Foto: Pal Szilagyi Palko/ Alamy/ Profimedia
Se știe că în lume, după cum au analizat cei mai luminați membri ai săi, o societate se poate defini în două feluri: prin ceea ce permite și prin ceea ce interzice. Tot astfel, un cetățean într-o comunitate vie are dreptul de a-și îndeplini o dublă datorie: de a se supune, dar și de a pune la îndoială legile și regulile unei comunități, sau a unei societăți. O societate în care cetățeanului îi este permisă doar una și nu și cealaltă este o comunitate care se distribuie „într-una dictatorială, sau într-una de tip anarhist” (A. Manguel).
Am impresia că într-o mare măsură cetățenia și comunitatea clujeană sunt din ce în ce mai mult constrângere și interdicții directe sau indirecte. Atmosfera și ambientul din acest oraș au devenit irespirabile, sufocante. Mai întâi, este vorba de o constrângere indirectă din cauza traiului scump în Cluj-Napoca, deși primarul a afirmat, în repetate rânduri, sentențios și grav, că această scumpete face parte din legile pieței, ale cererii și ofertei. Poate că parțial are dreptate. Pe de altă parte, el nu are dreptate atunci când a impus o serie de interdicții și constrângeri în oraș care „nu te lasă să trăiești”. De exemplu, în virtutea unor proiecte de amenajare urbanistică, „care iau ochii” fraierilor – proiecte inspirate de arhitecți precari în gândire și de sfătuitori „de plesneală”, dar infatuați, care la rândul lor au văzut, sau și-au imaginat orașe occidentale – au impus în tot centrul Clujului interdicții privind circulația și parcările. Întregul spațiu central este cenzurat și blocat de stâlpi, dar și de alți „stâlpi”, cei în uniforma galbenă a celor din poliția locală. Aceștia avertizează, plini de importanță de la înălțimea funcției lor, pe cetățenii „neconformi” că li se ridică mașinile și vor fi aspru amendați.
Societatea restricțiilor este semnalizată și de acești polițiști care populează în număr mare străzile orașului, cu fețe spăimoase, impasibile, cu cascheta trasă pe frunte, cu priviri de oameni ajunși în funcții publice. Acești supraveghetori contra-actuali validează în mod evident interdicțiile și constrângerile. Pe de altă parte, este bine că supraveghează „legea și ordinea” din oraș, dar se știe că toate constrângerile trebuie să fie dublate în mod inteligent de soluții alternative, permisive care s-ar traduce prin locuri de parcare, pasaje, refugii, inele care să înconjoare și să descongestioneze centrul orașului, spații de respirație etc. Astfel se construiește o societate disciplinată, civilizată și cu dreaptă măsură, pe care trebuie să o gestioneze o primărie atât de autopremiată și mai ales atât de narcisistă.
Ne-a introdus toate artificiile și toată stilistica organizării spațiului urban din centrul Clujului care nu sunt altceva decât niște ridicole exerciții de futilitate. Toate acestea se doreau doar o imitație și o pastișă după orașele din Occident pe care marii edili ai Clujului le-au văzut, dar nu au înțeles mai nimic din rostul lor. Este greu de explicat existența unei mulțimi de bănci și scaune fixate pe marginea carosabilului pentru că cei care se așază pe ele doar inspiră aerul toxic emanat de multitudinea eșapamentelor din traficul supraaglomerat din Cluj. N-am înțeles retorica gureșă și ... guralivă față de iconoclasmul statuilor din oraș.
Constrângerile și interdicțiile supravegheate în stil milițienesc ne aduc aminte de vremurile comuniste. Repet, într-o societate democratică, constrângerile și interdicțiile ar trebui să fie dublate de alternative de relaxare, de reguli larg împărtășite și asumate de comunitatea umană și nu de potemkiade, de reguli și restricții impuse de ambiții și infatuări imature, pe negândite și pe nerumegate. Toate acestea nu „îngăduie Paradisului să existe, chiar dacă locul nostru va fi Infernul” (L.J. Borges).
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.