Cu instrumente din paleoliticul mediului de afaceri, școala încearcă încă să-i pregătească pe tineri pentru viitor

Foto: Getty Images

Când ai completat ultima dată condica pe hârtie? Sau când ai pus un anunț la avizierul companiei? Dacă ai douăzeci și ceva de ani, vei răspunde probabil niciodată. Dacă ai peste treizeci, e posibil să nu o mai fi făcut de cinci, șapte, poate chiar zece ani. Păi, atunci, de ce lăsăm niște relicve din paleoliticul companiilor și al mediului de afaceri să funcționeze încă în școli, care au rolul de a pregăti tinerii pentru viitor?

Sunt antreprenor în educație și părinte. Și cred din tot sufletul în puterea tehnologiei de a modela educația și mai ales viitorul copiilor noștri. Cred în impactul uriaș al tehnologiei asupra proceselor administrative ale unei școli, dar mai ales asupra felului cum copiii învață. Cred că tranziția de la transmiterea de conținuturi la dezvoltarea de competențe are la bază utilizarea de soluții digitale smart. Acestea lărgesc accesul la educație, permit transmiterea de resurse interactive, facilitează comunicarea și colaborarea și scurtează buclele de feedback. Totuși, acest tablou aproape ideal este departe încă de realitatea din numeroase școli din România și din lume. Decalajul e pus de cele mai multe ori pe seama lipsei de resurse, dar o privire rapidă pe timeline-ul grupurilor de profesori ne deschide ochii către anxietatea cu care mulți dintre ei privesc tehnologia.

Cred că am putea să scriem un roman despre condițiile propice unei schimbări. Despre când este ea oportună, cum ar trebui să o facem și cine ar trebui să participe la ea. Să fim sinceri, însă. Organizațiile sunt structuri inerte. La fel ca și oamenilor, le place continuitatea. O transformare vine mereu cu o doză mare de incertitudine și cu un disconfort psihologic atașat. Dar aduce, de cele mai multe ori, beneficii și satisfacții ce depășesc cu mult temerile inițiale. Iar când de o astfel de transformare depinde viitorul copiilor care sunt în băncile școlii astăzi, miza este cu atât mai mare. Așa că ne întrebăm cum am putea face ca școala să pășească în secolul XXI cu încredere? Fără teamă, fără ezitare. Cu profesori pregătiți, cu instrumente digitale performante, accesibile, cu fluxuri de comunicare coerente și transparente, cu conținuturi atractive, prezentate într-un mediu dinamic și interactiv, ce facilitează colaborarea între dascăl, elev și familie?

Păi putem! Și uite de ce este important să o și facem acum, mai degrabă decât mai târziu.

(1) Doar lucrând digital școala poate pune cu adevărat copilul în centrul educației

Pentru a orienta actul educațional către elev avem nevoie de mai mult decât o schimbare de mentalitate. E nevoie de o reformatare a modului de lucru. Cu creionul pe hârtie, o astfel de abordare ar fi greoaie, căci ar veni peste un morman de alte activități, comunicări și procese iterative pe care profesorii le fac deja. Tehnologia ajută însă, și nu doar pentru că creează timpul necesar unei abordări personalizate a fiecărui elev. Ci și pentru că deschide canale de comunicare și de feedback care fac această interacțiune ușoară și la îndemână. Profesorii pot da teme diferențiat și le pot corecta rapid în aplicația mobilă. Pot face recomandări specifice de resurse educaționale, care să răspundă nevoilor de dezvoltare sau preocupărilor unui elev sau ale altuia. Pot organiza, online, din aplicație, sesiuni individuale de feedback pentru elevi. Nu în ultimul rând, pot urmări progresul copilului pe un anumit interval de timp, fie printr-un raport al notelor, fie prin Fișa de Progres, care urmărește achiziția de competențe specifice.

(2) Cu profesori competenți digital, ne vom ridica de la coada Europei, cand vine vorba de analfabetism funcțional, abandon școlar și alte tare care țin educația pe loc astăzi

Fiecare raport PISA și fiecare informare sau sesizare a Comisiei Europene pun societatea pe foc. Media se scandalizeaza, autoritățile sunt criticate. Apoi se lasă liniștea. Și lucrurile rămân la fel. Sigur, multe ar fi bine să se schimbe în școlile din România, dar dacă am începe cu modul în care profesorii utilizează tehnologia, schimbările ar fi dramatice. Și aproape imediate. De ce? Pentru că în prezent ținutuim în bănci pentru mai multe ore înșirate copii care în pauze, acasă, în autobuz consumă internet pe bandă rulantă. Fie că este vorba de jocuri, clipulețe sau canale sociale. Iar la ore îi constrângem să asculte un discurs care este, deseori, monoton, incolor și inodor. Care se înșiră pe tablă sau pe caiet în noțiuni abstracte, pe care cei mici nu le pot asocia cu nimic din viața reală sau din cea virtuală, în care sunt absorbiți cu atâta fascinație de dispozitive.

Am afirmat recent că, dacă vrem să contribuim la creșterea unei noi generații de adulți competenți și rezilienți, ar fi bine să învățăm să ”vindem” educația. Adică să o facem atractivă, dinamică, interactivă, astfel încât să concureze cu meciul de la TV, cu clipurile de pe Tik Tok sau cu cea mai nouă ediție de World of Warcraft. Iar asta o pot face doar profesorii digitali, care demonstrează că pot vorbi pe limba copiilor și a tinerilor, care este una a tehnologiei.

Și mai zăbovesc puțin aici, ca sa clarific și legenda neagră cum că vin roboții în educație și iau locul profesorilor. Nu doar că nu o să se întâmple asta, ci tehnologia va crea joburi noi în educație. Cu cât societatea și economia se vor baza mai mult pe tehnologie, cu atât nevoia de educație actuală, relevantă, activă, colaborativă și interactivă o să fie mai mare. Că se va transforma meseria de dascăl, asta e o certitudine. Profesorii de mâine vor fi mai mult niște facilitatori decât niște lectori. Vor avea rolul de a cataliza potențialul natural al elevilor, de a-i antrena într-o permanentă competiție cu ei înșiși, de a le forma competențe cheie, printre care și cele digitale, dar și de a-i încuraja când greșesc.

(3) Educația a fost prizonieră prea multă vreme între pereții școlii

Când spun să ”eliberăm” educația din clase, nu mă refer exclusiv la școala online. Aceasta e doar o felie mică din ceea ce tehnologia poate aduce procesului de predare-învățare. Vorbesc mai degrabă despre a le oferi elevilor acces la conținuturi educaționale interactive și libertatea să le parcurgă în ritmul lor. Să poată copiii să exploreze subiectele care îi interesează, să le experimenteze și să revină la clasă cu perspective noi. Un parcurs educațional condus de elev poate părea înspăimântător, dar este totodată unul autentic, antrenant și extrem de captivant.

(4) A venit vremea să ieșim din paradigma lui ”Nu am timp” și să ne facem timp pentru ceea ce contează - progresul școlar al copiilor

Ori de câte ori vine în discuție o inovație în educație, fie că este în conținut, în modul de predare, în felul cum profesorii comunică cu elevii sau între ei, primul argument invocat este lipsa timpului. Căci știm, programa e încărcată, sarcinile administrative, tot așa. Utilizarea unei platforme digitale ar putea salva între 6 și 9 ore pe săptămână, ore pe care în prezent profesorii le dedică rapoartelor de toate felurile. Astfel, ar face altceva în timpul acela - activități multimedia, proiecte inedite, jocuri.

(5) Familia trebuie să devină partener în educație

Percepția generală despre părinți, în școlile din România, este una plină de anxietate, chiar de frustrare uneori. Am auzit deseori afirmații precum ”Cu copiii ne descurcăm, părinții sunt problema.” Și ce oportunități valoroase ratăm ținându-i pe părinți în anticamera educației! Lipsiți de informații, adunați la grămadă în ședințe formale și repezite, unde abia îndrăznesc să ridice privirea, darămite glasul, părinții rămân mereu îndoiți, mereu temători. Îi vezi la poarta școlii, la avizier, când se publică vreun mesaj important, dar și pe whatsapp sau pe facebook, cu mâna întinsă parcă după un crâmpei de feedback sau o fărâmă de poveste care să le dea încredere că al lor copil e bine.

Alternativa e un părinte încrezător și optimist. Un părinte care își trimite copilul la școală cu entuziasm, care îi oferă ajutor și încredere când are nevoie, care nu-și proiectează propria teamă de eșec asupra copilului, pentru că înțelege rolul echilibrului emoțional și al unui mediu armonios pentru învățare. Diferența dintre primul și al doilea o face climatul de comunicare al școlii, felul cum profesorii discută cu familia, frecvența feedback-ului și gradul de personalizare al informațiilor transmise.

Ce legătură au toate acestea cu tehnologia? Niciuna, dacă am trăi într-o lume unde timpul se dilată și profesorii au timp să vorbească pe îndelete cu fiecare părinte de câteva ori pe lună, și își amintesc miraculos, în acele minute de conversație, tot ce este relevant despre fiecare copil în parte. Dar, cum lumea aceasta pare să nu se fi descoperit încă, tehnologia joacă un rol cheie în relația dintre școală și familie. Cu cât informațiile transmise de profesori către părinți sunt mai frecvente, mai detaliate, mai nuanțate, cu atât șansa ca aceștia să se implice activ și să-și sprijine copiii e mai mare. În plus, comunicarea între profesori și părinți nu va mai fi una conflictuală, guvernată de teamă, ci una bazată pe încredere, empatie și respect reciproc.

(6) Durează mult să schimbi mentalități și credințe, așa ca mai bine te apuci mai devreme

Când se vorbește despre schimbare în educație, sunt adresate preponderent aspecte logistice precum finanțarea sau accesul la infrastructură digitală. Totuși, cele mai multe demersuri de transformare au întârziat să aducă rezultate pentru că au eșuat în a modela valorile și mentalitățile profesorilor. E suficientă o privire pe canalele sociale pentru a ne convinge că mulți profesori nu înțeleg încă beneficiile tehnologiei, că se tem de ea și că o ocolesc de-a dreptul. Chiar zilele acestea, o profesoară a scris într-un comentariu pe facebook că pleacă de acasă cu toate dispozitivele în geantă, ca să-și ferească propriul copil de amenințarea mijloacelor digitale. Pentru astfel de profesori, accesul la tehnologie e inutil, fără o intervenție subtilă, dat susținută, la nivelul mentalității.

E nevoie de o masă critică pentru a crea disonanța cognitivă necesară unei schimbări pe termen lung iar acest bulgăre se clădește în timp, cu efort și cu răbdare. Școlile care au profesori luminați și deschiși către progres au responsabilitatea de a conduce această schimbare și de a oferi modele pozitive colegilor mai sceptici. Și părinții pot contribui, cu idei, soluții, chiar și cu voluntariat ca să aducă tehnologia în sprijinul școlilor și a nevoilor acestora.

(7) Cu tableta nu mai poți să trântești de catedră

Sigur, vor intra profesorii în clasă cu tableta la subraț și elevilor nu o să le mai înghețe sângele de emoție, că o să o trântească de catedră și că o să împrăștie cu 3 și cu 4 în bieții rătăciți care nu și-au învățat formula, nu au completat caietul de exerciții sau nu au șters bine tabla cu buretele. Dar este și timpul să abandonăm cultura aceasta a fricii și să transformăm școlile în adevărate instituții de învățare, care îmbrățișează greșeala și o folosesc ca pe o oportunitate de creștere.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp