Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Cultura Pop

După ce și-a scos „i”-ul și a rămas în „genunche”, ministrul Pop a dat poc! cu capul de alt „i”. Întrebat fiind ce-i cu al treilea „i” la „copii”, a răspuns, hotărât ca articolul în cauză: „Alo!”, aidoma lui Nicolae Ceaușescu încercând să potolească mulțimea. Ministrul genunchiiilor cică e profesor de Matematică, absolvent al facultății de profil de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

O limbă este o structură matematică. Cunoscându-i vocabularul și regulile de construcție gramaticală, poți să generezi propoziții corecte. În caz contrar, generezi aberații.

Cum ar arăta teorema lui Pitagora, în formularea profesorelui Pop? Cam așa: suma pătraților catenelor este egală cu ipoteza la pătrat...

Alt pesedist, deputatul Călin Vasile Andrei Matei, a înfipt o cratimă între „pune” și „ți”, cu hotărârea înscrierii unui eseu. Stați, nu-l insultați pe nedrept! Omul nu e eseist. E rugbyst. Îi îndemna pe copii să pună mâna pe carte: „Deși nici mie nu mi-a fost dragă școala, ca la majoritatea dintre voi, dar nu am avut ce face, tot ca majoritatea dintre voi”, zice Matei. Se prezintă, deci, ca un ins torturat, silit să urmeze o școală pe care o detestă. Dar, atunci, cine l-a îmbrâncit pe deputatul Liniuță așa de tare că a absorbit 4 (patru) facultăți: Mineritul la Baia Mare, Politologia la Cluj, Managementul Internațional la ASE București, Economia la Timișoara?

Nu știm. Însă, șeful său de partid, domnul Dragnea, califică cele zise de evanghelistul Matei drept „Sfaturi bune!”.

Prin urmare, dragi elevi, învățați să fiți agramați și o s-ajungeți deputați!

Iar presupusul mânuitor desăvârșit al altei matematici, cea a Legilor, ministrul menestrel Tudorel, a cuvântat cântător: „Dar la engleji, englejii au luat numai jumătate de la franceji”. Carevasăzică, iată de ce, stimați Republicani, suntem noi, românii, așa de breji în materie de Justiție!

Când li s-a pus în față un text scurt, cu greșeli elementare de limbă română, și li s-a cerut să-l corecteze, un senator PSD a zis că n-are ochelarii la el, un deputat PSD a dat asigurări că răspunde săptămâna viitoare, un senator PNL a scrâșnit dârz: „Nu comentez”, un deputat PMP a zbierat: „Nu faci cu mine gramatică!”...

Ce să înțelegem din toate acestea?

Înțelegem că politicienii poporului, votați astă-toamnă, cei care, mândri că sunt români, luptă din greu, apără țărișoara de Soros, de Bruxelles, de bănci și multinaționale, dar încearcă, pe de altă parte, să vândă limba română într-un troc ordinar cu UDMR, după ce nu le-a reușit vânzarea Zilei Naționale, sunt niște proști și răi români.

N-am priceput niciodată, exact, ce înseamnă a fi bun român. Dar acum, mă gândesc că o condiție minimă ar fi să vorbești și să scrii corect românește, nu?

Dacă nu locuiești în Limba Română, nu ești nici bun, nici rău român, nu ești român deloc.

Totuși, de ce toți acești politicieni, miniștri, deputați, senatori, cu tricolorul în piept, posedă o română cu gâlme și gropi, iar dacă li se face observație zâmbesc arogant, vag disprețuitor și își văd de ale lor? De ce, dacă nu știu, nu se străduiesc, la urma urmei, s-o învețe ca lumea?

Pentru că sunt formați în sistemul comunist sau în umbra lui.

Un loc comun repetat adesea în legătură cu ce-a făcut și bun comunismul este: alfabetizarea. Într-adevăr, România a moștenit din perioada interbelică un număr imens de neștiutori de carte. Iar comuniștii au pus de la bun început accentul pe școlarizarea generală. Dar de ce au făcut asta? Pentru că erau animați de nobile sentimente didactice și pedagogice, pentru că doreau să scoată masele din bezna neștiinței, așa, din umanism și compasiune?

Nici vorbă. Orice măsură a regimurilor Dej și Ceaușescu trebuie interpretată prin prisma criteriului fundamental de existență al unui sistem totalitar – puterea totală, s-o dețină ca s-o mențină. Controlul maselor în totalitarism nu se realizează doar prin brutalitate. Întrucât nu puteau să aresteze, să stâlcească în bătăi, să trimită în lagăre și să extermine toată populația României, era necesar să se recurgă și la îndoctrinare, racolare, reeducare prin propagandă și manipulare, aplicate în special păturilor sărace și resentimentare.

Or, asta nu se poate face exclusiv prin viu grai, ar lua mult prea mult timp și e nevoie de prea mulți agitatori. Se impune folosirea mijloacelor de transmisie în masă a informației. Cel mai puternic mass-medium în anii `50 era litera tipărită, ziarul. Ca să poți să injectezi amărâților propagandă pe scară largă, trebuia, mai întâi, să-i înveți să citească.

În același scop, comuniștii au finanțat cultura, potrivit proporției indicate de Lenin, 60% propagandă, 40% divertisment, pentru ca propaganda să fie mai ușor înghițită.

Dar sentimentul profund al ștabilor de Partid față de limba română, nu mai vorbim de cele străine, față de intelectualitate și cultură, era disprețul. Lenin a spus-o direct: „Inteligentsia eto gavno – Intelectualii sunt de căcat”. A vorbi corect gramatical, cu proprietatea cuvintelor și cu un vocabular bogat, a avea repere culturale solide, era considerat, în mod tacit, un semn de slăbiciune pentru un politician. Exista și o acuză standard pentru asta: intelectualism.

Ca să te ții „tare în șa”, cum îi plăcea să zică lui N. Ceaușescu, violatorul suprem al limbii române și ignoratorul desăvârșit al celorlalte, musai să fii „Un om modest, din popor”, potrivit actualului ministru Pop, care vorbește și scrie din topor, dar, „are faptele la el”, apud același Pop.

După Decembrie `89 i-am putut vedea și auzi la televizor pe românii de frunte ai ceaușismului, înalți demnitari de partid și de stat, de la Corneliu Mănescu până la Tudor Postelnicu. Înainte de orice altă infracțiune, aveam în față o colecție unică de nelegiuiți și răufăcători ai limbii române, unii și înapoiați mintal. Se păstraseră puri, neatinși de cultură și rațiune...

Iar astăzi îi auzim pe urmașii lor spirituali, aleși însă liber și democratic.

Pentru subsemnatul, semnul principal al prea puținei noastre îndepărtări de dictatură, travestită în democrație, va rămâne agramatismul/analfabetismul funcțional al politicienilor.

Care, de-acum, pot să poarte, laolaltă, un nume: Cultura Pop.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult