ShoeBox. Cum poți schimba o viață cu ajutorul unei cutii

Într-o zi de iarnă, Valentin Vesa, un tată din Cluj, a deschis o cutie în care se aflau un telefon și un bilet. „Dacă vreodată te simți singur și nu ai cu cine vorbi, dă-mi un telefon. Am fost și eu așa și ani de zile nu îmi doream decât să vorbească cineva cu mine și să mă întrebe dacă mi-e foame sau sete”. 

Rândurile din cutie spuneau tot ceea ce își dorise, odată, un copil crescut într-un centru parental să audă. Un fost SOS, pierdut demult într-o mare de oameni, se întorcea peste ani într-o mare de cutii sub forma unui semnal care pâlpâie a speranță. Pentru altcineva, pentru un alt suflet rătăcind pe lume, în căutarea unei insule de omenie.

Este doar una dintre zecile de mii de cutii care au trecut pe la Valentin Vesa în drum spre casele unor copii necăjiți. El este cel care a deschis, în urmă cu nouă ani, cutia omeniei din care s-au ridicat spre lume generozitatea, empatia, implicarea, grija. Cutia încărcată cu un bagaj atât de valoros nu este cine știe ce, în dimensiunile ei fizice. Este doar o cutie de pantofi. A shoebox. 

ShoeBox este proiectul prin care românii pot trimite, de Crăciun, un cadou copiilor defavorizați din toată țara. În prima jumătate a lunii decembrie, donatorii au pus în cutii alimente neperisabile, haine, jucării, rechizite sau decorațiuni, toate noi. Au scris o felicitare, au cumpărat hârtie frumoasă de împachetat, au trecut pe un bilețel vârsta pentru care sunt potrivite obiectele, dacă sunt pentru băieți sau pentru fetițe. 

Au dus cutia la un centru de colectare ShoeBox, unde voluntarii le-au luat în evidență, le-au lipit și le-au etichetat. Până de Crăciun, acești oameni le vor trimite către mii de copii nevoiași. ShoeBox înseamnă astăzi 300 de centre de colectare, răspândite prin România și alte 16 țări, și nenumărați voluntari care fac liste de cazuri sociale, sortează, împachetează, încarcă, transportă, livrează. Însă totul a pornit în 2006 de la două cutii și niște părinți care au vrut să își învețe băiețelul de trei ani și jumătate o lecție de viață: cum să se gândească și la ceilalți.

Cadoul din cutia de pantofi

Au umplut două cutii cu haine și jucării și, împreună, cu o altă familie care avea un copil de aceeași vârstă le-au oferit unor copii ai străzii. Înțelegerea pe care au făcut-o cu cel mic a fost ca acesta să rămână secretul lor și să nu se laude că au făcut un bine. Copiii însă nu pot ține secrete, așa că băiețelul le-a povestit colegilor de grădiniță. „Aflând părinții de la grădiniță, au întrebat: Ce ONG aveți, ce organizație aveți? Vrem și noi să participăm... Ce organizație, că eram doi părinți care au dus niște cutii... Anul următor am încercat să ne organizăm și să punem pe status la Yahoo Messenger, cum era atunci: adunăm cutii pentru copiii orfani din județul Cluj, dar nu intra nicicum în numărul de caractere pe care le permitea Yahoo. Ne-am gândit cum să-i spunem”, spune Valentin Vesa. 

Soția s-a și-a amintit de cutiile cu ajutoare care ajungeau din străinătate în România după Revoluție și a venit cu numele „ShoeBox”. Ca totul să fie pe înțelesul tuturor, i-au spus „ShoeBox, cadoul din cutia de pantofi”. Peste ani, aveau să înregistreze numele la OSIM, dar până atunci, au reușit, în 2007, să strângă și să trimită 512 cutii. „După 2 ani, am înregistrat domeniul ShoeBox.ro și, pentru că lucrez în social media, am zis hai să facem o pagină de Facebok. Am făcut-o în 2011 și de acolo a luat foc.”

Rețeaua omeniei

Au început să se înscrie din ce în ce mai mulți voluntari. Oamenii au început să-i sune ca să le spună că vor să organizeze centre de colectare. În sedii de firmă, malluri, cămine culturale, cămine studențești au apărut spații unde donatorii pot aduce darurile pentru copii. Anul trecut au fost trimise oficial, prin ShoeBox, 40.000 de cutii cu daruri. Neoficial, numărul acestora se apropie de 100.000, spune Valentin Vesa, întrucât nu toate centrele trimit raportări. „Oamenii ne semnalează cazurile. Se face sincronizarea să nu suprapunem listele. Numai Dumnezeu știe cum reușesc să nu se suprapună. Destinatarii noștri principali nu sunt copiii instituționalizați, ci cazuri semnalate de oameni. 

Copiii trebuie să înțeleagă că darul nu vine de la un Magic Santa, ci că este un efort real pe care cineva l-a făcut special pentru ei. Or să știe că, atunci când le-a fost rău, nu a venit Moș Crăciun și le-a aruncat o pungă cu dulciuri. Ci au venit niște oameni care au petrecut două săptămâni ca să le facă o cutie special pentru ei

De foarte multe ori, e cineva care locuiește în bloc cu familia respectivă, vrea să facă un bine, dar are o jenă. Nu vrea să se ducă să le bată la ușă și să le spună: „Crăciun fericit, știu că sunteți săraci”, ci vin la noi: Am o familie pe scara blocului, nu vreau să se simtă prost. Primesc cutii, iar voluntarii noștri bat la ușă și spun: Crăciun fericit pentru copiii dumneavoastră”, spune Valentin Vesa. În spatele acestei uriașe mașinării logistice nu se află nicio asociație sau fundație, ci doar eforturile unor voluntari. Volumul de muncă este uriaș, de la găsirea cazurilor până la împachetarea cadourilor și tocmai de aceea voluntarii nu își permit să îl facă decât o singură dată pe an, înainte de Crăciun.

Când copiii primesc darurile nu li se spune niciodată că acestea sunt de la Moș Crăciun. Ci de la alți copii și de la părinții lor care au petrecut timp și au cheltuit bani, s-au gândit ce obiecte să aleagă și ce culoare să aibă hârtia de împachetat. „Trebuie să înțeleagă că nu vine de la un Magic Santa, ci că este un efort real pe care cineva l-a făcut special pentru ei. Copiii ăștia trebuie conștientizați pentru că, atunci când o să crească, sămânța asta o să rămână în ei și, mai departe, or să facă același lucru. Pentru că or să știe că, atunci când le-a fost rău, nu a venit Moș Crăciun și le-a aruncat o pungă cu dulciuri. Ci au venit niște oameni care au petrecut două săptămâni ca să le facă o cutie special pentru ei”, crede Valentin Vesa. El și soția sa se întâlnesc și astăzi cu copiii cărora le-au dus pentru prima dată cadouri. 

Primii copii care au primit cutiile au terminat deja facultatea

Printre ele, două tinere dintr-un centru parental care au terminat deja facultatea. „Au zis: foarte mult ne-a ajutat faptul că cineva a venit la noi. Soția mea le-a plătit consultațiile la oftalmolog că se uitau amândouă crucis. Și când am întrebat acolo, au zis nu are nimeni bani de așa ceva, ăstia n-au văzut oculist în viața lor. Și le-am făcut ochelari și amândouă văd bine, lucrează la computer, una dintre ele s-a căsătorit, cealaltă urmează să se căsătorească”, spune Valentin Vesa, arătând care este adevărată miză a cutiei.

Câteva haine și jucării nu vor reuși să salveze un copil lovit de soartă de la sărăcie. Nu îi vor oferi o viață mai bună. Însă acolo, sub capacul cutiei, stau o fărâmă de speranță și o poartă întredeschisă către lume. Foarte mulți dintre donatori aleg să își treacă în felicitare datele de contact, iar unii dintre ei ajung să aibă un loc în viața copiilor cărora le-au trimis, odată, un cadou.

Noua regulă: toate obiectele trebuie să fie noi

Însă pentru ca acest lucru să funcționeze, cutia trebuie să conțină un dar adevărat, lucruri oferite din inimă, care să îi bucure cu adevărat pe copii. Tocmai de aceea, Valentin Vesa a impus din acest an regula ca toate obiectele oferite să fie noi, cu etichetă. „În primii ani, toate cutiile se duceau gata sigilate. Foarte multe dintre cutiile aduse erau cu gunoaie. Și când am văzut că oamenii nu înțeleg că a-i face unui copil sărac un cadou nu înseamnă să îți faci curățenie de iarnă și să arunci toate gunoaiele într-o cutie, am făcut o regulă nouă: toate cutiile se aduc deschise. Lucruri folosite, dar spălate, călcate, împăturite. Deși a scăzut procentul de gunoaie, ele au existat în continuare într-un număr inacceptabil. Din acest an, am impus ca regulă ca toate obiectele să fie noi, cumpărate din magazin”, spune Valentin Vesa.

Când apăream, copiii se uitau la noi ca la niște zei. Foarte mulți dintre ei, cei sub 12 ani, nici măcar nu vorbesc. Așa sunt de uimiți. Copilul primește cutia în mânuță și nu-i vine să creadă că e doar a lui, că nu trebuie să împartă cu nimeni

Cei mai mulți dintre donatori au înțeles însă ideea, iar unii fac mai mult decât să aducă la centru niște lucruri. Ci devin ei înșiși voluntari care se ocupă de găsirea cazurilor, de colectare, de împachetare, de încărcare, de livrare. Pentru că foarte multe dintre datele primite de la Direcțiile de Protecție Socială nu erau actualizate, ShoeBox nu se mai bazează pe informațiile oferite de stat pentru a găsi copii în nevoie. Și nu doar de lipsă de actualizare este vorba.

„Ne-am dus în foarte multe cămine de copii, în case parentale, în care ni s-a comunicat: Nu veniți, că totul e în regulă. Și după ce totuși ne-am dus, că pentru mine nu contează ce îmi spui, eu mă duc să văd cu ochii mei, am dat de femeia de serviciu și de paznic care au spus: Haideți, măi, intrați, că ăștia abia vă așteaptă, n-au mâncat de două zile. Au vorbit cu ceilalți de alt cămin la care ați fost și vă așteptau. Când apăream, copiii se uitau la noi ca la niște zei. Foarte mulți dintre ei, cei sub 12 ani, nici măcar nu vorbesc. Așa sunt de uimiți. Copilul primește cutia în mânuță și nu-i vine să creadă că e doar a lui, că nu trebuie să împartă cu nimeni, sunt niște momente...Toți voluntarii, după ce împart o cutie devin recidiviști. Îmi spun: Știi ce m-a convins pe mine cel mai mult? Nu că am făcut cutia, ci reacția copilului ăluia când i-am dat cutia. M-a topit”, spune Valentin Vesa.

Daruri de neprețuit

Voluntarii ShoeBox au grijă ca, atunci când se duc într-un loc cu mai mulți copii, să aibă grijă să aibă daruri pentru absolut toți. Dacă numărul cutiilor nu este egal cu cel al beneficiarilor, preferă să facă cale întoarsă. „Îl distrugi pe copilul ăla dacă nu îi duci cadou, preferăm să mai punem bani de la noi și să mai facem niște cutii”.

ShoeBox nu acceptă niciodată donații în bani, ci doar în obiecte. Obiecte care arată grija și timpul pe care le-a investit un om pentru a face un dar din inimă. Iar unele cadouri pe care le-a văzut fondatorul ShoeBox sunt de neprețuit. Își amintește de povestea unei fetițe orfane de mamă, care locuia cu bunica într-o localitate de lângă Cluj. Tată ei lucra în Spania și i-a trimis, în 2012, 100 de euro ca să își cumpere cizme. Pe când se întorcea cu cizmele de la magazin, fetița a trecut pe lângă centrul de colectare. Valentin Vesa dădea zăpada din curte pentru a face loc microbuzului ce trebuia să ducă cutiile. Fetița a văzut agitația și a întrebat ce e acolo. Valentin Vesa i-a povestit. „Ea a început să lăcrimeze. Și mi-a spus: cizmele astea vechi mai pot să reziste, dar îți dau cizmele astea noi pentru o fetiță care poate că nu își permite. Mi le-a dat în cutie, era și bonul acolo”, spune acesta. Anul trecut s-a întâlnit cu tatăl fetiței care a fost atunci foarte supărat că fata lui a rămas fără cizme. „Mi-a spus: La început am zis: Tulai doamne, amărâta, a prostit-o careva și i-a luat banii ca donație! Dar când am văzut despre ce e vorba așa sunt de mândru de ea că a făcut gestul ăla atunci. Copil la 12 ani să aibă atâta conștiința de sine”.

Este doar una dintre poveștile care stau în spatele unei cutii de carton. O cutie care poate să schimbe povestea omului pe care îl întâlnește.

Fotografii preluate de pe pagina de Facebook ShoeBox

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp