat al SUA Antony Blinken și omologii săi din G7 au „subliniat” „răspunsul unitar la invazia Rusiei”, într-un apel cu ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba, potrivit unui raport al Departamentului de Stat.
- Consiliul de Securitate al ONU a votat duminică pentru a discuta problema Ucrainei în Adunarea Generală a ONU, convocată pentru luni într-o sesiune specială de urgență din cauza blocajului care există între membrii permanenți ai Consiliului. Este pentru prima dată după 1982 când este convocată o sesiune extraordinară de urgență a Adunării Generale a ONU. În plus, este doar a 11-a oară când o astfel de sesiune a Adunării Generale a ONU este convocată din 1950 încoace. Săptămâna trecută, Rusia a recurs la dreptul de veto pentru a se împotrivi în Consiliul de Securitate unei rezoluții inițiate de Statele Unite de condamnare a Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Rusia deține, de altfel, președinția în exercițiu a Consiliului de Securitate.
Este „foarte probabil” ca Elveția să sancționeze Rusia și să înghețe activele rusești
- Aseară, o veste bună a venit și din partea Elveției. Președintele acestei țări, Ignazio Cassis, a declarat că este „foarte probabil” ca Elveția sancționeze Rusia și să înghețe activelor rusești din Elveția. Consiliul Federal, format din șapte membri, se va reuni luni și va analiza recomandările departamentelor de finanțe și economie, a spus Cassis la televiziunea publică elvețiană. Cassis a mai spus că neutralitatea Elveției trebuie păstrată și că țara este pregătită să-și ofere bunele oficii pentru diplomație, dacă discuțiile dintre oficialii ucraineni și ruși de la granița cu Belarus nu vor reuși.
- De cealaltă parte, Fondul suveran al Norvegiei își va vinde activele rusești, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, a anunțat premierul norvegian, Jonas Gahr Store. Fondul suveran de 1,300 miliarde de dolari este cel mai mare din lume. Activele sale rusești, care includ obligațiuni guvernamentale și acțiuni la aproape 50 de companii, valorau 2,83 miliarde de dolari la sfârșitul anului 2021, relatează The Guardian.
- Reuters scrie că sancțiunile impuse de UE și SUA au deja impact asupra economiei ruse, rubla înregistrând un minim istoric. Astfel, Rusia își va deschide luni piața financiară cu o întârziere de 3 ore, după ce rubla a scăzut până la o cotație de 119 ruble pentru un dolar (de la 80-90 ruble, cât era zilele trecute anterioare). Scăderea a venit în ciuda faptului că banca centrală a Rusiei a anunțat duminică o serie de măsuri pentru a sprijini piețele interne, după ce aliații occidentali au impus sancțiuni, inclusiv blocarea accesului unor bănci la sistemul internațional de plăți SWIFT. De asemenea, au fost impuse măsuri restrictive care limitează posibilitatea Băncii Rusiei de a-și folosi rezervele internaționale pentru a submina sancțiunile impuse. Dolarul a fost principalul beneficiar al tensiunii din jurul conflictului ruso-ucrainean, iar piețele financiare estimează ca Rezerva Federală a SUA să majoreze dobânda-cheie cu 25 de puncte de bază la întâlnirea sa din martie, nu cu 50 de puncte de bază la cât se așteptau anterior.
- Tot Reuters transmite că Rubla rusească scade cu aproape 30% în predeschiderea de luni, iar rușii fac cozi imense la bancomate pentru a retrage bani. Prețul țițeiului european se stabilizează la 100 de dolari (+5%), iar cel al cerealelor revine puțin, după creșterea fulminantă din primele zile de război.
Casa Albă a cerut Chinei să condamne invadarea Ucrainei de către Rusia
- Casa Albă a cerut duminică Chinei să condamne invadarea Ucrainei de către Rusia, în condițiile în care preşedintele rus Vladimir Putin a plasat forţele nucleare ruse în alertă maximă. „Nu este momentul de stat pe margine. Este momentul de a vorbi cu voce tare şi de a condamna acţiunile preşedintelui Putin şi ale Rusiei, care invadează o ţară suverană”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
- Un gest de disidență a venit din partea fostului ministru rus de externe, Andrei Kozîrev, care a spus că Vladimir Putin îl face să se simtă rău. „Nu știu ce s-a petrecut în capul lui”, spune Kozîrev, care susține că liderul de la Kremlin i-a fost prieten.
