Când eram copil acasă, de Revelion, mama făcea o mare plăcintă de brânză dulce, moldovenească, în care pitula o monedă de 5 lei dintr-aceia comuniști. Cu toții munceam din greu masticatorii până în buza comei diabetice, doar doar vom găsi bănuțul care avea să ne aducă noroc în anul ce ședea să înceapă.
Aveam și un ritualul benign, mult iubit, de a ne pune o dorință mai cu dichis pe care ne-o doream îndeplinită. Tata cumpăra, mai face asta și azi de Anul Nou, câte patru lozuri în plic cu nădejdea mereu reînnoită că un singur bilet câștigător avea să îndeplinească en gross toate dorințele trecute și viitoare de Anul Nou ale familiei.
Nu eram desigur singurii. Constat că obiceiul de a te înnoi în gând cu un lucru sau o abilitate pe care nu le ai e aproximativ universală. Prin extensie, de Anul Nou luăm hotărîri dramatice. De la miezul nopții, mă las de fumat, intru la regim ca să slăbesc, nu mai beau niciun pahar, încep să învăț engleză, franceză sau chineză.
De la anul voi fi un om mai bun, mult mai bun, de care să mă mândresc, voi fi atât de spectaculos în transformarea mea, încât abia mă voi recunoaște, iar gândul ăsta îmi gâdilă orgasmatic hipofiza până când, ostenit de intensitatea reveriei, cad leneș în tristețea iremediabilă a zilei de azi care nu este încă, trădătoarea, prima zi a Anului (Omului) Nou.
Odată, la o vizită de vânzare, managerul suedez al unui lanț de săli de sport pentru corporatiști m-a invitat la o sesiune de antrenament cu un specialist, însă te rog mult, îmi zice el, nu veni în primele trei săptămâni din an, fiindcă avem un vârf de trafic: toți petrecăreții care s-au jurat cu lacrimă de Moet și jale de sarmale, se bulucesc către mirajul unui trup perfect. Accesul de adrenalină și interes se sublimează însă fără urmă în trei săptămâni, fără surpriză sau îndoială.
Am constat că termenul acesta de garanție este comun tuturor marilor decizii de Anul Nou. Pe nesimțite, omul nostru alunecă inexorabil în albia mare, așezată a ceea ce a fost, este și probabil va fi. Fiindcă omul nu se schimbă peste noapte doar pentru că a decis să o facă în forul său interior și fiindcă își dorește sincer și fierbinte asta.
Nici măgarul, dacă ar vrea să devină flamingo peste noapte doar pentru că întotdeauna a avut un suflet sensibil de artist, nu va reuși, oricât de mult și-ar jura că va da din urechi suav, grațios și roz. Noțiunea că un individ, și cu atât mai puțin o societate, poate decide, arbitrar, ca de mâine să fie un om nou, comportându-se altfel decât a făcut-o până atunci este naivă. Inerția comportamentală este cred, o forță fundamentală a universului social, încă insuficient studiată și recunoscută ca atare.
Companiile cu care lucrez, fac proiecții financiare elaborate, dar mereu predicate pe ideea amuzantă că „la anul” vor fi ceea ce nu sunt azi: mult mai eficiente, mai norocoase, mai productive și, nu în ultimul rând, mult mai iubite de către măria sa clientul.
Istoria personală este un erzaț de fatalitate, un vicariat teribil al determinismului, aproape infailibil.
De aceea, după miraculoasa vârstă de de 32 de ani, am încetat a-mi mai formula dorințe și rezoluții de Anul Nou. Coincidența ironică a făcut ca în exact acel ani să mi se împlinească fără a mai fi cerut ceva, de-a doldora, o mulțime de dorințe și decizii restante pe care le bănuiam utopice.
Am înțeles că Anul Nou e doar o convenție veselă, dar obositoare, și că pentru lucrurile mari orice mâine este de fapt nicicând cu amăgirea unui foarte curând.
Companiile cu care lucrez fac proiecții financiare elaborate, dar mereu predicate pe ideea amuzantă că „la anul” vor fi ceea ce nu sunt azi: mult mai eficiente, mai norocoase, mai productive și, nu în ultimul rând, mult mai iubite de către măria sa clientul.
Oameni incredibili de inteligenți, strategii de marcă se lasă confiscați de forma asta edulcorată de nebunie sinceră, urmată irevocabil de o amnezie cel puțin la fel de radicală, în care, cam pe la 21 ianuarie, totul revine la nivelul de energie dintr-o zi de luni, toamna pe la 8 am, adică următoarea haltă cerebrală la deal de Catatonia SRL.
N-ar fi bai, vorba molcom-stoică ardeleană, dacă acest macrou societal n-ar parazita și otrăvi un izvor oricum firav, acela al puterii de a te bucura de ceea ce ți se întâmplă și ceea ce ești azi.
Ești obez, e ok, nu ești singurul (eu sunt încă supraponderal). Vrei să slăbești, e ok, dar dacă îți propui să faci asta împotriva celui care ești azi, vei eșua caraghios. Dacă nu te placi planturos, nu o să te placi nici tras ca prin inel, fiindcă mașina infernală a dorințelor, este singurul perpetuum mobile posibil: când ai ajuns gâfâind în gara mult visată, începi să alergi după trenul viitoarei dorințe. În cele din urmă constați că, deși te-ai ars alergând după himera a ceea ce nu ești, ai ajuns cumva în același loc dezolant din care vei fi plecat, cam ca în Twilight Zone și atunci să te ții disperare existențială.
Anul acesta, în exercițiul de bugetare, am propus să facem scenarii, mai multe, trei, patru: conservatoare, ambițioase sau chiar nebunești. Dar dincolo de asta, am pus deseori întrebarea de „post-mortem” pentru planuri mărețe viitoare: Imaginați-vă că la anul prin noiembrie stăm iarăși în aceeași sală de consiliu iar planul nostru de azi a dat greș teribil, inexplicabil, colosal. Ce anume credem este probabil să cauzeze un astfel de eșec în ceea ce plănuim azi? Care este veriga cea mai slabă și ce am face diferit azi, dacă am ști ceea ce am putea ști la anul dacă planul nostru eșuează?
Formularea paradoxală generează emulație. Oamenii apelează imaginația și fantezia într-o manieră productivă și conștientizează blând și înțelepțesc vulnerabilitățile evidente pe care azi aleg să le treacă cu vederea. De multe ori realizează că slăbiciunile în cauză sunt mult prea intim legate de identitatea companiei și că nu are rost să-și imagineze că vor avea succes ignorându-le sau comportându-se ca și cum n-ar exista.
Un exercițiu sumar de post-mortem pentru orice decizie mare de schimbare a ceea ce suntem, nu numai de Anul Nou, este cel mai bun lucru pe care îl putem face dacă nu putem să rezistăm impulsului de a ne dori ardent să fim altcineva sau altceva decât ceea ce suntem.
Eu unul, condiționat melancolic de plăcinta moldovenească cu brânză dulce de Anul Nou a mamei, am continuat totuși să-mi pun o singură mare și mereu aceeași dorință de Anul Nou: să nu mai vreau să iau nicio decizie de Anul Nou.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.