Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce i-a spus lui Sergiu Neguț, cofondator EVP-Fintech OS, fiica sa atunci când a aflat cu ce se ocupă: „Probabil ești spion!”. O discuție „La bani mărunți”

Antreprenorul Sergiu Neguț este unul dintre cei mai cunoscuți angel investors români și cofondatorul companiei de tehnologie EVP-Fintech OS.

Absolvent al facultății de Automatică de la Politehnică și, mai târziu, al ASE și al unui MBA la INSEAD, Sergiu Neguț a învățat primele noțiuni de matematică într-un sat din județul Buzău, mergând între casele celor două bunici ale sale. „Am avut o copilărie foarte frumoasă la bunicii mei, eram cocoloșit de toată lumea și între casele celor 2 bunici era o distanță de 1070 de metri. Era o distanță pe care am învățat să o parcurg și am văzut câți pași înseamnă asta. Cred că aveam niște abilități numerice. Bunica mea făcea croitorie și avea un centimetru de croitorie pe care m-a învățat numerele. Dacă îmi spuneai în ce an s-a născut cineva, puteam să îți spun ce vârstă are. Făceam scăderi și adunări cu trecere peste ordin la 5 ani, lucru care le impresiona pe cunoștințele bunicii”, a povestit Neguț pentru podcastul de inteligență financiară „La bani mărunți”, amplificat de Republica.ro. Primii bani pe care i-a câștigat i-a făcut spălând blugii fratelui lui mai mare, care se angajase, firesc, înaintea sa. Însă primii bani adevărați i-a făcut dintr-o muncă de care era pasionat, programarea, după ce a început să lucreze pentru unul dintre dealerii Apple în România.

De mai multe ori pe parcursul discuției „La bani mărunți” a vorbit despre două lucruri pe care le crede secretele succesului: primul - să faci ceva care îți place și la care te pricepi. Doi - să îți menții vederea periferică mereu atentă la noi oportunități. Exact asta a făcut când a trecut de la statutul de programator la cel de antreprenor. Însă a fost nevoie de un deceniu până să se împace cu drumul nou pe care pornise.

„10 ani am tot regretat, pentru că nu mi se părea mie că aș fi putut să fiu în business la fel de bun cum mi se părea mie că eram ca programator”, mărturisește el.

Primul pas spre antreprenoriat l-a făcut după ce un client din SUA i-a propus să vină să lucreze pentru 3 luni pentru el, pentru un venit de două ori mai mare. La acea vreme, îl frământa următoarea întrebare: De ce noi suntem așa de săraci dacă cei din Occident sunt atât de prosperi?

Pentru a învăța cum să facă bani a început să economisească pentru a urma, la sfatul unor prieten, un Master în Business Administration la INSEAD. Se întâmpla în 2003.

Ca un detaliu anecdotic, pixul metalic pe care îl folosește pentru a semna contractele importante a fost cumpărat, în urmă cu 6-7 ani, dintr-un magazin care vindea obiecte de papetarie branduite cu numele instituției de învățământ. În timp, sigla INSEAD a început să se cojească, iar Sergiu Neguț a șters-o cu un șmirghel și a făcut pixul să fie și mai al lui. „Am invested interest în el”, zâmbește.

Astăzi, compania sa, Fintech OS este creditată cu șanse pentru a deveni noul unicorn românesc după UI PATH. „Mai am niște tresăriri din astea în care mi se pare că avem 4 copite, un pic de piele și se aude din când în când un nechezat care nu e ăla de cal, ci de unicorn și atunci s-ar putea cumva să fim în stare să facem unul din următorii unicorni de origine românească. Mi-e teamă de fiecare dată când mă apucă nebunii din astea să nu mă iau prea în serios și, din această vanitate, să-mi scape lucruri importante, care trebuie să ne țină pe o traiectorie corectă și să facem treabă bună pentru clienți”, spune Sergiu Neguț.

Fintech OS atrage, în timpul rundelor de investiții zeci de milioane de dolari. Care sunt argumentele cu care convinge Sergiu Neguț? Le spune investitorilor: „Iată ce am făcut până acum, iată zecile de clienți din teritoriile în care suntem prezenți, iată use case-urile, iată ce au făcut clienții cu tehnologia noastră, care este nivelul de performanță la care au ajuns și care este diferența față de concurența din piață, care este de mai multă vreme, cu mai mulți bani la dispoziție pentru investiții decât noi”, povestește antreprenorul.

O prezență puternică a companiilor românești pe piața de venture capital are rolul de a pava drumul pentru start-up-urile care vin din urmă.

„Asta e o cauză pentru care lupt: cât mai multe companii românești să găsească un ecosistem în care să poată să obțină investiții și să treacă la nivelul următor. Pentru că un lucru pe care noi îl avem aici și îl avem încă din belșug este foamea de a demonstra și dorința de a munci mult pentru a demonstra. În momentul în care apar niște coloși precum UI Path îți crește și nivelul de încredere. Stai așa, că s-ar putea să putem și noi. Poate nu ca ei, dar reușim și noi ceva pe acolo. Și, prin acel ceva pe acolo, contribuim și noi la un val în care mai sunt niște oameni în afară de UI Path. Ce mi se pare mie valoros la ceea ce facem este abilitatea asta de a crea joburi de un nivel de complexitate foarte mare, de a pune în legătură ecosisteme de aici cu ecosisteme din afară și de crea punțile astea, care, indiferent ce se întâmplă cu noi, o să producă în continuare”, crede Sergiu Neguț.

În timpul podcastului „La bani mărunți”, antreprenorul a fost întrebat despre lucrurile pe care încearcă să le transmită mai departe celor doi copii ai săi.

„Cred că e bine să faci ceva care îți place și poate să îți dai o viață frumoasă: ceva care îți place și la care te pricepi dar să fii atent că ar putea să fie oportunități în stânga și în dreapta, care să-ți permită să faci și alte lucruri sau poate doar alte lucruri și să-ți fie mai bine. Asta nu înseamnă că, dacă eu zic lucrurile astea, copiii mei sunt cei mai receptivi din univers la treaba asta. Nu, copiii altora sunt foarte receptivi. Pentru copiii mei, trebuie să găsesc probabil pe cineva care nu e parte din familia lor și care ar putea să spună niște lucruri asemănătoare, ca să aibă ceva credibilitate”, spune antreprenorul.

Când fiica sa avea 13-14 ani, l-a întrebat cu ce se ocupă. „Încep eu să îi explic, presupunând că știe deja niște lucruri și adăugând niște lucruri, după care, malițios ea îmi spune: Da, înțeleg, probabil ești spion”, spune zâmbind el.

Vă invităm să ascultați integral podcastul „La bani mărunți” al cărui invitat este Sergiu Neguț, apăsând butonul play al fișierului atașat la începutul acestui articol.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult