Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Cum am învățat să trăiesc în „rușine”

Rușinea

(Foto: Guliver Getty Images)

Privesc în urmă cu multă compasiune la micuța Cami, cu codițe de școlăriță, micuță și slăbuță și îmi aduc aminte cum venea acasă plângând: 

- Nu înțeleg ce au cu mine? Ce le-am făcut? Dacă așa m-am născut eu!, pentru că adesea copiii îi strigau „slăbănoagă”.

La început plângeam, îmi era rușine de corpul meu și de mine. Apoi am învățat să nu mai plâng și să mă prefac că nu mă afectează, dar ajunsesem să îmi urăsc corpul. Mai târziu, la liceu, colegele care țineau diete îmi spuneau adesea „ce mi-aș dori să fiu slabă, așa ca tine”, dar eu retrăiam aceleași momente de frică, neadecvare, durere și rușine. 

Acest sentiment, „rușinea”, te roade pe dinăuntru, te face să te simți mic, neadecvat, să crezi că e ceva rău cu tine. În acel moment îti vine să fugi, să te ascunzi, să intri în pământ pentru a nu fi văzut. Distanța emoțională dintre cel care se simte rușinat și cel care ne produce rușinea este atât de mare, încât ea produce durere și ruptură interioară. Rușinea doare al naibii de tare, afectând felul în care te vezi pe tine în lume, în care te prezinți și acționezi.

Ea nu apare de la sine, ci în relație cu cei din jur. În cazul meu, s-a dezvoltat în relație cu colegii, dar nu de puține ori părinții, care sunt primele figuri de atașament, devin sursa unor constante umilințe. Din dorinta de a învăța copilul să se poarte, din dorința de a se conforma cerințelor lor, unii părinți apelează la mesaje ce ridiculizează, considerând că e o metodă bună de a educa că „așa se învață minte”:

-Să îți fie rușine! Eu te cresc și tu ce faci?!

- Nu ești în stare de nimic!

- Mai bine nu te nășteai!

Persoana care ar trebui să mă protejeze, să mă învețe într-un mod empatic, să mă ajute să cresc armonios, să mă iubească necondiționat, devine în aceste cazuri, sursa unor mesaje negative, devalorizante. Copilul este astfel confuz, îi este frică să piardă iubirea parinților și atunci se conformează renunțând la un mod spontan de a fi, obținând în schimb sentimentul de ridicol. Primele experiențe de acest gen sunt gravate în psihicul copilului așa cum gravăm în lemn sau lut și vor deveni baza experiențelor rușinoase viitoare.

Copilul devenit acum adult și-a dezvoltat un simț înalt al vigilenței, fiind mereu în gardă. El a uitat să trăiască, să râdă, consumând energia în direcția vigilenței și a comportamentului evitant.

Situațiile din copilarie l-au determinat să creadă că râsul este o experiența umană negativă, însoțit de umilințe. Și pe bună dreptate, râsul în forma în care ridiculizează, în forma în care îl poziționează pe celălalt mai jos decât este, dezumanizează în cel mai profund mod.

Gershen Kaufman, doctor în psihologie clinică și autor al mai multor cărți despre rușine, spune că „nicio altă emoție nu dezorganizează atât de mult ca rușinea, deoarece sinele se simte rănit din interior”.

Oamenii care au avut astfel de experiențe trăiesc în aceeași lume în care trăim și noi, numai că ei trăiesc având convingerea că „nu sunt buni de nimic”. Ei au nevoie să învețe că sunt OK așa cum sunt. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    În primul rând iubirea, la orice nivel social, nu este necondiționată decât în cazuri rarisime când cade în extremism. Ca atare părinții te iubesc condiționat, așa cum se iubesc și ei între ei.Deci în urma satisfacerii reciproce a cererilor și pretențiilor dintre „iubiți„ într-o proporție cât mai mare și „iubirea(trecută de faza de instinct(sexual,maternal,paternal, de la început) e mai mare. Este adevărat că unii părinți exagerează în „cereri sau pretenții„ sub influențe interne sau externe, provocând uneori dezechilibre psihice majore copiilor. Apoi, copii între ei se vor tachina între ei tot timpul în funcție de capacitățile, aptitudinile și aspectul fiecăruia raportat la cerințele socio-naturale.Este ceva normal, este înscris genetic. ca cei mai puternici să „discrediteze„ pe cei slabi impunându-se, făcând și descfăcând tot felul de alianțe cu alți amici pe tema asta. Așa funcționează evoluția.Un părinte educat(pe cale de dispariție ce-i drept) va ști să-și sprijine realist copilul „afectat„ explicându-i cum să se adapteze fără să sufere și să scoată la rându-i în evidență calitățile personale apte să răspundă „concurenței„. Protejarea excesivă, lipsa de explicații solide, consolidarea prin milă excesivă a copilului e mai periculoasă căci nu trebuie uitat că viața ulterioară a copilului vă fi mult mai grea și mai concurențială. Deci, trebuiesc evitate extremele în educația și pregătirea copilului direct proporțional cu capacitățile fizico-psihice reale ce le posedă acesta, ieșindu-ne din cap că va exista un părinte perfect ce nu va face greșeli.
    • Like 1
vezi toate comentariile
Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro