Sari la continut

De șapte ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Covid și de la capăt. Voi cum ați petrecut Ziua mondială a sănătății mintale?

bucuresti.

Foto: Getty Images

În copilărie, meseria de adult mi se părea imposibilă. Am crescut cu groaza că atunci când orologiul va suna ceasul maturizării și voi ajunge în situația de „a mă descurca“, voi eșua lamentabil. N-aveam ce trebuie, îmi lipseau cu desăvârșire niște abilități pe care le consideram esențiale: talentul mlădierii în relațiile cu ceilalți, capacitatea de a construi și întreține rețele de conexiuni utile, superputerea de a strecura cu naturalețe o șpagă sau tăria de a fenta coada și a sări peste regulile inventate „pentru ceilalți“. 

Priveam stupefiată toate cascadoriile pe care adulții din jurul meu le executau cu măiestrie pentru a acoperi nevoile de bază: hrana, îmbrăcămintea, adăpostul. O ladă de cartofi sau o canistră de benzină erau niște misiuni demne de James Bond: trebuia să fii mereu în stare de alertă, să spionezi oportunitatea, să câștigi de partea ta furnizorul, să găsești soluții secrete pentru depozitare, să-ți calculezi șansele de supraviețuire până la următoarea lovitură. Fiecare toamnă devenea o mișcare subtilă de rezistență, în care borcanele se transformau în adevărate produse de contrabandă: Daciamobilul alerga prin sate, ocolind gropile și Miliția, deșălându-se sub povara proviziilor ce urmau să înfrunte eterna iarnă a lipsurilor noastre.

Erau anii ’80 în România despuiată de suflet – în 1977, Partidul hotărâse abuziv și tranșant să scoată din lexiconul național psihologia, desființând cu totul această profesie, suprimând toate departamentele, specializările și catedrele de psihologie din țară. Omul nou nu avea nevoie de suflet și de emoții, ci de provizii ca să treacă iarna. Când privești retrospectiv, realizezi că astăzi purtăm ca melcii pe spinările noastre consecințele mutațiilor psihice din toți acei ani „glorioși“: suntem în continuare produsele fricii, ale lăcomiei, neîncrederii și lipsei de comunicare. Tolerăm șefi abuzivi, contracte care nu ne avantajează, guvernanți vecini cu nesimțirea, instituții lipsite de transparență, parteneri de oraș bombardați de tupeu și sisteme absurde de valori, pentru că pe noi normalitatea nu ne-a vizitat niciodată. Revoluția ne-a umplut rafturile, dar niciodată golurile de educație socială, civică și emoțională. Ne-am îndestulat cu drepturile pe care le aduce libertatea, dar am gustat prea puțin din obligații. În relațiile cu instituțiile, cu locul în care trăim și cu cei necunoscuți am rămas primitivi și sălbatici.

În aceste decenii de reconstrucție, n-am reușit să clădim o normalitate în adevăratul sens la cuvântului. Meseria de cetățeni ai României ne stârnește în continuare multe din angoasele copilăriei: cum să ne „descurcăm“, cum să cunoaștem pe cine trebuie ca să fim în siguranță, cum să fentăm normele spre binele copiilor noștri. Am așteptat o societate normală în care toate aceste abilități să nu mai fie de prim rang. Când ea n-a venit, mulți dintre noi am emigrat. Ceilalți, începem să ne pierdem printre rândurile unei depresii naționale. Chiar dacă gonim în mașinile din colecțiile noastre Turbo, trăim cu amărăciunea că sistemul este virusat în continuare, că spitalele se pot transforma oricând în monumente de comemorare a cetățenilor necunoscuți arși pe rugul infirmității noastre; urmărim cu obidă cum Inelul Puterii face victime pe coridoarele Guvernului și cum la Cotroceni cântă solemn cucuveaua pentru o Românie eșuată.

De Ziua mondială a sănătății mintale, am simțit că până la normalitate mai avem un drum foarte lung, pavat cu tare vechi și cu angoase proaspete. Dar pe când începeam să alunec spre tenebrele înstrăinării, m-a salvat proustian o plăcintă cu mere lăsată la ușă alături de un borcan cu miere. Suntem ca într-o Vamă necovențională, la cota 1000, plouați, înfrigurați, cu întreruperi de energie și de nădejde, cătând prin întuneric prietenii alături de care am fredonat toate greutățile, cu speranța că împreună vom mai trece o dată granițele disperării.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult