Cum am intrat prima oară în viața mea pe net. „La noi în firmă, un singur coleg avea acces la internet. Porecla lui era NASA”

Foto: Getty Images

Îmi este acum imposibil să mai înțeleg, cum eram noi capabili să organizăm promoții ample, în toată țara, în zeci de magazine, cu sute de promoteri, la sfârșitul anilor 90, fără Internet sau telefoane mobile. Cum reușeam oare să livrăm materiale în cantități exacte, și la timp, cum reușeam să colectăm rapoarte si feed-back din piață, în timpi reali? Cum făceam lucrurile să meargă? Astăzi, în lipsa tehnologiei actuale, la care avem acces, ne-ar fi imposibil să mai putem face lucrurile pe care tot noi le făceam acum 20 de ani, cu instrumentele de atunci. Desigur, nici la agricultură sau la vânătoare nu ne mai putem întoarce, pentru că deprinderile strămoșilor noștri le-am uitat demult, însă tehnologia care ne-a îmbunătățit viața ne-a și atrofiat o mulțime de performanțe și de reflexe, într-o singură generație.

Știam de Internet, adică știam că există și îmi imaginam ce ar trebui să însemne the world wide web, însă nu încercasem niciodată această experiență. Știam că avem internet și la noi în firmă, însă un singur coleg era conectat. Inutil de menționat că respectivul coleg era considerat de departe cel mai tehnic, cel mai capabil din firmă și, în fond, cel mai deștept. Porecla lui era NASA.

Era în toamna lui 1998, iar eu eram junior în publicitate, și comunicam încă documentele oficiale prin fax, cum se făcea pe atunci. Într-unul dintre zecile de brainstorming-uri plictisitoare la care am participat, în căutare de premii unice pentru promoții, a apărut în sfârșit o idee care ni s-a părut creativă. Clientul era o revistă cu profil financiar care voia să-și mărească, printr-o promoție de Crăciun, numărul de abonați. Să fii abonat la un ziar tipărit, care sosea prin poștă, nu era deloc un lucru ciudat pe atunci.

Cum ar fi să oferim ca Mare Pemiu un pachet de acțiuni la Microsoft? a zis cineva, stârnind un murmur de admirație printre noi. Un pachet mic, dar decent de acțiuni la cea mai tare companie din lume era premiul perfect: serios, credibil, modern și foarte nimerit profilului financiar al revistei. În plus, am evaluat noi că valoarea percepută a premiului urma să fie mai mare decât valoarea lui reală, așadar propunerea a fost repede acceptată și de către Client. Copywritter-ul a avut bucuria să se poată juca cu numele lui Bill Gates, atunci când i-a invitat pe cititori să se aboneze la revistă, pentru a deveni parteneri cu cel mai bogat om din lume. Pe atunci, Bill Gates încă avea o celebritate pozitivă, numele lui fiind asociat cu Windows sau cu activitățile sale caritabile și mai puțin cu genocidul, pe care unii cred că-l orchestrează acum.

Totuși, pentru a explica mai exact cititorilor despre consistența Marelui Premiu, și pentru a-l face și mai atractiv, aveam nevoie să comunicăm și niște superlative tehnice despre Microsoft. Am sunat așadar pe fix la Microsoft, m-am prezentat și am cerut informațiile respective. Doamna cu care am vorbit mi-a ascultat cu atenție cerințele, apoi m-a informat scurt:

- Dar, toate informațiile pe care le-ați solicitat sunt publice.

- Mă bucur să aud asta, dar cum le-aș putea obține? Vreți să vă trimit o solicitare pe fax?

- Nu este nevoie, a zis ea. Le găsiți pe pagina noastră de internet: www.microsoft.com

Mi-am notat adresa cu pixul în agendă, apoi am repetat-o pe litere, cu interlocutoarea mea, așa cum repeți un număr de telefon, să nu fi notat ceva greșit.

N-aveam de ales, trebuia să intru pe Internet. Am urcat timid până la ultimul etaj, unde era biroul lui NASA. NASA lucra la „creație”, un open-space plin de monitoare imense, de vreo trei ori mai mari decât al meu. M-am apropiat și i-am zis cuvintele magice:

- Am nevoie să intru pe Internet!

Mi s-a părut că în jur s-a lăsat liniștea. NASA m-a măsurat din cap până-n picioare, ca și cum urma să se decidă dacă sunt sau nu sunt îndeajuns de bine echipat pentru această călătorie. Mi-a tras un scaun rotativ și m-a invitat să iau loc. Apoi a deschis programul Netscape Navigator.

N-am trecut prin google la prima experiență online. De google am aflat câteva luni mai târziu, la o pizza, de la o prietenă, care mi-a explicat cum funcționează un motor de căutare și de ce altavista sau yahoo nu sunt la fel de bune.

I-am explicat mentorului meu ce caut și i-am dictat cu atenție adresa web la care voiam să ajung. Când homepage-ul Microsoft s-a deschis pe ecranul imens, am înhățat imediat pixul, să-mi notez repede în agendă, orice aș fi putut găsi interesant. Parcă mă temeam că informația de pe monitor să nu „dispară” brusc. Văzându-mă scriind la repezeală în agendă, ca un student care scrie după dictare, fără să înțeleagă o iotă, NASA m-a privit indulgent.

- Nu vrei mai bine să-ți dau un print?

L-am privit cu suspiciune:

- Se poate da print de pe Internet?

Procesul de învățare poate fi amuzant, privit retrospectiv, de la înălțimea unui utilizator versat. Noi, tinerii urbani de atunci, angajați ai multinaționalelor, am fost primii utilizatori zilnici de internet, de e-mail sau de mess. Ceilalți contemporani s-au adaptat, din mers, în următorii ani, învățând să folosească emailul la serviciu și mIRC la Internet cafe. Inclusiv trecerea clienților noștri de la faxurile strâmbe la jpg-uri color a durat un timp. Chiar și la începutul noului mileniu, până la apariția smartphones, utilizatorii zilnici de internet erau foarte puțini.

Acum Internetul este peste tot în jurul nostru. El face parte integrantă din viața celor mai mulți dintre noi. Ne informează, ne atenționează, ne binedispune sau ne întristează la cerere, ne ușurează și ne îmbunătățește viața. În timpul pandemiei, Internetul a salvat, în mod esențial, lumea de dezastru. Și poate că abilitățile noastre de funcționare, în lipsa Internetului, s-au diminuat, însă cu siguranță datorită lui am dobândit alte abilități, mult mai utile pentru lumea digitalizată a viitorului. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp