Foto: Guliver Getty Images
În această săptămâna o am ca invitată pe Antonia Colibășanu, analist geopolitic de marcă la Geopolitical Futures, unde colaborează îndeaproape, în calitate de Chief Operations Officer, cu fondatorul acestei instituții, cunoscutul geostrateg și analist George Friedman.
RC: Antonia, mulțumesc că ai acceptat invitația mea. Continuăm să trăim vremuri foarte interesante. După perioada războiului rece, când tensiunile dintre Est și Vest crescuseră foarte mult, odată cu căderea "cortinei de fier" a urmat o perioadă de relaxare a relațiilor internaționale, pentru ca, acum, din nou, să fim martorii unor tensiuni internaționale renăscute. Putem vorbi de o periodicitate a reconfigurarilor globale majore?
AC: Sigur că da, și există două modele pe care le putem lua în calcul. Pe de o parte, avem modelul economic. Cumva, economia ne dictează direcția în care merge societatea și dezvoltarea socială. Există ciclicitatea în economie și, pe acest fundament, există și o ciclicitate politică. Ținând cont de acestea, putem vedea cum a evoluat economia mondială după cel de-al doilea război mondial. Sigur, pe calupul războiului rece, pe două modele de integrare concurente…
RC: Te referi la cel comunist și cel capitalist?
AC: Da, la cel condus de URSS și grupul sau de aliați și la grupul similar condus de SUA. Două modele total diferite, filozofic vorbind, și care, economic, se aflau în competiție. Al doilea model mare, pe lângă cel economic, este cel al gândirii filozofice, care pleacă de la ideea renascentismului periodic și a renașterii ideii naționaliste. Există cicluri istorice în care națiunea, chiar dacă nu s-a denumit ca "națiune", ci că sentiment de apartenență la o anumită comunitate, a provocat suișuri și coborâșuri în istorie, influențând evoluția imperiilor, generând forme de asociere care s-au asemănat imperiilor și așa mai departe.
Sigur că cele două modele menționate, economic și de gândire filozofică, interacționează unul cu celălalt pentru că, până la urmă, ele definesc societatea. Și, dacă e să studiem viitorul, geopolitic vorbind, trebuie să le trecem prin ceea ce este fundamental, și anume geografia. Cea care ne definește, trasând niște linii largi de model de dezvoltare socială, cu economicul care vine din geografie, căci depinde de resurse și modul în care sunt percepute ele, și, în final, pe care se construiește ideea filozofică/politică. În momentul de față, ne aflăm într-un moment în care războiul rece are o nouă formă, sau, mai precis, statul-națiune devine mult mai vizibil decât a fost în perioada ce a urmat războiului rece, când toată lumea vorbea de globalizare și de "satul global".
RC: Deci tu spui că există o ciclicitate a resurgenței sentimentelor naționaliste, care explică, pe lângă evoluțiile economice, și această periodicitate a tensiunilor care apar la nivel internațional. Însă aș remarcă faptul că, pe lângă aceste fenomene ciclice, există și anumite evoluții ireversibile, care nu au un caracter ciclic. Și mă refer de exemplu la emergența Chinei ca o putere globală. Din acest motiv, aș specula că, în acest tablou global, inclusiv astfel de evoluții au un rol, poate chiar de a amplifica ciclicitățile.
AC: Merită amintit faptul că nu este pentru prima dată când China este o putere regională majoră și chiar cu aspect pe alocuri de putere globală. Nu este prima dată când China ne arată că e capabilă să își învingă problemele interne și să meargă în direcția creșterii puterii ei în arena internațională, în primul rând regională. Același lucru se întâmplă și cu alte state, precum Rusia, pe care o vedem mai bine pentru că este mai aproape și pentru că ciclurile în care funcționează sunt ceva mai scurte.
Sigur că există elemente neciclice. Unul dintre elementele profund neciclice care stă la bază resurgenței unora dintre aceste puteri este apariția noilor tipuri de resurse. Resursa umană capătă o importanță deosebită, nu atât din cauza elementului demografic, cât din cauza faptului că provoacă progres tehnologic mai mult decât provoacă resursa primară.
RC: Adică prin resursa umană te gândești la resursa de inteligenta…
AC: Exact! Ea a stat la baza inovației tot timpul, însă în momentul de față, a avea resursa umană de calitate este un avantaj competitiv cu mult mai important decât era acum câteva decenii.
RC: Stăteam de vorbă cu un antreprenor din România care a introdus automatizarea în propria fabrică pentru a crește eficiența prin scăderea numărului de angajați. "Știi care e paradoxul?" îmi spunea el. "Am redus numărul de oameni, dar acum sunt cu mult mai dependent de cei care au rămas decât eram față de toți cei vechi. Dacă unul din ei lipsește, mi se oprește o întreagă linie de producție." Despre asta vorbim în esență, nu?
AC: Da, exact despre asta.
RC: Vorbind despre resurse… nu crezi că un alt fenomen neciclic important este scăderea resurselor naturale? Și aici vedem un alt element care poate contribui la creșterea tensiunilor geopolitice.
AC: Exact, și vedem un fel de compensare. Lipsa de resurse naturale crește importanța resursei umane în găsirea de alternative.
RC: Ciclicitatea statutului de putere regională de care vorbeai, de exemplu în cazul Chinei, presupune că în viitor, la un moment dat, evoluția actuală s-ar putea reversa? Crezi în acest lucru?
AC: Este în natura umană să se întâmple așa ceva. Dar trebuie să avem în vedere geografia. China este o putere pe un continent. Are ieșire la Oceanul Pacific, dar cu anumite limite care condiționează fluxurile comerciale, altminteri foarte importante pentru ea. Aceste elemente condiționează la rândul lor modul în care China își vede sistemul de securitate. În zona de nord-vest este un relief mai mult sau mai puțin arid, care pune și el probleme. Și sfârșim cu un sistem continental și cu unul de coastă, două sisteme într-un sistem, care în momentul de față funcționează destul de echilibrat, însă cu problemele social-politice aferente. Cea mai mare putere globală a momentului este SUA, o putere care este asociată unui continent prin prisma poziției dominante pe care au o au în America de Nord. Iar dependențele SUA de vecini, și chiar de lume, sunt mult mai mici. Să nu uităm că SUA a contribuit la crearea sistemului securitar pe care îl avem în momentul de față, beneficiind de ieșirea la cele două oceane. În consecință, sistemul de securitate global este asigurat de SUA.
RC: Este de așteptat ca această ciclicitate a puterii să afecteze și SUA? Pentru că există un curent de opinie care constată un declin al puterii SUA la nivel global.
AC: Da și nu. Sigur că în momentul în care există mai multe puteri regionale, importanța SUA la nivel global scade. Însă, având în vedere geografia, SUA reușește să fie o putere dominantă. Dacă la un moment dat va apărea un eveniment care să modifice geografia SUA astfel încât să nu mai poată domina un continent, atunci influența SUA se va reduce la aceea de putere regională.
RC: Te rog să elaborezi un pic aici. De unde provine avantajul geografic al SUA atunci când spui că este un continent? Până la urmă și China și Rusia sunt țări cu întindere geografică foarte mare.
AC: Oceanele. Accesul la practic toate oceanele și graniță naturală pe care o reprezintă ele. Faptul că SUA se simt mult mai protejate securitar în aceste condiții.
RC: Ceea ce s-a văzut și în cel de-al doilea război mondial…
AC: Exact. Iar în momentul de față, armată americană se concentrează pe susținerea sistemului de securitate în primul rând în apele globale. Un demers cu strânsă legătură economică, în condițiile în care transportul maritim rămâne cel mai ieftin mijloc de transport. China, de exemplu, de abia acum a început să investească în securitatea propriilor fluxuri comerciale.
RC: Și totuși mă intrigă ceva când vine vorbă de SUA. În momentul de față, sub președintele Trump, există tentația renunțării la soft-power în diplomația globală și, în paralel, tentația de a pune mai mult accent pe hard-power. SUA se retrage din tratate internaționale, dar își crește cheltuielile militare. E corect ce spun?
AC: Este expresia creșterii protecționismului la nivel global. Sau a naționalismului-în funcție de perspectiva pe care o luăm. Pe de o parte, e un răspuns la ce s-a întâmplat după 2008, când am intrat într-o nouă perioadă istorică după criza financiară. Pe de altă parte, asistăm la o resurgență a puterilor regionale, Rusia și China. În aceste condiții, America reacționează. Trebuie să implementeze niște politici economice care să rezolve o serie de probleme sociale interne, în timp ce resurgența puterilor regionale necesită o abordare specifică din punct de vedere securitar.
Nu cred că SUA a renunțat la soft power. Investiția în acest instrument încă există. Doar că, văzând mai mult hard power din partea SUA ca răspuns la anumite evoluții geopolitice și fiind martorii unui discurs mai puțin obișnuit pentru un președinte al SUA, mai puțin elitist, suntem tentați să vedem o altfel de America, mai dezinteresată de problemele lumii și mai interesată de problemele ei. Și nu e așa! Aș spune că dimpotrivă.
Dacă ne uităm la ultimul an, America a venit în Europa într-un alt mod, specific președintelui Trump, dar însoțit și de elita militară, ceea ce a produs un NATO mai vivace. Ba mai mult, avem și o Europa care se trezește militar ca reacție la mesajele venite din SUA.
RC: De acord, dar trezirea militară a Europei pare să nu mai pună mult preț pe relația cu SUA. Se vorbește de armată europeană, comandament european…
AC: Armată europeană eu o văd ca pe un vis frumos, un deziderat menit să unească politic Europa și să crească motivația tuturor națiunilor europene de a investi mai mult în armată. Când spun o Europă mult mai interesată de subiectele militare mă gândesc în primul rând la o Germanie care, pentru prima dată după cel de-al doilea război mondial, își propune să aibă un plan strategic militar. Mă gândesc la Franța, care investește mai mult în zona securitara. Deci marile puteri europene se trezesc. Dar oricât de "măreț" ar gândi Vestul Europei, locul lui nu poate fi decât în NATO.
RC: Revenind la ideea ciclicității… dacă o acceptăm, atunci cred că s-ar cere pusă următoarea întrebare: "Înseamnă aceasta că avem și o ciclicitate a conflagrațiilor mondiale"?
AC: Acesta este marele semn de întrebare pe care ar trebui să ni-l punem în momentul de față în Europa, în primul rând la nivelul elitelor. Da. Răspunsul este "da". Pentru că din probleme socio-economice se nasc problemele politice, care apoi pot degenera în conflicte armate. Presupun că suntem suficient de maturi, cel puțin în Europa, ca să nu mai ajungem acolo.
RC: Deduc din ce spui că o eventuală scânteie tu o vezi mai degrabă venind din Europa.
AC: Da. Iată de ce. În Europa, problemele socio-economice sunt mai apropiate de geografia locului, a comunității. În Europa avem Balcanii și avem frontieră de est. Vorbim de probleme suprapuse, de conflicte care au stat mocnind, pentru că nu a existat interes ca ele să iasă la suprafață, din motive economice. Lucrurile stau un pic altfel astăzi, pentru că am fost afectați de criza economică, UE nu a reușit să dea un impuls politic unitar pentru rezolvarea problemelor sociale apărute după criză, ne confruntăm cu două tipuri de fragmentare, una la Est la Vest. Cea din Vest, de Brexit, dintre restul populației primul rând de de mijloc, ale cărei probleme nu le înțelege.
Citiți continuarea interviului pe site-ul autorului.Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.