Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Corporatistul la cumpăna dintre ani. La ce visează oamenii din birourile de sticlă

Când eram copil acasă, de Revelion, mama făcea o mare plăcintă de brânză dulce, moldovenească, în care pitula o monedă de 5 lei dintr-aceia comuniști. Cu toții munceam din greu masticatorii până în buza comei diabetice, doar doar vom găsi bănuțul care avea să ne aducă noroc în anul ce ședea să înceapă.

Aveam și un ritualul benign, mult iubit, de a ne pune o dorință mai cu dichis pe care ne-o doream îndeplinită. Tata cumpăra, mai face asta și azi de Anul Nou, câte patru lozuri în plic cu nădejdea mereu reînnoită că un singur bilet câștigător avea să îndeplinească en gross toate dorințele trecute și viitoare de Anul Nou ale familiei.

Nu eram desigur singurii. Constat că obiceiul de a te înnoi în gând cu un lucru sau o abilitate pe care nu le ai e aproximativ universală. Prin extensie, de Anul Nou luăm hotărîri dramatice. De la miezul nopții, mă las de fumat, intru la regim ca să slăbesc, nu mai beau niciun pahar, încep să învăț engleză, franceză sau chineză.

De la anul voi fi un om mai bun, mult mai bun, de care să mă mândresc, voi fi atât de spectaculos în transformarea mea, încât abia mă voi recunoaște, iar gândul ăsta îmi gâdilă orgasmatic hipofiza până când, ostenit de intensitatea reveriei, cad leneș în tristețea iremediabilă a zilei de azi care nu este încă, trădătoarea, prima zi a Anului (Omului) Nou.

Odată, la o vizită de vânzare, managerul suedez al unui lanț de săli de sport pentru corporatiști m-a invitat la o sesiune de antrenament cu un specialist, însă te rog mult, îmi zice el, nu veni în primele trei săptămâni din an, fiindcă avem un vârf de trafic: toți petrecăreții care s-au jurat cu lacrimă de Moet și jale de sarmale, se bulucesc către mirajul unui trup perfect. Accesul de adrenalină și interes se sublimează însă fără urmă în trei săptămâni, fără surpriză sau îndoială.

Am constat că termenul acesta de garanție este comun tuturor marilor decizii de Anul Nou. Pe nesimțite, omul nostru alunecă inexorabil în albia mare, așezată a ceea ce a fost, este și probabil va fi. Fiindcă omul nu se schimbă peste noapte doar pentru că a decis să o facă în forul său interior și fiindcă își dorește sincer și fierbinte asta.

Nici măgarul, dacă ar vrea să devină flamingo peste noapte doar pentru că întotdeauna a avut un suflet sensibil de artist, nu va reuși, oricât de mult și-ar jura că va da din urechi suav, grațios și roz. Noțiunea că un individ, și cu atât mai puțin o societate, poate decide, arbitrar, ca de mâine să fie un om nou, comportându-se altfel decât a făcut-o până atunci este naivă. Inerția comportamentală este cred, o forță fundamentală a universului social, încă insuficient studiată și recunoscută ca atare.

Companiile cu care lucrez, fac proiecții financiare elaborate, dar mereu predicate pe ideea amuzantă că „la anul” vor fi ceea ce nu sunt azi: mult mai eficiente, mai norocoase, mai productive și, nu în ultimul rând, mult mai iubite de către măria sa clientul.

Istoria personală este un erzaț de fatalitate, un vicariat teribil al determinismului, aproape infailibil.

De aceea, după miraculoasa vârstă de de 32 de ani, am încetat a-mi mai formula dorințe și rezoluții de Anul Nou. Coincidența ironică a făcut ca în exact acel ani să mi se împlinească fără a mai fi cerut ceva, de-a doldora, o mulțime de dorințe și decizii restante pe care le bănuiam utopice.

Am înțeles că Anul Nou e doar o convenție veselă, dar obositoare, și că pentru lucrurile mari orice mâine este de fapt nicicând cu amăgirea unui foarte curând.

Companiile cu care lucrez fac proiecții financiare elaborate, dar mereu predicate pe ideea amuzantă că „la anul” vor fi ceea ce nu sunt azi: mult mai eficiente, mai norocoase, mai productive și, nu în ultimul rând, mult mai iubite de către măria sa clientul.

Oameni incredibili de inteligenți, strategii de marcă se lasă confiscați de forma asta edulcorată de nebunie sinceră, urmată irevocabil de o amnezie cel puțin la fel de radicală, în care, cam pe la 21 ianuarie, totul revine la nivelul de energie dintr-o zi de luni, toamna pe la 8 am, adică următoarea haltă cerebrală la deal de Catatonia SRL.

N-ar fi bai, vorba molcom-stoică ardeleană, dacă acest macrou societal n-ar parazita și otrăvi un izvor oricum firav, acela al puterii de a te bucura de ceea ce ți se întâmplă și ceea ce ești azi.