Ursula von der Leyen: Îi vrem (pe ucraineni) în Uniunea Europeană
- Într-un interviu pentru Euronews, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Ucraina este „una dintre noi și îi vrem (pe ucraineni) în Uniunea Europeană”. Șefa UE a făcut aceste declarații după ce Bruxelles-ul a anunțat duminică că va trimite armament Ucrainei, că va interzice mass-media de stat ruseşti în Uniunea Europeană, precum și intrarea tuturor avioanelor rusești în spațiul aerian european. „Avem un parcurs cu Ucraina care include, spre exemplu, integrarea pieței ucrainene în piața unică”, a anunțat Ursula Von der Leyen. „Avem și o strânsă cooperare pe rețeaua energetică, spre exemplu”, a adăugat ea. „Avem atât de multe domenii în care lucrăm foarte strâns împreună și, într-adevăr, de-a lungul timpului, sunt de-ai noștri. Ucrainenii sunt de-ai noștri și îi vrem în Uniunea Europeană”, a spus șefa executivului comunitar.
- Google a dezactivat temporar serviciul Google Maps în Ucraina. Compania a luat măsura dezactivării temporare a Google Maps și a informațiilor live despre cât de aglomerate sunt unele locuri precum magazinele și restaurantele din Ucraina, pentru a menține siguranța comunităților locale, și după consultarea autorităților regionale. Marile companii de tehnologie, inclusiv Google, au declarat că iau noi măsuri pentru a proteja securitatea utilizatorilor din regiune.
- Meta a eliminat o rețea de aproximativ 40 de conturi de Facebook și Instagram care operau din Rusia și Ucraina și care vizau personalități publice din Ucraina, inclusiv oficiali militari, politicieni și un jurnalist, scrie Reuters.
- Un avion al companiei ruseşti Aeroflot, care circula de la Miami la Moscova, a încălcat, duminică, interdicţia de a circula în spaţiul aerian canadian, iar Ministerul Transportului din Canada a anunțat că deschide o investigaţie în acest sens.
- Peste 90% dintre ucraineni spun că îl susțin pe președintele Zelenski, potrivit unui sondaj realizat de grupul Rating Sociological în acest weekend. Conform datelor compilate de la două mii de respondenți din toată Ucraina, 91% dintre respondenți au declarat că îl susțin pe Zelenski, doar 6% au spus că nu îl susțin și 3% au rămas nehotărâți. Sprijinul față de președinte și poziția sa de a-și apăra țara este în creștere de trei ori față de decembrie anul trecut. De notat că locuitorii din Crimeea și zonele controlate de rebeli din estul Ucrainei au fost excluși din sondaj. Întrebați despre șansele ca Ucraina să poată respinge asaltul rusesc, 70% au spus că cred că este posibil.
Premiul pentru idiotul zilei
- Premiul pentru idiotul zilei a fost câștigat de președintele de extremă dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, care l-a ironizat duminică, într-o conferință de presă, pe președintele ucrainean Zelenski, spunând că ucrainenii și-au pus speranțele în mâinile unui comediant. Bolsonaro a refuzat să condamne invazia Rusiei și a declarat că Brazilia va rămâne „neutră” în conflict, adăugând că Brazilia și Rusia sunt „practic națiuni frate”. „Nu vom lua parte, vom continua să fim neutri și vom ajuta cu tot ce este posibil”, a spus Bolsonaro. „O mare parte a populației Ucrainei vorbește rusă”, a mai spus președintele extremist al Braziliei.
- Ambasada SUA în Ucraina a emis o nouă alertă pentru cetățenii americani pe care îi îndeamnă să părăsească țara, precizând că situația este impredictibilă și a îndemnat la prudență maximă în ce privește alegerea rutelor de ieșire din Ucraina. Americanii sunt sfătuiți să aleagă România, Ungaria și Slovacia, în condițiile în care rutele de la granița cu Polonia și Moldova sunt cele mai solicitate, timpul de așteptare ajungând chiar la 30 de ore.
- În rest, să știți că voluntarii și specialiștii IT de la Code4Romania au lansat DOPOMOHA, platforma utilă ucrainenilor care au nevoie de informații despre cum intră în țara noastră. DOPOMOHA în limba ucraineană înseamnă AJUTOR!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.