Noul regulament de creditare se definitivează la Banca Națională, având la bază norme impuse prin directive tuturor celor 28 de state ale UE. Documentul e pe site-ul BNR și până la 25 mai publicul interesat a avut ocazia să ceară lămuriri ori să formuleze propuneri. Dialog binevenit într-un moment în care nevoia de clarificări şi de risipire a confuziilor din confruntarea de opinii este acută. Mai ales că, în spațiul public, în legătură cu creditarea sunt vehiculate cifre deseori scoase din burtă, sunt incriminate afirmaţii inventate, care n-au fost rostite niciodată, şi sunt avansate idei de „îndreptare a lucrurilor” ce contravin legilor ţării, directivelor Uniunii Europene ori legităţilor economiei de piaţă.
Logica creditării – mai clar conturată
Noua normă a BNR, în pregătire, menține obligația băncilor să respecte cu stricteţe cerința creditării sănătoase. Ceea ce înseamnă că, atunci când au de-a face cu o cerere de credit, să se uite ce venit net are solicitantul de credite, dacă venitul e cert şi permanent. Iar după ce se scad facturile la telefoane, cheltuielile pentru întreţinerea locuinţei, chirie, subzistență, plus alte datorii pe care le-ar mai avea, abia suma rezultată va determina cât credit ar putea să acorde banca.
Înainte de toate, băncilor li se cere să țină seama că în procesul creditării intervine un contract, întotdeauna între două părţi implicate, un creditor şi un debitor, relaţia dintre ei fiind în primul rând juridică, bazată pe acte şi pe reguli. Dar și pe interese. Debitorul, bunăoară, vrea să îşi cumpere o casă ori alte bunuri şi interesul lui este să obţină un împrumut. Creditorul, care e o bancă, are bani şi interesul lui este să îşi plaseze aceşti bani, astfel că este binevenită cererea debitorului care vrea să îşi cumpere o casă şi care vine la el să ceară bani. Dar mai presus de orice e dreptul. Sunt normele care reglementează creditarea.
Ne place să spunem că, în economia de piaţă, contractul ideal ar putea fi suplinit de o simplă strângere de mână. De strângeri de mână e nevoie și în procesul de creditare. Din nefericire însă, nicăieri în lumea de azi, această expresie frumoasă, care în esenţă este una etică, nu este dominantă. Şi nu doar pentru că lumea s-a înrăit, ci şi, mai cu seamă, pentru că a devenit complexă şi complicată. Astăzi, puţini se mai lasă legănaţi de iluzia că cel mai bun contract, în economia de piaţă, este o strângere de mână. Lumea afacerilor e tot mai strict reglementată. Lumea bancară cu deosebire. Aşa s-a ajuns la contracte stufoase, care merg până la nenumarate amănunte.
A nu se uita: contractul e legea părților
Asta e realitatea. Iar contractul scris, parafat şi înregistrat, bun sau rău, înţeles bine de client ori nu, fiindcă e greu de imaginat că banca nu-l înţelege, e legea părţilor. Iar în acest contract nu intervine nici Banca Naţională, nici alte autorităţi ale statului. Decât într-un singur caz: dacă în perfectarea contractului a fost ocolită legea. Ori dacă o parte îl încalcă.
Şi totuşi, încrederea rămâne – pentru cine o poate proba şi o poate impune – activul cel mai de preţ. Îndeosebi pentru instituţiile financiare. Şi nici morala nu e alungată din afaceri.
Dar mai e ceva. De prea multe ori, astăzi, în procesul de creditare se ajunge sub incidenţa unei noţiuni care ne dă frisoane: riscul. Niciodată nu pot fi ignorate riscurile, fără ca preţul să nu fie usturător. Avalanșe de riscuri se abat adeseori peste sistemul bancar, riscul de creditare fiind dintre cele mai periculoase.
Cum ne apărăm de riscuri? Prin reglementări bune, întâi și întâi. Desigur, Banca Naţională e angajată în acest proces prin activităţi de educare financiar-bancară şi face tot ce este necesar cu putinţă în această privinţă – dialoguri cu publicul prin mass-media, cursuri pentru jurnaliştii specializaţi în economia financiar-bancară, colocvii, seminarii unde participă specialiști din bănci. Totodată, a înmulţit publicaţiile proprii prin care impulsionează măsurile de prudență bancară. Dar Banca Centrală este, cu deosebire, o instituție de reglementare și de supraveghere. Prudențială. Iar normele de comportament bancar sunt esențiale.
Băncile, mai cu seamă după ce criza le-a provocat mari dureri de cap cu rambursarea creditelor, cu provizioanele și cu reevaluarea garanţiilor, nu au astăzi o ţintă mai importantă, în afara profitului, decât apărarea de riscuri de creditare. Și nimeni nu le poate obliga să opereze cu sentimente, și nici să-şi abandoneze raţionamentele reci de profit. Dar și cureaua – strânsă prea tare de bănci – s-ar putea rupe. De aici, nevoia de echilibru. De fapt, în toată lumea sunt căutate noi soluţii care să stimuleze consumul pe datorie. Iar creditarea, deși multe voci îi anunță sfârșitul, are și va continua să aibă un rol de primă importanță.
Privind în urmă, în anii 2003-2008, ne amintim că doar într-o măsură nesemnificativă populaţia României şi-a extins puterea de cumpărare bizuindu-se numai pe veniturile curente, indiferent de sursa lor. Datele arată că, începând din 2002-2003, o bună parte a populaţiei României s-a îndatorat la bănci pentru a-şi cumpăra case, automobile, dar mai ales pentru consum. A venit însa criza şi filmul s-a rupt. Iar, de aici înainte, filmul nu va fi reluat de acolo de unde s-a rupt. Consumul pe datorie nu va muri, fireşte. Va dobândi însă forme noi, un conţinut nou. Și, totodată, o reglementare nouă. Dominantă devenind bonitatea celor care se împrumută. Acesta este și motivul pentru care noua reglementare de creditare, pusă pe rol de Banca Națională la solicitarea expresă a Uniunii Europene, pune accent pe bonitate.
Şapte milioane de consumatori din România, salariaţi, pensionari, patroni, persoane fizice autorizate, au devenit clienţi ai băncilor şi au primit împrumuturi pentru case ori pentru consum. Dintre ei, 2,7 milioane şi-au rambursat datoriile şi au încheiat orice fel de socoteli cu băncile. Au rămas, cu conturi active (în sensul că au încă rate de plătit) 4,3 milioane de oameni. Cei mai mulţi plătesc cu regularitate, lună de lună. Iar cu banii împrumutaţi şi-au cumpărat, fiecare în raport cu mărimea creditului, câteva felii de bunăstare.
A apărut însă o problemă: dintre cei 4,3 milioane de persoane cu conturi active, în jur de 700.000 înregistrează întârzieri la plată. E vorba de restanţe începând de la 11 lei, care depăşesc 30 de zile. Numărul restanţierilor e variabil.
Sunt însă câteva zeci de mii cu întârzieri mari. A cui e vina? Acuzatorii băncilor se feresc să amintească de criză, care a adus şomaj, tăieri de salarii şi îngheţarea pensiilor. Au existat, e drept, şi bănci, dintre cele ahtiate de profit, care au promovat practici imorale în ceea ce priveşte creditele. Banca Națională – în domenii în care legea îi dă prerogative să intervină – a descoperit astfel de cazuri, sancţiunile date fiind dintre cele mai severe. Pentru că au fost încălcate contractele de creditare, băncile intervenind peste înţelegerile între părţi. Dar nu în jurul unor astfel de cazuri e toată agitaţia din societatea noastră, fiindcă ele au fost rezolvate. Disputa e legată de presupuse clauze abuzive (normal ar fi să le numim clauze contestate, pentru că numai o instanţă judecătorească poate constata dacă sunt ori nu abuzive) din contracte semnate de ambele părţi (banca şi clientul) în care BNR nu are niciun drept să intervină. Alte autorităţi sunt îndreptăţite (şi obligate) să intervină, iar suverane sunt instanţele judecătoreşti.
Cine vrea credit să probeze că are și cheag
Dar o parte a societăţii, mânată de populism, e tot mai nervoasă şi în multe dezbateri s-a ajuns să fie pus la zid însăşi creditul. Sigur, e în firea lucrurilor ca societatea să fie tentată ca, în această zonă dominată de pragmatism, să strecoare şi mesaje emoţionale. Și chiar dacă realitatea a impus ca activitatea de creditare să se facă respectând norme de drept, morala este întotdeauna implicată. Dar când morala nu învinge, atunci trebuie să acţioneze dreptul. Este motivul pentru care Banca Naţională acţionează cu deosebire prin reglementări. Iar cerința de a eficientiza regulile menite să evite riscul de creditare e de maximă urgență.
Banca centrală poate influenţa creditarea. Dar n-o determină. Ea stabileşte doar „regulile jocului”, fără să iasă din limitele impuse de legile ţării. Şi fără să se amestece în chestiuni ce au în vedere eficienţa activității bancare, dependentă numai de acţionari şi de grupurile manageriale. Acest stil de viaţă bancară noi îl învăţăm însă greu. Îl învăţăm totuşi treptat. Trebuie să învăţăm şi adevărul că, în baza principiului autonomiei, toate băncile din lume își stabilesc singure condiţiile în care acordă credite.
Din 2003, când creditul a luat avânt și în România, BNR a intervenit fără încetare cu măsuri de temperare. Întâi şi întâi, pentru a-i feri pe cei ce se împrumută, pe parcursul îndelungat al derulării creditului, de o eventuală insolvabilitate.
Acum, Banca Națională a pregătit un nou regulament de creditare. De fapt, a pus pe rol un proiect de reglementare menit să aducă modificări și completări Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012, privind unele condiții de creditare. Proiectul, care este publicat pe site-ul BNR, s-a aflat în dezbatere publică până marți 25 mai 2016. De aici înainte – în față cu propunerile adunate și, mai cu seamă, cu Directiva 17/2014 a Uniunii Europene și cu Ghidul EBA pentru aplicarea Directivei, documente care constituie baza modificărilor și completărilor proiectate – se trece la definitivarea proiectului de regulament.
Noul proiect de regulament, ale cărui prevederi le voi detalia într-un viitor comentariu, impune băncilor, cu deosebire, să-şi condiţioneze cu maximă strictețe creditarea de o anumită bonitate. Lucru extrem de important mai ales după ce însăși criza a introdus restricţii. Ideea este ca nicio bancă să nu-i dea cuiva un credit fără să-i verifice în detaliu bonitatea. Și fără să-i pretindă acte din care să reiasă că are un venit îndestulător, ca să-şi poată plăti ratele şi, totodată, să-i rămână o sumă rezonabilă pentru consumul curent.
Garanția, în cazul ipotecii pe casă, oricât de acoperitoare ar fi, rămâne în planul al doilea. În planul întâi trecând capacitatea celui ce solicită un credit de a genera venituri pe termen lung pentru a-și putea rambursa creditul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.