Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Covid și de la capăt. Voi cum ați petrecut Ziua mondială a sănătății mintale?

bucuresti.

Foto: Getty Images

În copilărie, meseria de adult mi se părea imposibilă. Am crescut cu groaza că atunci când orologiul va suna ceasul maturizării și voi ajunge în situația de „a mă descurca“, voi eșua lamentabil. N-aveam ce trebuie, îmi lipseau cu desăvârșire niște abilități pe care le consideram esențiale: talentul mlădierii în relațiile cu ceilalți, capacitatea de a construi și întreține rețele de conexiuni utile, superputerea de a strecura cu naturalețe o șpagă sau tăria de a fenta coada și a sări peste regulile inventate „pentru ceilalți“. 

Priveam stupefiată toate cascadoriile pe care adulții din jurul meu le executau cu măiestrie pentru a acoperi nevoile de bază: hrana, îmbrăcămintea, adăpostul. O ladă de cartofi sau o canistră de benzină erau niște misiuni demne de James Bond: trebuia să fii mereu în stare de alertă, să spionezi oportunitatea, să câștigi de partea ta furnizorul, să găsești soluții secrete pentru depozitare, să-ți calculezi șansele de supraviețuire până la următoarea lovitură. Fiecare toamnă devenea o mișcare subtilă de rezistență, în care borcanele se transformau în adevărate produse de contrabandă: Daciamobilul alerga prin sate, ocolind gropile și Miliția, deșălându-se sub povara proviziilor ce urmau să înfrunte eterna iarnă a lipsurilor noastre.

Erau anii ’80 în România despuiată de suflet – în 1977, Partidul hotărâse abuziv și tranșant să scoată din lexiconul național psihologia, desființând cu totul această profesie, suprimând toate departamentele, specializările și catedrele de psihologie din țară. Omul nou nu avea nevoie de suflet și de emoții, ci de provizii ca să treacă iarna. Când privești retrospectiv, realizezi că astăzi purtăm ca melcii pe spinările noastre consecințele mutațiilor psihice din toți acei ani „glorioși“: suntem în continuare produsele fricii, ale lăcomiei, neîncrederii și lipsei de comunicare. Tolerăm șefi abuzivi, contracte care nu ne avantajează, guvernanți vecini cu nesimțirea, instituții lipsite de transparență, parteneri de oraș bombardați de tupeu și sisteme absurde de valori, pentru că pe noi normalitatea nu ne-a vizitat niciodată. Revoluția ne-a umplut rafturile, dar niciodată golurile de educație socială, civică și emoțională. Ne-am îndestulat cu drepturile pe care le aduce libertatea, dar am gustat prea puțin din obligații. În relațiile cu instituțiile, cu locul în care trăim și cu cei necunoscuți am rămas primitivi și sălbatici.

În aceste decenii de reconstrucție, n-am reușit să clădim o normalitate în adevăratul sens la cuvântului. Meseria de cetățeni ai României ne stârnește în continuare multe din angoasele copilăriei: cum să ne „descurcăm“, cum să cunoaștem pe cine trebuie ca să fim în siguranță, cum să fentăm normele spre binele copiilor noștri. Am așteptat o societate normală în care toate aceste abilități să nu mai fie de prim rang. Când ea n-a venit, mulți dintre noi am emigrat. Ceilalți, începem să ne pierdem printre rândurile unei depresii naționale. Chiar dacă gonim în mașinile din colecțiile noastre Turbo, trăim cu amărăciunea că sistemul este virusat în continuare, că spitalele se pot transforma oricând în monumente de comemorare a cetățenilor necunoscuți arși pe rugul infirmității noastre; urmărim cu obidă cum Inelul Puterii face victime pe coridoarele Guvernului și cum la Cotroceni cântă solemn cucuveaua pentru o Românie eșuată.

De Ziua mondială a sănătății mintale, am simțit că până la normalitate mai avem un drum foarte lung, pavat cu tare vechi și cu angoase proaspete. Dar pe când începeam să alunec spre tenebrele înstrăinării, m-a salvat proustian o plăcintă cu mere lăsată la ușă alături de un borcan cu miere. Suntem ca într-o Vamă necovențională, la cota 1000, plouați, înfrigurați, cu întreruperi de energie și de nădejde, cătând prin întuneric prietenii alături de care am fredonat toate greutățile, cu speranța că împreună vom mai trece o dată granițele disperării.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cabana perfectă:

Cine nu s-a visat măcar o dată într-o cabană de munte cu vedere la pădure, cu miros de lemn proaspăt și liniștea aceea curată, ruptă de agitația orașului? Chiar dacă nu trăim permanent la altitudine, putem aduce atmosfera aceea în propriul nostru spațiu- fie că e o casă de vacanță, fie un apartament urban care vrei să respire mai mult aer de natură. Stilul de cabană modernă e o combinație rafinată între confort rustic și funcționalitate contemporană, o invitație de a trăi mai simplu, dar cu gust.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon e-factura

Dacă ne uităm la primele 7 luni din 2025, cheltuielile au fost mai mari cu peste 20% decât veniturile, în condițiile în care acestea au crescut cu aproape 12% față de anul precedent. Cheltuielile de personal și asistență socială reprezintă aproape 67% din venituri. Dacă adăugăm și costul dobânzilor, care a crescut îngrijorător față de 2024, ajungem la peste 75% din total venituri. foto: Profimedia

Citește mai mult