Cui îi este frică de Ilie Bolojan. Sau cum îi ia pe unii gura pe dinainte

Foto: Profimedia Images

De mai multe ori, în istoria noastră, am fost supuși fatalmente mesajului zicalei latine „De nobis sine nobis”, adică „despre noi fără noi”. Se verifică și astăzi acest principiu-adevăr în condițiile negocierilor paradoxale dintre SUA și Rusia, negocieri ce transmit un mesaj grotesc pe măsura actorilor Trump și Putin, doi lideri total anacronici, fanați și învechiți în toate relele istoriei. Mai pe scurt, este vorba de o posibilă scoatere a României din zona de protecție a NATO și expunerea ei la asiatismul barbar putinist.

Liderii politici români s-au raportat la această malefacțiune diplomatică total decerebrată cu graba și neastâmpărul lor pe de-a-ntregul contradictoriu, precum este cazul lui Cristian Diaconescu. Luându-l gura pe dinainte, acesta a lansat în mod spăimos faptul că România a făcut obiectul unei tranzacții perverse la negocierea de la Riad, deși acest lucru s-a petrecut în urmă cu trei ani, când, conform pretenției Rusiei, se propunea retragerea NATO pe aliniamentul din 1997, iar țara noastră să intre într-o zonă buffer, de tampon. 

Astăzi, Cristian Diaconescu afirmă că „este un moment dramatic, nu vreau să generez nici un fel de emoție, dar problema este extrem de complicată”. Totuși, la câteva ore distanță, același domn Diaconescu își reneagă propriile afirmații și constată că „această solicitare nu a fost acceptată nici de americani, nici de europeni, este o veste bună”. În concluzie, „era cât pe-aci să fie”. 

Se pot găsi câteva explicații acestei grabe din gură a respectivului personaj politic:

1. Lipsa unei cunoașteri și a pregătirii temeinice în afacerile externe și depășirea regulilor primare de limbaj diplomatic, cel reținut, echilibrat și subtil.

2. Este expresia unor ambiții și a unor vanități fără limite cultivate la cel mai înalt nivel al funcțiilor în stat.

3. Cazul lui Cristian Diaconescu este cunoscut de marele public care l-a urmărit la televiziuni. Acesta vorbea din colțul gurii, plin de sine, mereu spăimos, încruntat și încheia ironic, criticând totul și toate deciziile guvernelor României și dădea imaginea de superioritate extraterestră față de interlocutori, în postura zamolxiană a „înțeleptului de pe munte ce ne spune ce ne așteaptă”. Speram că s-a astâmpărat după ce a fost numit recent în administrația prezidențială, dar se pare că instinctele sale de premiant nu au dispărut.

4. Performanțele politice ale acestui personaj lipsesc, el eșuând atât în alegerile de primar general la București în 2008, în poziția de lider al PMP, cât și, mai nou, în cele prezidențiale, rămânându-i doar frustrarea acestor eșecuri metamorfozată în vanități și atitudini răutăcioase față de toți și de toate. Mai pe scurt, el a eșuat în superbia propriei retorici și vanități, devenind, cel puțin deocamdată, un fals profet.

Într-un alt plan, asistăm la o agresiune subtilă împotriva lui Ilie Bolojan, mai ales după întoarcerea sa de la Paris, o agresiune generată de gelozia tandemului Ciolacu – Antonescu care se simt amenințați de o posibilă candidatură a bihoreanului la alegerile prezidențiale. Mai pe înțeles, aceștia îl forțează impenitent pe Bolojan să convoace CSAT pentru a explica cu mai multe informații decizia CCR de anulare a alegerilor. Este evidentă, în acest caz, diferența de calibru dintre onestitatea, fermitatea real – patriotică și seriozitatea lui Ilie Bolojan și ridicolul histrionic al lui Marcel Ciolacu și mai ales a fantoșei politice care este Crin Antonescu, desemnat și împins la candidatura prezidențială de oculta liberală, tenebroasă, cu inspirații de servicii secrete și de foști conducători ai acestor servicii.

Forțarea președintelui interimar Ilie Bolojan de convocare a CSAT vine din partea vorbitorului Crin Antonescu, din grija masiv patriotică a acestuia față de destinele țării, care afirmă ritos „o țară nu se apără cu mâinile în sân” (ale lui Ilie Bolojan). Pătruns de aceleași griji privind posibila candidatură a domnului Bolojan la prezidențiale, Marcel Ciolacu ciolăcește din nou și afirmă sentențios că „Iohannis nu trebuia să plece”. 

Iată cum acești doi oameni politici devin preocupați de soarta țării, dar mai ales înspăimântați de prestigiul lui Ilie Bolojan. La o întrebare simplă, directă și cu semnificații majore „unde au fost aceștia doi, pe vremea mitingurilor masive ale românilor împotriva regimului Dragnea, din 2017, mitinguri ce au întrunit aprecierile lumii civilizate, găsim automat răspunsurile. Marcel Ciolacu era pesedistul vâslaș în barca lui Dragnea în mod real și evident, iar Crin Antonescu își scria tratatele de istorie „trăită” la Bruxelles, la cafeneaua „My little cup”, cafegind leneș și impasibil la grija salvării democrației din România. 

Mai pe scurt, cei doi, Marcel Ciolacu și Crin Antonescu, chiar dacă se iau de mână în atacul împotriva lui Ilie Bolojan, nu reușesc pentru că amândoi nu sunt de-ajuns în comparație cu acesta din urmă care este singur. Cu alte cuvinte, amândoi adunați laolaltă, formează o sumă nulă, în sensul că ei nu produc nici o plusvaloare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp