Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Cum a ajuns Italia în acestă situație limită: guvern demisionar, criză politică, experiment populist

Matteo Salvini, Italia

Foto: Guliver Getty Images

A patra economie a Europei. În oraşele sale se găsesc unele dintre cele mai vechi universităţi ale lumii. Îi datorăm Renaşterea Europei. Da Vinci, Michelangelo, Machiavelli. Roma, cetatea eternă. Florenţa, Veneţia, oraşe fără de care cultura europeană nu poate fi concepută. Torino, Milano, centre ale producţiei manufacturiere de lux şi înaltă tehnologie. Patria a milioane de români.

Cosa Nostra, N’Dragheta, autostrăzi aruncate în aer pentru a ucide procurori şi comisari. Politicieni aruncaţi după gratii pentru asocieri la grupări mafiote. Fonduri publice extorcate cu largă complicitate. Vorbe multe şi decizii puţine.

Descrierea Italiei ar putea continua pe alte rânduri, cu bune şi cu rele. Probabil, mulţi dintre cei care vor citi acest material au admirat, măcar o dată, istoria acestei ţări, savoarea bucătăriei sale, minunatele dealuri ale Toscanei, maşinile care te fac să visezi. Dar, de multă vreme, Italia este doar o umbră a ceea ce a fost şi, mai grav, a ceea ce ar putea să fie.

De la introducereaa monedei euro, veniturile cetăţenilor din ţările septentrionale ale Uniunii au crescut cu circa 25%, în timp ce ale italienilor au rămas aproximativ la acelaşi nivel, fapt care a condus la o nemulţumire latentă și la o pierdere a perspectivelor cetăţenilor. De fapt, din anii ’50 şi până la mijlocul anilor ’70, Italia a crescut constant şi puternic. A urmat o perioadă liniştită, pentru ca ultimele decenii să varieze între creşteri economice infime şi recesiuni. Deciziilor înţelepte ale politicienilor, organizării şi debirocratizării le-au ţinut loc discursurile demagogice, devalorizarea lirei, susţinerea Sudului sărac din veniturile colectate de la Nordul bogat. O Republică alergică la excesele autoritariste – precum, odinioară, Roma antică – însă incapabilă să ia decizii care să impulsioneze economia punând capăt acelui dolce far niente care a dat naştere unor capodopere artistice inegalabile, însă păgubos pentru rezultatele economice şi relaţiile concurenţiale dintr-o economie mondializată şi în continuă nevoie de performanţă, cu marje de profit din ce în ce mai reduse într-o piaţă organizată.

Criza din 2009 a lovit puternic Italia. Tehnocraţii care au format guvernul profesorului Monti, au prevenit o prăbuşire asemănătoare Greciei, care, probabil, ar fi fost ucigătoare pentru Uniune, însă rigurozitatea fiscală, măsurile de austeritate, creşterea poverii fiscale, au creat o stare de nemulţumire generală şi sporirea neîncrederii în politicienii „clasici”, mulţi dintre ei acuzaţi de corupţie şi beneficiari ai sistemului politic clientelar.

Pe această nemulţumire populară şi-a câştigat notorietatea Mişcarea de 5 Stele a actorului Beppe Grillo, un partid antisistem care a câştigat procente importante prin discursuri populiste cu precădere în Sud. Dar evoluţia rapidă a acestei mişcări a pălit în faţa taifunului reprezentat de către Liga Nordului coordonată de actualul ministru de interne şi viceprim-ministru, Matteo Salvini. Dacă în urmă cu doar câţiva ani, Liga milita pentru independența Padaniei, adică a Nordului Italiei, - a cărei prosperitate era furată de Roma şi oferită cadou Sudului -, iar tânărul pe atunci domn Salvini folosea cuvinte ofensatoare pentru napoletani ori sicilieni, aceasta şi-a schimbat denumirea peste noapte în Lega, iar duşmanul său declarat nu mai era reprezentat de către „sudistul leneş şi hoţ”, ci de europeniştii care, de această dată, nu doreau altceva decât să fure identitatea şi viitorul tuturor italienilor şi să îi transforme în destinaţia hoardelor de emigranţi arabi chitiţi să pună capăt catolicismului. Pentru o exhaustivă descriere a carierei politice a d. Matteo Salvini şi a evoluţiei Lega se poate vedea articolul publicat de către Marco Posocco.

Discursul noii stele a politicii italiene l-a depăşit în demagogie pe al aliaţilor vremelnici, Mişcarea de 5 Stele, care deschisese drumul antisistem. Jurnalist şi retor desăvârşit, dl. Salvini a pozat în omul providențial care se pricepe la politică, economie, migraţie, medicină (afirmaţiile sale privind inutilitatea vaccinurilor au determinat importante demisii din aparatul de sanătate publică al Peninsulei), având o replică inspirată oricărei provocări verbale, chiar dacă numai la nivelul discursului public. Însă a reuşit să revigoreze mândria italienilor care se vedeau puşi deoparte în jocurile europene de către tandemul franco-german şi singuri în faţa navelor cu refugiaţi care, datorită poziţiei geografice a Peninsulei, se îndreptau cu predilecţie înspre porturile sale. Jignirile domnului Salvini la adresa preşedintelui Macron au ţinut în multe rânduri prima pagină a publicaţiilor din Peninsulă, „nebun băutor de şampanie” fiind numai unul dintr-o lungă serie.