Ești obez, e ok, nu ești singurul (eu sunt încă supraponderal). Vrei să slăbești, e ok, dar dacă îți propui să faci asta împotriva celui care ești azi, vei eșua caraghios. Dacă nu te placi planturos, nu o să te placi nici tras ca prin inel, fiindcă mașina infernală a dorințelor, este singurul perpetuum mobile posibil: când ai ajuns gâfâind în gara mult visată, începi să alergi după trenul viitoarei dorințe. În cele din urmă constați că, deși te-ai ars alergând după himera a ceea ce nu ești, ai ajuns cumva în același loc dezolant din care vei fi plecat, cam ca în Twilight Zone și atunci să te ții disperare existențială.

Anul acesta, în exercițiul de bugetare, am propus să facem scenarii, mai multe, trei, patru: conservatoare, ambițioase sau chiar nebunești. Dar dincolo de asta, am pus deseori întrebarea de „post-mortem” pentru planuri mărețe viitoare: Imaginați-vă că la anul prin noiembrie stăm iarăși în aceeași sală de consiliu iar planul nostru de azi a dat greș teribil, inexplicabil, colosal. Ce anume credem este probabil să cauzeze un astfel de eșec în ceea ce plănuim azi? Care este veriga cea mai slabă și ce am face diferit azi, dacă am ști ceea ce am putea ști la anul dacă planul nostru eșuează?

Formularea paradoxală generează emulație. Oamenii apelează imaginația și fantezia într-o manieră productivă și conștientizează blând și înțelepțesc vulnerabilitățile evidente pe care azi aleg să le treacă cu vederea. De multe ori realizează că slăbiciunile în cauză sunt mult prea intim legate de identitatea companiei și că nu are rost să-și imagineze că vor avea succes ignorându-le sau comportându-se ca și cum n-ar exista.

Un exercițiu sumar de post-mortem pentru orice decizie mare de schimbare a ceea ce suntem, nu numai de Anul Nou, este cel mai bun lucru pe care îl putem face dacă nu putem să rezistăm impulsului de a ne dori ardent să fim altcineva sau altceva decât ceea ce suntem.

Eu unul, condiționat melancolic de plăcinta moldovenească cu brânză dulce de Anul Nou a mamei, am continuat totuși să-mi pun o singură mare și mereu aceeași dorință de Anul Nou: să nu mai vreau să iau nicio decizie de Anul Nou.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu inteleg aceasta obsesie a "corporatistilor" in mediile romanesti. Poate ca cineva imi poate explica de ce articolul de sus este valabil doar pentru ei. Sau este doar o moda, sa speram trecatoare si ca, in viitor, articole asemanatoare se vor referi la toti angajatii/salariatii din Romania.
    • Like 0
  • Sa facem un prost-mortem la ceva ce se va întâmpla în septembrie anul viitor este pur si simplu o proiecție. Ca toate cele făcute de ceilalti corporatiști. Chiar dacă încercăm s-o numim altfel și să ne prefacem că suntem deasupra gloatei de visători mondiali, orice călătorie în timp, fie proiecție sau post-mortem, ne așează frumos in categoria om. Să speri la mai bine și chiar să crezi asta nu-i de colea, deci nu te jena s-o faci. Să ne imaginăm cum ar fi invers....
    • Like 0
  • Două chestiuni rezultă din cele scrise de Nicu Pană: unu - că numai filologii știu să scrie și poftesc la scris, doi - că măruntă compensație ar fi scrisul ăsta, pe lângă ocupațiunile serioase cum ar fi consumul de Moet la cumpăna anilor.
    • Like 0
    • @ Mihai Bosogea-Tudor
      Mulțumesc în primul rând pentru priveligeiul de a fi fost citit. În al doilea, și ultimul rând, mă declar perplex în legătură cu cele două concluzii. Le primesc însă ca la, rundele de feed-back din corporații, fără a le comenta, ca atare. M-am ocupat și eu, la filologie cu exercițiul amuzant, dar mereu ingrat, de a găsi sensuri și interpretări la ”ce a vrut autorul să zică în acestă poezie..” La teoria literaturii, disciplină grea, ni s-a spus că asta se cheamă, fancy, ilimitare simbolică, dar de bună seamă, autorul, care e ilimitat simbolic, este limitat în multe alte privințe.
      • Like 0
    • @ Nicu Pana
      Am fost abrupt. Erau doua observatii, una stilistică - ma amuza familiar cautarea baroca a metaforei filate in discursul dumneavoastra, cealalta psihosociala - nu inteleg de ce filologii se implinesc social in domenii economice. Evident, a doua era pura frustrare a mea. Cat despre articol, mi-a placut. Exersez de ani buni o gimnastica psihica nonaspirationala, ma realizez prin altii sau exersand mediocru dispretul intelectual.
      • Like 2
  • Cred ca una este dorinta si alta este o hotarare . Dorinta este ceva ce vrei sa se intample si nu depinde de tine , cred ca astfel de dorinte se pun la cumpana anilor . Hotararea, adevarat se ia in general "de luni" sau "de la anul", te priveste si tine de vointa ta . O dorinta e un vis frumos si nu face rau nimanui...cu hotararile e mai naspa . Odata cand se vorbea, doct, despre instanta suprema , despre liberul arbitru , despre fatalitate si despre pedeapsa mi-a venit urmatorul gand : Daca CINEVA ne contabilizeaza propriile hotarari si platim pentru fiecare esec ...ar fi cam nasol...
    • Like 1
  • Salut Nicu Pană ! dacă nu citeam articolul , uitam să-mi pun o dorință de anul Nou Nou .Ultima dată mi-am pus o dorință mai mult decît rezonabilă , de Anul Nou, în grădină la Dealul Negru , lîngă Omul de zăpadă , lângă Masa tăcerii a noastră , lîngă poteca străjuită pe o parte și alta cu lumînări în cutiuțe . Poteca dădea spre cabana nostră dragă și caldă , plină de viață , belșug , brad și căldură ! Am ales să întîmpinăm Anul Nou ,afară , ca în fiecare An Nou . Doar că de data aceia urma să intrăm în secunda 1 în UE ! Așa că Masa tăcerii care a fost masă reală ,din tr-un buștean mare de brad și 6 scaune aferente , tot din brad , ne aștepta cu bunătăți culinare și șampanie . Torța de învingător era ținută de Omul Drag , ceasul mergea , timpul trecea , pînă ce Anul Nou a venit ! Am uitat să-mi pun dorința cea mai arzătoare , luată cu treburi de pupat și șampanie de închinat , lîngă părinții actualului Patriciu Achimaș . Căci erau musafirii noștrii și vecinii noștri de proprietăți .Doar gardul ne despărțea .Cele două cabane erau luminate feeric , focul de tabără de la noi din curte ardea zdravă , după tradiție iar paharele de șampanie s-au golit ,tot după tradiție : la mulți ani , și ție și mie , la toată lumea ! Ura !!! Suntem în UE ! Am uitat s--mi pun dorința ! Ceasul a trecut ! În luna septembrie 2007 eram singură . De atunci am uitat să-mi mai pun o dorință de Anul Nou . Așa că atenție la măgarul din articol : orgasmic are dreptul să se bucure că , iată este flamingo ! CUM ? Simplu : prin MODIFICARE GENETICĂ , orice este posibil . Dar este imposibil să mai găsesc Anul Nou cînd am uitat să-mi pun dorința !
    • Like 1
  • Exista in imaginatia oamenilor dorinta perpetua de schimbare, daca n-am vrea sa fim mai buni, mai frumosi ,mai destepti, mai bogati......de ce am mai trai?
    • Like 0
    • @ Marcela Pojar
      Instinctul meliorist al rasei, este evident, indiscutabil. Am încercat să introduc o nuanță însă. Poate am ratat-o. Nu ajunge să-ți dorești ceremonial schimbarea și în general, cu cât mai dramatică este modificarea comportamentală dorită, cu atât mai improbabilă, fiindcă ”forța gravitațională” a ceea ce ești azi, te poate și te va strivi fără un efort supraomenesc și mult noroc :)
      • Like 0
    • @ Nicu Pana
      N-ați ratat nuanța. Doar că, probabil, dorința arzătoare a oamenilor de a crede în posibilitatea schimbării depășește (cu mult și de multe ori, aș zice eu, subiectivă fiind, firește) capacitatea ochilor de a da la o parte măntăluța roz care drapează frumos lucrurile. Speranța schimbării, până la urmă, generează progresul (și personal, și național sau al omenirii, în general). Dar metamorfozele mari și de azi pe mâine nu cred că pot fi luate în calcul nici de către cei mai voioși privitori ai jumătății pline a paharului. Și eu cred în transformare și am ajuns să mă conving că e posibilă, oamenii chiar se pot schimba. Numai că nu întru totul și nu peste noapte. Chiar dacă e noaptea Anului Nou. (Cu asta, răspund și doamnei Adriana Lung, care s-ar putea să mă creadă o pesimistă :))) )
      • Like 1
  • Ei, asta face parte din simptomatologia schimbării de an, s-ar putea chiar de când a scos omul nasul din peșteră. Căci, dacă se schimbă anul, musai să se schimbe și măgarul în flamingo. Cum altfel? Ar fi drept să recunoaștem că dorința de schimbare generează progresul. Cu o singură, mică, mică, infimă condiție: să nu rămână dorință. Altminteri... obezul rămâne obez, măgarul - măgar, fumătorul - fumător și toate celelalte. Și fiecare se străduiește să se accepte așa cum este și să-și găsească un cât de firav echilibru. Cu multă, multă strădanie și strângere din dinți. Până la următorul An Nou, când măgărușul va începe din nou să-și fluture grațios urechiușele roz și să-și reconsidere sufletul sensibil de flamingo...
    • Like 3
    • @ Mihaela Hură
      Se poate schimba ! Credeți-mă !
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult