Despre „darea în plată” discutăm de aproape un an, de când proiectul legii a intrat în dezbatere publică. Mesajul focalizat pe locuință a angajat interesul unei bune părți a societății civile. Ce a urmat?
UNU. Parlamentul a adoptat legea cu o cvasiunanimitate de voturi, deși nenumărate foruri interne și internaționale (Guvernul României, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional) au formulat obiecții de fond. Președintele României nu a promulgat-o însă; a returnat-o Parlamentului, spre reexaminare, însoțită de o serie de propuneri în vedere rescrierii unor articole care fie se îndepărtaseră de rigorile dreptului, fie erau de natură să provoace riscuri morale.
DOI. Ca să nu respingă propunerile Președintelui României, Parlamentul… nu le-a mai discutat. A operat însă schimbări de fond, care nu numai că au îndepărtat legea și mai mult de rigorile dreptului, ci au apropiat-o și mai mult de riscul moral.
Semnalul inițial, de intervenție în scop social, ce dădea o soluție celor în situația de a-și pierde locuința familială, s-a stins. Scopul social al legii a fost abandonat. Legea aleargă acum într-o altă direcție.
TREI. Povestea celor 900.000 de familii în pericol să ajungă în stradă, dacă băncile ar fi continuat demersurile de executare silită a locuințelor ipotecate, a fost dată uitării. Ar fi fost imposibil ca aproape un milion de familii să fie în pericol să-și piardă locuințele. O statistică făcută recent de Direcția de Supraveghere din BNR, pe baza raportărilor băncilor, relevă că, pentru întârzieri mari la plată, până în februarie 2016, au fost executate 316 imobile depuse drept garanții în timp ce alte 5230 de proceduri de executare sunt în curs. Aceste numere reprezintă locuințele sub semnul executării.
Să fiu înțeles bine: nu bagatelizez nimic. Și dacă o singură familie este scoasă în stradă, din propria locuință, pentru că a fost adusă de criză în situația de a nu-și mai putea plăti datoriile către bănci, drama acestei familii ar trebui să alerteze întreaga societate. Și să oblige statul să reacționeze. Dar prin legi care să nu poată fi atacate constituțional. Și să nu provoace hazard moral, deschizând o „Cutie a Pandorei” greu de controlat.
CINCI. Și atunci? O soluție este înscrisă în Directiva Europeană 17/2014, care le invită pe toate cele 28 de state ale Uniunii să concureze la îmblânzirea pieței serviciilor financiare. Și s-o facă inclusiv prin măsuri de ajutorare concretă a celor care nu-și mai pot plăti creditele, salvându-i de la evacuare. Or, dacă „darea în plată” este o lege a autoevacuării, nu se întreabă serios nicio autoritate statală ce va face o familie neajutorată după ce va fi scoasă din propria locuință, chiar dacă scapă de datorii? Mai cu seamă că se tot vântură două explicații care, dacă nu sunt naive, atunci sunt cinice.
Dar cine ar putea să știe, astăzi, cum vor reacționa băncile, ce strategii vor adopta?! Și, apoi, ar putea cineva astăzi să ofere certitudini în privința raportului între evoluția chiriilor și cea a ratelor la credite ipotecare?! Socoteala de… astăzi nu se potrivește cu cea din piața de mâine!
Textul legii le sugerează celor expuși să-și piardă casa familială prin darea în plată, că… nu-și vor pierde locuințele. Pentru că băncile, imediat ce vor fi notificate cu intenția de a le fi puse în brațe case în loc de bani, se vor grăbi să deschidă negocieri cu debitorii restanțieri, oferind condiții blânde de returnare a datoriilor. Dar cine ar putea să știe, astăzi, cum vor reacționa băncile, ce strategii vor adopta?! Și, apoi, ar putea cineva astăzi să ofere certitudini în privința raportului între evoluția chiriilor și cea a ratelor la credite ipotecare?! Socoteala de… astăzi nu se potrivește cu cea din piața de mâine!
În această cheie, le amintesc cititorilor că, în timpul boom-ului de dinaintea crizei, când mulți se repezeau să se împrumute în franci elvețieni, pentru că dobânda era mai mică și condițiile de creditare mai puțin riguroase, am semnalat un posibil pericol. Am intervenit în nenumărate emisiuni tv ori la radio cu sfatul că, piața fiind capricioasă, n-ar fi exclus ca o monedă pe care am numit-o „exotică”, cum este francul elvețian, să-și schimbe comportamentul în piață și, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, să-i pună în dificultate. Și iată că acel viitor, care n-a fost deloc îndepărtat, a venit în ianuarie 2015.
Nici astăzi, piața nu a devenit mai puțin capricioasă. Dimpotrivă, e chiar mofturoasă. Oricum, e imprevizibilă. Piața locuințelor mai mult decât oricare altă piață. Cine poate să prevadă ce va fi peste patru-cinci ani, cum vor evolua chiriile și cum se vor mișca dobânzile bancare? Apoi, dacă au fost loviți de criză și li s-a micșorat puterea de plată, cine poate să știe astăzi cum va evolua standardul de viață în România după criză? Eu nu îndrăznesc să fac prognoze. Subliniez doar cerința ca fiecare să gândească bine înaintea unei decizii cardinale.
Și statul este obligat să gândească bine, să gândească lucid soluția unei probleme care, într-adevăr, nu suportă amânare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
doar doua observatii. Unu: "hazard moral" in limba romana inseamna "soarta morala", "destin moral"etc, ceea ce nu cred ca a fost intentia dvs de a comunica, fiind un profesionist de marca. Din limba engleza insa traducem hazard prin pericol, risc etc, probabil sensul in care doriti Dvs. sa folositi expresia. Domnia vostra nefacand parte din generatia de corporatisti care scriu in romgleza, ma hazardez sa presupun ca ati (sau un colaborator) tradus un text din engleza pus la dispozitie de cei cu argumente in aceasta directie.
Doi: "dacă „darea în plată” este o lege a autoevacuării, nu se întreabă serios nicio autoritate statală ce va face o familie neajutorată după ce va fi scoasă din propria locuință, chiar dacă scapă de datorii?" as continua intreabarea, BNR- in numele careia comunicati crede ca este mai bine ca familia neajutorata, dupa cum o numiti cu condescenta, dupa ce a fost scoasa din propria locuinta de BANCA (sa nu evitam sa numim responsabilul acestei actiuni) mai ramane si cu datorii pe care trebuie sa le plateasca in continuare? Dvs. ce ati alege ? Sa platiti doar chirie sau sa si platiti o chirie + rata la banca pentru suma ramasa?
Scriu aceste randuri doar pentru ca imi sunteti simpatic si este pacat sa stricati o imagine foarte buna, cu explicatii si argumentari ilogice, pentru o cauza "hazardata moral".
Singurul Dvs argument valabil si care ar trebui sa fie sustinut cel mai puternic, este ca o lege nu poate avea efecte retroactive si sa solicitati ca aceasta sa se aplice doar noilor contracte. Sa auzim numai de bine.