Iar anul 2019 a fost încununarea discursurilor populiste ale lui Matteo Salvini. De la alegerile din 2018, procentele Lega s-au dublat, ajungând la un nesperat 34% la alegerile europarlamentare din primăvară, fiind prima în preferinţele italienilor. Fapt care i-a permis liderului să îşi atace partenerii de guvernare, M5S, pentru a forţa alegeri anticipate. De altfel, rumoarea produsă de o înregistrare de la întâlnirea unuia dintre apropiaţii dlui Salvini cu emisari ai Kremlinului unde se discuta acordarea unui ajutor financiar pentru Lega prin intermediul companiei ENI, nu putea fi acoperită decât de vuietul căderii guvernului, motivată populist de „apelul la popor care îi sperie numai pe cei care nu sunt liberi”, pentru a prelua din discursul ţinut în parlament săptămâna aceasta de ministrul de interne.

Dl. Salvini nu şi-a asumat direct căderea guvernului, dar a făcut imposibilă continuarea colaborării cu aliaţii săi, ceea ce l-a determinat pe preşedintele Consiliului de miniştri, Giuseppe Conte, să-şi prezinte demisia cu un discurs dur în Parlament împotriva acestuia, acuzându-l că a urmărit o agenda proprie, aruncând Italia în haos, dar într-un mod laş, fără să-şi asume făţiş consecinţa atitudinii sale. Evident, răspunsul dlui Salvini, care nu a reuşit să dea o replică convingătoare în faţa parlamentarilor, a survenit pe reţelele de socializare, acesta asigurându-şi susţinătorii că, atât timp cât un nou guvern nu îşi va prelua atribuţiile, el nu va încasa degeaba salariul plătit de italieni, ci va lupta să asigure siguranţa graniţelor statului. O retorică amintind de anii ’30 ai secolului trecut. 

Preşedintele Mattarella este acum cel chemat să gestioneze negocierile dintre partide pentru formarea unui nou guvern. Contrar practicii politice italiene, cu negocieri îndelungate, preşedintele a subliniat necesitatea găsirii unei majorităţi care să obţină învestitura, în caz contrar urmând să convoace alegeri anticipate. Oricum, nicio alianţă guvernamentală nu poate fi concepută fără unul dintre partidele care au format guvernul demisionar, M5S sau Lega. Sunt unii analişti care văd posibil şi un guvern monocolor, doar al Ligii, condus de către dl. Matteo Salvini, care a solicitat deja în mai multe rânduri puteri sporite. Nu sunt puţini cei care îl văd de ceva vreme pe dl. Salvini noul Mussolini sau, de ce nu, micul Putin al Peninsulei, liderul pentru care şi-a exprimat admiraţia în mai multe rânduri, solicitând chiar şi renunţarea la sancţiunile economice aplicate Rusiei.

Zilele următoare sau, în cazul în care nu se va putea forma o majoritate care să valideze un nou guvern – săptămânile următoare, ne vor demonstra dacă populismul Italian, care se pregătea să demoleze Europa actuală, după cum îşi dorea liderul Lega, a apus sau va răsări cu mai multă forţă. Din păcate, dl. Salvini pare că a întruchipat în ochii italienilor liderul providenţial, considerat necesar după generaţii de politicieni implicaţi în scandaluri de corupţie şi care nu au făcut altceva decât să rostească vorbe meşteşugite în timp ce Republica Italiană nu îşi mai regăsea cadenţa economică. Acţiunile tuturor, politicieni „clasici” sau antisistem, au creat o economie aproape asfixiată de taxe şi reglementări excesive, o justiţie ineficientă, cu litigii ale căror sentinţe sunt date la calendele greceşti, o piaţă a muncii în care salariile sunt stabilite de contractele colective încheiate pentru fiecare ramură de activitate, iar nu de competenţa individuală a candidaţilor. O Republică strălucită, dar în care, iată, din păcate, populiştii nedeclaraţi ai partidelor tradiţionale au netezit calea spre success a populiştilor declaraţi şi lipsiţi de scrupule. Nu putem spera decât că o naţiune preocupată de ideile politice, de relaţiile internaţionale, în care oamenii citesc cu pasiune analize geopolitice despre ţări îndepărtate în ziarele din fiecare dimineaţă, va reuşi să îşi găsească obiectivitatea şi să îşi asume rolul central şi binemeritat în Europa actuală.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult